luni, 14 septembrie 2009

Weekend (prima parte)

luni, 14 septembrie 2009
Ce mai sfârşit de săptămână...nu am stat deloc locului, nici nu-i de mirare că mă simt foarte obosită.
Vineri am pornit cu întârziere din Sibiu spre casa părinţilor mei, care e la aproximativ 100 km , undeva în judeţul Mureş. Eu aveam bagajul făcut încă de joi seara...aşa că n-am fost eu de vină pentru asta :) .
Pe drum nu au fost probleme...şi în cel mult într-o oră şi jumătate am fost acasă...asta pentru că pe drumurile noastre nu ieşi bine dintr-o localitate şi intri în alta..iar noi respectăm limita legală de viteză, ±10km/h, depinde cum merge şi cel din faţă .

La câţiva km de casă el îşi aduce aminte că şi-a uitat ceva la Sibiu. Eu am uitat să vă spun de ce mergeam acasă...trebuia să ajungem la o nuntă şi la o cununie...iar el şi-a uitat tocmai pantofii şi cureaua...fără care chiar nu-mi imaginez cum ar fi putut merge la un asemenea eveniment. Evident că eu m-am agitat puţin...ştiu eu de ce îmi fac mereu bagajul cu o seară înainte. Norocul lui că în timp ce eu mă agitam găseşte soluţia...să îi trimită prietenul lui pantofii pe autocarul de a doua zi.
Uite aşa am făcut risipă de energie...sâmbătă dimineaţa ne-am trezit la 8 fără 10 min, asta ca să-l trezim pe prietenul lui...să meargă la autogară...asta după ce seara ne-am pus târziu la somn...ştiţi cum e mama? La ora 21 ne-a pus masa...pe care nu am putut să o refuzăm...şi după mâncare evident poveştile...care s-au întins cam până la 1 dimineaţa.

De dormit nu am mai dormit...chiar dacă cununia civilă la care trebuia să ajungem începea abia la ora 14...aveam prea multe de făcut şi plecarea era programată la 11. Evident că am plecat cu întârziere...Autocarul salvator, care aducea pantofii a sosit cu întârziere de aproape o jumătate de oră...la ora 11 noi încă îl aşteptam în staţie...nici el şi nici eu nu eram îmbrăcaţi...norocul meu că aveam măcar părul aranjat şi machiajul făcut. Întorşi acasă ...mama şi sora erau gata...mama încă mai călca la cămaşa lui, care oricum nu se călca...nu ştiu din ce material e făcută...eu în 5 minute am fost îmbrăcată...el la fel...era deja aproape 12...ne-am urcat în maşină şi am plecat după bunica.

Cununia era a verişoarei mele, fata fratelui mamei mele, la nici 23 de ani împliniţi şi-a găsit perechea şi a spus DA. Nu puteam să nu fiu şi eu prezentă...chiar dacă în aceeaşi zi mai trebuia să ajung la o nuntă de care ştiam cu mult timp înainte şi la care am promis că ajung. Mai trebuia să ajungem şi la un botez...în aceeaşi zi....numai că botezul era tocmai în Sibiu şi chiar nu aveam cum...dar ne luăm noi revanşa altă dată ...bine?
Uite aşa, a trecut şi cununia, am pupat mirii, am dat florile, am făcut poze şi am plecat...nu am mai rămas la masă...eram oricum în întârziere la nunta care nu era în Tg Mureş...trebuia să ne întoarcem acasă la Iernut să îmi schimb ţinuta şi să plecăm la Luduş.

Luduş e oraşul meu natal, unde am crescut şi unde am terminat liceul şi din care ne-am mutat când am intrat eu la facultate...de atunci au trecut 8 ani...ani în care am continuat să păstrez legătura cu prietenele mele. Abia am aşteptat să ajung...în 8 ani oraşul s-a schimbat mult...s-a construit mult. Sala în care era nunta nici nu exista când am plecat eu...dar am găsit-o până la urmă destul de uşor.
Parcarea era plină de maşini, abia am găsit şi noi un loc, semn că veniseră cam toţi invitaţii. La intrarea în sală pe un panou, în ordine alfabetică, erau numele tuturor invitaţilor şi numărul mesei la care trebuia să se aşeze. A fost prima nuntă la care locul mi-a fost prestabilit. Nu m-a deranjat deloc...oricum eram pregătită să stau cu nişte necunoscuţi.

Am intrat şi am nimerit chiar în zona ringului de dans...am fost întâmpinaţi de taroste care foarte amabil ne-a dus la miri, pe care i-am felicitat, apoi la masă. Am fost plăcut surprinşi de primirea făcută...totul era foarte organizat...aperitivul pe care îl ratasem din cauza întârzierii a fost adus imediat de către o chelneriţă drăguţă...care ne-a întrebat în prealabil ce vrem să bem şi ne-a servit chiar dacă băutura era pe masă şi puteam să ne servim şi singuri.
Ce a fost de băut? Alcool de toate felurile: vin, ţuică, bere, votcă, whisky, Angeli, Garone( acestea nu erau pe mese, ar fi ocupat prea mult loc, dar erai întrebat mereu ce serveşti), apă minerală, apă plată, cola şi suc de portocale…deci pentru toate gusturile…cu sau fără alcool, cu sau fără bule…chiar nu aveai cum să nu fi mulţumit.

