marți, 15 septembrie 2009

Ultima toamnă comunistă

marți, 15 septembrie 2009
Nu neapărat pentru concursul lui Gigel...
Povestea mea nu începe neapărat cu prima zi de şcoală...începe cu începutul acesteia.
Pe vremea comunismului, unii cred că îşi mai aduc aminte, părinţii erau obligaţi să te înscrie la şcoală la vârsta de 6 ani. Erau amânaţi cu încă un an doar cei care primeau adeverinţă de la medic cum că nu sunt apţi din punct de vedere fizic...iar cum eu eram mai înaltă decât majoritatea copiilor de vârsta mea , la mine nici nu s-a pus problema de înscriere la şcoală la 7 ani...aşa că...eu pot spune că nu am cei 7 ani de acasă...la mine sunt doar 6.
În oraşul în care locuiam atunci erau două şcoli...şi încă mai sunt...iar înscrierea nu se făcea ca acum, la ce şcoală vrei...erai arondat la una anume. Problema era că eu eram arondată şcolii care era cea mai îndepărtată de casa mea, practic în cealaltă parte a oraşului...şi ca să ajung acolo trebuia să trec şi podul peste râul Mureş. Părinţii nu prea vroiau ca eu să fac în fieare zi acest drum...se gândeau ... iarna, când bate viscolul...să trec eu peste pod, unde curenţii de aer erau puternici...eu, deşi înaltă...eram firavă...precum trestia în bătaia vântului...nu vroiau nicicum să mă lase pe mine să îndur aşa ceva. Şi au făcut ce au făcut şi m-au înscris la cealaltă şcoală care era chiar în cartier, la doar 5 min de mers pe jos...nu trebuia să traversez decât o stradă(în acele vremuri puteai liniştit să-ţi laşi copilul să meargă singur la şcoală, îi puneai pe după gât cheia care era legată de o aţă şi se descurca singur...azi...eu nu mi-aş lăsa copilul să meargă singur la şcoală ).
Înainte de începerea anului şcolar mama a născut-o pe sora mea scumpă şi dragă...asta se întâmpla în anul 1989,septembrie, 3....o fire cu adevărat revoluţionară . Mama era încă în spital, tata...bucuros că e tată încă o dată...era în „chef”, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun...când...la uşă sună cineva...erau nişte cadre didactice de la şcoala nr. 1, la care eram arondată, şi care au început să-l ia pe tata la întrebări...cum că „ştiţi că trebuie să o înscrieţi pe fată la şcoală la noi”...tata , deloc o fire supusă „nu-mi spuneţi voi la ce şcoală trebuie să-mi înscriu copila”...şi de aici cică s-a încins o discuţie care, din cele ce mi-au fost povestite, s-a terminat cu musafirii nepoftiţi alergând pe scări şi tata după ei. Amuzant...de fiecare dată când mi se povesteşte râd în hohote.
Şi uite aşa...prima mea zi de şcoală începe la Şc. Gen Nr.2 din Luduş...aveam părul lung...legat în 2 codiţe, cu cărare pe mijloc şi două fundiţe albe mari...aşa se purta pe atunci...şi mama avea grijă să fiu la modă...şi cochetă. Clasica uniformă pe care atunci o purtau toţi şi care acum e opţională...avea farmecul ei şi chiar şi azi o găsesc utilă...copiii nu ar trebui să se simtă stânjeniţi pentru că alţi colegi au altă pereche de pantaloni în fiecare zi...în uniformă eram toţi egali unii pentru alţii.
Ghiozdanul...la fel ca al celorlalţi...că doar se găsea acelaşi model la toate magazinele ...magazine... care era unul singur....şi târg...care era odată pe săptămână...în fiecare marţi.
Cel mai bine îmi aduc aminte că aveam emoţii...începerea anului era o adevărată serbare...curtea era plină de copii şi părinţi...pe cei din clasa întâi ne strigau pe nume, înainte de începerea festivităţii....fiecare învăţătoare îşi aduna copiii precum cloşca puii. După ce am avut primul contact cu învăţătoarea, am fost aranjaţi câte doi, iar când a început festivitatea am fost chemaţi pe rând....fiecare cloşcă cu puii ei....în mijlocul careului....ca şi cum eram nişte artişti pe o scenă. Trebuia să facem un tur de careu înainte de a ne aşeza...iar în acest tur...copiii din clasele mai mari aruncau cu petale de flori deasupra noastră.
Atât ţin minte de la festivitate...după care filmul amintirii sare la momentul în care eram deja în clasă...ştiu că am nimerit exact în prima bancă, lângă geam, lângă un băiat pe care ştiu şi azi cum îl chemă..Corla Ovidiu...care ştia să cânte la acordeon...ştiu asta pentru că atunci învăţătoarea ne-a întrebat ceva de preocupările noastre şi el a ridicat mâna şi a zis.
Cam acesta e filmul amintirii primei zile de şcoală...din clasa întâi îmi mai aduc aminte doar de serbarea de la sfârşit...şi aceea doar datorită pozelor...o serbare în care eram toţi îmbrăcaţi în costume populare şi la care, după ce ne-am zis toţi poeziile am prezentat un scurt dans popular...partener de dans l-am avut pe Dancu Adrian, care mi-a rămas coleg de clasă în următorii ani. Mai aveam şi cu câte un coif pe cap...pe care era scrisă o literă din alfabet...eu eram litera Z...nu ştiu de ce mi-a dat tocmai literea asta...poate de la Zăpăcită...cam eram pe atunci...acum nu mai sunt...că nu mai am energie.

2 comentarii:

gamalia spunea...

Foarte frumos... Ai o gramada de amintiri.

Carmen spunea...

:)...Gamalia, noroc cu parintii care pe masura ce cresteam imi mai povesteau cate ceva din perioada in care eram prea mica pentru a mai tine minte