marți, 9 mai 2017

La medicul de familie

marți, 9 mai 2017


Am programare la doctor. Vizita de 1 an a Almei si vaccinul. Programarea e la ora 10. Am ajuns la 9:41.
Aici nu mergi direct la cabinetul medicului de familie. Prima data te asezi la rand la secretariat. Ca sa confirmi ca ai ajuns. In fata mea la coada mai sunt 2 persoane si nimeni la ghiseu. In sala de asteptare mai sunt 6 persoane, dar nu toti la acelasi medic.
Dupa ce ai confirmat la secretariat ca ai ajuns ...te asezi in sala de asteptare si astepti...astepti, nivelul nervilor se ridica si incet, incet explodezi. Mie asta mi se intampla de fiecare data cand ajung aici. Chiar si cu programare. Ca sa intrii la medic trebuie sa fii chemat. Medicul nostru de familie ne primeste mereu in cabinetul nr. 6. Asa ca stiu cati pacienti are inaintea mea...pentru ca mereu la interfon zic numele pacientului si sala.
Am numai intamplari urate aici. Asta va fi inca una.

Dupa 5 minute a aparut cineva la ghiseu. S-a mai insinuat cineva in fata mea. Mi-e si jena sa ii zic ceva. Se pare ca nici gravidele, nici copiii mici nu au prioritate aici. Din punctul asta de vedere Romania sta mai bine.

Alma inca are rabdare. Eu incep sa mi-o cam pierd.

Am venit odata, cu programare la ora 15. Am ajuns mai repede. Eram gravida si vroiam doar sa imi citeasca niste rezultate. Si pentru programarea asta a sunat sotul de nenumarate ori si de fiecare data ziceau ca nu au loc. Pana s-a enervat si el si le-a zis ca daca ceva nu e in regula cu analizele mele, ei vor fi direct responsabili.

Dupa cum ziceam...am ajuns mult mai devreme. S-a facut ora si nimic...dar nici numarul cabinetului ei nu l-am auzit. Se face ora 17, doua ore de cand aveam programarea si doar doi pacienti au fost chemati.
Pana la ora respectiva deja ma certasem cu secretarele. Nu intelegeam cum e posibil asa ceva. Sa stai atatea ore dupa ora programarii si sa nu ti se dea nicio explicatie.
Venea ora la care trebuia sa-l scot pe Aris de la gradinita iar eu inca nu intrasem. Eram ca o furtuna. Asa nervi aveam. Frustrarea mea era si mai mare ca nu puteam sa ma exprim asa cum imi doream.
Plina de furie am intrat in sectorul cabinetelor si i-am bagat pe sub usa plicul cu rezultatele analizelor. Si eu nebuna...eram ca un taur care a vazut rosu.
Am plecat si mi-am luat copilul de la gradinita si m-am intors. Asta se intampla dupa ora 18. Intr-un final ma primeste si tot ea era cea suparata.
A inceput sa se agite mai tare cand a vazut ca glicemia nu avea o valoare buna...dupa parerea ei. S-a miscat rapid si mi-a facut scrisori de trimitere la spitalul mare. A zis ca am diabet gestational si ca va trebui sa merg la spitalul mare pentru supervizarea sarcinii. Si a zis ca e urgent...se merg chiar in ziua aia.
Nu am avut ce face...dupa o zi de toata jena...nemancata...nehidratata(nu ma gandeam ca voi sta toata ziua sa astept doar ca sa imi citeasca niste analize)...cu un burtoi care ma facea sa ma misc greoi...cu un copil care inca nu avea 1 an jumate. A trebuit sa merg. Noroc ca stiam cum sa ajung acolo. Era deja intuneric, copilul era flamand si obosit. Nu imi mai aduc aminte fiecare detaliu de mai tarziu, asta probabil pentru ca la spitalul mare totul decurge mult mai bine. Imi aduc aminte doar ca, acolo mi-au facut programare la nutritionist.
Chiar si cu diabetul gestational lucrurile sunt diferite fata de Romania.
Citisem ca in mod normal ti se face testul de glucoza...si abia pe urma...in functie de rezultatele acestui test ti se pune un diagnostic. In Portugalia nu. Nu mi-au facut niciun test de glucoza. M-au trimis la nutritionist, care mi-a dat gratuit un glucometru si tot ce trebuia pe langa...a trebuit vreo doua saptamani sa ma intep in degete...si inainte si dupa masa, la o ora. Aveam toate buricele degetelor intepate. Si da...am primit si un plan alimentar...cu orele la care trebuia sa mananc si cu ce trebuia sa mananc. Dupa cele doua saptamani numarul intepaturilor s-a redus la 3. Era un progres.
Aspectul asta, cu trimiterea la nutritionist, cu glucometrul si cu planul alimentar, chiar mi-a placut. Au prezentat o grija deosebita. Si totul era gratuit pentru ca eram gravida.
De fiecare data cand mergeam la spitalul mare lucrurile decurgeau normal. Spitalul arata ca un spital privat iar personalul e foarte dragut. O asistenta chiar incerca sa vorbeasca cu mine in engleza, desi i-am explicat ca vorbesc si inteleg portugheza. Ea ma intreba pe engleza, eu ii raspundeam in portugheza.
Singurul lucru care nu prea imi placea era ca niciodata, la niciunul din controale, nu am nimerit la acelasi doctor. Dar aspectul asta, pana la urma, nu este chiar atat de important.
De fiecare data cand mergeam la un control, faceam si programarea pentru urmatorul. La cateva zile, primeam de la spital, scrisoare cu hartia pentru programare, data, ora, departamentul si medicul la care eram programata. Iar cu putin timp inainte de programare primeam mesaj pe telefon.
In Romania doar la privat se intampla asta...si nu la toti.
Cu 4 luni inainte sa nasc m-am dus in Romania. Aveam posibilitatea sa nasc la privat si aveam si ajutor.
Medicii de aici mi-au dat scrisori cu starea mea medicala, pe care sa le dau medicilor din tara.
Ajunsa acasa, mi-am facut testul de glucoza si ghici ce?! Eram departe de valorile diabetului gestational.


