joi, 16 septembrie 2010

1001 culori ...la ghena

joi, 16 septembrie 2010

De data aceasta nu am fost ca sa ne scapam de gunoiul nostru, am fost ca sa ne sustinem colegii de proiect si totodata prietenii nostrii. Pozele, vreo 16 la numar, alese pentru a intra in contrast cu peisajul, au atras atentia celor din cartier. Romanul nu este inca obisnuit cu astfel de actiuni, si nici nu prea intelege el cam despre ce e vorba. Unii s-au oprit, au intrebat despre ce e vorba, au laudat initiativa si si-au exprimat parerea de rau ca sunt prea putine evenimente de acest gen. Altii, si-au aruncat gunoiul, au intors capul spre fotografii doar in trecere, si au plecat bolborosind. Cea mai mare majoritate a romanilor sunt prea preocupati de problemele zilnice, sunt parca inchisi intr-o carapace, in care nu stiu decat de problemele lor, nu au contact cu exteriorul si cu diversele activitati care au loc in orasul lor.
Sunt o multime de lucruri pe care poti sa le faci, si care nu te costa nimic, care iti aduc satisfactie, care te scot din monotonia de zi cu zi, care te fac sa uiti pentru cateva clipe de probleme, care te fac sa-ti iubesti viata., nu simti ca trece viata pe langa tine, stand in casa, in fata televizorului, sau in fata calculatorului.
Romanii se complac in situatia in care sunt, asa cum se complac si cu gunoaiele din jurul lor. Romanii nu iau atitudine, nu fac nimic care sa le schimbe viata in bine.
Daca nu exista un roman care sa initieze acest proiect("Coloreaza-ti comunitatea!"), atunci aceasta ghena ar fi fost una ca oricare alta...asa, macar pentru cateva ore a fost o ghena putin mai colorata, plina de flori si de verdeata. Mesajul acestei expozitii neconformiste, pe care tinerii voluntari doresc sa-l transmita, este ca ar trebui gasita o solutie prin care colectarea gunoaielor se poate face mai eficient, mai curat. Nu ajunge sa imprejmuim ghena cu gard din lemn, care era frumos cand era nou, gunoiul ar trebui ridicat mai des, nu lasat sa se adune pana cand nici macar gardul nu-i mai face fata, iar locul ajunge sa fie un adevarat focar de infectie, cu un miros insuportabil.
Avem nevoie de educatie, oamenii ar trebui informati legat de colectarea selectiva, avem nevoie de municipalitati care sa se autosesizeze si sa ia masuri, avem nevoie de cetateni care sa vina cu idei si care sa aiba taria sa si le sustina...nu avem nevoie de indiferenta.

Vor mai avea loc si alte activitati de acest gen...asa ca...mai vorbim. Pana atunci, mai mute poze de la activitatea de la ghena puteti vedea pe 1001culori.

0 comentarii: