joi, 10 decembrie 2009

Viaţa e şi frumoasă

joi, 10 decembrie 2009
La mine sărbătorile încep de azi...luna decembrie e luna bilanţului anual...iar bilanţul de anul acesta zice numai de bine...cel mai bun an din viaţa mea....cu multe împliniri...pe toate planurile...multe schimbări...bune...precum cozonacul proaspăt scos din cuptor.
Una din ideile foarte bune pe care am avut-o anul trecut a fost să-mi fac acest blog....care are un merit deosebit pentru o mare bucurie a mea....bucurie care se ştie...şi care ştie. Detaliile sunt de prisos...mai ales în cuvinte...atât pot să spun... că sunt foarte fericită...şi asta e cel mai important.
E frumos în doi...chiar dacă bărbaţii vor să fie singuri şi femeile vor să fie singure...e mai frumos în doi şi e mai uşor. Că eşti bolnav...sau fericit..sau trist...sau descurajat...că ţi-e frig...că ţi-e foame...că nu găseşti soluţie unei probleme...e suficient ca persoana aceea dragă să fie lângă tine...persoana aceea dragă mă face mai puternică...nu mă dau bătută când dau de greu...cum făceam, poate, altădată. Parcă l-aş cunoaşte de o viaţă...ca şi cum am fi crescut împreună. A reuşit să scoată la iveală cele mai bune părţi din personalitatea mea....mă simt precum un diamant preţios în mâinile bijutierului care m-a şlefuit...şi nu vreau să mă dezlipesc de el.
Tot datorită acestui blog am întâlnit oameni extraordinari...care se ştiu ei...nu-i nevoie să dau nume...oameni pe care eu îi consider prietenii mei şi cu care îmi place să petrec timpul...oameni cu care am redescoperit jocurile de altădată...acum parcă mai haioase şi mai relaxante. Discuţii în care "punem lumea la cale"...ne fac uneori să uităm de timp şi ne trezim că e trecut de miezul nopţii.
Sunt o mare norocoasă...deşi m-am născut în ţara asta ...am nimerit într-o famile extraordinară. Părinţii mei s-au cunoscut la un bal...tata a pus ochii pe mama...şi după numai 3 luni...a cerut-o de nevastă...aşa era pe atunci...la numai 23 de ani se căsătoreşte. La aproape un an după căsătorie apare pe lume primul lor copil....adică eu...iar în anul revoluţiei apare şi sora mea. Acum că am crescut şi sunt cu capul pe umeri....şi când "privesc" în urmă....realizez că toată viaţa lor s-a concentrat în a ne oferi nouă tot ce era mai bun...atunci nu înţelegeam multe lucruri...şi mă supăram de multe ori...poate uneori au fost prea protectori...poate uneori au exagerat ....acum însă nu pot decât să le mulţumesc.
Ne-au oferit un cămin...ne-au oferit căldura sufletească...se "transformau" în copii şi se jucau cu noi...tata ne-a învăţat de mici să citim ceasul...pe un disc de carton pe care a desenat orele şi minuturile...acele fiind două sârme.
Mâncarea caldă a mamei....care ne aştepta cu masa pusă...amiaza în casa noastră era de 3 ori pe zi...pentru că ajungeam pe rând acasă...prima era sora, apoi eu...şi mai târziu ajungea şi tata de la muncă. De multe ori renunţau ei la haine sau pantofi noi...deşi aveau nevoie...şi ne cumpărau nouă....ne-au trimis la şcoală şi ne menajau de la alte sarcini casnice numai să avem timp să citim. Ne-au învăţat că a cunoaşte e important în viaţă..."ai carte, ai parte" îmi spunea tata....şi a avut dreptate...am principii...şi am parte de o gândire cu care nu mi-e ruşine. Ne-au învăţat să preţuim valorile...ne-au învâţat să ne luptăm pentru crezurile noastre...ne-au învăţat să fim oameni...să ne respectăm pe noi însene şi să-i respectăm pe ceilalţi.
Am avut parte de tot sprijinul lor moral şi material, în limita posibilităţilor,...anul acesta mi-au dat toate economiile lor de-o viaţă...economii muncite câte 11 ore pe zi...6 zile pe săptămână...în soare arzător, pe vânt sau ploaie...cu multe sacrificii... şi mi-au cumpărat un apartament...numai să nu mă mai ştie că mă plimb din chirie în chirie. Cu salariile din ziua de azi cred că o viaţă nu mi-ar fi ajuns ca să adun bani să-mi cumpăr casa visată. Da...un vis împlinit...un loc care miroase a acasă...în care mă întorc bucuroasă...în care am liniştea sau gălăgia pe care mi-o doresc.
Eu am avut şansa aceasta pe care foarte mulţi nu o au...pentru că nu toţi părinţii au posibilitatea asta.Mulţumesc,mulţumesc...mulţumesc.
Un exemplu pentru mine...încă tineri...mă bucur să-i văd ţinânduse de mână chiar şi acum...se iubesc....mai mult decât la început.
Nimic n-ar fi de ajuns ca să le pot mulţumi...aş vrea să fie mândri de mine...căci ştiu că asta ar fi o bucurie pentru ei....căci asta e ceea ce îşi doresc....şi ce-mi doresc eu...e să îi am cât mai mult lângă mine şi să-i pot ajuta atunci când vor avea nevoie.
La mulţi ani!....căci ziua aceasta are mai multe semnificaţii...datorită celor mai dragi oameni din viaţa mea...despre care am simţit nevoia să vorbesc...să mai vorbesc şi despre lucruri frumoase.
Trăim
...cu bune,cu rele...(mai mult cu bune...cele rele să se uite)

2 comentarii:

Flavius Ţerbea spunea...

Life is good! :)

Carmen spunea...

...o facem noi sa fie asa :)