joi, 3 septembrie 2009

Doi ochi albaştrii

joi, 3 septembrie 2009

Azi...3 septembrie...20...20 de ani...atâţia ani are sorela...născută în anul revoluţiei este ea un pic mai revoluţionară...dar e simpatică foc...nu se poate să nu râdem cu gura până la urechi de câte ori ne vedem.
Diferenţa dintre noi este de 6 ani...cam mult...să vă spun cât pot de scurt povestea noastră.
În vremurile copilăriei mele copiii încă mai ieşeau la joacă în faţa blocului...dar, se mai întâmpla să fie zile când nu aveam cu cine să mă joc...şi în plus de asta cam toate prietenele mele aveau fie surori fie câte un frate...la mine pe scară doar eu şi încă o fată era singure la părinţi...şi ce mi-a trecut mie prin cap...mami, mami...mie de ce nu-mi aduce barza o soră, vreau şi eu o soră ca să am cu cine mă juca...după câteva rugăminţi de genul acesta o tanti, prietenă cu părinţii mei, care m-a auzit, îmi spune să pun pe balcon o punguliţă cu zahăr ca să o conving pe tanti barză să-mi aducă o soră...pe atunci numai aşa venea barza...dacă îi dădeai zahăr. Zis şi făcut...barza mi-a luat zahărul cu tot cu linguriţa pe care o uitasem în pungă...
...nu-mi mai aduc aminte cum mi-au dat vestea ...ştiu doar că s-a întâmplat odată să fiu supărată că mami, care acum avea burta mare, a trebuit să fie dusă la spital...şi eu ştiam că la spital mergi numai dacă eşti bolnav...şi eu nu vroiam ca mami să fie bolnavă...că avea în burtă un bebe...
...altă secvenţă din amintirile de pe atunci....tata m-a dus la bunica...am rămas acolo câteva zile...când m-am întors...mami nu mai avea burtă şi în pat lângă ea era un bebe...o soră...(acum când îmi aduc aminte şi mă văd aşa mică stând lângă ceva şi mai mic decât mine, un bebe învelit tot ...numai cu faţa descoperită, mă apucă un sentiment de melancolie...asta ca paranteză).
Mama îmi mai povesteşte câteodată ce reacţie am avut...uimită puţin, cică m-am aşezat lângă ea, m-am uitat la ea...şi la un moment dat o întreb pe mama: "da de ce nu se ridică să se joace cu mine?"...şoc...cât de egoistă am putut fi atunci...bine...eram doar un copil...nu aveam de unde să ştiu prea multe...eu credeam că dacă barza îmi aduce o soră ea va fi mare ca mine să ne putem juca împreună.
Şi de atunci parcă eram geloasă pe ea...mi se părea că pe mine nu mă mai iubesc ai mei...deşi tata mi-a explicat de multe ori că nu e aşa...că ei ne iubesc pe amândouă la fel.
Următorii ani...ca în filme...ne păruiam...ne zgâriam...ea era mai şmecheră...mă provoca mereu şi pe urmă dacă dădeam în ea "tati, tati...Carmen mă bate"...şi eu mă alegeam cu cearta şi cu trasul de urechi şi cu pedeapsă...pentru că eu eram cea mare şi tata zicea că eu trebuie să am mai multă minte decât cea mică şi să nu mă mai bat cu ea....toate acestea până când tata a văzut-o cum face şi cum mă pişca şi mă provoca...reacţia mea era cea normală, de apărare...şi prichindeaua şi-a pierdut din credibilitate.
Copilării...toate au fost copilării...acum lucrurile sunt cu totul altele...am crescut...şi odată cu noi şi mintea. Acum râdem de ne prăpădim de fiecare dată când ne vedem...cineva chiar ne-a zis că suntem două rânjite...şi foarte bine facem...râsul e sănătos.
Ea e la Tg Mureş...eu la Sibiu...ne vedem o dată pe lună...şi de sărbători.
Azi e ziua ei...deja i-am spus La mulţi ani!...îţi mai spun odată draga mea...îţi doresc tot binele din lume...cadoul pe care încă nu ţi l-am cumpărat o să ţi-l dau când ne întâlnim...tu nu uita să păstrezi o felie de tort şi pentru mine...mi-ar fi plăcut să fiu azi cu tine şi cu mami ...îmi iau eu revanşa...puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuup

6 comentarii:

Andreea spunea...

La Multi Ani! Loredana.

Carmen spunea...

Multumesc in numele ei :)

Elena spunea...

Laaaa muuulti aaaaani!
Auzi, daca nu ai avut vreme sa ajungi la ea, poate vii duminica la noi, hihi;) Va fi si la noi un tort imens si o cifra... mica, e drept, doar 7:))))

Carmen spunea...

:)))...O sa ma gandesc duminica la felia de tor promisa...si cine stie...poate reusesc sa ma teleportez la tine :)

Alia spunea...

sa-ti traiasca surioara!

Carmen spunea...

Multumesc Alia :)