vineri, 26 februarie 2010

Omul de o jumătate de tonă - "half ton man"

vineri, 26 februarie 2010

În fiecare zi îmi spun că seara o să mă duc la somn cel târziu la ora 22...numai spun...rar mi se întâmplă să fie chiar aşa...motivul e simplu...fie dau de un film bun...fie fac treabă prin casă şi nu-mi dau seama cum trece timpul.

Aseară am văzut pentru a doua oară un documentar...despre omul de o jumătate de tonă. Prima dată ştiu că am fost şocată...de data aceasta...poate par răutăcioasă....dar n-am simţit nici un pic de compasiune faţă de cazul acestui om. Toată vina pentru ce i se întâmplă îi aparţine doar lui ...şi celor de lângă el...care nu iau atitudine ca să-l ajute cu adevărat.
Documentarul a apărut în anul 2005 şi prezintă imagini şocante ....tulburătoare...un om de o jumătate de tonă care risca să moară ...înecat de lichilul din corp. A fost nevoie de o adevărată armată de oameni pentru a-l duce la spital....unde sub tutela doctorilor a reuşit până la urmă, prin regim şi o operaţie de micşorare a stomacului, să-şi reducă greutatea la jumătate...un lucru bun...dar 250 kg tot e mult.
Ajuns acasă în mod normal trebuia să rămână la regimul din spital....să aibă grijă ce mănâncă şi cât. Aici e punctul în care mi-am dat seama că omul respectiv nu merită nici un strop de compasiune.
El dă vina pe structura lui genetică...asta ar fi însemnat că el se îngraşă mâncând normal...ca orice om...dar situaţia nu e chiar aşa...el mânca aproape continuu...şi nu salate...lucruri serioase...grăsimi, carbohidraţi, proteine...de la KFC...Pepsi dietetic(dar carbogazos)...pizza...nu una, mai multe...cipsuri...si nu am enumerat toată mâncarea dintr-o singură zi. În ritmul acesta...pardon...un om normal nu mănâncă atât de mult...aşa că treaba cu genetica pică.
La "regimul" acesta alimentar se adaugă şi sedentarismul...nu unul ca al meu...acasa pe scaun...de acasa în maşină la muncă...la muncă tot pe scaun....al lui era genul stat în pat ani la rând...cred şi eu...cu o asemenea greutate nu prea ai cum să te deplasezi.
Apoi...modul în care vorbeşte...şi cum gândeşte...el mărturiseşte că nu suportă să i se spună că nu are voie să facă ceva ...cum ar fi să mănânce...ar face scandal mare. Soţia lui spunea că nu şi-a dat seama cât de gravă era situaţia soţului său...decât în momentul în care a văzut pozele făcute în ziua când a fost dus la spital....şi că dacă el cerea de mâncare...îi dădea...pentru că îl iubea...aşa zice ea...eu zic că îl ajuta să se sinucidă.
Cum poţi să nu-ţi dai seama? Eu am avut cândva 70 de kg...cu doar 10 în plus faţă de greutatea ideală...şi toţi cei apropiaţi îmi ziceau că m-am cam îngrăşat...dar nu trebuiau să-mi spună ei...simţeam eu....şi nu mă simţeam prea bine...aşa că am luat atitudine...şi dacă nu luam eu...luau ai mei...cu siguranţă...aaaa...da....diferenţa e că eu şi ai mei suntem normali cu capul.
Eu spun că soţia lui era inconştientă...dragoste e să ai grijă de sănătatea celuilalt...nu să-l laşi să ajungă într-o astfel de stare de degradare.
Ajuns acasă...până la prima vizită de control după ieşirea din spital....Patrick Deuel a reuşit să mai slăbească...nu mult...dar medicul era mulţumit că măcar nu s-a îngrăşat la loc. Din 2005 până acum situaţia s-a schimbat....Patrick Deuel aproape că a ajuns iar la aceeaşi greutate...de o jumătate de tonă.
În acelaşi documentar mai sunt prezentate pe scurt şi alte cazuri...dacă nu reuşesc să se controleze, o asemenea poveste poate avea un sfârşit trist.
Asemenea oameni chiar au o problemă...nu una genetică...e una psihică....e una de educaţie....e una de respect faţă de propria persoană. Astfel de oameni au nevoie de ajutor...şi mulţi primesc ajutor...dar trebuie să se ajute şi ei. Da...ai o problemă...ai nevoie de ajutor....primeşti...dar te şi foloseşti de el...şi ai grijă de tine....atunci meriţi toată compasiunea mea....dar atunci când eşti conştient că e gravă situaţia ta...dar te complaci în ea....nu meriţi.
Vă postez şi filmul...ca să vedeţi şi să auziţi...cu câtă luciditate vorbesc subiecţii...şi câtă satisfacţie au când vorbesc despre mâncare...chiar şi cu antrenament...tu a-i putea mânca 24 de bucăţi de carne cu garnitură de cartofi prăjiţi, plus sos...totul la o singură masă?



2 comentarii

joi, 25 februarie 2010

Beep-beep!

joi, 25 februarie 2010

Ce efect are o cană de Coca - Cola asupra unuia care nu prea bea cafea? Vă spun eu...e ca o depăşire cu 140 la oră pe linie continuă...sau ca un ceas deşteptător care sună până se termină bateria sau se ia curentul...destul de stresant :)....povestea de azi este despre mine....evident...că doar e blogul meu....acum cântă Madonna la radio...şi mie îmi vine să mă ridic de pe scaunul din piele....înghesuit între perete şi birou ...şi să dansez...să cânt...singurul lucru care mă ţine e ruşinea faţă de colegul de birou....care probabil ar spune că nu sunt sănătoasă şi i-ar chema pe cei cu cămaşa de forţă. Acasă mă mai trezesc câteodată...cum a fost şi aseară...că încep să fredonez şi eu piesa de la radio şi mai fac şi mişcare scenică....toate astea în acelaşi timp în care gătesc sau fac altceva prin bucătărie...aseară eram cu mixerul în mână şi băteam nişte albuşuri pentru un chec....cu casca în ureche...am făcut spectacol...am avut şi spectator...dar nu mi-am dat seama că sunt urmărită...numai când îţi imaginezi o astfel de scenă şi te bufneşte râsul....apăi să fi de faţă....asta da comedie.

Numai bună atâta voie bună...după o săptămână şi jumătate de răceală în care a trebuit să şi învăţ pentru un examen...o combinaţie cam deprimantă chiar şi pentru cel mai voios om...bine că mi-a trecut...

...altceva...m-aş apuca să învăţ să fac pagini web...mi-aş cumpăra un căţel...m-aş apuca de pictat din nou...parcă am chef şi de un goblen...prin urmare...activităţi extra ar fi...sincer...aş prefera căţelul...dar la bloc e cam greu...eu vreau un labrador...şi labradorul are nevoie de atenţie...iar la muncă nu-l pot lua cu mine...aşa că mai aştept...până îmi iau pământ...apoi până construiesc ceva pe pământul acela...important e că ştiu ce vreau.


...şi uite ce a făcut o cană de toxine...:)

s


2 comentarii

luni, 22 februarie 2010

Cheful de muncă

luni, 22 februarie 2010
Cine nu se regaseşte....minte.

5 comentarii

marți, 16 februarie 2010

Sibiu...nu chiar o capitală...dar e ok

marți, 16 februarie 2010
E al meu...nu e al meu...oraşul...care oraş? ...Sibiu...ce e cu el?...păi nu-i nimic...că nu-i chiar al meu....eu doar stau în el...dar e frumos...o groapă aici...un parc dincolo...un muzeu, două, trei...munţi într-o parte...munţi şi în altă parte...vânturi mai multe decât vrei...ciobani cu bani...vara cam scurtă...magazine nu prea dotate...şi totuşi...un oraş frumos....altă prezentare mai interesantă şi mai educativă găsiţi aici ...ce am scris eu până acum a fost doar o introducere...că doar nu puteam să dau direct link fără să vă spun înainte despre ce e vorba...poate era un virus...că se poartă şi moda asta printre internauţi...ca să mai râdă unii de alţii...de plictiseală.
Eu nu vă mai pun poze...căci pozele din prezentarea respectivă sunt foarte bune...şi oricum...nu sunt eu în măsură să vă povestesc de un oraş în care locuiesc abia din 2006...deja au trecut 4 ani?....ce repede trece timpul...

6 comentarii

luni, 15 februarie 2010

Gâtul...pioneza şi filmele

luni, 15 februarie 2010

Ce mod de a începe săptămâna...cu gâtul în pioneze....o zi întreagă de zăcut în pat...programul la serviciu parcă nu se mai termină...abia aştept să ajung acasă...căci ca acolo nu e nicăieri...acolo totul e roz şi voia bună e gazdă.
Ieri a fost aşa cum mi-am propus...exceptând faptul că am răcit...am stat în pat şi ne-am uitat la filme...am dormit de amiază..şi ce bine e... ce prostuţă eram când eram mică...nu vroiam să dorm în mijlocul zilei...acum nu aş mai refuza o asemenea ofertă.
A fost mai greu cu pofta de mâncare...lipseşte cu desăvârşire...am mâncat doar atunci când dădea stomacul semne că e gol...şi atunci nu prea aveam chef de nici un fel de mâncare....prin urmare pâinea cu salam şi cu caşcaval a mers ca unsă...în timp ce ciorba de perişoare stătea în frigider neatinsă.
Că tot vorbim de mâncare...am văzut şi eu filmul Julie&Julia...nu mi se pare a fi unul din cele mai bune...povestea e interesantă şi are pe ici pe colo câte un pic de umor. E un film uşor de urmărit.
Ar fi interesant ca toate cele de pe la noi , care au un blog culinar, să fie contactate pentru a scrie o carte de gătit şi să devină celebre...mi se pare totuşi prea uşor succesul acesta...care ţi se poate întâmpla doar în SUA...asta dacă mai ai şi noroc cu carul...cam multe variabile...aşa că...treci dragă cu picioarele pe pământ...
...pe pământ...lângă o familie de vampiri...chiar simpatică...familia Cullen din Twilight , tot un film uşor...mai mult pentru adolescenţi...un fel de Romeo&Julieta....cei doi rămân împreună...numai că ea e tot o muritoare de rând...el n-a vrut să o transforme...aşa că o să vreau să văd şi 2-ul.
Oare dacă mănânc o îngheţată îmi trece durerea de gât? :)...nu merge şi aici vorba aceea '' cui pe cui se scoate '' nu?...în cazul acesta mă apuc de scris reţete pe blog...poate mă publică şi pe mine cineva :))....dacă nu....măcar o să am usturoiul la îndemână ca să alung vampirii.

0 comentarii

vineri, 12 februarie 2010

Pronostic: OSCAR

vineri, 12 februarie 2010

Chiar nu-i înţeleg pe unii cum pot spune că AVATAR nu e un film bun...de foarte mult timp nu am mai vazut un film atât de bun...a fost ultima proiecţie la cinematograful din Sibiu...o sală mică...cu un aer comunist...dar plină...aşa cum cred că nu a mai fost de ani buni de zile...biletul...acceptabil...8 lei...chiar şi pentru 2D, pentru un film atât de bun mi s-a părut puţin.


Filmul a început brusc şi dintr-o dată...fără nici o introducere cu reclame la alte filme...în primele 5 minute pungile cu chestii de ronţăit foşnăiau într-un mod deranjant...după care cred că le-am ignorat cuprinsă fiind de povestea din film.


Pe lângă povestea de la suprafaţă...mi s-a părut a fi şi un film care spune multe despre latura sălbatică a omului...şi despre răutatea acestuia. Nu mai vorbesc de efectele speciale...


...ce mai aşteptaţi?...mergeţi şi cumpăraţi bilete...din timp...ca să nu păţiţi ca noi...


