vineri, 30 octombrie 2009

Buletin meteo

vineri, 30 octombrie 2009
O stare destul de greu de explicat...un presentiment urât...o atmosferă tensionată...habar n-am ce e...orice ar fi m-a făcut să-mi şterg contul de twitter...şi mă bate gândul să şterg şi blogul...cu tot conţinutul...să şterg tot. Deocamdată mă mai gândesc...să mă răzgândesc sau nu...dacă pe urmă o să-mi pară rău?
Am vrut să plec şi de la serviciu...aşa pur şi simplu...să plec şi să nu spun la nimeni nimic...m-aş duce acasă la mama...chiar dacă nici acolo nu e nimeni...dar e acasă...acolo unde starea asta nu are loc. Aş face o nebunie...ceva ce nu fac într-o zi normală de vineri...păcat că nu am maşină...să conduc hai hui mi-ar prinde bine...o nebunie mai mică dar suficientă...poate altă dată.
O să încerc o şedinţă de cumpărături...poate funcţionează...deşi nu prea cred.

7 comentarii

joi, 29 octombrie 2009

Reducere mincinoasă

joi, 29 octombrie 2009
Hai să rămân în tonul nemulţumitului.
Acum 2 zile am fost în Kaufland să-mi fac cumpărăturile de rând. Una din necesităţile acelei zile a fost hârtia igienică. În privinţa asta sunt atentă ce-mi cumpăr dar sunt atentă şi cu cât. După cum se vede mare negru pe alb în poză...hartia cu 3 straturi are preţul 10,99...

...am pus-o în coş...când ajung la casă...am fost atentă la preţul încasat...bănuiam eu ceva necurat....politica asta cu un preţ la raft şi altul la casă e aplică la mai multe magazine...în ideea că atunci când omul pune în coş vede un preţ şi e tentat să cumpere...când ajunge la casă...având multe produse nu mai verifică bonul...greşeală dacă nu faci asta.


Uite şi bonul:


Diferenţa e de aproape 3 lei. Pentru că nu-mi place să fiu furată...la casă am semnalat problema...şi mi s-a dat dreptate...greşeala magazinului. Asta după ce fata cu care m-am dus la raft încerca să-mi spună că hârtia pe care am luat-o eu nu se află sub preţul pe care îl indicam eu...da da...dar scrie negru pe alb...Zewa, 3 str rose...10,99....dacă scrie, scrie...poate să fie produsul şi la două rafturi distanţă.

Mi-am recuperat diferenţa fără să trebuiască să fac scandal. Aseară...am intrat iar....am fost curioasă dacă au schimbat preţul...nu...nu l-au schimbat...aşa că am făcut şi nişte poze...că nu le făcusem cu o seară înainte. Prin urmare....cred că mulţi au luat ţeapă...şi uite aşa magazinul vinde nimic preţul de 2,6lei.

Cu dovezile acestea eu voi face o plângere scrisă la OPC Sibiu...că m-am scârbit să rămân indiferentă....şi atâtea plângeri voi face câte nemulţumiri voi avea de azi înainte.


7 comentarii

miercuri, 28 octombrie 2009

Primăria Sibiu (doar cu pile şi relaţii)

miercuri, 28 octombrie 2009
Cum să nu te enervezi?

Mi s-a aprobat creditul pe care vreau să-l fac...tot ce mai lipseşte acum ca să intru în posesia banilor este să şi semnez contractul de împrumut...şi ca să ne putem prezenta la notar mai am nevoie de un certificat de atestare fiscală pe care mi-l eliberează primăria. Până aici toate bune şi frumoase.

Apartamentul fiind cumpărat recent ...a trebuit să mă înregistrez la primărie cu imobilul pentru plata impozitelor. Prima dată când m-am dus a fost în săptămâna următoare semnării contractului de vânzare –cumpărare...nu mi-am putut depune cererea pentru ca firma de la care cumpărasem apartamentul nu a depus un act. Bun...am sunat-o la momentul respectiv pe repezentanta firmei să o întreb de act...m-a expediat rapid că nu are timp...bine, bine...dar eu am terment să depun cererea, o lună de la semnarea contractului...păi că încerc...a încercat...cu doar câteva zile înainte de a-mi expira mie termenul. Bun... am reuşit să-mi declar proprietatea...asta s-a întâmplat în 6 octombrie.

După cum spuneam...am nevoie de un certificat de atestare fiscală...mă prezint azi la primărie...camera 13... două doamne la birou...una nu făcea nimic...cealaltă vorbea cu un domn şi îi dădea indicaţii la ce birou să meargă...rândul meu...dau buletinul...cererea...surpriză...nu mă găseşte în baza de date trecută cu imobilul...şi cu asta a scăpat de mine...mă trimite la camera 18 să vorbesc cu persoana la care am lăsat cererea cu care mi-am declarat imobilul. Intru acolo...4 doamne la birou...una era ocupată restul ...parcă aşteptau ora 12 când se încheie programul cu publicul....nici una nu răspundea de strada mea...că e pe străzi...vezi ce bine organizată e activitatea? Ajung la domna respectivă....care mai avea 4 colegi de birou...care stăteau cum stau cei din comisiile din secţiile de votare şi aşteaptă alegătorii...deci nu făceau nimic. Mă caută doamna în baza de date...şi-mi dă răspunsul pe care îl ştiam...nu sunteţi înregistrată...da...de 22 de zile nu mi-a fost înregistrată cererea...scuza...termenul este de 30 de zile...primăria are pentru orice terment de 30 de zile..şi cu asta s-a scos....îmi caută doamna cererea...era pe fundul unei cutii...”acte de operat” scria pe ea...era clar că cele mai recente cereri erau deasupra şi a mea ultima...că nu a fost timp....că se introduc în ordine...dar ce mama zmeului lucraţi voi...atâţia funcţionari...în 22 de zile nu aţi fost înstare să introduceţi o adresă şi nişte date de buletin....astea erau toate datele de pe cererea respectivă.

Calmă ies din birou şi sun la bancă...prezint situaţia...şi mi se spune că mai există o cale....cu copia după cerere...cu un certificat fiscal eliberat pe numele firmei de la care am cumpărat(în evidenţa primăriei imobilul apare încă pe numele lor...nefiind procesată cererea mea).

Mă întorc la domna Dop, aşa o cheamă pe individa care îmi ţine cererea pe fundul unei cutii, îi cer cererea...îi dau buletinul drept gaj....mă duc la camera 8 unde plătesc 1leu pentru o copie după cerere...mă duc la camera 13...unde trebuia să depun cererea pentru eliberarea certificatului fiscal...domna îmi răspunde ofticată ca şi cum i-aş sta pe cap...că ea se ocupă doar de persoane fizice...şi îmi spune la revedere înainte să mă întorc eu să plec...ca şi cum m-ar fi scos din birou...halal atitudine tanti dragă...şi lămâia e mai bună decât gustul pe care mi l-ai lăsat matale...mă trimite la camera 20 , acolo e cea care se ocupă de firme...intru...4 doamne...2 vorbeau cu cineva...una mânca...îmi era jenă să o deranjez...a 4-a era cu mouse-ul în mână ...aş paria că juca solitaire...nici nu m-a băgat în seamă...mă vede dezorientată cea care mânca şi îmi face semn să intru în cealaltă cameră...alte 4 doamne...mă uit spre una...mă trimite la alta...nici nu mă lasă să-i explic situaţia şi cum de am ajuns la ea...că îmi repeta într-una ca o bandă stricată...”eu mă ocup numai de firme”...şi până la urmă ridic un pic tonul ca să mă fac auzită..şi brusc se opreşte banda...parcă dispusă să mă ajute caută apartamentul în baza de date...şi îmi spune că trebuie să facă cerere firma de la care am luat imobilul...cu ştampilă...cu bilaţ..cu tot tacâmul....dar îmi vede contractul de vânzare –cumpărare şi mă întrebă de ce nu mi-am declarat apartamentul...l-am declarat tanti...dar altă danti colegă cu tine nu şi-a făcut treaba. Şi m-am enervat şi am ieşit...eram capabilă să bat pe cineva în momentul respectiv.

Sun la reprezentanta firmei de la care am cumpărat imobilul...îi prezint situaţia şi ca întotdeaunda mă expediază rapid...că ea de ce să facă cerere pentru certificat dacă apartamentul e vândut de o lună...tanti...la primărie încă apare al vostru...că de ce nu am facut cererea de schimbare de rol?...dacă m-ai fi ascultat a-i fi auzit că am făcut-o dar nu s-a procesat...mă ajuţi sau nu?...nu...că nu mai e al firmei. Bună treabă...nimeni nu ajută...uite aşa...dacă nu aţi văzut niciodată o pisică turbată...trebuia să fiţi la primărie azi...m-aţi fi văzut pe mine grăbită de la un birou la altul timp de 1 oră...că la 12 se închide prăvălia.

Nervii mei erau la pâmânt..noroc cu susţinerea morală...mulţumesc...ştie cine.

Aceştia sunt oamenii pe care noi îi plătim...acri şi neinteresaţi...oameni care lucrează în relaţii cu publicul...oameni care zic eu ar trebui testaţi înainte de a fi puşi în funcţie...dacă au sau nu aptitudini pentru un asemenea job.
Ce munciţi acolo după 12 când nu mai primiţi publicul?...vă spun eu...poveşti nemuritoare despre ce aţi mai făcut...cafeluţe..ceaiuri...capuccino..ciocolate...telefoane personale..solitaire...cred şi eu...la câţi sunteţi...nici nu vă puteţi concentra asupra muncii...pe primul loc sunt activităţile de team building.

Nu am pile, n-am relaţii şi nu sunt băgată în seamă...data viitoare promit că merg cu cineva din presă...şi cu camera ascunsă...ca să fie mai evidentă lehamitea voastră faţă de muncă.

Să trăieşti tanti Dop...promit să-ţi fac cadou de sărbători o felicitare ca să-ţi mulţumesc pentru promtitudinea şi amabilitatea cu care m-ai tratat...o să mă asigur ca urările să fie direct proporţionale cu ajutorul dumnitale. Ţi-aş trimite un email...dar nu-ţi cunosc adresa...chiar te-aş ajuta să înveţi şi spider solitaie...în două culori ca să fi mai şmecheră decât ceilalţi colegi.

Să trăiţi bine!

2 comentarii

Brânzoici

Că vorbeam de pofte zilele trecute...până la urmă m-am hotărât şi m-am pus pe treabă. Am făcut nişte brânzoici....reţeta am furat-o de aici, mulţumesc Amalia. Am respectat întocmai compoziţia aluatului numai că eu , din motive de criză, le-am umplut cu brânză de oaie, sărată, amestecată cu ou. Eu am preferat varianta cu împletitul...au ieşit foarte bune...veţi probe?



Să-mi fie de bine...voi păpaţi numai dacă îmi faceţi o vizită...:)...repede,repede...până nu le mănânc.

3 comentarii

luni, 26 octombrie 2009

Pofte

luni, 26 octombrie 2009
Sunt într-o mare dilemă...am poftă de ceva dulce şi nu mă pot hotărî...aş vrea salam de biscuiţi cu cocos, aş vrea cremă de zahăr ars, aş vrea brânzoici...toate sunt iami...e greu...e tare greu.

4 comentarii

Altceva...diferit la TV

De când am TV..şi acela împrumutat, nu am prea avut timp să mă uit la o emisine sau un film de la început până la sfârşit…nici nu mă prea dau în vânt după televizor...probabil m-am dezobişnuit. Ce urmăresc? Frânturi de ştiri, câteodată pe Mircea Badea şi ce prefer...documentarele de pe Discovery, National Geographic, History.

Ieri şi alaltăieri au fost două zile dedicate statului şi lenevitului...şi cum somnul de noapte mi-a fost suficient, ce altceva îmi mai rămânea de făcut şi care să se încadreze în tiparul de mai sus ..decât Tv-ul ...”operaţiunea” se desfăşoară cam aşa:...butonat telecomanda până găsesc un canal pe care nu e publicitate şi se zice ceva interesant. Aşa am dat pe National Geographic de emisiunea „Să nu-i spui mamei”.

Diego Buñuel, gazda emisiunii, este un corespondent francez de ştiri externe care transmitea din tări arabe precum Irak sau Afganistan. De fiecare dată când pleca în delagaţie le spunea colegilor “să nu-i spui mamei că am plecat în Irak, ca să nu-şi facă griji”. După cum bine ştiţi, de câte ori este prezentată o ştire din una din aceste ţări , ştirea e una negativă…presa fiind interesată de asemenea ştiri. Observând acest aspect şi luând contact în călătoriile lui cu oamenii locurilor şi cu a lor cultură, Diego se hotăreşte să iasă din tipare...şi aşa apar cele 10 episoade care prezintă din alt punct de vedere ţările acestea.

Episodul pe care l-am urmărit din pură întâmplare, a fost filmat în Pakistan. Am avut ocazia să văd Valea Skardu, de un verde crud, un loc cu peisaje extraordinare, valea situânduse lângă partea pakistaneză a lanțului Himalaya…munţii pakistanezi care erau cândva o atracţie turistică importantă. Oamenii locului au pierdut mult din cauza conflictelor din zonă…deşi spun ei…doar anumite zone din ţară sunt un pericol.

Ceea ce m-a şocat cel mai mult a fost povestea unor tinere care munceau într-un salon de cosmetică. Toate aveau ceva în comun…aveau feţele desfigurate…în urma atacurilor cu acid sau kerosen. Nu prea cunosc cultura acestui popor dar din câte am înţeles, aceste atacuri sunt ceva obişnuit…bărbaţii obişnuiesc să-şi pedepsească femeile în acest fel atunci când consideră ei că merită. Femei frumoase se aleg astfel cu feţele desfigurate…pe viaţă. Proprietara salonului le ajută să se integreze în societate oferindu-le cursuri de specializare şi apoi un loc de muncă…unde ele învaţă să creadă în ele şi să treacă dincolo de aspectul lor şi să ducă o viaţă normală.

Mi se pare un act de cruzime din partea bărbaţilor şi nu înţeleg de ce femeile de acolo acceptă aşa ceva.

Eu spun că merită să vezi serialul acesta…poţi afla lucruri interesante…mai multe detalii,poze şi videoclipuri găsiţi aici.

2 comentarii

miercuri, 21 octombrie 2009

Flori...printre nori

miercuri, 21 octombrie 2009
„ Cu o floare nu se face primăvară”...aşa e vorba...acum ..depinde de floare...şi de cine o primeşte şi de ce o primeşte.

În viaţa mea sunt doar două flori...deocamdată...una pe care am primit-o de la o verişoară...pentru simplul fapt că mi-a plăcut şi am cerut...”cere şi ţi se va da” nu?...floare pe care mi-am dus-o la birou. Când am primit-o avea doar 2 frunze...acum a mai crescut...prinde contur şi parcă mi-ar spune că îi place la mine...are şi de ce...în fiecare zi „vorbesc ” cu ea...eu cred în teoria că florile simt...te simt pe tine dacă eşti trist sau vesel...simt dacă sunt plăcute sau nu.
De exemplu...avea mama o floare mare şi frumoasă...şi de fiecare dată când treceam pe lângă ea mai atingeam din greşeală câte o frunză...şi de fiecare dată mama mă certa...şi am ajuns să urăsc floarea respectivă...şi odată când m-a certat mama am zis cu o foarte mare convingere, uitându-mă la floare „de s-ar usca” ...şi nu a trecut mult şi floarea...frunză cu frunză a murit. Nu vă pot spune că pe urmă mi-a părut foarte rău dar deja era prea târziu. Îmi plac florile foarte mult şi cred că voi avea casa plină de aşa ceva...lecţia mi-am învăţat-o...mai bine mă las certată decât să mai vorbesc urât cu florile.

Îmi place să le văd crescând...şi prefer ...nu să le cumpăr gata mari...ci să fac rost de pui şi să-i pun cu mâna mea în ghiveci. Cred că următoarea floare va fi un ficus...are mama câţiva pui acasă...cu prima ocazie îi „fur” unul şi îl domiciliez la mine .
Cea de a doua floare de apartament se numeşte Vriesea splendens. (Si fata din poză e o floare...o cheamă pe scurt Lore :) )
Cum am intrat în posesia ei?
Se făcea că într-o zi cineva m-a supărat foarte tare…şi am lăsat să se şi vadă supărarea…de obicei eu sunt o zâmbăreaţă şi jumătate…împreună cu sorela suntem 3 zâmbăreţe. În acea zi nu mai eram deloc simpatică…aveam faţa lungă…şi botic…cuvintele parcă şi-au luat zborul…deloc un partener bun de discuţie…starea asta e inofensivă când eşti singur…dar când eşti în doi situaţia se schimbă…poţi da impresia greşită celuilalt că e din cauza lui…norocul meu că el ştia motivul şi am fost scutită de prea multe explicaţii. Cred că a fost prima dată când m-a văzut aşa supărată…a plecat…şi s-a întors…cu floarea…şi s-a făcut primăvară…nu se putea altfel…efortul a fost mare…şi trebuia răsplătit cum trebuie…cu zâmbete şi supărări uitate .
Acum floarea are un ghiveci mai mare şi mai frumos...e mai deosebit...se încadrează perfect în ambientul camerei. Am remarcat zilele trecute că a făcut şi un pui...tare mă bucură acest fapt...înseamnă că voi avea cât de curând mai multe flori :)...cu atât mai mult cu cât floarea aceasta nu trăieşte mai mult de 2, maxim 3 ani în condiţii de apartament.

Pe lista de cumpărături…prioritară este o gardenie...

…planta aceasta m-a cucerit cu parfumul florilor ei de un alb-crem, cu a ei coroana bogată, cu verdele inchis al frunzelor lucioase…are ţinută şi personalitate. Am aflat că e o plantă pretenţioasă dar cred că ne vom acomoda una cu cealaltă. Prima dată când am avut tangenţă cu o astfel de floare a fost atunci când am cumpărat un cadou pentru ziua unei prietene. De cum am văzut-o m-am îndrăgostit de ea…eram gata, gata să nu o mai dau sărbătoritei…dar am dat-o …cu promisiunea că îmi voi cumpăra şi eu una.

Vouă ce flori vă plac? şi cum aveţi grijă de ele?


8 comentarii

marți, 20 octombrie 2009

Omul din amintire

marți, 20 octombrie 2009
De cele mai multe ori uităm oamenii cu care nu ne mai vedem în fiecare zi…acest lucru dovedind veridicitatea proverbului: „ochii care nu se văd se uită”.

Dintr-un gând în altul mi-am adus azi aminte de bunicul...tatăl lui tata...care din păcate nu mai trăieşte. Încercam să-mi aduc aminte cum era şi să conturez un portret. Cum era el?

Era un om foarte simpatic, plin de viaţă la vârta a 3-a mai ceva ca un tânăr de 30 de ani din zilele noastre. Nu cred că era foarte înalt şi asta mă miră pentru că tata este...bunicul...sau moşul cum îi spuneam eu nu era mai înalt decât mine...cam pe la 1,70 şi ceva...nu era gras, nici prea slab....era numai bine. La unul din picioare , nu mai ştiu la care, a fost operat şi i s-a pus o tijă...a avut un accident. Din cauza tijei şchiopăta puţin dar asta nu-l oprea să îşi rezolve treburile casnice.

Cele mai vechi amintiri cu el le am de când eram mai mică...el muncea la o pescărie...era la grajd..se ocupa ce cei doi cai de acolo...şi îmi aduc aminte că mergeam cu tata la pescuit acolo...şi odată chiar am căzut în iaz...aruncam mămăligă peştilor...şi elanul mi-a fost atât de mare că m-am aruncat şi pe mine...şi tata în loc să pescuiască peşti m-a pescuit pe mine. Nu a fost problemă...ne-a dat bunicul un peşte mare...ca să nu se întoarcă tata cu mâna goală acasă.

Mereu cu pălăria din paie, cu jerseul din lână croşetat de bunica...aşa mi-l amintesc pe moşu. Iubitor de viaţă şi de plăceri ale vieţii...cu nelipsitul vin roşu de casă...era mereu primul la joc când se ivea vreo nuntă...chiar şi după accidentul cu piciorul...a mai încercat ...până n-a mai putut.

Eram în clasa a XI-a când am aflat cu toţii că e bolnav...cancer...el a simţit de mai mult timp că ceva nu e bine dar era genul de om care nu se plângea când îl durea ceva...şi rău a făcut...a fost diagnosticat cu cancer...în fază avansată. Vestea a fost cu atât mai cruntă cu cât tata deja obţinuse viza şi trebuia să plece. El l-a dus la spital...el a aflat primul rezultatele şi a trebuit să ia o decizie...fie pierdea viza şi rămânea să se ocupe de bunicul...care oricum nu mai avea speranţe mari...fie pleca la data stabilită ca să ne poată asigura nouă un trai mai bun. A plecat, plângând...cu durere în suflet ştiind că nu o să-l mai vadă. Aşa l-am văzut şi pe moşu...plângând...cu aceeaşi durere...conştient că boala lui nu se mai vindecă şi că nu mai trăieşte mult.

Primul lucru pe care l-a spus doctorul ca diagnostic a fost: chist format în jurul unui fir de păr de animal...asta ca să nu fie şocul prea mare...după ce rudele s-au obişnuit cu ideea medicul a spus adevăratul nume al bolii...cancer...la plămâni. O speranţă mică era operaţia însă, bunicul a refuzat-o. În cazul acesta medicii l-au lăsat acasă...cu reţete de medicamente.

Tata plecat...bunicul întors acasă...de la săptămână la săptămână era tot mai rău...slăbit...nu mai putea mânca...la un moment dat a paralizat...toată partea dreaptă. De el au avut grijă cu rândul surorile lui tata...noi eram în alt oraş şi îl vizitam la sfârşitul săptămânii când nu aveam şcoală.
Avea dureri îngrozitoare şi i se administra morfină...care , după un timp nu-i mai era de nici un ajutor. Tuşea şi de fiecare dată cu sânge...până nu a mai avut ce.

Într-o sâmbătă am fost în vizită la ei...vizita obişnuită din fiecare săptămână...îl vedeam cum îi place să ne privească...îşi iubea nepoţii, întodeauna şi fără să facă diferenţe...acum nu mai putea vorbi...vorbeau doar ochii lui care sticleau...parcă a părere de rău. La plecare l-am pupat şi când să ies pe uşă mi-am întors privirea şi l-am zărit cum şi-a dat ochii peste cap ca să ne vadă cum plecăm...şi parcă pe acelaşi gând cu el mi-am spus...”să îl mai văd o dată că poate nu mai trăieşte până săptămâna următoare”...şi după câteva ore am fost sunate că a murit.

La ordodocsi există ..nu ştiu cum îi spune exact...o spovedanie care se face oamenilor bolnavi la pat...înainte să moară, mătuşile mele au chemat preotul şi i-a făcut respectiva spovedanie...în care preotul dă la un moment dat Biblia bolnavului ca să o deschidă...şi în funcţie de locul unde o deschide preotul spune cânt mai are de trăit. Nu ştiu ce să cred dar bunicul a murit în ziua în care a spus preotul că va muri.

Oamenii e bine să ţi aminteşti aşa cum erau ei înainte de boala de care sufereau...numai că doar atunci când suferă sau când nu mai sunt realizezi cât de mult ar trebui să-i preţuieşti şi să le şi areţi asta.

...aşa mi-l aduc şi eu aminte pe moşu...vesel...glumeţ...bun la suflet...harnic...ordonat...plin de viaţă.

2 comentarii

Cuţu Friky

Acasă la părinţii mei avem o căţeluşă...cam bătrână pentru un câine aş spune eu...cam 7 ani...abia anul acesta a făcut pentru prima dată 2 pui...drăgălaşi şi plini de energie...vi i-am arătat cu altă ocazie aici , fetiţa e cea cu lăbuţe albe iar băieţelul e fricosul cu lăbuţe colorate. Acum că au crescut, părinţii mei au hotărât să dea unul din căţei...pentru noi, 3 câini era deja prea mult.

Pe care să-l dai? Pe cea bâtrână în nici un caz...suntem prea ataşaţi de ea...puii...o fetiţă şi un băiat...eu şi sora mea am zis să păstrăm fetiţa...e mai frumoasă şi în plus de asta putea să facă şi pui...când mai creştea...numai că mama a zis nu...şi a păstrat căţelul...motivaţia...e mai rău. Adevărul e că latră la orice mişcare...zi sau noapte. Nu e foarte mare dar e îndesat...şi tare drăgălaş. Sora mea i-a pus numele Friky...pentru că e cam zăpăcit el...în sensul că nu stă locului dacă ne apropiem de el...e jucăuş şi dacă intri în jocul lui sigur oboseşti înaintea lui.

Duminică am fost pe acasă şi tare bucuros s-a mai arătat că ne vede...n-a încetat să dea din coadă şi să ţopăie...de aceea nici pozele nu sunt tocmai reuşite...dar nu mai contează :)



Se vede bucuria lui...nu?

Aici deja a remarcat că ceva se întâmplă...şi sfios cercetează aparatul....mai întâi scoate doar capul...

...prinde puţin curaj....


...deja e fotomodel...


...unul supărat că ne vede plecând...dar mai trecem noi să te vedem, parol.

PS: Dacă tot suntem la capitolul animale...ştiţi cum face greierele în maghiară?

...surche,surche

Dar broasca?

...brecheche

Dar câinele în ardeleneşte?

... no ham

No bine...eu v-am lăsat...poate vă interesează mai mult criza politică. No pa!


2 comentarii

luni, 19 octombrie 2009

This is it- Michael Jackson

luni, 19 octombrie 2009

0 comentarii

vineri, 16 octombrie 2009

Teoria strategiei

vineri, 16 octombrie 2009

Ce contează dacă afară ninge şi e frig de nu-ţi mai vine să scoţi năsucul afară…ce mai contează criza politică...e vineri...asta contează...e sfârşitul de săptămână.
Şi ca să fiu în ton cu bucuria asta şi în antiteză cu vremea de afară şi ca să ne îndulcim un pic....uite cum avem grijă unii de alţii...noi prietenii:


Iami...delicios...mie imi place tortul in carouri, mă întreb cum e făcut...sincer...mi-aş lua o zi liberă de la serviciu numai pentru a mă dedica unui astfel de tort...să-l fac şi să-l mănânc.


Acum că v-aţi săturat de privit ... să trecem la taclale...cu cana de ceai, sau cafea, sau ciocolata caldă în mână ...fără ţigări...ameţesc de la fum.
Cineva mă întreba zilele trecute dacă eu mai comentez şi pe alte bloguri...întrebarea venea ca observaţie a faptului că eu nu am comentarii la posturile mele...ei bine...nu prea comentez...chiar dacă citesc mai multe bloguri nu prea îmi găsesc timp să comentez ...concluzia e că tocmai de aceea nu am nici eu comentarii...e vorba de reciprocitate...acel schimb...dau şi primesc...care mi se pare normal.


În situaţia de faţă înseamnă că trebuie să pun la punct o strategie de marketing pe care să o aplic ...orice acţiune are şi o reacţiune...un feedback...şi poate că nu mi-e suficient doar numărul de vizitatori pe zi...poate mă interesează şi dacă cei care mă vizitează sunt interesaţi de ceea ce găsesc. Feedback-ul poate fi constructiv sau negativ...oricum ar fi e bun venit...dacă e constructiv atunci şti pe ce să te axezi în continuare, dacă e negativ...depinde...1.dacă eşti genul care te contrazici cu lumea, atunci „go4it”...nu contează dacă ai sau nu dreptate...ti-e suficient că ai cu cine interacţiona; 2.dacă eşti genul care poate accepta că sunt şi alte idei ,păreri mai bune...atunci înseamnă că vei încerca să schimbi ceva ca până la urmă să obţi un feedback constructiv.


Ideea e că dacă mă interesează toată povestea asta cu acţiunea şi reacţiunea trebuie să fac ceva...aşa că primul lucru care l-aş putea face ar fi să-mi pun în balanţă motivaţiile şi aspiraţiile, să văd dacă are rost să investesc timp în aşa ceva. Deja investesc destul...bani nu fac din blogul asta şi nici nu m-am gândit serios la aşa ceva...dar ceva acolo tot e.


Să zicem că am ajuns la concluzia că are rost...asta înseamnă că trebuie să trec la pasul următor...care ar fi un studiu de fezabilitate...ar trebui să văd în ce categorii se încadrează cei care mai citesc din când în când blabla-urile de pe aici, ce preocupări au ei şi dacă doresc să rămân la categoriile respective. Dacă vreau să fac schimbări atunci ar fi cazul să mă pun pe făcut vizite neanunţate pe alte bloguri străine de al meu...să mă bag în seamă cu comentarii interesante...şi să revin , să devin un vizitator fidel...să scriu posturi pe teme similare asta pentru ca cei vizitaţi şi comentaţi de mine să fie oarecum „obligaţi” de „mi-ai dat, îţi dau” să mă viziteze şi să mă comenteze...şi asta e o teorie verificată...parol.


Dacă aş fi fost Mircea Badea mi-ar fi fost mai uşor...el nu are nevoie de strategii...e urmărit de toată lumea...e simpatic el...şi numai cine se simte vizat de comentariile lui nu-l prea înghite...ce-i drept sunt cam mulţi...şi nu prea cred că mi-aş dori popularitatea lui...cu CNA-ul pe capul lui, cu telefoane care nu încetează să mai sune...cu duşmani...nu,nu...mi-e mai bine mie în anonimat.

Aşa că aţi înţeles ideea...noi să fim sănătoşi căci şi binele şi răul vin numai când vor...pam..pam.


Şi pentru cei care încă nu s-au plictisit ...ca să vedeţi că alţii fac altceva când se plictisesc:








Sper că măcar puţin v-aţi amuzat.
Weekend plăcut pentru toţi...eu voi fi la nuntă...sper să mă simt bine pe acolo şi să nu-mi îngheţe buna dispoziţie pe drum.

0 comentarii

miercuri, 14 octombrie 2009

ULBS twitter

miercuri, 14 octombrie 2009
Postul acesta e dedicat în mod special reprezentatului ULBS de pe twitter...pentru ca acesta să înţeleagă un pic mai multe.
Am postat aici şi aici câteva din lămuririle şi nelămuririle mele referitoare la anumite aspecte din cadrul ULBS. Şi am să mai am postări de genul ori de câte ori am ceva de spus...de bine sau de rău.

Am fost sfătuită ca plângerile să mi le fac direct la secretariat, în scris sau să cer o audienţă la rector sau decan. Ok, eu sunt nemulţumitul...dar tu ca reprezentat eficient care eşti te poţi autosesiza cu problema...aşa eficienţa ta ar fi optimă şi credibilitatea ta ar creşte...ca exemplu banal, dar ingineresc...când vezi o piesă defectă o înlături şi verifici şi restul lotului ...nu o laşi să ajungă la client să constate acesta că e defectă...asta se cheamă managementul calităţii...care se poate aplica în orice domeniu.

Dacă e costisitoare înlocuirea respectivului contract, de zece ani susţine secretara că nu s-a mai modificat nimic, sau dacă pur şi simplu nu se găsesc resurse de timp pentru asta atunci un lucru care se putea face era simplu de tot...în cazul celor care nu au girant nu se completează...secretara informată de acest lucru, să primescă şi contractele fără girant...simplu ca „bună ziua”...ambele părţi mulţumite...dar nu...e nevoie de birocraţie...păi până făceam eu plângerea, până se punea problema în consiliu...trecea timpul şi poate riscam să nu fiu înmatriculată în noul an...deşi plătisem deja prima parte din taxă....urăsc birocraţia şi am să o refuz atât cât pot ,atunci când pot...pentru că lucrurile se pot rezolva şi fără ea...ne lipsesc minţile organizate şi interesate care să facă un alt sistem..în care să nu trebuiască să mă plimb de la un birou la altul pentru o singură hârtie.

Dacă despre secretariatele ULBS lumea nu spune în general de bine...nu acelaşi lucru îl pot spune despre cadrele didactice. Am avut plăcuta surpiză să descopăr că sunt oameni deschişi, binevoitori...care ne privesc pe noi masteranzii de la egal la egal...dispuşi să ne ajute cu materialul de studiu, cu ideile referitoare la temele de proiecte...promţi în răspunsuri. Dacă vor fi tot aşa ...e de bine.

Cam acestea au fost primele păreri formate de când m-am înscris la ULBS.

PS: pentru ULBS de pe twitter....chestia cu follow şi unfollow mi se pare o copilărie...dar înţeleg motivul pentru care nu ai follow pentru nimeni...ar fi cam aiurea să apară în lista de mesaje pe lângă mesajele infomative chestii de genul „mănânc struguri”....Pe de altă parte nu mi se pare normal să rămâi un simplu „avizier”, care doar comentează...sunt convinsă că ai contact direct cu cei din conducere şi atunci ...când descoperi, chiar şi întâmplător ,o problemă ...mi s-ar părea firesc să o aduci la cunoştiinţă celor vizaţi....dar asta e părerea mea...

0 comentarii

Politica de dimineaţă

Azi a fost prima zi într-o lună de zile în care am reuşit să mă trezesc mai repede de ora 8. A fost şi prima dată când până să ies din casă am ascultat ştirile…evident pe Antena3. Agitaţie mare cu moţiunea de ieri...cu guvernul Boc care a făcut poc poc...cu primarul nostru pe care deşi l-ar vrea mulţi ca premier...nu prea e optimistă lumea că va fi...adevărul e că oricine ar veni acum premier nu are ce să facă mare lucru într-un timp atât de scurt...şi oricare ar fi, sigur e mai bun decât „Boc(ilă)”.
Trecând peste aspectul politic din ţara noastră am dat peste aspectul meteorologic...de la soare şi temperaturi destul de mari pentru perioada asta a anului, trecem direct la ghete şi haine groase...drumuri înzăpezite, autorităţi şi şoferi nepregătiţi pentru astfel de condiţii...peste tot în ţară au fost probleme astă noapte din cauza zăpezii. N-am să-i înţeleg niciodată...nici pe şoferi nici pe autorităţi...cum naibi eşti luat pe nepregătite şi pari surprins de situaţia ivită când de o săptămână la jurnalele meteo s-a anunţat o scădere bruscă şi destul de mare a temperaturilor? A....au fost toţi preocupaţi daca pică sau nu guvernul Boc...asta ar explica totul.
Sinteza zilei de aseară...aceleaşi personaje... mai multe scenarii...va fi sau nu va fi primarul Sibiului premier...alte variante...cum ar fi Mutu...asta la glumă evident...singurul atu pe care l-ar avea ar fi popularitatea...Boc intrat în direct cu cei din platou(telefonic)...nu comentez comentariile lui...decât un pic... :)...mie mi s-au părut copilăreşti...ceva de genul...şi ce dacă sunt mic de înălţime,asta nu înseamnă că n-am valoare...la asta ne mai gândim...adică...nu ne mai gândim pentru că îţi ştim „valoarea”.
Inconfundabilul Mircea Badea şi a lui lenjerie, ca să nu spun altfel, marca Botezatu...nebunul simpatic s-a îmbrăcat peste blugi cu lenjeria primită cadou de la Botezatu...evident...de culoare portocalie...după care ne-a arătat şi unde se duce culoarea portocalie...tocmai în jos...asta n-a zis-o el...am interpretat-o eu...căci la un moment dat şi-a dat indispensabilii jos...deci în jos se duce şi portocaliul.
Şi bag de seamă că ăsta e primul meu post politic dezbătut de către mine cu atâta pasiune...prin urmare cred că va trebui să desfac o sticlă de şampanie pentru a sărbători evenimentul.
În final ca să rămân în temă „trăim în Romania şi asta ne ocupă tot timpul!”, „Să trăim bine!”

PS: Vă spun eu că marinarul o coace acum...va ieşi el şi din asta...nu e prost de prost...cred că vom avea o surpriză. Eu recunosc că mi-ar place ca Johannis să fie premier.

2 comentarii

marți, 13 octombrie 2009

Despre biţi

marți, 13 octombrie 2009
Până ieri nu aveam internet şi nici cablu Tv. Acum vreo două săptămâni am fost la un punct de lucru RDS...în ideea de a vedea ce pachete au...dacă îmi convenea ceva semnam cu ei în aceeaşi zi. Am ajuns acolo cu câteva minute dupa ora 18, m-am aşezat pe un scaun ...operatoarea era ocupată...nici nu apucă bine pantalonii mei să atingă tapiţeria scaunului că domnişoara se uită la mine...se uită la ceas..şi îmi spune..."Am închis"...se uită iar la ceas "de 17 minute". M-am ridicat şi am plecat...şi nici nu m-am mai interesat la ei...nu mi-a placut deloc atitudinea...dacă n-a vrut banii mei atunci o să-i dau altei firme.
Toate apartamentele din blocul unde stau au deja reţeaua de cabluri de telefonie, tv şi internet facută...cu prize deja puse...cablurile prin perete...nimic la vedere. Reţeaua a fost făcută de cei de la Injoy şi până la urmă am ales să mă abonez la ei. Avantajul...în primul rând nu mai trebuiau trase cabluri prin casă...cei de la RDS mi-ar fi tras ei firele lor şi mi-ar fi găurit uşile şi/sau pereţii...în al doilea rând m-a uimit promtitudinea celor de la Injoy...ieri la amiază s-a semnat contractul...au zis că în termen de 10 zile va veni echipa să mă conecteze...supriză...în 2 ore aveam internet...aşa da...la RDS ar fi durat pe puţin o lună...până veneau ei să-şi facă reţeaua. Am prins şi o promoţie...30% reducere la abonament pe tot anul. Asta da afacere.

0 comentarii

vineri, 9 octombrie 2009

Nelămuriri ULBS-iste

vineri, 9 octombrie 2009
Dacă tot suntem la capitolul probleme administrative la ULBS mai am câte ceva de adăugat...
M-am hotărât că ar fi timpul să mă înscriu la master după 3 ani de pauză de studiu. Toate nemulţumirile şi nelămuririle mele de acum, vin probabil din cauza faptului că sunt obişnuită cu un alt sistem…mai bun zic eu… din moment ce în acela nu aveam întrebări la care să nu se găsească cineva să-mi răspundă.
Facultatea am terminat-o la Tg. Mureş…Universitatea “Petru Maior”…Inginerie…5 ani de zile în care nu m-am lovit de probleme administrative…secretarele amabile de fiecare dată când mă prezentam cu vreo problemă…profesorii şi mai ales decanul erau mereu dispuşi să te asculte şi în cel mai scurt timp găseau o soluţie pentru fiecare problemă a studentului. Împrejurările de atunci au făcut să devin încă din primul an membru activ al Ligii Studenţilor…în anul doi eram deja membră în Senatul Universităţii…prin urmare ştiu cam cum stau lucrurile într-o astfel de instituţie…cel puţin ştiam atunci…poate s-a mai schimbat câte ceva...ideea e că atunci când am o problemă nu pot să râmân indiferentă.
În toţi cei 5 ani pot spune că am frecventat aproape toate cursurile…am ales până şi cursul opţional…am făcut şi modulul pedagogic…am profitat la maxim de tot ce mi-a oferit universitatea…nu eram prima la învâţătură dar mă clasam mereu în primii 10 şi nu am avut niciodată o restanţă…niciodată.
Unde vreau să ajung?...la ideea că dacă m-am înscris la master înseamnă că eu chiar vreau să şi învăţ ceva…că atât cât îmi permite timpul voi încerca să ajung şi la cursuri…îmi place să merg la cursuri…problema este că deşi în cele din urmă s-a afişat orarul…nu sunt trecute sălile în care se ţin cursurile…doamnele de la secretariat spun că nu ştiu nimic…un singur cadru didactic a fost amabil să spună că sala în care ar trebui să fie cursurile este neterminată…încă se lucrează la ea…bine atunci…unde se ţin cursurile? Nu e nicăieri afişat nici măcar un anunţ în care să se spună dacă se amână cursurile sau unde se vor ţine provizoriu. Una din materii se predă în 5 cursuri…din care două sunt trecute în orar sâmbăta şi duminica aceasta…sala…nicăieri…ce ar trebui să facem? Să ne adunăm cu toţii în faţa orarului şi să aşteptăm? Poate vine…poate nu vine profesorul şi să căutăm o sală?
Se presupune că inginerii sunt oameni bine organizaţi…meticuloşi..halal organizare.
UPDATE: Am reuşit să dau de secretara profesorului...foarte amabilă...numai că domnul profesor nu este în localitate şi dânsa nu ştie ce răspuns să-mi dea. Mi-a zis să revin în 15 min...sigur revin.
UPDATE 2: Secretara domnului profesor a fost drăguţă şi m-a lămurit...cursul se ţine...mi-a zis şi unde ne aşteapă profesorul...aşa mai da.

0 comentarii

joi, 8 octombrie 2009

Detalii din ULBS

joi, 8 octombrie 2009
M-am înscris la master...mi-am plătit prima rată din taxă...până la urmă s-a afişat şi orarul...mai e un hop...trebuie să completez un contract...asta pentru că sunt la taxă...şi să mai plătesc o taxă de înmatriculare...ăştia dacă te prind că eşti dispus să faci studiile şi în regim de taxă dacă nu intri la buget...te storc de bani cu orice ocazie...pun taxe pentru orice...nu le ajung cei 2000 lei pe an. Plătesc ...ce să fac...dacă vreau să-mi aprofundez studiile...nu asta ar fi problema...sau idioţenia...ci contractul...mai precis formularea lui.
Este un contract tip pe care trebuie să-l completeze atât studenţii cât şi masteranzii în regim de taxă...nimic anormal până aici...anormalitatea, după părerea mea...este punctul din contract care se referă la girant(sponsor) ...care...eşti obligat să îl completezi cu datele girantului sau sponsorului, după caz.
Pentru situaţiile în care studentul este sponsorizat de o firmă, cum se şi obişnuieşte în cazul burselor oferite de cei de la Continental, de exemplu....atunci da...înţeleg punctul respectiv din contract....dar de ce mă obligi pe mine să completez dacă la mine nu e cazul...nu e logic.
Prin urmare am sunat la secretariat...şi am prezentat doamnei de acolo situaţia care este...că nu am sponsor şi nici girant...sponsorul meu sunt eu. A zis că aşa e formulat contractul de către jurişti şi că trebuie să completez şi rubrica respectivă...dacă nu, nu-mi primeşte contractul...i-am zis că mă trec tot pe mine şi acolo, asta mai mult ca să o şicanez, să-şi dea seama de penibilul situaţiei...pentru că realitatea asta este...eu sunt sponsorul...”nu, nu puteţi face asta, nu vă primesc contractul”...”bine doamnă, dar dacă nu am sponsor...nu ar fi incorect să trec acolo pe altcineva?”...”contractul aşa este de 10 ani de zile şi aşa trebuie să-l completaţi...nu eu l-am făcut”...”păi nu e făcut bine, ar trebui să puneţi problema aceasta în consiliu”...”păi să o prezentaţi dumneavoastră”, îmi spune ea...”ba dumneavoastră să o prezentaţi căci dumneavoastră nu vreţi să-mi luaţi contractul”...şi uite aşa a decurs convorbirea...doamna a vorbit destul de politicos...nu am putut să-i văd şi expresia feţei, dar la un moment dat..la fel de politicos mi-a spus că are multă treabă şi că nu mai poate sta la telefon...că asta e situaţia...ea nu primeşte altfel contractul...la fel de politicos i-am mulţumit pentru atenţie şi i-am urat o zi bună...căci sigur i-am stricat-o eu cu problemele mele.
Şi uite aşa...mă obligă pe mine ULBS să trec nişte date neveridice...numai de dragul de a avea toate câmpurile completate...o să o trec pe mama drept girant...numai că ea nu are cu ce să mă gireze...nu are nici un venit....dar dacă facultatea asta vrea...asta primeşte. Să ne trăiască instituţiile şi birocraţia.

2 comentarii

Cozile de după comunism

Cred că celor mai mulţi dintre noi ne place să ne cumpărăm trebuincioasele din hiper/supermarketuri...asta pentru că spre deosebire de magazinele mici de cartier, acolo găseşti o gamă mai variată de produse. Cam peste tot aceste supermagazine au răsărit ca ciupercile după ploaie...nici vorbă de criză economică.
Sibiul are Metro, Real, Carrefour, Plus, Kaufland, Trident, Billa...şi poate că mai sunt şi altele dar îmi scapă acum...a da..XXL....şi Interex...era să uit tocmai de cel din cartierul meu :). Ideea e că dacă vrei să-ţi faci cumpărăturile ai de unde...fiecare din acestea cu furnizorii lor...cu gama lor de produse...dacă nu găseşti ceva într-unul găseşti în altul. Patru din acestea sunt vecine unul cu celălalt...cunoscătorii ştiu...şi mă aşteptam să nu le meargă prea bine...fiind aşa mare concurenţa....dar lucrurile nu stau chiar aşa...fiecare are avantajul lui...unul e mai aproape de cartier şi oamenii preferă să meargă acolo....aşa economisesc un ban pe care l-ar fi dat pe taxi...plus de asta nu mai pierd timp în trafic....altul are produse care nu sunt de găsit la celelalte şi la preţuri rezonabile...iar celelalte două...vecine...produse multe, preţuri bune....la toate e coadă la casă...poate la XXL nu prea...dar la celelalte 3 da.
Aici vroiam eu să ajung...la cozile de la case...şi casele astea sunt de mai multe feluri...asta pentru cei care nu ştiu...da...sunt şi oameni care nu ştiu...sunt casele normale unde merg cărucioarele mai pline şi casele prioritare...adică pentru femei însărcinate şi cele pentru maxim 10 produse...că doar suntem în UE.
Aici avem încă probleme de mentalitate...chestia asta cu casele prioritare nu se prea respectă...să zicem că omul cu coşul nu se uită sus să vadă ce fel de casă este...şi se aşează la rând la o astfel de casă...dar casiera ar trebui să fie cea care îl atenţionează şi nu ar trebui să-l servească. Şi nici oamenii nu sunt receptivi dacă le areţi semnul casei...s-a întâmplat odată să îmi iau de pe raft doar un produs...astfel m-am îndreptat spre casa pentru maxim 10 produse...exact în faţa mea ajunge la casă un domn cu căruciorul plin...chiar nu aveam chef să stau să aştept după el...aşa că îi arăt politicos semnul casei ...şi se face că nu-i pasă...păi dacă aşa stau lucrurile....m-am băgat şi eu cu tupeu în faţa lui...asta l-a făcut să bolborosească...atunci m-am adresat caseriţei care văzându-mă pornită i-a făcut semn domnului că am dreptate şi m-a servit înaintea lui...nu l-a obligat să se mute la altă casă...deja omul avea produsele pe bandă...dar aşa ar fi trebuit.
În străinătate aşa ceva nu se întâmplă...acolo oamenii dau întâietate femeilor însărcinate chiar dacă acestea nu sunt la casa prioritară. Un lucru de care am fost foarte surprinsă mi s-a întâmplat într-un magazin mic din Igualada-Spania....am intrat împreună cu tatăl meu şi era mai multă lume...nu era o coadă tipică de la noi în care toată lumea se înghesuie...era cel care cerea vânzătorului ce avea nevoie şi restul care aşteptau pe margine...într-o ordine aleatoare...atunci tata întreabă cine e ultimul şi până când omul respectiv nu a fost servit nici rândul nostru n-a venit...la fel întrebau şi ceilalţi care intrau după noi...lumea era foarte relaxată şi nimeni nu încerca să intre în faţa celorlalţi. După ce am ieşit din magazin mi-a spus tata că la ei aşa se face peste tot...ceea ce mi s-a părut un lucru bun....şi perfect normal...noi....mai avem mult de lucrat la mentalitate...numai că în situaţia în care suntem un popor de manelişti, cu ştiri ca cele de la ora cinci şi emisiuni ca Acces Direct, cu circari în parlament şi guvern...sau să le zic mai bine "bocişti" ...cale lungă mai avem până la civilizaţie...şi mulţi ar trebui să moară ca să rămână poporul fără uscături...unde eşti Ţepeş? unde îţi e urmaşul?....a emigrat.

2 comentarii

miercuri, 7 octombrie 2009

Ai demisionat vreodată fără ca tu să şti?

miercuri, 7 octombrie 2009
Ca să vezi...ieri am aflat că eu plec din firma la care lucrez acum...cică mi-am găsit de lucru în altă parte...ciudat...ştiau toţi că eu plec...numai eu nu ştiam. M-am trezit că sunt luată la întrebări de colega de la salarizare...vroia şi ea să ştie dacă îmi mai dă bonurile de masă sau nu.
Nu ...nu plec...nici măcar nu mi-am mai actualizat CV-ul...de găsit altceva nici nu se pune problema....mai ales pe timp de criză. Îmi ajung schimbările din viaţa mea din ultima lună. Cine a scos vorbele astea...şi de unde până unde...nu ştiu...nu obişnuiesc să stau la taclale cu alţii şi dacă ar fi să plec primul care ar şti ar fi şeful meu...nu x şi y. Ce m-a deranjat cel mai tare este că atunci când am întrebat cine a fost persoana care le-a spus că plec....nu au vrut să-mi spună..."nu contează" au spus...ba da contează...adică bârfa e de dat mai departe ...că doar deaia e bârfă...dar pe cel ce o spune nu îl poţi numi?...atunci nu e completă bârfa.
Nu ştiu care a fost scopul...şi nici nu vreau să ştiu...singura mea nelămurire este cine? cine?

0 comentarii

luni, 5 octombrie 2009

Relaţii...informaţii...

luni, 5 octombrie 2009
Acum 7 zile am pus celor de la ULBS , departamentul relaţii cu publicul, o întrebare pe adresa relatii.publice@ulbsibiu.ro ....am primit un răspuns a doua zi...cum că ei nu mă pot ajuta cu informaţiile dorite şi să scriu cererea mea pe altă adresă... inginerie@ulbsibiu.ro ....căci de facultatea de inginerie aparţin...ei bine...azi, la exact 6 zile de când am adresat întrebările mele celor de la inginerie...nu am nici un răspuns...de nici o culoare...înţeleg că azi e grevă...dar săptămâna trecută nu a fost.
...chiar nu vreau să mi se întâmple ceva de genul...ţin la calmul meu.

1 comentarii

Un alt soi de candidatură

Să mai uităm şi noi de bălăcăreala din politică, de greva bugetarilor(profesorii în grevă chiar de ziua lor)...şi să ne gândim măcar pentru o clipă că se întâmplă şi lucruri bune pentru umanitate...o altfel de ştire...începând de azi vor fi anunţaţi laureaţii premiilor Nobel...azi, la 11:30 ora României va fi anunţat laureatul premiului Nobel pentru Medicină...de ce nu m-ai născut mamă cu ambiţie şi pasiune pentru cercetare?căci mintea o aveam...trebuia doar antrenată şi exploatată...mi-ai dat doar plăcerire comune şi simple...uffffffff...aveam şi eu o şansă la cei 980000 de euro....neeeeeeeeee... :)...sunt convinsă că aceşti oameni îşi dedică toată viaţa cercetării şi banii câştgaţi nu-i vor folosi pentru ei înşişi ci îi vor investi în studiile lor....asta da viaţă dedicată....cineva trebuie să se sacrifice nu?...imaginaţi-vă dacă nu ar fi fost Albert Einstein sau Isaac Newton, sau oricare din oamenii mari de ştiinţă...
...viaţa mea e bună aşa cum e...aş minţi dacă aş spune că-mi lipseşte ceva.

...zâmbiţi vă rog...soarele e încă sus pe cer...

0 comentarii

Din trafic

Îl vedeţi pe olteanul cu audi? Vă spun eu că l-am văzut...ştiţi şi voi că pe drumurile noastre dăm tot timpul peste kamikaze...sau mai bine zis ei dau peste noi...şoferul acesta era unul dintre ei...şi nu era singurul...oho...pe câţi nu am apucat să-i fotografiez.
Olteanul ne-a depăşit pe noi pe linie dublă continuă, în rampă, în curbă şi condiţii meteo nefavorabile...puteam să jur că vrea să se sinucidă....nereuşind cu noi eram sigură că va încerca din nou....prin urmare am scos frumos aparatul şi ....




I-am imortalizat "mişcarea"...nu încercaţi şi voi aşa ceva...mă refer la depăşire :).




0 comentarii

vineri, 2 octombrie 2009

Pariu pe "P"

vineri, 2 octombrie 2009
Iar mă amuz...şi nu e doar starea euforică de vineri dupămasa...hai să vă amuzaţi şi voi...măcar un zâmbet mic...în colţul gurii: poveste povestită, povestea P-ului

"Cum te numesti, Domnule ?
-Petru Popescu .
-Si ce lucrezi ?
- Prepar pesti pentru pulverizat.
-Bine, dar ce anume operatii faci ?
-Pun pestele pe placi, potrivesc placile pe plite, pregatesc patru putini pentru pestele prajit, pulverizez pasta produsa, pun pe pungi.
-Dar de ce vorbesti numai cu "P"?
-Poftim ?
-De ce vorbesti numai cu "P"?
-Pot pronunta pe P perfect perceptibil.
-Ei, asta e acum ! Pun ramasag ca la intrebarile mele vei gresi.
-Primesc.
-Pe cit ?
-Pun prinsoare pe patru poli !
-S-a facut. Spune-mi ce-ti place sa maninci ?
-Peste, pastravi, plachie, potirnici, piftie piperata,pirjoale, pastrama papricas,papanas, porumbei, pui pane.
-Si ce vin bei ?
- Pinot, pelin, porto.
-Si ce desert ?
-Placinte, prajituri, pepene, prune, pere, portocale, piersici.
-Dar inghetata obisnuesti ?
-Putin profiterole, parfait .
- Spune-mi cum iti petreci timpul liber ?
-Primavara prefer plimbarile pe potecile padurilor, prin parcuri.
- Dar vara ?
-Pescuiesc.
-Si iarna ?
-Patinez.
-Te pomenesti ca poti sa-mi spui o poezie numai cu litera "P"?
-Pot.
-Asta nu o mai cred. Spune-o!
POEZIA POETULUI PETRU POPESCU:
"Prin pustiuri, peste pietre
Pasari, pilcuri pribegesc
Parasindu-si puii proprii
Pe pamintul parintesc.
Prima pasare,pilotul
Plescaia puternic pliscul
Plutea privind pamintul
Pajistea, padurea,piscul."
-Bine ! Spune-mi textual ce i-ai spus nevestei cind ai plecat ?
-Paraschiva papusico, pentru prinz presara putin patrunjel pe potarnichi. Pa!
-Vad ca am pierdut.
-Pardon, platesti patru poli pentru pierderea pariului.
-Platesc.
- Pune paralele pe portofel.
-Inca o intrebare.
-Poftim !...
-Ce adresa ai matale ?
-Prelungirea Popa Petrescu 4, parter, plecind prin Pingari, peste pod."

1 comentarii

Circul reabilitării

Cum se reabilitează termic blocurile din România?

Da...cam aşa...urât...foarte urât...părerea mea este că primăria nu ar trebui să permită aşa ceva. Vouă vă place?...lor le place? În astfel de situaţii există două posibilităţi: fie oamenii aceştia nu au auzit de programul prin care statul suportă o bună parte din costurile de reabilitare termică şi cei care nu au izolat nu au auvut bani....fie ştiu de acest program dar sunt programaţi la primăvară pentru lucrări...şi cei care şi-au izolat apartamentele nu au mai avut răbdare să mai treacă o iarnă(am auzit şi cazuri de genul acesta).


Nu mai bine arată cele două blocuri galbene?


Oricum...suntem un popor de circari şi mai şi semnalizăm...cu nuanţe ţipătoare...mă mir că n-au vopsit blocul mov.


2 comentarii

Zi gri

Azi de dimineaţă ceasul a sunat la ora 7...mi se părea cam întuneric pentru ora aceea...aşa că...am pus ceasul să sune la 8...când vine ora...cam aceeaşi situaţie...de vină e toamna şi norii ei de ploaie. Nu-mi place deloc...e un aer apăsător...deprimant...toamna de ieri mi-a plăcut ...poate totuşi vor mai fi zile ca cea de ieri.

0 comentarii