In prezent:


10:15 am intrat la infirmerie. Aici, cand mergi la vizite cu copiii, mai intai mergi la infirmerie, unde dezbraci copilul pentru masuratori.
Am iesit de acolo dupa 30 de minute. Pitica a plans de numa, a primit 3 vaccinuri. Dupa un an se dau in brate...vai, ea are niste brate atat de firave. Mi-a fost mila de ea, nu am vazut-o niciodata asa speriata.
Partea buna a lucrurilor este ca in Portugalia nu astepti dupa vaccin. Le au mereu pe stoc.

Este 10:50. Acum trebuie sa astept iar, sa ma cheme doamna doctor la ea in cabinet. Acolo va trebui iar sa o dezbrac de tot. Nu inteleg de ce nu putea sa o consulte tot atunci? Sa faci un copil de un an sa astepte iar, si pe urma sa il dezbraci iar...mi se pare cam crud. Putea sa faca acel consult dupa ce a cantarit-o si inainte de vaccin. Normal ca va plange din nou....e deja stresata...rutina ei e data peste cap. Unui adult ii e greu in astfel de situatii...un copil mic care habar nu are ce i se intampla cu atat mai mult.

11:30 Inca nu am fost chemata. Suntem aici de doua ore. Mi se pare revoltator. M-am ridicat sa intreb cum sta treaba. Secretara ma ignora. Cum sa nu te enervezi? Fetitei ii e somn si foame. Ma duc peste ea cu tupeu...trebuie sa fii nesimtit...altfel nu merge. Bat la usa...imi zice sa astept...ii zic cu tupeu ca astept de doua ore si ca daca nu ma primeste, plec.

11:37 Dupa nici un minut reusesc sa intru.
O iau direct cu "fetita e deja stresata"...ea, doctorita, ca toti copiii trec prin asta...eu ca nu e normal...am vrut sa-i spun ca in Romania, care e putin in urmaPortugaliei la multe capitole, vizitele la medic cu copiii sunt mult mai rapide, mai normale. Dar mi-am adus aminte ca i-am facut odata comparatia asta si mi-a raspuns cu tupeu ca suntem in Portugalia. Nu ca nu ar fi avut dreptate, dar intr-o tara care se pretinde civilizata te astepti la altceva.
Nici nu apuc sa dau jos vreo haina de pe bebelina ca se apuca de urlat cum nu prea am auzit-o. Era speriata si obosita. Pana la urma trece si consultul.

12:00 Plec.

Concluzia: vizita la medicul de familie e un chin in Portugalia. In Romania medicul iti da si numarul de mobil sa il poti contacta daca ai o problema urgenta. Plus mare pentru Romania.
Prefer ca atunci cand am o problema sa merg la urgente...mori cu zile daca stai sa te vada medicul de familie
In Portugalia, spitalele de stat arata ca cele private...curate si cu toate cele necesare pe stoc si un personal amabil...plus mare pentru Portugalia.