...filmul începea pe la ora 20...era ultima zi în care îl puteam vedea....pe la ora 18 ne-am adus şi noi aminte că e filmul...şi norocul nostru că mi-a trecut prin cap să-l timit pe el să cumpere biletele chiar în acel moment...a găsit...toată sala era ocupată....erau ultimele 3 locuri unul lângă celălalt...şi ne-am bucurat pentru ele...ajunşi acolo...locurile erau pe ultimul rând...bun şi aşa am zis....numai că unul din scaune era cam defect...şi a ajuns să stea el pe acel scaun...numai că în timpul filmului...de vreo 2 ori "trosc, plosc"...scaunul era rupt...şi el aproape pe jos...m-am sacrificat şi am făcut schimb cu el..fiind mai uşoară...nu avea cum să cadă şi cu mine...era suficient că stăteam înclinată de la stânga la dreapta...partea dreaptă a scaunului fiind pe jos...măcar am ce povesti copiilor :)).

7 comentarii

marți, 9 februarie 2010

Te mai numeşti Om dacă omenia şi bunul simţ nu te caracterizează?

marți, 9 februarie 2010
Ceea ce urmează să vă povestesc nu este un pamflet , e viaţa reală…nu a mea…din fericire…din păcate a unei foarte bune prietene.

Nu sunt eu specialistă în treaba cu un el şi o ea care se cunosc…se plac…se cunosc mai bine…dar parcă chestia asta se cheamă relaţie.

Ce aşteptări avem în general de la o relaţie?
Doi oameni care se cunosc si se plac…şi petrec timp împreună ajung de cele mai multe ori într-o relaţie care poate dura mai mult sau mai puţin. Aşteptările faţă de partener cresc odată cu trecerea timpului…asta se întâmplă la oamenii normali…ai mai multă încredere în celălalt, parcă îţi doreşti să petreci tot mai mult timp împreună…celălalt devine cel mai bun prieten…confident…nu uiţi să-i ceri părerea chiar dacă e pentru ceva care nu-l priveşte personal…parcă îi simţi lipsa când nu e cu tine…somnul parcă nu mai e la fel de liniştit dacă nu e lângă tine…ultima felie de pâine o împarţi cu el….toate acestea într-o relaţie sănătoasă.
Bineînţeles…nu toate relaţiile duc la căsătorie…poate unul din parteneri greşeşte…şi celălalt nu-l poate ierta…poate în timp descoperi că nu e tocmai “the one”…sau poate întâlneşti pe altcineva…şi atunci ce faci?....păi în prima situaţie fie îl părăseşti pe celălalt fără discuţii…fie îl tragi de păr şi de urechi şi de nas….şi abia apoi îl părăseşti bucuros că ai scăpat de omul problemă…
…în al doilea caz…când parcă simţi că nu mai merge…că nu mai simţi nimic pentru celălalt…spui ce simţi…
…ai găsit pe altcineva? ..care e luna de pe cer…e ceea ce îti doresti….sau cel puţin aşa crezi…spune-i celuilalt…cred că merită să ştie…din respect.

Cazul prietenei mele...se cunoşteau de ani buni...colegi de facultate..s-au plăcut...au petrecut 4 ani împreună...ani şi cu bune şi cu rele...că toţi ne mai ciondănim din când în când...până anul acesta...când s-a produs ruptura.
În vară el a fost plecat la părinţi în Spania...a vrut să facă masterul acolo...şi iniţial a vrut să o ia şi pe ea cu el...nu s-a întâmplat asta....masterul de acolo nu era bun pentru ceea ce trebuia el să facă pentru a-şi temina studiile. S-a întors...schimbat...rece.

Prietena mea simţind toate acestea a discutat cu el...şi ce zicea el...că nu ştie...că trebuie să se gândească...vroia să vadă dacă mai simte ceva pentru ea...şi pe lângă asta...i-a mai spus şi că mama lui i-a spus să se gândească ce viitor poate avea lângă ea?...că părinţii ei pensionari nu o să-i poată ajuta cu nimic...până acum n-a avut timp 4 ani să se gândească? Doar cunoştea situaţia ei de când a cunoscut-o...şi ce treabă are mama lui de se bagă în relaţie?

