vineri, 18 decembrie 2009

Istoria tălpilor mele...dorinţe

vineri, 18 decembrie 2009
Am apărut în tălpile goale…era cald şi bine acolo de unde am apărut şi nu aveam nevoie de încălţări.
Apoi...ceva mai târziu... o tanti zâmbăreaţă, creaţă pe atunci...şi cu părul scurt...făcea ce făcea şi mereu îmi „împacheta” picioruşele...şi alţi copii le aveau „împachetate”...aşa că am considerat că e ceva normal şi nu am protestat. Am aflat că le zice încălţări la chestiile alea de toate culorile cu care mă încălţa tanti care era defapt mami.
Din pozele din vremurile acelea pot să-mi revăd colecţia copilăriei....impresionantă....ţinând cont că oferta era cam slabă pe atunci. Îmi aduc aminte de sandalele de gumă pe care mi le cumpăra mama pentru joacă...numai bune de ştromfălit pe afară...material rezistent...ieftin...şi de toată ziua.
Cam aşa arătau :
acum cică le spune sandale de plajă...pe atunci mergeau şi pe betoanele din jurul blocului.

Perechea mea preferată, de care îmi aduc aminte fără să mă uit în poze erau nişte balerini gri...cu talpă albă...şi cu nişte floricele albe aplicate în partea dreaptă din faţă.
...Şi sandalele cu toc ale mamei...şi saboţii...primele mele tocuri...purtate pe ascuns prin casă...cu care mă împiedicam căci îmi erau prea mari.

Acum mă opresc în faţa magazinelor de profil şi încep să aleg care ar fi perechea preferată de acolo, acea pereche care m-ar face să sclipesc...vreau sclipirea...personalitatea încălţămintei + personalitatea mea= sclipirea lui Carmen...acea sclipire care o ridică cu tălpile deasupra solului şi parcă păşeşte pe aer...acea sclipire molipsitoare...cu chip senin şi plin de zâmbet.
Vreau câte o pereche „fermecată” pentru fiecare anotimp. Nu-i de mirare că în loc de haine sau mâncare aş da mai degrabă bani pe încălţăminte...şi mai am un fix...care enervează uneori pe alţii...îmi place să păstrez încălţămintea în cutia originală...e piticul meu...şi să nu-l enervaţi că va creşte mare :).

De ce e importantă încălţămintea pentru mine? Încălţămintea spune multe despre omul care o poartă...nu are doar un rol practic...te defineşte...arată celor din jur într-un mod tacit cum eşti...şi se vede imediat dacă o pereche nu ţi se potriveşte...oricât de la modă ar fi.
Ca să le fac în ciudă fetelor...eu am propriul meu consilier în ceea ce priveşte încălţămintea...da, e bărbat...şi are răbdare să se plimbe cu mine prin magazine...şi nu dă greş niciodată cu sugestiile lui...şi nici comisionul pentru serviciile lui nu e prea mare...aşa că...norocul meu...nu vi-l dau :).

Femeile sunt nişte norocoase...la varietatea de produse de pe piaţă nu se poate să nu găseşti ceva...oricare ar fi gustul tău...amin.
Şi oare de ce m-au prins pe mine tocmai acum amintirile despre încălţămintea de damă de pe vremea comunismului....şi de ce poveşti cu zână zburătoare?...pentru că vreau şi eu o pereche de cizme...că frumoasele mele ghete au intrat la apă de când cu atâta zăpadă...şi ciorofleacă. La noi nu şi-au făcut treaba oamenii de la dezăpezire...Moşule...vreau cizme.

4 comentarii:

Elena spunea...

Hihi, numai bine sa-i fac reclama unei amice sibience, pentru vremuri mai bune, cand ai de achizitionat papuci multi http://www.zappata.ro/

carmen spunea...

O sa tin cont si de reclama ta :)...deocamdata sunt in lista de asteptare

Cumpariluzii spunea...

Heh. Dorinte simple...


Cumpariluzii

Carmen spunea...

:)..simple de tot