La masă nu am nimerit chiar lângă nişte străini, era fratele unei foste colege de liceu împreună cu soţia, şi încă o domnişoară, pe care am recunoscut-o imediat, chiar şi numele mi l-am adus aminte…numai că nu mai ştiam exact de unde o ştiu. Într-un final am discutat mai mult şi am aflat că nici ea nu mai ştia exact de unde mă ştie…din amintire în amintire ne-a sclipit beculeţul…din clasele 1-4. Atunci am fost colege. Şi uite aşa m-a cuprins puţin melancolia vremurilor de altă dată...mai ales că printre invitaţi am recunoscut şi câţiva profesori din liceu, ba chiar şi din generală…emoţionant.

Mâncarea e fost foarte bună, aperitivul bogat şi aspectuos, nu doar nişte felii de mezeluri puse în ordine pe farfurie…a fost ceva deosebit. Ciorba…din carne de pui, cu multe legume, eu îi spun albă, pentru că nu era acrită cu bulion ci cu smântână. Trebuie să mă repet cu servirea deosebită, după ce am terminat ciorba din farfurie am fost întrebaţi dacă mai dorim…ceea ce la nici o nuntă de până acum nu mi s-a mai întâmplat.

Felul trei, o friptură…o bucată de carne de porc, mare cât palma şi un picior de pui (pulpa +şoldul) cu garnitură de pilaf şi pireu, mai mult decât suficient. După aceea tortul , după tort un grătar de pui cu un sos foarte bun.

Restaurantul e foarte bine dotat, farfuriile cu mâncare erau aduse pe cărucioare speciale, cu suport pentru fiecare farfurie, eu am numărat până la 20 de farfurii pe acel cărucior şi m-am oprit când încă mai erau .

Muzica, pentru toate vârstele, vals, dance, învârtite ardeleneşti, latino, zorba…acestea cu DJ…şi invitat special a fost Ionuţ Fulea cu fratele lui…foarte bună muzica.

Fiind nuntă de zi, în apropierea miezului nopţii ne-am hotărât să plecăm. Ne-am dus la miri să îi mai felicităm odată, să le spunem că ne-am simţit bine şi să le dăm plicul…iar noi am primit o cutie drept cadou…o sticlă de vin şi o ruladă special făcută pentru această ocazie…aşa se dă în ardeal…drept mulţumire din partea mirilor pentru că ai fost prezent .

În luna august am fost la altă nuntă, de data asta la olteni, în Rm Vîlcea…o scurtă comparaţie:


Nuntă ardelenească Nuntă oltenească

-aperitiv-mai mult decât suficient, aspect deosebit, l-am mâncat pe tot
-aperitiv-mai mult decât suficient, l-am mâncat tot
----------------------------------------------------------------------------------------------
-ciorbă- foarte bună, pe săturate, am mâncat tot din farfurie
-fără ciorbă, cică eşti considerat sărac dacă serveşti ciorbă sau supă, în schimb a fost-peşte, somon- mai mult fiert decât prăjit, mie nu mi-a plăcut, nu am mâncat deloc
----------------------------------------------------------------------------------------------
-friptură- multă,porc şi picior de pui, pilaf şi pireu, foarte bună
- grătar-porc,pui,garnitură de cartofi natur,carnea suficientă, garnitura prea puţină, mi-a plăcut doar puiul
----------------------------------------------------------------------------------------------
-tort-foarte bun
-sarmale cu mămăliguţă şi smântână-mirosea urât varza, nu am putut mânca deloc
----------------------------------------------------------------------------------------------
-grătar de pui cu sos-foarte bun, l-am mâncat pe tot
-tort-foarte bun
----------------------------------------------------------------------------------------------
-toată mâncarea a fost caldă, făcută atunci
-toată mâncarea a fost rece, nici măcar puţin încălzită, cel mai probabil făcută cu o zi înainte...altfel nu-mi explic de ce toate au fost reci...fiindcă diferenţa dintre felurile de mâncare nu depăşea 2-3 ore...tmp în care nu avea cum să se şi răcească mâncarea dacă era făcută atunci
----------------------------------------------------------------------------------------------
-băutură, de toate pentru toţi
-ţuică, vin, whisky,Angeli(doar pentru femei,bărbaţii nu au fost serviţi, şi doar un pahar înainte să fie servit aperitivul),cola,suc de portocale, apă minerală(nimic plat), şi fără bere
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-tacâmurile luate şi curăţate după fiecare fel de măncare, returnate curate cu câte un şerveţel
-tacâmurile lăsate pe mese, şerveţele doar cel care era pe masă sub tacâmuri, în momentul în care am cerut chelneriţei nişte şerveţele mi s-a răspuns că e criză şi nu prea sunt...şi nu mi-a fost adus nici măcar unul.
----------------------------------------------------------------------------------------------
-muzica, de toate pentru toţi, Dj+ formaţie pentru populară
-muzica, doar formaţie, şi numai oltenescă-sârbă, dacă au fost 3 sau 4 melodii din anii 80-90 şi dansul pinguinului care s-a repetat de vreo 4 ori
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-cadoul de la plecare, rulada+vinul
-fără cadou la plecare
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-mi-a plăcut foarte mult, nu am nimic de obiectat
-nu pot spune că nu mi-a plăcut,doar că mâncarea şi servirea au lăsat de dorit
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-aerul condiţionat pornit, nu mi-a fost deloc cald
-aerul condiţionat nu a fost pornit, pe motiv de criză
-----------------------------------------------------------------------------------------------
Fiecare îşi face nunta cum vrea...iar eu rămân la preferinţele mele...nunţile ardeleneşti.
Uite că m-am întins cu vorba...ziua de duminică o las pe data viitoare...am destule să povestesc şi despre aceasta dar nu vreau să mă obosesc prea tare :) .
Şi câteva poze...


0 comentarii: