miercuri, 26 aprilie 2017

Plimbarea de dimineață!

miercuri, 26 aprilie 2017
Îmi place să conduc și așa îmi vine uneori să mă urc la volan și să plec...nu contează unde...asfalt să fie. Mă mai apucă uneori câte o nebunie de genul, cum s-a întâmplat și azi. După ce am lăsat copilul la grădiniță am căutat să ajung mai aproape de Soare. Am urcat cu mașina până în vârful dealului.
Cobor din mașină, vântul adie...e destul de răcoros. Mă echipez corespunzător și pornesc la pas. Îmi place să vin aici, daca atmosfera nu e încarcată priveliștea e minunată.






Mă așteptam să fie pustiu, dar se pare că locația e numai bună pentru antrenamente. Am surprins chiar și o ședință foto, după cum își țin mâinile, presupun că vine bebe.



 Am evadat puțin din rutina zilnică, am luat o gură de oxigen. Aș fi vrut să dureze mai mult, dar bebelina, aflată la purtător , a început să se agite.
Prima dată când  am ajuns aici a fost în decembrie 2012, a fost ca o perioadă de probă. Nu prea mă încânta pe mine ideea de a pleca din România. Dar lucrurile se întâmplă cu un motiv si e bine să le luăm ca atare și să ne adaptăm rapid, să privim spre viitor și să dai din coate cât de tare poți ca să ieși în față. În 5 ani s-au întâmplat multe și uite că sunt încă aici. Simt că sunt acasă pentru că acasă e acolo unde e el.


Te aștept acasă!



0 comentarii: