vineri, 26 februarie 2010

Omul de o jumătate de tonă - "half ton man"

vineri, 26 februarie 2010

În fiecare zi îmi spun că seara o să mă duc la somn cel târziu la ora 22...numai spun...rar mi se întâmplă să fie chiar aşa...motivul e simplu...fie dau de un film bun...fie fac treabă prin casă şi nu-mi dau seama cum trece timpul.

Aseară am văzut pentru a doua oară un documentar...despre omul de o jumătate de tonă. Prima dată ştiu că am fost şocată...de data aceasta...poate par răutăcioasă....dar n-am simţit nici un pic de compasiune faţă de cazul acestui om. Toată vina pentru ce i se întâmplă îi aparţine doar lui ...şi celor de lângă el...care nu iau atitudine ca să-l ajute cu adevărat.
Documentarul a apărut în anul 2005 şi prezintă imagini şocante ....tulburătoare...un om de o jumătate de tonă care risca să moară ...înecat de lichilul din corp. A fost nevoie de o adevărată armată de oameni pentru a-l duce la spital....unde sub tutela doctorilor a reuşit până la urmă, prin regim şi o operaţie de micşorare a stomacului, să-şi reducă greutatea la jumătate...un lucru bun...dar 250 kg tot e mult.
Ajuns acasă în mod normal trebuia să rămână la regimul din spital....să aibă grijă ce mănâncă şi cât. Aici e punctul în care mi-am dat seama că omul respectiv nu merită nici un strop de compasiune.
El dă vina pe structura lui genetică...asta ar fi însemnat că el se îngraşă mâncând normal...ca orice om...dar situaţia nu e chiar aşa...el mânca aproape continuu...şi nu salate...lucruri serioase...grăsimi, carbohidraţi, proteine...de la KFC...Pepsi dietetic(dar carbogazos)...pizza...nu una, mai multe...cipsuri...si nu am enumerat toată mâncarea dintr-o singură zi. În ritmul acesta...pardon...un om normal nu mănâncă atât de mult...aşa că treaba cu genetica pică.
La "regimul" acesta alimentar se adaugă şi sedentarismul...nu unul ca al meu...acasa pe scaun...de acasa în maşină la muncă...la muncă tot pe scaun....al lui era genul stat în pat ani la rând...cred şi eu...cu o asemenea greutate nu prea ai cum să te deplasezi.
Apoi...modul în care vorbeşte...şi cum gândeşte...el mărturiseşte că nu suportă să i se spună că nu are voie să facă ceva ...cum ar fi să mănânce...ar face scandal mare. Soţia lui spunea că nu şi-a dat seama cât de gravă era situaţia soţului său...decât în momentul în care a văzut pozele făcute în ziua când a fost dus la spital....şi că dacă el cerea de mâncare...îi dădea...pentru că îl iubea...aşa zice ea...eu zic că îl ajuta să se sinucidă.
Cum poţi să nu-ţi dai seama? Eu am avut cândva 70 de kg...cu doar 10 în plus faţă de greutatea ideală...şi toţi cei apropiaţi îmi ziceau că m-am cam îngrăşat...dar nu trebuiau să-mi spună ei...simţeam eu....şi nu mă simţeam prea bine...aşa că am luat atitudine...şi dacă nu luam eu...luau ai mei...cu siguranţă...aaaa...da....diferenţa e că eu şi ai mei suntem normali cu capul.
Eu spun că soţia lui era inconştientă...dragoste e să ai grijă de sănătatea celuilalt...nu să-l laşi să ajungă într-o astfel de stare de degradare.
Ajuns acasă...până la prima vizită de control după ieşirea din spital....Patrick Deuel a reuşit să mai slăbească...nu mult...dar medicul era mulţumit că măcar nu s-a îngrăşat la loc. Din 2005 până acum situaţia s-a schimbat....Patrick Deuel aproape că a ajuns iar la aceeaşi greutate...de o jumătate de tonă.
În acelaşi documentar mai sunt prezentate pe scurt şi alte cazuri...dacă nu reuşesc să se controleze, o asemenea poveste poate avea un sfârşit trist.
Asemenea oameni chiar au o problemă...nu una genetică...e una psihică....e una de educaţie....e una de respect faţă de propria persoană. Astfel de oameni au nevoie de ajutor...şi mulţi primesc ajutor...dar trebuie să se ajute şi ei. Da...ai o problemă...ai nevoie de ajutor....primeşti...dar te şi foloseşti de el...şi ai grijă de tine....atunci meriţi toată compasiunea mea....dar atunci când eşti conştient că e gravă situaţia ta...dar te complaci în ea....nu meriţi.
Vă postez şi filmul...ca să vedeţi şi să auziţi...cu câtă luciditate vorbesc subiecţii...şi câtă satisfacţie au când vorbesc despre mâncare...chiar şi cu antrenament...tu a-i putea mânca 24 de bucăţi de carne cu garnitură de cartofi prăjiţi, plus sos...totul la o singură masă?



2 comentarii:

studentu' universal spunea...

Ce e nasol de tot e predispoziţia noastră, a românilor de a imprumuta de la americani modul de viaţă în bloc. Peste vreo 10 ani vor fi documentare cu români de 500 de kile. Bineînţeles că vor da vina pe gene, că doar n-o fi de vină McDonalds sau KFC, sau chiar şaormăriile!

Carmen spunea...

studentule...si mie imi plac aripioarele de la kfc....si mancarea de la Mac...dar asta nu inseamna ca merg acolo si intr-o zi imi dau toti banii de salar pe mancare...mananci de mancat,te ingrasi de ingrasat....dar nu te lasi sa ajungi pana acolo incat sa nu te mai poti ridica din pat.