joi, 4 mai 2017

Ce se întâmplă când dai vorba mai departe

joi, 4 mai 2017

Zilele trecute văd pe facebook, în cronologia unei bune prietene, un mesaj prin care solicita ajutor pentru 2 gemeni, născuți prematur, aflați internați la secția de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu. Copiii aveau nevoie de sânge B3, negativ.
Eu sunt înscrisă pe vreo 2, nu mai multe, grupuri de mămici din Sibiu, unde ocazional mai cer câte o informație, dar mai mult urmăresc pasiv discuțiile dintre celelalte mămici. Și am zis să postez și acolo mesajul ei, mă gândeam că dacă știe mai multă lume, cu atât se mobilizează mai mulți ca să ajute.
Cum vorba circulă repede, mă trezesc cu mesaj privat, de la o anumită persoană, cum că mama copiilor dorește să șterg postarea. Am rămas...nu mirată, nici surprinsă...blocată e termenul mai exact. Nici nu știam ce să răspund. Prietena mea e serioasă, nu postează orice, dacă a cerut ajutorul înseamnă că este cu adevărat nevoie de el.
Am rămas așa blocată preț de câteva secunde, după care m-am hotărât să fac public mesajul primit, poate alte mămici înțelegeau mai bine.
Expeditoarea mesajului mi-a răspuns, de data asta public, după care a șters mesajul, că mămica vroia ajutorul dar că dorea să fie ceva mai confidențial. Problema cred că a fost că în postarea mea scria și numele mamei, dar asta cred că era necesar ca să se știe pentru cine se dona sângele.

E prima dată când transmit mai departe pe aceste grupuri un astfel de mesaj, știu că lumea e sătulă de spam, dar  e mai importantă viața acelui copil care vrea să lupte, decât, mândria, rușinea sau ce o fi simțind în acele clipe părinții. Medicii au datoria să ajute acei copii și probabil că ei au făcut un apel celor care pot să ajute. Întreb acum: dacă personalul medical nu are cum să-i ajute fară acest sânge donat, să dea din umeri și să-i lase în voia Domnului?

Nu critic și nu condamn, dar trăim niște timpuri care ne permit să facem atât de multe lucruri. Dacă se întâmpla asta acum 20 de ani, părinții erau nevoiți să caute printre rude, vecini, cunoștințe posibili donatori...și care era probabilitatea să fie cineva compatibil sau apt pentru a dona? Acum, în 10 minute știe tot orașul că sunt două vieți venite prea devreme pe lumea asta, care au nevoie de ajutor, pentru care cineva a știut să ceară ajutor și pentru care cu siguranță s-a găsit deja cineva care sa îi ajute. De ce să nu ceri ajutor dacă poți să faci asta? Nu e rușine nici să accepți, chiar dacă nu ai cerut; nu e o rușine că ai o problemă. Nici nu vreau să cred că a-i putea refuza un ajutor numai din orgoliu.
Eu, dacă am o problemă la care nu găsesc rezolvare și care nici nu stă în puterea mea să o rezolv, cer ajutor și în stânga și în dreapta nu se știe niciodată cine mă aude și poate să facă un bine pentru mine. Dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate aș striga să mă audă și îngerii, nu aș renunța să sper că e cineva care poate și vrea să ajute.

Sper că totul va fi bine pentru cei doi prematuri, restul nu mai contează!

0 comentarii: