miercuri, 30 septembrie 2009

Casă dulce casă

miercuri, 30 septembrie 2009
Vorbeam aici despre noua casă...acum am găsit timp să vă şi arăt cam cum s-au derulat lucrările şi cam ce a ieşit.
Toată munca de amenajare am făcut-o în familie...tata cu faianţa, gresia, obiectele sanitare şi parchetul...mama ajutorul lui...eu cu astupatul găurilor din pereţi, curăţenia şi mâncarea...şi el cu zugrăvitul. Mână de la mână a ieşit treaba bună...şi cu economie în buget...cam 1000 de euro, dacă nu mai mult...cam atât m-ar fi costat doar manopera dacă plăteam meseriaşii.Eu mi-am făcut treaba prea bine...am petecit toţi pereţii...după cum vedeţi şi voi...i-a fost frică zugravului că nu vor ajunge 3 straturi de lavabil...au ajuns...nici urmă de pată :)...norocul meu.
Bucătăria arată cam aşa:
Încă nu e mobilată dar va fi...toţi pereţii sunt îmbrăcaţi în faianţă de sus până jos...pentru unii poate părea exagerat dar aşa e mai practic...de ce?...pentru că faianţa e mai uşor de întreţinut...accidente cu pete de mâncare se pot întâmpla şi la masă nu doar în porţiunea de perete unde e aragazul...prin urmare e mai uşor să ştergi faianţa decât să speli peretele după care să-l revopseşti...plus de asta...nu mai ai cum să laşi pe perete urme de la spătarul scaunului...cum am văzut la alţii.
Până la urmă m-am decis şi asupra uşilor...sunt ok...şi chiar arată bine...adică mie îmi plac.
Cred că am mai spus...baia e preferata mea...cam aşa arăta imediat după ce s-a terminat de pus gresia şi faianţa...obiectele sanitare lipseau atunci...acum sunt toate la locul lor...la datorie. În cadru apare şi zugravul care tocmai îşi terminase treaba :). Cea mai de senzaţie a fost încă de la început...cada...de obicei la blocuri nu încape o cadă mai mare...cam peste tot pe unde am fost am dat peste căzi în miniatură...a mea are 170 lungime şi dacă se întâmplă să adorm...risc să mă înec...atât de mare este.
Şi la urmă...dar nu cel din urmă...meseriaşul...mâini de aur...vă spun eu...nu că aş fi fata lui...dar peste tot unde pune mâna se vede...munceşte cu suflet şi e perfecţionist din fire...îi place ca treaba să fie bine făcută...nu a fost client care să nu-l laude...şi la firma la care lucrează e foarte apreciat...el fiind un emigrant acolo are funcţia de şef de lucrare şi ca subordonaţi oameni de-ai locului...unii dintre ei sunt invidioşi că sunt sub directivele lui.
Sunt mândră cu el şi am de ce...faptele lui spun tot....mulţumesc tată.


0 comentarii

marți, 29 septembrie 2009

Nervi de marţi

marți, 29 septembrie 2009
Sunt nervoasă foc...
...la servici avem bucatărie , la etajul nostru nu este frigider...e o ladă frigorifică...dar e bună, mâncarea nu se îngheaţă nici dacă o laşi de pe o zi pe alta dacă termostatul e setat pe minim. Ieri nu am avut poftă de mâncare aşa că mi-am lăsat draga de ciorbă pentru azi. De obicei termostatul stă fixat pe treapta 1...azi...acum 5 min...mi s-a făcut o poftă nebună de mâncare...şi ce bună e ciorba de perişoare. Merg la frigider să-mi scot mâncarea şi să o încălzesc la cuptorul cu microunde...surpriză...primul lucru care îmi sare în ochi...termostatul...pe treapta 4...îl mai ştiţi pe motanul Tom din desene?...aşa cu se înroşea el de furie când îi făcea câte ceva Jerry, aşa m-am înroşit şi eu...şi nu cred că era de la bluză. Nici o şansă...ciorba bocnă..şi perisoarele de neatins...cu foamea în stomac...mă hrănesc acum cu struguri...noroc că şi aceştia mi-au rămas de ieri.
Are Gigel o expresie pentru astfel de indivizi...însă eu nu am să o folosesc...spusă de mine sună urât...eu spun doar că cel care a trecut de pe treapta 1 pe treapta 4 o ladă frigorifică folosită pe post de frigider e un mare IDIOT.
Ca să explic "morfologia" cuvântului IDIOT....idiot e elegant spus şi adună la un loc toate celelalte adjective sinonime cu acesta dar care sună mult mai urât când le spui.
Na că am zis-o...acum mă simt mai bine...mă întorc la strugurii mei. ......Poftă bună.

PS: nu sunt superstiţioasă şi nu atribui această întâmplare celor 3 ceasuri rele de marţi...cine e idiot e idiot în fiecare zi...nu are concediu de la aşa ceva...să-i fie de bine.

2 comentarii

Mic dejun

Dacă micul dejun îmi zâmbeşte cum să nu-mi meargă toată ziua bine? :)

4 comentarii

luni, 28 septembrie 2009

Românul şi felul lui de a fi

luni, 28 septembrie 2009
A citit cineva "Românul şi felul lui de a fi?"...păi poate sunteţi curioşi să o citiţi...nu vă pot spune despre ce e vorba...nu vreau să vă creez o imagine şi mai apoi aşteptările să vă fie înşelate.
Cartea se poate găsi în librării dar cred că şi la bibliotecă. Autor apare Beniamino Faoro şi coautor Ion Mărginean.
Părerea mea este că autorul este doar Ion Mărginean şi d-l Faoro e doar finanţatorul...că doar nu degeaba e om de afaceri...şi că autorul de drept a făcut acest compromis din dorinţa arzătoare de a-şi tipări scrierile. Nu văd cum un italian ar putea cunoaşte în amănunt românul şi felul lui de a gândi...nu din punctul de vedere prezentat în carte.
Chiar sunt curioasă dacă cineva a citit-o sau o va citi...şi ce părere are despre această carte.
Dacă se găseşte cineva care să facă o recenzie acestei cărţi o să ofer un premiu...vă spun la momentul oportun ce premiu...când am să mă hotărăsc :)...poate chiar o întâlnire cu autorul...faţă în faţă...poate un interviu dacă respectivul câştigător este jurnalist....mă mai gândesc...idei văd că îmi vin.

0 comentarii

Revoltă aka "Podul Minciunilor"


Susţin părerea şi revolta lui Călin ...ca dovadă o poză făcută în intersecţia Milea-Rahovei-Semaforului...noi eram încadraţi corect, primii..pe Rahovei...vroiam să intrăm pe Semaforului...se vede şi culoarea roşie a semaforului şi în dreapta noastră un idiot...a intrat pe marcajul din dreapta noastră...asta ca să fie el primul care trece când se va face verde...e mai smecher el...şi ca el mulţi alţii.

0 comentarii

Femeie la volan




Sunt rea la volan…da, da…aşa mi-a spus pasagerul din dreapta mea…deşi nu ar trebui îmi simt orgoliul rănit atunci când sunt depăşită în localitate în condiţiile în care eu rulez cu o viteză cuprinsă între 50-60 la oră...când limta legală e de 50...pur şi simplu mă enervează grăbiţii care nu ţin cont de faptul că în localitate oricând îţi poate sări în faţa maşinii un câine sau un copil care aleargă după o minge. Eu le spun idioţi...pentru că asta sunt.
Weekend-ul acesta am avut onoarea şi plăcerea să conduc o maşină care nu-mi aparţine, o maşină care pur şi simplu mănâncă pământul când calci acceleraţia şi nici nu pierzi timpul să schimbi vitezele pentru că are cutie automată...lux pentru mine. Mulţumesc pe această cale proprietarului.
Am plecat din Sibiu sâmbătă...nu era foarte aglomerat..până acasă aveam de parcurs aproximativ 100 km. După cum spuneam, în localitate conduc foarte prudent...lipsa de experienţă încă îşi mai spune cuvântul în oraşele mai mari şi aglomerate unde am nevoie de copilot...în rest...nu am probleme. În afara localităţii conduc după cum e drumul, dacă e drept şi liber..atunci cere singur să apăs acceleraţia...şi nu sunt deloc blândă în astfel de situaţii...copilotul către mine :”îţi place, nu?”...normal că-mi place, mai ales atunci când fac câte o depăşire la o viteză care depăşeşte 120 la oră...uau ce senzaţie.
Când sunt în coloană mă adaptez vitezei din coloană, dacă cel din faţa mea merge cu 90 cu atât merg...până am vizibilitate şi condiţii pentru a face manevra de depăşire....dacă merge cu 120 cu atât merg şi eu...şi la o aşa viteză...nici să depăşesc nu mai vreau.
Eram în drum spre casă, într-o situaţie similară, în coloană, fără vizibilitate...fără condiţii legale...când văd că vine cu viteză din urma noastră...căci nu m-a depăşit numai pe mine...ci vreo 5 sau 6 maşini dintr-un foc...o maşină 4*4. Nu ar fi fost nimic, dacă depăşirea nu ar fi fost făcută imediat după ce am trecut de un pod...începută pe linie continuă, continuată pe linie dublă continuă şi terminată exact pe trecerea de cale ferată...care e în curbă...pe scurt...un idiot grăbit să moară şi să mai ia cu el câteva suflete.
Ieri, la întoarcere traseul a fost mai lung pentru că ne-am dus prin Tg Mureş, am lăsat-o pe sorela acolo...şi am luat-o pe drumul spre Sighişoara...foarte bun drumul. Eu ştiu că atunci când ai şi maşină bună...ai şi drumul bun îţi vine să accelerezi...dar în localitate nu fac asta...nu pot...nu mă lasă moralul...nu de frica amenzii...dar în satele noastre , de multe ori drumul e îngust şi casele foarte apropiate de şosea...şi mai ales duminca oamenii stau la şezătoare în faţa porţii şi mulţi copii se joacă cu mingea sau se dau pe bicicletă ...şi nu şti niciodată cum dă necazul peste tine...şi mai bine previ. Unii nu înţeleg asta şi accelerează şi mă depăşesc în localite...normal, în afara localităţii mă ajung mai greu. Dar şi când văd asemenea oameni...că stau în spatele meu parcă şicanându-mă, că n-au nici vizibilitate pentru a mă depăşi...de ciudă merg exact cu 50 la oră şi mai şi frânez, exagerat, în curbe...uite aşa, să moară de ciudă.
Ne-am oprit şi la cetatea din Sighişoara...iar la întoarcere...încă eram în localitate...eu aproape că uitasem de limita de viteză şi mă apropiam de 70 la oră, când în spatele meu un individ cu Audi se apropie prea tare de mine...pe deal...în urcare, în curbă...cu linie continuă...el semnalizează că vrea să mă depăşească...anulează manevra în ultima clipă pentru că venea ceva din faţă...ghinionul lui...frânez şi rămân la 50 la oră...mai şi opresc ca să dau prioritate la trecerea de pietoni...nu mă grăbesc să demarez şi ajung la ieşirea din localitate unde e giratoriul. Eu trebuia să merg până la a doua ieşire ..spre Mediaş când idiotul mă claxonează...ies din giratoriu şi încep să accelerez...văd că intră în depăşire...şi nu m-am putut abţine...am făcut un gest nu prea frumos...am accelerat şi eu, mai mult şi mai mult...şi a fost nevoit să se retragă...veneau din faţă alte maşini...pe urmă l-am lăsat să treacă...dar măcar l-am enervat tare de tot...asta după cum claxona...eu i-am făcut frumos cu mâna drum bun şi dus a fost. Nu ştiu dacă e normal dar am avut o satisfactie extraordinară...n-am făcut-o de dragul întrecerii...am făcut-o doar pentru că a fost atât de idiot încât să vrea să mă depăşească în localitate când eu aveam peste 50 la oră...şi pentru că m-a claxonat când mergeam cu viteza legală.
După Mediaş...la aceeaşi trecere de cale ferată unde depăşise coloana acel 4*4, doar că de data asta mă deplasam din celălalt sens...am încetinit puţin, pentru că trecerea e mai ridicată decât drumul, e şi în curbă...când...am fost nevoită să frânez şi mai mult pentru că un idiot care vroia să intre din stânga mea , de pe un drum laturalnic...deşi mă vede...îmi taie pur şi simplu cu tupeu calea.
Ieri au condus aproape 200km...cel mai lung drum pe care l-am făcut într-o zi...se văd progresele...nu doar că le simt eu dar mi le spun şi alţii. E obositor...şi când cobor din maşină după un astfel de drum sunt foarte obosită...mă concentrez foarte tare...după cum o să puteţi vedea şi în poze...a avut grijă copilotul să mă fotografieze din toate unghiurile posibile...îmi testa atenţia...şi numai atât îmi trebuia să-mi iau ochii de la drum ca să mă uit la aparat că mamă ce mă certa...şi bine făcea...numai că nu mă prea păcălea el cu aşa ceva şi râdea de cât de concentrată sunt. Din păcate n-a prea fost pe fază să-i pozeze pe idioţii de care v-am povestit...dar nu-i bai...oricum vă întâlniţi voi cu fraţi de-ai lor când sunteţi la volan.
V-am pupat...şi...ochii la drum..şi în oglindă.

0 comentarii

Masca lui "Zoro"

Nu vreau să fiu răutăcioasă chiar de luni...mai bine îmi încep săptămâna liniştită...aşa că am să las posturile critice pe altă zi.
Vorbeam aici despre salonul de cosmetică la care obişnuiesc să merg...şi revin.
Am fost din nou, vineri, pentru un tratament complet. Cred că trecuse o jumătate de an de când nu mi-am mai făcut aşa ceva şi era timpul. Îmi place foarte mult, mă relaxează cu adevărat...exceptând etapa extracţiei...doare al naibii de tare...şi nu mă deranjează...baba suferă la frumuseţe...şi prefer să ştiu că Adina, cosmeticiana, îşi face treaba bine nu doar se face că extrage...deci cine spune că nu îl doare...e clar că extracţia e superficială.
Există două etape care aproape că mă fac să adorm...e cea anterioară extracţiei când îmi aplică o cremă de piling şi îmi face um masaj facial extraordinar..chiar mă simt răsfăţată....şi etapa de după ionizare când îmi aplică o mască, pot spune extraordinară...aveam senzaţia că toţi porii mei respiră...o răcoare care m-a făcut să uit brusc de durerea suportată mai devreme. Haios era că nu puteam vorbi nimic cu masca pe faţă...aveam şi ochii şi gura acoperite...iar draga mea prietenă Adriana se râdea de numa de situaţia în care eram...cred şi eu...e foarte amuzant să vezi cum celălalt "suferă". A fost atât de drăguţă încât mi-a făcut şi câteva fotografii ca să-mi aduc aminte prin ce am trecut...mulţumesc Adriana.
V-o prezint pe Adina...pe mascată ignoraţi-o :).

Ce am uitat să vă spun despre mască...atunci când o dai jos rămâne exact aşa cu o vedeţi...şi proprietăţile ei rămân active pentru încă 48 de ore...în care o puteţi folosi şi acasă pentru că masca rămâne la "pacient".

V-am mai spus...Adina e mereu în temă cu noutăţile din domeniu şi îi place să lucreze cu ce e mai bun...gama de top pe care o foloseste este Casmara.


3 comentarii

vineri, 25 septembrie 2009

No comment

vineri, 25 septembrie 2009
Chiar există aşa ceva la noi? Mie nu-mi vine să cred că pozele ar putea fi reale.





2 comentarii

joi, 24 septembrie 2009

Am luat aminte

joi, 24 septembrie 2009
De un an şi jumătate merg în fiecare lună la aceeaşi cosmeticiană. Nu ştiu alţii cum sunt dar eu când găsesc un salon bun mă lipesc de el precum scaieţii de haine. Tipa aceasta cât şi cea care se ocupă de partea de coafor sunt trecute de 30 de ani, prima cu un copil, a doua cu 2, şi amândouă arată extraordinar de bine, pentru mine acest aspect contează...adică tu ca şi cosmetician vrei să mă convingi pe mine că serviciile tale sunt bune, şi vrei să mai vin la tine...atunci trebuie să văd în primul rând la persoana ta dacă te şti îngriji. Pe lângă acest aspect mai contează şi cum arată salonul...am fost în unele care arătau bine...dar serviciile erau proaste...asta poate pentru că cei ce le ofereau erau de aceeaşi calitate.

Aici...salonul este la mansardă, în casa cosmeticienei...este un loc drăguţ, curat...cu flori şi în care eşti foarte bine primit. Mie îmi place să merg acolo pentru că ştiu că lucrează bine, amândouă şi dacă cineva mă roagă să-i recomand un cosmetician sau un coafor bun, atunci îi voi spune să meargă acolo.

Cu toate acestea data viitoare când mai recomand cuiva acest salon mă voi gândi de 2 ori înainte să o fac. Mă voi gândi dacă persoana care îmi cere recomandarea merită să o primească. De ce spun asta? Pentru că sunt puţin supărată pe o colegă de la serviciu....Ea ştia că merg constant undeva la cosmetică şi fiind puţin cam diperată cu privire la cum să-şi coafeze părul pentru nunta ei...mă întreabă de tipa care mă tunde pe mine. Problema ei era ca s-a gandit cam târziu la ce salon să şi-l aranjeze...prin urmare cam peste tot era plin. În aceeaşi zi vorbesc cu frizeriţa şi stabilim să ne întâlnim toate 3 în vederea stabilirii detaliilor...ziua de probă, modelul coafurii, preţul. Fiind şi cosmeticiana de faţă când am ajuns o întreabă dacă nu vrea şi machiaj...colegei i se pare bună ideea mai ales că i s-a promis şi o probă, gratuită.

De atunci au trecut 2 săptămâni, toate bune şi frumoase...până ieri când am ajuns la cosmetică şi mi se spun anumite lucruri...care m-au făcut să-mi fie ruşine puţin..şi am zis că de atunci nu-mi mai pun obrazul în joc pentru nimeni.

Colega a fost la proba gratuită de machiaj, de la care a zis cosmeticiana că a ieşit foarte încântată...asta ca mai apoi...în ziua când trebuia făcut machiajul...în ziua nunţii...să i se spună că nu mai este nevoie...în cazuri de genul acesta mi se pare normal să anunţi omul din timp că nu mai poţi..oricare ar fi motivul...că nu ai bani, că nu ţi-a plăcut...nu să-l ţi ocupat cu programarea până în ultima zi...şi dacă nu ţi-a plăcut...de ce te faci încântat...dacă tot urmează să dai un ban...şi dacă tot e probă...de aceea se cheamă probă...vezi cum e şi atât de multe explici cosmeticianului până înţelege exact ce vrei...asta dacă şti ce vrei.

Partea a doua...părul. Tipa a tuns-o şi a vopsit-o într-o zi şi în altă zi i-a făcut proba...am văzut-o şi eu coafată...mie îmi plăcea...şi ea era foarte încântată...ca să aflu ieri că în ziua nunţii...când frizeriţa s-a trezit la ora 5 dimineaţa ca să-i facă ei părul la 6 dimineaţa...colega se răzgândeşte...nu mai vrea părul ca la probă...adică la probă spui că vrei într-un fel...şi în ziua nunţii te răzgândeşti?...la ce bun proba atunci?...motivul pentru care s-a răzgândit a fost pentru că nişte colege de la servici i-au spus că buclele îi stau precum nişte sarmale...se pare că exact aşa s-a şi exprimat.

Adică de la probă lpleci foarte încântată...de faţă cu mine eşti foarte încântată ...şi mai târziu..dacă îţi spune una că nu-ţi stau buclele cum îi place ei te răzgândeşti? E normal că dacă întrebi 10 persoane vei primi ca răspuns cel puţin 5 păreri diferite...fiecare are gusturi diferite...şi dacă tu îţi schimbi părerea după cum bate vântul înseamnă că nu şti ce vrei.
Frizeriţa s-a conformat şi i-a făcut altceva la păr...mireasa a fost mulţumită şi pozele de la nuntă au ieşit frumoase....numai că eu am fost pusă într-o situaţie jenantă.

Eu când intru în salon ştiu exact ce vreau şi cum vreau...şi părerea mea este că nu au ce căuta acolo persoanele care nu ştiu ce vor...şi dacă totuşi intră şi se lasă pe mâna coafezei atunci să nu se mai plângă la final...pentru că din câte ştiu eu primul lucru de care eşti întrebată când intri acolo este : „ce vrei? Cum vrei?”...şi dacă nu ai un răspuns şi totuşi rămâi înseamnă că-ţi dai acordul să ţi se facă ce crede coafeza că ţi-ar sta bine.

Eu o să merg în continuare la ele...chiar dacă m-am mutat din cartier. Fetele fac în fiecare an cursuri de specializare...sunt în temă cu noutăţle...clientela e selectă...sunt mulţumită de serviciile lor...pur şi simplu n-am motiv să nu mai merg.

0 comentarii

Despre volan

Vorbea Călin într-un post recent despre şcoala de şoferi Prima. Ca şi completare la cele spuse de el am şi mărturisirea unei prietene care a făcut tot la ei cursurile. Pentru că nu era sigură pe ea a mai solicitat instructorului nişte ore de condus, evident contra cost...ei bine...instructorul a luat banii pur şi simplu fără să-i mai taie chitanţă...ceea ce mi se pare nedrept...faţă de firmă, faţă de stat, faţă de elevul care plăteşte ora...dacă tot vrei să faci un ciubuc atunci taxează-mă şi pe mine mai puţin...măcar să fim amândoi în câştig...dar nu..omul e lacom şi vrea totul numai pentru el.
Eu şcoala de şoferi am făcut-o la cei de lângă pompieri, în Ştrand...am făcut-o obligată de firma la care lucram atunci...obligată pentru că eu nu aveam de gând să fac şcoala neavând maşină. Vreau să spun că acolo orele de legislaţie erau ore...prima parte e orei se explicau anumite puncte din codul rutier...după care se rezolva împreună cu profesorul un chestionar...explicând fiecare întrebare...urmând ca în a treia parte să se simuleze examenul. Dacă după câteva şedinţe de genul acesta obţineai la simulare cele 22 de puncte necesare atunci puteai începe şi orele de condus.
Din a doua încercare am reuşit să fac şi eu cele 22 de puncte...la prima m-am prezentat „vitează” fără să mă pregătesc deloc...mi-am zis că e simplu...da, da...şi marmota învelea ciocolata în staniol...am făcut cu greu vreo 16puncte.
Ajunsă la volanul unei maşini...toate bune şi frumoase numai că în timpul orelor instructorul mai oprea şi pe acasă...mai mergeam să îşi facă şi cumpărături...eram şoferul lui neplătit. Am trecut şi peste asta...orele s-au terminat...urma să mă înscriu la examen...neavând flotant pe Sibiu am fost nevoită să mă înscriu în Mureş.
În mod normal examenul se dă pe maşina pe care ai făcut şcoala...ei bine...în cazul meu aşa ceva nu era posibil, prin urmare am fost nevoită să-mi caut o maşină asemenătoare cu cea pe care am condus-o până acum. Căutam o Solenta, fără servodirecţie...n-am găsit decât una cu servodirecţie...asta însemna că trebuia să mai iau câteva ore de condus şi pe această maşină ca să mă obişnuiesc cu ea...de unde atâtea ore...când?...îmi trebuiau câteva zile libere pentru aşa ceva iar cei de la serviciu nu au binevoit să-mi dea acele zile...că nu se poate...că uite cât e de muncă...şi aşa am ajuns să conduc maşina doar o oră în dimineaţa examenului. Şi probleme...că eu învâţată fără servo învârteam denuma volanul care de data aceasta se învârtea foarte uşor...şi instructorul se speria...nu cumva să il rup...cu aşa forţă trăgeam de el...plus că se simţea diferenţă şi la ambreiaj, nefiind învăţată cu el îmi murea repede şi des motorul...evident că am picat examenul...aveam impresia că nu mai ştiu nimic. L-am luat altă dată...după ce am mai plătit câteva ore.
În Vâlcea am auzit că s-au făcut multe contestaţii pe această temă...examinaţii nu erau puşi întotdeauna să dea examenul pe maşina pe care făceau şcoala...prin urmare s-a luat o hotărâre...examenul se dă doar pe Logan diesel...dacă nu ai măcar un Logan diesel în parcul auto al şcolii nu poţi avea şcoală. Mi se pare o chestie destul de bună...şti la ce să te aştepţi şi atunci şti şi pe ce maşină să faci şcoala. Nu mai poţi veni cu scuze de genul „nu am condus deloc maşina asta”, „eu am făcut pe diesel şi voi m-aţi pus să dau examenul pe benzină”...aşa e mai bine..toate maşinile sunt la fel şi nu mai este loc de plângeri.

0 comentarii

marți, 22 septembrie 2009

Leapşă comunistă

marți, 22 septembrie 2009
Eram prea mică în perioada comunistă ca să joc ŢOMAPAN...abia învâţam să scriu când a început revoluţia.
Vorbesc iar de comunism pentru că m-am ales cu o leapşă de la Călin . Uite cum stau lucrurile...încă mai stau să scormonesc prin memoria mea ca să mai găsesc ceva despre care nu am mai vorbit până acum.
Din copilăria mea preşcolară, ultima toamnă comunistă, despre revoluţie...a trebuit să le recitesc ca să văd ce am scris pe acolo şi să nu mă repet acum.
...şi îmi aduc aminte...că tata nu putea să circule cu maşina în fiecare weekend...era acea interdicţie idioată cu numerele de înmatriculare pare şi impare...părinţii mei obişnuiau să meargă la părinţii lor la ţară în fiecare sfârşit de săptămână...îi ajutau cu munca pământului...iar această interdicţie ne făcea să stăm acasă.
...pe atunci nu aveai voie să tai porci, sau miei sau viţei...însă toată lumea tăia...noi tăiam la bunici...în fiecare an...un porc pentru noi, unul pentru bunici şi unul pentru fratele lui mama...cu mielul de Paşti la fel...iar viţeii dacă nu-i vindea îi tăia şi pe aceia...nimeni nu ne-a pârât pentru că toţi tăiau...dar şi dacă ne pârau...securitatea era pe noi.
...mai ţin minte că mama avea mereu la îndemână un borcan în care era o lumânare mare şi groasă...era lumânarea de la nuntă...o folosea când se lua curentul...se întâmpla destul de des...în timp lumânarea era tot mai mică...până când nu a mai fost.
...în faţa blocului era mereu curat...iarbă şi gard viu...erau zile în care ieşeau toţi vecinii de la bloc şi curăţau...plantau gard sau copaci...semănau iarbă...chestia asta îmi plăcea...nu-mi aduc aminte să fi fost careva supărat...parcă ieşeau ca la şezătoare, glumeau, râdeau...poate dacă s-ar face aşa ceva şi azi...măcar de două ori pe an..odată primăvara şi odată toamna...nu ar mai fi atâtea cartoane şi peturi în spatele blocului...unde nu e iarbă , pentru că nu o poţi numi aşa...sunt buruieni...prin care îşi fac veacul câinii vagabonzi...de care recunosc că mi-e frică...şi am şi de ce...umblă în haită şi toţi sunt mari...asta a fost o paranteză...şi totuşi...ce loc frumos de joacă ar putea fi ....nici primăria...nici oamenii...atunci cine?
...grădiniţa am făcut-o în acea perioadă...îmi aduc aminte serbările...poza de şoim...şi cum îi admiram pe pionieri...cu uniforma lor...şi parcă îmi părea rău când mama mi-a zis după revoluţie că nu voi mai fi pionier...dar ce ştiam eu pe atunci.
...tot în acea perioadă am fost şi eu prima dată la mare...cu părinţii...am o poză pe un răţoi şi una cu mama, călare pe un cal...şi tata care ţinea căpăstrul...mama îmi povestea că era plin pe plajă...cearceaf lângă cearceaf...şi că era să mă piardă...eu alergam după o altă fetiţă...sau ea alerga după mine...nu mai ştiu exact...disputa era pentru o pungă...cu care luam apa din mare şi umpleam gaura din nisip...spusele mamei erau că numai ce m-a văzut la un moment dat cum alerg depărtându-mă de ei...şi mă vedea uitându-mă în urma mea şi cum brusc m-am oprit cu o faţă debusolată...căutându-i în mulţime...
A doua mea vizităla mare a fost în tabără...cu educatoarea de la cămin...mama i-a dat ei banii de cheltuială...numai că nu prea m-am bucurat de ei...educatoarea ne ducea la suc dar nu ne-a luat câte un suc pentru fiecare ci ne punea să-l împărţim în doi...la fel m-a pus să împart şi o piersică...şi patul. Bagajele când am ajuns în tabără au trecut mai întâi prin mâini lipicioase...mama mi-a fost pus o pungă cu caramele...care îmi plăceau foarte mult şi pe care nu ma mai găsit-o. Drumul până acolo l-am făcut cu trenul...şi a trebuit să domim pe banchete...şi ca să încăpem toţi copii în vagon ...au pus geamantanele între banchete şi au mai facut aşa loc de dormit pentru încă un copil....să mai trăiesc iar zilele acelea, dar cu mintea de acum...mamă ce le-aş mai fi zis educatoarelor :).
......să-ţi mai spun Căline?!...:)...nu toate sunt amintiri despre comunism...dar sunt amintiri din comunism...din...despre...tot cu d începe :)

0 comentarii

vineri, 18 septembrie 2009

Keyword analysis-2

vineri, 18 septembrie 2009



Cei mai mulţi vizitatori ajung la mine pe blog din Google...mai sus e topul...ceea ce mă bucură pe mine e faptul că la mine nu se ajunge căutând după expresii deochiate...de data asta manastirea Huashan şi domnul Ioan Lazea se menţin în top...nou intrată e maternitatea din Sibiu, aceasta mă bucură cel mai tare...e bine ca oamenii să fie informaţi, ca să ştie la ce să se aştepte.

Am fost surprinsă de menţinerea în top a lui "hepi aur", de curioasă am dat şi eu un search şi spre surprinderea mea primul link e blogul meu, urmat de linkul forumului radio guerrilla.

În concluzie...vizitatorii mei...cei de secundă...sunt amatori de excursii şi divertisment.

Cei fideli...ei mă au în blogroll...şi le mulţumesc pentru consecvenţă.

3 comentarii

joi, 17 septembrie 2009

Aşi

joi, 17 septembrie 2009
Să fac poze în care totul se mişcă...să mănânc budincă de ciocolată şi să mă murdăresc pe faţă ca un copil...să râd cu gura până la urechi... să miros crinul şi să-mi îngălbenesc nasul de la polen...să strănut într-o păpădie... să alerg după fluturi...să văd curcubeul...

2 comentarii

Recomand

Nu am prea văzut filme în ultima perioadă…am prea puţin timp liber. Mai nou îmi place să mă uit la „Seinfeld”...şi chiar râd de mă prăpădesc...am ajuns să stau până târziu în noapte...trec de la un episod la altul...nu mă pot opri...creează dependenţă...şi a doua zi am ochii mici la serviciu.




Kramer...râd numai când îl văd...cu intrările lui spectaculoase, cu freza lui care tremură de câte ori vorbeşte.
George...mă enervează câteodată, cât de prost poate să fie...apoi îmi aduc aminte că e comedie şi îmi trece.
Elaine şi Jerry...pe Jerry îl mai surprind câteodată cum îi vine să râdă la câte o fază la care nu ar trebui dar, reuşeşte să se abţină. Elaine...e prezenţa feminină de care era nevoie.
Nu cred că e nevoie să spun mai multe...deocamdată sunt la sezonul 4, până la ultimul sezon...mai este.

Am găsit pe un site, amazon, dacă nu mă înşel...ofertă...toate seriile+alte videoclipuri la preţul de 138 $....foarte acceptabil zic eu.


Recomand acest serial celor care vor să râdă cu poftă.

2 comentarii

miercuri, 16 septembrie 2009

Impresionant-de vazut pana la final

miercuri, 16 septembrie 2009

4 comentarii

Amprente în apă

  • apa are memorie
  • poluăm apa din punct de vedere spiritual
  • apa este aproape moartă când intră în corpul nostru
  • fără apă nu am avea spirala ADN-ului
  • apa arde

Despre aşa ceva se vorbeşte în acest


0 comentarii

Mai rişti să treci pe roşu?


Toţi avem prieteni care ne trimit tot felul de mailuri haioase(sau nu)...de data aceasta eu am primit nişte poze chiar interesante...o intersecţie de două drumuri...ceva obişnuit până acum...numai că unul din drumuri este de fapt o pistă de avioane.
Ciudăţenia este în Gibraltar...aş face o vizită până acolo...numai ca să o văd cu ochii mei.


5 comentarii

Ticăloşii cu Prima Casă

Atenţie la constructorii care acceptă să-şi vândă apartamentele prin programul Prima Casă.
O cunoştiinţă de-a mea a găsit un apartament superb la preţul de 60 000 euro. Conform programului el ar trebui să dea ca avans doar 5% din valoare…restul urmând ca respectivul constructor să-i primească de la bancă. Suspiciunea apare în momentul în care constructorul cere un avans mai mare drept garanţie…dar nu pe acte. Adică…banca să ştie că respectivul cumpărător a achitat doar 5 %...şi restul?
Restul, după încheierea tranzacţiei ar fi trebuit normal să-i fie înapoiaţi cumpărătorului…fiind doar o garanţie până la virarea în contul vânzătorului a restului de 95% din bani. Dar ce garanţie avea cumpărătorul că acest lucru se va întâmpla dacă vânzătorul refuza să facă o hârtie la notar pentru banii din avans care depăşeau cei 5%. Nici o garanţie. Prin urmare, cunoştiinţa mea fiind preacaută şi văzând că respectivul constructor vine cu o asemenea pretenţie fără să fie de accord cu semnarea unei hârtii care să ofere garanţie şi cumpărătorului….a renunţat la a mai achiziţiona acel apartament…şi bine a făcut…pentru că altfel ajungea să plătească mai mult decât i se ceruse iniţial.


Fiţi atenţi de la cine cumpăraţi. Oameni ticăloşi sunt cu duiumul.

0 comentarii

marți, 15 septembrie 2009

Ultima toamnă comunistă

marți, 15 septembrie 2009
Nu neapărat pentru concursul lui Gigel...
Povestea mea nu începe neapărat cu prima zi de şcoală...începe cu începutul acesteia.
Pe vremea comunismului, unii cred că îşi mai aduc aminte, părinţii erau obligaţi să te înscrie la şcoală la vârsta de 6 ani. Erau amânaţi cu încă un an doar cei care primeau adeverinţă de la medic cum că nu sunt apţi din punct de vedere fizic...iar cum eu eram mai înaltă decât majoritatea copiilor de vârsta mea , la mine nici nu s-a pus problema de înscriere la şcoală la 7 ani...aşa că...eu pot spune că nu am cei 7 ani de acasă...la mine sunt doar 6.
În oraşul în care locuiam atunci erau două şcoli...şi încă mai sunt...iar înscrierea nu se făcea ca acum, la ce şcoală vrei...erai arondat la una anume. Problema era că eu eram arondată şcolii care era cea mai îndepărtată de casa mea, practic în cealaltă parte a oraşului...şi ca să ajung acolo trebuia să trec şi podul peste râul Mureş. Părinţii nu prea vroiau ca eu să fac în fieare zi acest drum...se gândeau ... iarna, când bate viscolul...să trec eu peste pod, unde curenţii de aer erau puternici...eu, deşi înaltă...eram firavă...precum trestia în bătaia vântului...nu vroiau nicicum să mă lase pe mine să îndur aşa ceva. Şi au făcut ce au făcut şi m-au înscris la cealaltă şcoală care era chiar în cartier, la doar 5 min de mers pe jos...nu trebuia să traversez decât o stradă(în acele vremuri puteai liniştit să-ţi laşi copilul să meargă singur la şcoală, îi puneai pe după gât cheia care era legată de o aţă şi se descurca singur...azi...eu nu mi-aş lăsa copilul să meargă singur la şcoală ).
Înainte de începerea anului şcolar mama a născut-o pe sora mea scumpă şi dragă...asta se întâmpla în anul 1989,septembrie, 3....o fire cu adevărat revoluţionară . Mama era încă în spital, tata...bucuros că e tată încă o dată...era în „chef”, dacă mă înţelegeţi ce vreau să spun...când...la uşă sună cineva...erau nişte cadre didactice de la şcoala nr. 1, la care eram arondată, şi care au început să-l ia pe tata la întrebări...cum că „ştiţi că trebuie să o înscrieţi pe fată la şcoală la noi”...tata , deloc o fire supusă „nu-mi spuneţi voi la ce şcoală trebuie să-mi înscriu copila”...şi de aici cică s-a încins o discuţie care, din cele ce mi-au fost povestite, s-a terminat cu musafirii nepoftiţi alergând pe scări şi tata după ei. Amuzant...de fiecare dată când mi se povesteşte râd în hohote.
Şi uite aşa...prima mea zi de şcoală începe la Şc. Gen Nr.2 din Luduş...aveam părul lung...legat în 2 codiţe, cu cărare pe mijloc şi două fundiţe albe mari...aşa se purta pe atunci...şi mama avea grijă să fiu la modă...şi cochetă. Clasica uniformă pe care atunci o purtau toţi şi care acum e opţională...avea farmecul ei şi chiar şi azi o găsesc utilă...copiii nu ar trebui să se simtă stânjeniţi pentru că alţi colegi au altă pereche de pantaloni în fiecare zi...în uniformă eram toţi egali unii pentru alţii.
Ghiozdanul...la fel ca al celorlalţi...că doar se găsea acelaşi model la toate magazinele ...magazine... care era unul singur....şi târg...care era odată pe săptămână...în fiecare marţi.
Cel mai bine îmi aduc aminte că aveam emoţii...începerea anului era o adevărată serbare...curtea era plină de copii şi părinţi...pe cei din clasa întâi ne strigau pe nume, înainte de începerea festivităţii....fiecare învăţătoare îşi aduna copiii precum cloşca puii. După ce am avut primul contact cu învăţătoarea, am fost aranjaţi câte doi, iar când a început festivitatea am fost chemaţi pe rând....fiecare cloşcă cu puii ei....în mijlocul careului....ca şi cum eram nişte artişti pe o scenă. Trebuia să facem un tur de careu înainte de a ne aşeza...iar în acest tur...copiii din clasele mai mari aruncau cu petale de flori deasupra noastră.
Atât ţin minte de la festivitate...după care filmul amintirii sare la momentul în care eram deja în clasă...ştiu că am nimerit exact în prima bancă, lângă geam, lângă un băiat pe care ştiu şi azi cum îl chemă..Corla Ovidiu...care ştia să cânte la acordeon...ştiu asta pentru că atunci învăţătoarea ne-a întrebat ceva de preocupările noastre şi el a ridicat mâna şi a zis.
Cam acesta e filmul amintirii primei zile de şcoală...din clasa întâi îmi mai aduc aminte doar de serbarea de la sfârşit...şi aceea doar datorită pozelor...o serbare în care eram toţi îmbrăcaţi în costume populare şi la care, după ce ne-am zis toţi poeziile am prezentat un scurt dans popular...partener de dans l-am avut pe Dancu Adrian, care mi-a rămas coleg de clasă în următorii ani. Mai aveam şi cu câte un coif pe cap...pe care era scrisă o literă din alfabet...eu eram litera Z...nu ştiu de ce mi-a dat tocmai literea asta...poate de la Zăpăcită...cam eram pe atunci...acum nu mai sunt...că nu mai am energie.

2 comentarii

Sibianul nu citeşte ziarul

Acesta e anunţul care a apărut în cotidianul Tribuna cu privire la debranşarea de la apă. E bine că se dă anunţ în ziar dar întrebarea mea este: toţi locuitorii citesc ziarul? toţi au acces la internet pentru a se informa? Eu ştiu că asemenea debranşări sunt anunţate obligatoriu printr-un anunţ pus la avizierul fiecărei scări de bloc....aşa cum fac cei de la gaz...lipesc anunţul pe uşa de la intrarea în scara blocului.
Norocul meu a fost că am fost avertizată de o prietenă care a citit întâmplător pe internet...altfel habar nu aveam şi nu-mi făceam nici o provizie de apă.
Când am sosit la serviciu de dimineaţă am început să discut cu colegii....credeam că ei ştiu de problemă...sunt oameni cu acces la sursele media...surpriză...majoritatea au aflat abia de dimineaţă când au vrut să se spele pe faţă...n-au mai avut cu ce şi s-au spălat cu apă minerală.
Cine e răspunzător pentru această lipsă de informare a populaţiei afectate de această debranşare?

2 comentarii

luni, 14 septembrie 2009

Weekend (prima parte)

luni, 14 septembrie 2009
Ce mai sfârşit de săptămână...nu am stat deloc locului, nici nu-i de mirare că mă simt foarte obosită.
Vineri am pornit cu întârziere din Sibiu spre casa părinţilor mei, care e la aproximativ 100 km , undeva în judeţul Mureş. Eu aveam bagajul făcut încă de joi seara...aşa că n-am fost eu de vină pentru asta :) .
Pe drum nu au fost probleme...şi în cel mult într-o oră şi jumătate am fost acasă...asta pentru că pe drumurile noastre nu ieşi bine dintr-o localitate şi intri în alta..iar noi respectăm limita legală de viteză, ±10km/h, depinde cum merge şi cel din faţă .

La câţiva km de casă el îşi aduce aminte că şi-a uitat ceva la Sibiu. Eu am uitat să vă spun de ce mergeam acasă...trebuia să ajungem la o nuntă şi la o cununie...iar el şi-a uitat tocmai pantofii şi cureaua...fără care chiar nu-mi imaginez cum ar fi putut merge la un asemenea eveniment. Evident că eu m-am agitat puţin...ştiu eu de ce îmi fac mereu bagajul cu o seară înainte. Norocul lui că în timp ce eu mă agitam găseşte soluţia...să îi trimită prietenul lui pantofii pe autocarul de a doua zi.
Uite aşa am făcut risipă de energie...sâmbătă dimineaţa ne-am trezit la 8 fără 10 min, asta ca să-l trezim pe prietenul lui...să meargă la autogară...asta după ce seara ne-am pus târziu la somn...ştiţi cum e mama? La ora 21 ne-a pus masa...pe care nu am putut să o refuzăm...şi după mâncare evident poveştile...care s-au întins cam până la 1 dimineaţa.

De dormit nu am mai dormit...chiar dacă cununia civilă la care trebuia să ajungem începea abia la ora 14...aveam prea multe de făcut şi plecarea era programată la 11. Evident că am plecat cu întârziere...Autocarul salvator, care aducea pantofii a sosit cu întârziere de aproape o jumătate de oră...la ora 11 noi încă îl aşteptam în staţie...nici el şi nici eu nu eram îmbrăcaţi...norocul meu că aveam măcar părul aranjat şi machiajul făcut. Întorşi acasă ...mama şi sora erau gata...mama încă mai călca la cămaşa lui, care oricum nu se călca...nu ştiu din ce material e făcută...eu în 5 minute am fost îmbrăcată...el la fel...era deja aproape 12...ne-am urcat în maşină şi am plecat după bunica.

Cununia era a verişoarei mele, fata fratelui mamei mele, la nici 23 de ani împliniţi şi-a găsit perechea şi a spus DA. Nu puteam să nu fiu şi eu prezentă...chiar dacă în aceeaşi zi mai trebuia să ajung la o nuntă de care ştiam cu mult timp înainte şi la care am promis că ajung. Mai trebuia să ajungem şi la un botez...în aceeaşi zi....numai că botezul era tocmai în Sibiu şi chiar nu aveam cum...dar ne luăm noi revanşa altă dată ...bine?
Uite aşa, a trecut şi cununia, am pupat mirii, am dat florile, am făcut poze şi am plecat...nu am mai rămas la masă...eram oricum în întârziere la nunta care nu era în Tg Mureş...trebuia să ne întoarcem acasă la Iernut să îmi schimb ţinuta şi să plecăm la Luduş.

Luduş e oraşul meu natal, unde am crescut şi unde am terminat liceul şi din care ne-am mutat când am intrat eu la facultate...de atunci au trecut 8 ani...ani în care am continuat să păstrez legătura cu prietenele mele. Abia am aşteptat să ajung...în 8 ani oraşul s-a schimbat mult...s-a construit mult. Sala în care era nunta nici nu exista când am plecat eu...dar am găsit-o până la urmă destul de uşor.
Parcarea era plină de maşini, abia am găsit şi noi un loc, semn că veniseră cam toţi invitaţii. La intrarea în sală pe un panou, în ordine alfabetică, erau numele tuturor invitaţilor şi numărul mesei la care trebuia să se aşeze. A fost prima nuntă la care locul mi-a fost prestabilit. Nu m-a deranjat deloc...oricum eram pregătită să stau cu nişte necunoscuţi.

Am intrat şi am nimerit chiar în zona ringului de dans...am fost întâmpinaţi de taroste care foarte amabil ne-a dus la miri, pe care i-am felicitat, apoi la masă. Am fost plăcut surprinşi de primirea făcută...totul era foarte organizat...aperitivul pe care îl ratasem din cauza întârzierii a fost adus imediat de către o chelneriţă drăguţă...care ne-a întrebat în prealabil ce vrem să bem şi ne-a servit chiar dacă băutura era pe masă şi puteam să ne servim şi singuri.
Ce a fost de băut? Alcool de toate felurile: vin, ţuică, bere, votcă, whisky, Angeli, Garone( acestea nu erau pe mese, ar fi ocupat prea mult loc, dar erai întrebat mereu ce serveşti), apă minerală, apă plată, cola şi suc de portocale…deci pentru toate gusturile…cu sau fără alcool, cu sau fără bule…chiar nu aveai cum să nu fi mulţumit.

La masă nu am nimerit chiar lângă nişte străini, era fratele unei foste colege de liceu împreună cu soţia, şi încă o domnişoară, pe care am recunoscut-o imediat, chiar şi numele mi l-am adus aminte…numai că nu mai ştiam exact de unde o ştiu. Într-un final am discutat mai mult şi am aflat că nici ea nu mai ştia exact de unde mă ştie…din amintire în amintire ne-a sclipit beculeţul…din clasele 1-4. Atunci am fost colege. Şi uite aşa m-a cuprins puţin melancolia vremurilor de altă dată...mai ales că printre invitaţi am recunoscut şi câţiva profesori din liceu, ba chiar şi din generală…emoţionant.

Mâncarea e fost foarte bună, aperitivul bogat şi aspectuos, nu doar nişte felii de mezeluri puse în ordine pe farfurie…a fost ceva deosebit. Ciorba…din carne de pui, cu multe legume, eu îi spun albă, pentru că nu era acrită cu bulion ci cu smântână. Trebuie să mă repet cu servirea deosebită, după ce am terminat ciorba din farfurie am fost întrebaţi dacă mai dorim…ceea ce la nici o nuntă de până acum nu mi s-a mai întâmplat.

Felul trei, o friptură…o bucată de carne de porc, mare cât palma şi un picior de pui (pulpa +şoldul) cu garnitură de pilaf şi pireu, mai mult decât suficient. După aceea tortul , după tort un grătar de pui cu un sos foarte bun.

Restaurantul e foarte bine dotat, farfuriile cu mâncare erau aduse pe cărucioare speciale, cu suport pentru fiecare farfurie, eu am numărat până la 20 de farfurii pe acel cărucior şi m-am oprit când încă mai erau .

Muzica, pentru toate vârstele, vals, dance, învârtite ardeleneşti, latino, zorba…acestea cu DJ…şi invitat special a fost Ionuţ Fulea cu fratele lui…foarte bună muzica.

Fiind nuntă de zi, în apropierea miezului nopţii ne-am hotărât să plecăm. Ne-am dus la miri să îi mai felicităm odată, să le spunem că ne-am simţit bine şi să le dăm plicul…iar noi am primit o cutie drept cadou…o sticlă de vin şi o ruladă special făcută pentru această ocazie…aşa se dă în ardeal…drept mulţumire din partea mirilor pentru că ai fost prezent .