0 comentarii

vineri, 5 mai 2017

Azi e despre el

vineri, 5 mai 2017

E deja trecut de ora 22 si eu sunt inca pe jos, langa patutul lui. De ceva vreme numai asa vrea sa adoarma. Sunt acoperita total cu pilota si respir greu...aerul e prea cald...nu pot sa ies de sub pilota. Ar vedea lumina telefonului...nu vreau nici sa inchid telefonul...e singurul moment disponibil in care pot scrie cateva randuri.
Alma doarme deja, de aproape doua ore.
Tocmai astazi nu vrea sa doarma...cand eu ma gandeam ca am timp sa pregatesc pentru maine vreo 20 de ...
Stai ca s-a ridicat...a vrut sa-i pun nani in patut. Nani e o paturica pe care o are de cand s-a nascut si fara de care nu doarme. De aceea o si am in 3 exemplare. Una pentru acasa, una pentru gradi si una de rezerva. Bine...de o saptamana doarme fara ea, dar cred ca abia acum si-a amintit de ea. La gradi cred ca a vrut educatoarea sa-l dezvete ca nu i-a mai dat-o. Dar si acolo nu adoarme daca nu il tine ea de mana, doar ea. Daca nu are timp, ca doar mai sunt si alti copii, nu doarme deloc.
Si dupa ce i-am explicat ca nani e uda, ca am spalat-o, mai sta o secunda, se gandeste si zice cu jumatate de gura ate(brate), miau(sa-i cant Taranul e pe camp). I l-a cantat odata tati, cand a vrut sa doarma cu el, iar a doua noapte mie imi tot zicea miau, vreau miau...si evident ca nici nu ma gandeam ca el vrea tocmai cantecelul ala, de unde si pana unde miau insemna Taranul e pe camp!? Pana mi-a explicat tati ce vrea el defapt. Probabil, cum in vremurile alea nu zicea prea multe cuvinte, existand totusi in cantecel pisoiul dadacii copilului nevestei taranului, el a stiut sa zica miau si asa a ramas.
L-am luat in brate si i-am cantat...dupa cateva minute am inceput sa simt ca i se ingreuneaza corpul, semn ca a adormit.

Este 22:39. Merg repede sa fac 20 de steaguri romanesti. Aici, cand e ziua unui copil, duci, numai daca vrei, o bomboana...ceva...colegilor. Am gasit de multe ori in dulapul lui o ciocolatica, o bombonica sau/si un balon "zburator". Am luat si eu cate o ciocolatica Kinder dar, m-am gandit si sa duc ceva ce il reprezinta pe Aris si il face diferit. Prin urmare, o sa duca la fiecare copil, pe langa pacatoasele dulciuri, cate un steag romanesc. Tortul pentru colegi se face in bucataria gradinitei...contra unei sume modice de 6 euro. La ora 16 voi merge si eu si tati si Alma sa ii cantam impreuna cu toata clasa "La multi ani". A zis educatoarea sa nu ma astept la cine stie ce, tortul e fara crema, probabil ca sa evite posibile intoxicatii sau alte neplaceri care pot sa apara  din cauza cremei. Altceva nici nu trebuie sa duc. Mi se pare mai ok asa. Exista o uniformitate intre aniversarile fiecarui copil...nu e niciunul mai cu mot decat altul. Asta este un mare plus fata de cum se face in Romania.

Maine e ziua lui...face 3 anisori. Cuvintele sunt de prisos...ca sa descriu anii astia. Minunati, obositori dar plini de momente extraordinare. Imbratisari si pupicuri pe care trebuie sa i le fur...el e prea ocupat cu joaca...momente in care vine el sa ma pupe si sa ma imbratiseze si sa imi spuna ca ma iubeste . Nu cred ca stie el ce inseamna aceste cuvinte, cred ca le spune pentru ca eu i le spun si ma imbratiseaza pentru ca eu il imbratisez cand i le spun. Cu toate astea, simt sinceritatea si dulceata lui cand le spune si ma cuprinde asa o liniste interioara cand face asta si...nu ma pot vedea in momentele acelea...dar cred ca am un zambet pana la urechi. In clipa aia cred ca poti sa-mi aduci toate ocarile din lume, nimic nu ma poate dobora. Ma apuc de treaba...sa vad la cat termin.   

22:56 Inca nu m-am apucat...m-a lovit o foaaaame. Si nu se face treaba buna pe stomacul gol. Si deschid usa la frigider si ce sa fie, ce sa fie? Painea cu smantana e castigatoarea. Macar sa fie treaba oabla. Stai ca a sosit acum si tati din delegatie...mai stam si noi un pic la taclale. 
03:48 Gata ...pot sa dorm



La multi ani puiul meu! Vreau sa fii exact asa cum vrei tu sa fii. Deocamdata esti mai mult ca mine ...si cu bune dar si cu rele. Sper totusi sa dobandesti si calmul si rabdarea lui tati

2 comentarii

joi, 4 mai 2017

Ce se întâmplă când dai vorba mai departe

joi, 4 mai 2017

Zilele trecute văd pe facebook, în cronologia unei bune prietene, un mesaj prin care solicita ajutor pentru 2 gemeni, născuți prematur, aflați internați la secția de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sibiu. Copiii aveau nevoie de sânge B3, negativ.
Eu sunt înscrisă pe vreo 2, nu mai multe, grupuri de mămici din Sibiu, unde ocazional mai cer câte o informație, dar mai mult urmăresc pasiv discuțiile dintre celelalte mămici. Și am zis să postez și acolo mesajul ei, mă gândeam că dacă știe mai multă lume, cu atât se mobilizează mai mulți ca să ajute.
Cum vorba circulă repede, mă trezesc cu mesaj privat, de la o anumită persoană, cum că mama copiilor dorește să șterg postarea. Am rămas...nu mirată, nici surprinsă...blocată e termenul mai exact. Nici nu știam ce să răspund. Prietena mea e serioasă, nu postează orice, dacă a cerut ajutorul înseamnă că este cu adevărat nevoie de el.
Am rămas așa blocată preț de câteva secunde, după care m-am hotărât să fac public mesajul primit, poate alte mămici înțelegeau mai bine.
Expeditoarea mesajului mi-a răspuns, de data asta public, după care a șters mesajul, că mămica vroia ajutorul dar că dorea să fie ceva mai confidențial. Problema cred că a fost că în postarea mea scria și numele mamei, dar asta cred că era necesar ca să se știe pentru cine se dona sângele.

E prima dată când transmit mai departe pe aceste grupuri un astfel de mesaj, știu că lumea e sătulă de spam, dar  e mai importantă viața acelui copil care vrea să lupte, decât, mândria, rușinea sau ce o fi simțind în acele clipe părinții. Medicii au datoria să ajute acei copii și probabil că ei au făcut un apel celor care pot să ajute. Întreb acum: dacă personalul medical nu are cum să-i ajute fară acest sânge donat, să dea din umeri și să-i lase în voia Domnului?

Nu critic și nu condamn, dar trăim niște timpuri care ne permit să facem atât de multe lucruri. Dacă se întâmpla asta acum 20 de ani, părinții erau nevoiți să caute printre rude, vecini, cunoștințe posibili donatori...și care era probabilitatea să fie cineva compatibil sau apt pentru a dona? Acum, în 10 minute știe tot orașul că sunt două vieți venite prea devreme pe lumea asta, care au nevoie de ajutor, pentru care cineva a știut să ceară ajutor și pentru care cu siguranță s-a găsit deja cineva care sa îi ajute. De ce să nu ceri ajutor dacă poți să faci asta? Nu e rușine nici să accepți, chiar dacă nu ai cerut; nu e o rușine că ai o problemă. Nici nu vreau să cred că a-i putea refuza un ajutor numai din orgoliu.
Eu, dacă am o problemă la care nu găsesc rezolvare și care nici nu stă în puterea mea să o rezolv, cer ajutor și în stânga și în dreapta nu se știe niciodată cine mă aude și poate să facă un bine pentru mine. Dacă ar fi vorba de o problemă de sănătate aș striga să mă audă și îngerii, nu aș renunța să sper că e cineva care poate și vrea să ajute.

Sper că totul va fi bine pentru cei doi prematuri, restul nu mai contează!

0 comentarii

marți, 2 mai 2017

Portugalia celor mici

marți, 2 mai 2017

La radio Comercial se aud acorduri braziliene,  o portugheza un pic mai dulce si mai romantica, ar spune unii. O atmosfera numai buna pentru un inceput de drum cu masina, de o durata cam de doua ore. Pana cand...toata poezia mea si tot feeling-ul de liniste si pace interioara sunt perturbate de o voce vesela: mamiii...cerna(cisterna)...ite(uite) odul(podul)...si tot asa.
Suntem pe drum. Pe autostrada( drum din acela de care in Romania nu prea e. :)  ) spre Coimbra. Portugalia sta bine la capitolul autostrazi. Nu mai spun de drumuri asfaltate pana in varf de munte.
(Chiar acum trecem pe langa stadionul Dragao, stadionul lui FC Porto.)
Nu petrecem de 1 mai nici ca romanul, nici ca portughezul. Am ales sa mergem sa vizitam "Portugalia celor mici". E un parc cu case in miniatura.
De obicei cand avem o zi libera, mergem la ocean sa ne plimbam si sa respiram aerul putin sarat. De data asta, chiar daca e o zi senina, la ocean e cam rece si bate vantul, prin urmare am ales o destinatie potrivita pentru copii.
Ideea a fost spontana, si cum noua ne ia muuult pana suntem gata sa iesim pe usa...s-a facut deja ora 13. Nu e tarziu...e ora perfecta...Alma a adormit imediat ce am pornit. Cu Aris e alta discutie...el e foarte curios acum. Descopera lucruri noi si e la faza la care a inceput sa vorbeasca mai bine si poate sa isi exprime curiozitatile. Prin urmare...suntem deja de 40 de minute pe drum si el inca nu a adormit. Chiar speram sa adoarma dar, nu inceteaza din a da indicatii sau a pune intrebari...tocmai ce i-a zis lui tati sa isi puna amandoua mainile pe volan. Bine...el zice pe limba lui...uneori e frustrant si pentru noi si pentru el ca nu il intelegem ce vrea sa spuna. ( Doar atat am apucat sa scriu chiar de pe drum, a trebuit sa ii acord mai multa atentie lui Praslea. De obicei e linistit in masina, ii place sa priveasca pe geam fara sa il deranjeze cineva. Pentru noi, un drum de 2 ore cu masina e un fleac, nu necesita opriri si nu e greu de suportat pentru copii. De data asta Praslea a avut nevoie de atentie speciala, a incercat chiar sa o deranjeze pe Alma, care dormea linistita in scaunul ei. Evident ca a trezit-o. Cand se intampla chestii de genul asta incerc mereu sa ii distrag atentia. De data asta am tot cautat pe geam lupul. Da...lupul ala care mananca iezii. A functionat. Cand nici asta nu functioneaza intram in actiune cu ceva de rontait...un mar, un biscuite.)
Am ajuns intr-un final. Taxele de autostrada ne-au costat putin peste 10 euro. Nu se merita sa mergi pe national, desi drumul e foarte bun, e foarte aglomerat si cand dai de cate o localitate mergi aproape bara la bara. Nu mai zic...adica zic :)...viteza este controlata cu semafoare. Daca te depisteaza cu viteza mai mare de 50km/h, semaforul se face rosu. Asa ca, esti obligat sa opresti. Asemenea semafoare au la fiecare intrare in localitate.
Parcul acesta tematic se afla chiar in oras. Noi am avut noroc si am gasit loc de parcare destul de repede si destul de aproape.  Am platit bilete doar pentru mine si el. Copiii pana in 3 ani nu necesita bilet.
La intrare ne intampina o tinerica foarte amabila...cica sa ne faca o poza.  Hai sa facem, am zis eu...sa avem toti 4 o poza impreuna, rar se intampla asta. Placerea asta a mea ne-a costat 6 euro.
De aici lucrurile au devenit mai agitate. Praslea zici ca a baut energizant...de cum am intrat pe poarta a luat-o la fuga. Era atat de entuziasmat, i se citea bucuria pe fata si nu-mi venea sa-l opresc. Timp de doua ore nu ne-am putut tine dupa el. A facut tot ce a dorit...a inchis si deschis toate portile de la toate casutele. A fost lumea lui. La un moment dat a venit la mine si zice: mami vreau ata(inghetata), da ani(bani). Nu am putut sa-l refuz.
Ce mi s-a parut fain la parcul asta e ca avea si un loc de joaca...perfect, asa am putut sa facem si noi o pauza de la alergat. Dupa ce s-a plictisit de dat pe topogane a inceput sa care pietre pe gazonul perfect tuns si pe care tati s-a vazut nevoit sa le duca inapoi.
Nu prea am reusit sa ii fac poze, nu vroia nicicum sa stea.
Ca si obiectiv turistic este foarte frumos acest parc. Ceea ce cred eu ca ii lipseste...este spatiul. Mi se par un pic cam ingramadite casutele. Si langa locul de joaca lipsesc bancile. Asta e o problema de care ma lovesc aici in Portugalia. In rest...totul a fost minunat.
Drumul spre casa mi s-a parut destul de lung...poate pentru ca eram prea obosita si pentru ca nu mai aveam pe cine sa incerc sa linistesc. Amandoi picii au adormit imediat ce am pornit. Au dormit bustean pana acasa.
Am ajuns acasa abia pe la ora 20. A fost o zi minunata...baietelul a fost foarte fericit si imi doresc sa il revad cat mai curand atat de entuziasmat.
Daca aveti ocazia sa vizitati Portugalia sa va faceti timp si pentru Coimbra.

0 comentarii