N-au rupt atunci relaţia...au petrecut sărbătorile şi anul nou împreună...urmând ca el să se mai gândească...între timp mici discuţii...în care el o acuza de diverse...închipuite...parcă vroia să găsească nod în papură...până când ea l-a pus să se hotărască odată...parcă n-ar fi aruncat 4 ani pe fereastră...şi ce să crezi...după câteva zile în care nu s-au văzut...el nici măcar n-a avut bunul simţ să se întâlnească faţă în faţă cu ea ca să-i spună că nu mai simte nimic pentru ea....i-a spus pe internet. URÂT.
Asta nu e tot...laşitatea lui e şi mai mare de atât...se pare că în Spania a cunoscut o altă fată...româncă...şi ea în vizită la părinţi. A surprins prietena mea o discuţie a lui cu cealaltă...încă de când erau împreună. Întrebat fiind atunci cine e tipa....a zâmbit şi atât.
În aceeaşi lună în care s-au despărţit...când încă nu erau despărţiţi...tipa cealaltă a venit la el...ea e de pe undeva din sud...şi e studentă la Bucureşti...e mai tânără cu vreo 2-3 ani...şi puţin mai slabă...săptămâna aceasta e iar la el...nu contează de unde ştiu...şi n-ar conta nici faptul că e ea aici...contează că el a fost un laş de speţă joasă...l-aş jigni mai urât de atât...pentru că trebuia să-i spună de atunci că a cunoscut pe altcineva...trebuia să facă asta faţă în faţă...prietena mea merita asta...şi orice femeie merită să i se spună adevărul...mai ales după o relaţie cum au avut ei...nu trebuia să-i caute ei greşeli acolo unde nu erau...numai pentru a avea ca pretext neînţelegerile...şi să scape el cu asta basma curată.

Ce pot să-i spun prietenei mele...căreia ştiu că îi e greu...nu merită...s-a comportat urât...mai bine că şti de acum de ce e în stare...omul care e capabil să te înşele...nu e omul potrivit pentru tine.
Ca ei sunt mulţi şi multe...din păcate.

9 comentarii

Fumez?!



1 comentarii

sâmbătă, 6 februarie 2010

Dansăm....salsa

sâmbătă, 6 februarie 2010
Pentru că e weekend....să ne simţim bine în ritmuri latino...
...filmuletul nu e unul oarecare...in trupa de dans e una din cele mai bune si vechi prietene...am copilărit împreună...sper să vă placă


0 comentarii

vineri, 5 februarie 2010

Adevărul

vineri, 5 februarie 2010
Mâine am examen, porcul se îngraşă în ajun cum se îndeasă raţa în coteţ...mănânc mango...puţin mai încolo...salata de fructe va fi fără gref că nu-i place lui şi fără kiwi că am uitat eu să cumpăr...în apartament e frig...merg la nuntă în iulie...inteligenţa artificială implementată la roboţi...primul robot cu chip uman are ochii migdalaţi...de pe RDS pe mobil te auzi cu ecou....roboţi pe marte...sucul acidulat arde.

3 comentarii

marți, 2 februarie 2010

Astronaut pentru o clipă

marți, 2 februarie 2010
Sâmbăta trecută am avut examen...la care a trebuit să mă prezint cu un referat...fiecare dintre noi a avut tema lui...a mea a fost despre GPS...aşa că...m-am pus pe treabă şi am găsit lucruri interesante...ce este GPS-ul? Cum funcţionează? Cât de precis este?...am găsit răspunsuri pentru aceste întrebări....ce nu găseşti pe internet, nu?
...şi am aflat că:

GPS- the Global Positioning System- Sistemul de Poziţionare Globală e rezultatul investiţiilor Departamentului de Apărare al SUA, prima ţară care a dispus de banii necesari pentru realizarea unui proiect de asemenea anvergură. Iniţial proiectul era destinat folosirii în scopuri militare însă, a fost pus şi la dispoziţia civililor, cu acces limitat bineînţeles.

Proiectul poartă numele de NAVSTAR- o constelaţie de 24 de sateliţi poziţionaţi în 6 planuri orbitale. Nici ruşii nu se lasă mai prejos, proiectul lor e cunoscut sub numele de GLONASS- Global Navigation Satellite System), iar în 2007 Uniunea Europeană (UE) aprobă finanţarea lansării a 30 de sateliţi pentru a-şi forma propria versiune de GPS- proiectul fiind cunoscut sub numele de GALILEO şi e proiectat să fie complet operaţional începând cu 2013. China a lansat deja 2 sateliţi în 2000 şi încă unul în 2003, aceştia făcând parte din proiectul BEIDOU NAVIGATION SYSTEM- o constelaţie de 35 de sateliţi, programată să fie finalizată în 2015.
Nu vă ameţesc cu principiul de funcţionare...că poate nu vă interesează...ideea e...ai grijă ...eşti văzut :)...şi după 2015 o să fi şi mai văzut :).
Toţi folosim aşa ceva...toţi avem telefoane mobile, care îţi dau de gol poziţia...aproape toţi avem navigatoare...
Şi încă ceva legat de spaţiu...dar nu de GPS...într-un documentar despre univers...dacă nu mă înşel în "Universul Ştiut"...ziceau savanţii că au lansat în spaţiu un echipament care transmite un mesaj care conţine coordonatele planetei noastre şi înregistrări video cu oameni ...asta în cazul în care există extratereştii...să ştie ei unde ne găsesc şi cum arătăm....acum o întrebare...dacă extratereştrii respectivi nu sunt prea prietenoşi...şi vin în vizită la noi...aşa...neanunţaţi...căci noi invitaţia am făcut-o şi "am lăsat şi uşa deschisă" dându-le coordonatele?

4 comentarii

Leapşă...gen Oracol

Uite că mă ţin de cuvânt în ceea ce priveşte leapşa primită de la Lili ....răspunsurile vor reflecta starea din momentul de faţă...altă dată poate aş fi răspuns altfel...acum va trebui să vă mulţumiţi cu atât.
1. Principala mea trăsătură: comoditatea

2. Calitatea pe care doresc să o întâlnesc la un bărbat: sunt mai multe(una din ele: să ştie să respecte femeia)

3. Calitatea pe care o prefer la o femeie: inteligenţa şi modestia

4. Ce preţuiesc cel mai mult la prietenii mei: că îşi aduc aminte de mine chiar şi atunci când sunt departe...şi ştiu să dea un telefon să întrebe de sănătate

5. Principalul meu defect: Încăpăţânarea...dar se poate trata

6. Îndeletnicirea mea preferată: să stic banii

7. Fericirea pe care mi-o visez: shhhh....dacă o spun nu se mai împlineşte :)

8. Care ar fi pentru mine cea mai mare nenorocire: Să moară cineva drag fără să apuce să îmbătrânească...şi...să-mi pierd casa.

9. Locul unde aş vrea să trăiesc: Coasta de Azur, Franţa

10. Culoarea mea preferată: sunt două

11. Floarea care-mi place: laleaua şi narcisa

12. Pasărea mea preferată: nu cred că am...ca şi gust îmi place carnea de pui :)...dar merită încercată şi cea de raţă....mai ales cu un sos din multă ceapă cu ardei :))

13. Prozatorii mei preferaţi: nu am...dar mi-a plăcut Roşu şi Negru de Stendhal

14. Poeţii mei preferaţi: nu am, n-am mai citit o poezie din liceu...dar încă mai ţin minte câteva versuri dintr-o poezie de-a lui Eminescu:
"Şi dacă ramuri bat în geam,
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii."
15. Eroii mei preferaţi din literatură: Contele de Monte-Cristo

16. Eroinele mele preferate din literatură: Ana din Moara cu noroc scrisă de Ioan Slavici
17. Compozitorii mei preferaţi: -----

18. Pictorii mei preferaţi: nu pot să spun că am un preferat...îmi place Leonardo da Vinci...pentru că nu era doar pictor

19. Eroii mei preferaţi din viaţa reală: există aşa ceva?...dacă sunt ...eu nu-i cunosc

20. Ce urăsc cel mai mult: minciuna, delăsarea,dezorganizarea, nehotărârea...

21. Calitatea pe care aş vrea să o am din naştere: oare calităţile nu le dobândim în timp în funcţie de educaţia primită şi alegerile pe care le facem?

22. Cum aş vrea să mor: Sunt prea tânără, prea plină de viaţă şi prea fericită ca să mă gândesc la aşa ceva

23. Greşelile care-mi inspiră cea mai mare indulgenţă: atunci când cei de la bancă îmi pun mai mulţi bani în cont :)

24. Deviza mea: Mai bine să-mi pară rău că am făcut, decât să regret că n-am făcut nimic.


...şi gata...acum mă gândesc să dau leapşa mai departe...că deaia e leapşă...şi cui oare?....cineva care mă citeşte din Germania...altcineva din NY...şi altcineva care are bebe... :)...apăi dacă vor vrea să răspundă bine...dacă nu...să-mi dea una peste nas...cum aşa...am avut eu tupeu să le trezesc din amorţirea frigului de afară? :))

2 comentarii

luni, 1 februarie 2010

Ce fac românii în weekend

luni, 1 februarie 2010
O bucurie foarte mare în viaţa unui om este apariţia copiilor. În funcţie de religia familiei există tot felul de ritualuri legate de botez. Aduc vorba de subiectul acesta pentru că în acest weekend am fost la un botez. O verişoară a născut anul trecut în decembrie iar la ortodocsi botezul se face cam la 6 -7 săptămâni…care s-au nimerit chiar sâmbătă.
Cu toate că în acea dimineaţă am avut un examen…m-am prezentat frumos…am luat examenul…după care am pornit la drum spre Tg Mureş. Norocul nostru a fost că drumul era uscat…aşa că am reuşit să ajungem în cel mai scurt timp posibil…2 ore. N-am mai ajuns la biserică ci direct la restaurant.
Ceea ce mă nedumireşte pe mine este cum de s-a ajuns până aici…şi când spun “aici” mă refer la atâta tam-tam, masă ca la nuntă, cu aperitiv, ciorbă, friptură, tort şi băutură de toate felurile pe săturate. Mi se pare o exagerare…o prea mare cheltuială…copilul oricum nu ştie ce se întâmplă. Eu îmi aduc aminte botezul surorii mele…după biserică neamurile au venit acasă la noi unde mama a pregătit o masă bogată…şi toată lumea a fost mulţumită...oamenii aduceau hăinuţe…şi dacă chiar vroiau dădeau şi ceva bani…simbolic. Acum se dau bani aproape ca la o nuntă….iar eu nu prea sunt de acord cu chestiunile acestea…mie mi se par aşa ..fără rost…dar ce să-i faci…fiecare face cum crede mai bine.
Bebele a crescut mult de când nu îl mai văzusem…asta a fost de Crăciun….acum era mai lung şi mai dolofan…cred şi eu…dacă mănâncă bine şi doarme bine…ce mai viaţă.

Ziua de duminică a fost şi ea una plină. Pentru că sâmbătă am ajuns abia la 12 noaptea acasă…a doua zi ne-am trezit pe la amiază…şi iar ne-am pornit la drum…de data asta la Rm Vâlcea, la ziua de naştere a unui verişor de-al meu.
În Sibiu era destul de cald şi senin când am plecat…când am intrat în munţi…surpriză…ploua…şi se circula cam greu….vizibilitatea era redusă…mai prindeai din urmă câte un TIR…care “arunca” cu noroi pe parbriz…până la urmă am ajuns…pupături, poveşti nemuritoare, mâncare multă şi bună…i-am bătut la Macao…şi uite aşa s-a făcut iar seară.
Am stat mai mult decât ne-am planificat…am plecat spre casă…în Vâlcea era ceaţă…norocul nostru că pe sensul de mers spre Sibiu a fost pustiu…trebuie să pomenesc şi de craterele de pe podurile de pe Valea Oltului…trebuia să te opreşti practic pentru a avea grijă cum treci…că de ocolit…ocoleai una şi dădeai în alta.

Ajunşi acasă …pijamaua şi-a intrat în drepturi…şi televizorul la fel…am dat peste un film…cu Julianne Moore…filmul e din 2004 şi îl mai văzusem dar a fost plăcut să-l revăd. Un film interesant…antrenant…te ţine captiv până la ultimul cadru…îl recomand…The Forgotten.

2 comentarii