În luna august am fost la altă nuntă, de data asta la olteni, în Rm Vîlcea…o scurtă comparaţie:


Nuntă ardelenească Nuntă oltenească

-aperitiv-mai mult decât suficient, aspect deosebit, l-am mâncat pe tot
-aperitiv-mai mult decât suficient, l-am mâncat tot
----------------------------------------------------------------------------------------------
-ciorbă- foarte bună, pe săturate, am mâncat tot din farfurie
-fără ciorbă, cică eşti considerat sărac dacă serveşti ciorbă sau supă, în schimb a fost-peşte, somon- mai mult fiert decât prăjit, mie nu mi-a plăcut, nu am mâncat deloc
----------------------------------------------------------------------------------------------
-friptură- multă,porc şi picior de pui, pilaf şi pireu, foarte bună
- grătar-porc,pui,garnitură de cartofi natur,carnea suficientă, garnitura prea puţină, mi-a plăcut doar puiul
----------------------------------------------------------------------------------------------
-tort-foarte bun
-sarmale cu mămăliguţă şi smântână-mirosea urât varza, nu am putut mânca deloc
----------------------------------------------------------------------------------------------
-grătar de pui cu sos-foarte bun, l-am mâncat pe tot
-tort-foarte bun
----------------------------------------------------------------------------------------------
-toată mâncarea a fost caldă, făcută atunci
-toată mâncarea a fost rece, nici măcar puţin încălzită, cel mai probabil făcută cu o zi înainte...altfel nu-mi explic de ce toate au fost reci...fiindcă diferenţa dintre felurile de mâncare nu depăşea 2-3 ore...tmp în care nu avea cum să se şi răcească mâncarea dacă era făcută atunci
----------------------------------------------------------------------------------------------
-băutură, de toate pentru toţi
-ţuică, vin, whisky,Angeli(doar pentru femei,bărbaţii nu au fost serviţi, şi doar un pahar înainte să fie servit aperitivul),cola,suc de portocale, apă minerală(nimic plat), şi fără bere
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-tacâmurile luate şi curăţate după fiecare fel de măncare, returnate curate cu câte un şerveţel
-tacâmurile lăsate pe mese, şerveţele doar cel care era pe masă sub tacâmuri, în momentul în care am cerut chelneriţei nişte şerveţele mi s-a răspuns că e criză şi nu prea sunt...şi nu mi-a fost adus nici măcar unul.
----------------------------------------------------------------------------------------------
-muzica, de toate pentru toţi, Dj+ formaţie pentru populară
-muzica, doar formaţie, şi numai oltenescă-sârbă, dacă au fost 3 sau 4 melodii din anii 80-90 şi dansul pinguinului care s-a repetat de vreo 4 ori
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-cadoul de la plecare, rulada+vinul
-fără cadou la plecare
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-mi-a plăcut foarte mult, nu am nimic de obiectat
-nu pot spune că nu mi-a plăcut,doar că mâncarea şi servirea au lăsat de dorit
-----------------------------------------------------------------------------------------------
-aerul condiţionat pornit, nu mi-a fost deloc cald
-aerul condiţionat nu a fost pornit, pe motiv de criză
-----------------------------------------------------------------------------------------------
Fiecare îşi face nunta cum vrea...iar eu rămân la preferinţele mele...nunţile ardeleneşti.
Uite că m-am întins cu vorba...ziua de duminică o las pe data viitoare...am destule să povestesc şi despre aceasta dar nu vreau să mă obosesc prea tare :) .
Şi câteva poze...


0 comentarii

vineri, 11 septembrie 2009

Maternitate la Sibiu

vineri, 11 septembrie 2009
Am auzit suficiente mame care s-au plâns de tratamentul primit la maternitatea din Sibiu.
Pe altele, viitoare, le-am auzit că şi-au programat naşterea în alte oraşe...eu n-am avut de-a face cu serviciile maternităţii din Sibiu dar dacă ceea ce am auzit e adevărat atunci spun şi eu „pas”(când va fi să fie).
Ca exemplu din cele auzite de mine ar fi că la Sibiu nu se prea fac cezariene chiar dacă medical este recomandat aşa ceva...de exemplu poziţia incorectă a copilului. Eşti lăsată să te chinui...poate ai şi ghinionul să fi asaltată de medici rezidenţi care se urcă practic pe burta ta ca să împingă copilul...sau rişti să nu fi curăţată cum trebuie şi pe urmă să ai probleme....aşa am auzit...şi mă simt datoare să spun şi altora.
Ca o veste bună vă mai spun că nu va mai dura mult până când Sibiul va avea şi el o maternitate particulară. Am auzit că domnul doctor Ilie Vonica are în construcţie aşa ceva. Pentru cei care nu ştiu, domnul doctor e patronul Holding-ului Polisano...informaţii despre Polisano puteţi găsi aici....
Ca şi recomandări referitoare la un medic ginecolog bun am primit-o pe doamna Dr. Greti Mutuligă.
Eu sper să nu fie totuşi chiar aşa de groaznic la maternitatea din Sibiu...şi mai sper că până să-mi vină şi mie timpul să fie terminată şi maternitatea particulară.

9 comentarii

joi, 10 septembrie 2009

Gând..de moment

joi, 10 septembrie 2009
Obişnuiesc să mă uit pe stradă la oameni cum sunt îmbrăcaţi...mai surprind uneori şi fragmente din discuţiile pe care le au...şi în timp mi-am dat seama de un lucru...deocamdată unul...cine ştie câte vor mai fi.
Nu-mi prea plac româncele măritate. Dacă am făcut o astfel de afirmaţie cred că e nevoie şi de argumente...
...în lift la servici, pe stradă...oriunde privesc pot distinge de cele mai multe ori care femeie e măritată şi care nu...după felul cum se îmbracă, sau după cum şi ce vorbesc.
De ce nu-mi plac? Pentru că majoritatea după căsătorie parcă uită că sunt femei...motivele lor ar putea fi multe...se îmbracă cu ce apucă ...nu-şi mai cumpără haine noi...asta probabil pentru că în ideea lor se sacrifică ele pentru familie...nu mai intră în discuţii ca înainte...nu se mai machiază...unele pentru că nu mai au chef fiind răpuse de oboseala serviciului şi a treburilor casnice, altele pentru că nu le lasă bărbaţii...da, sunt şi cazuri de genul acesta, în care bărbatul îi interzice să se mai machieze...din diverse motive...unul pe care l-am întâlnit eu...ea frumoasă , machiată era foarte atrăgătoare...el nu vroia să fie remarcată şi de alţii...stupid...şi de neacceptat.
Să nu mai spun...pe multe le-am văzut că după prima naştere se lăţesc, se îngraşă şi nici nu iau atitudine...nu mai au voinţă să ajungă la corpul de altă dată.
Puţine dar există şi acele femei care se menţin tinere şi chiar şi la 40-50 de ani arată foarte bine, le vezi relaxate şi mulţumite de viaţa lor...cu soţi care încă se simt atraşi de ele...care încă mai simt nevoia să le cucerească...aşa da.
Când văd câte o femeie la 30-40 de ani, masivă...care înafară de treburile gospodăreşti nu o mai preocupă nimic...îmi vine să-mi promit că nu mă voi mărita niciodată...încă nu mi-am promis...am zis că la cum gândesc acum nu mă văd delăsându-mă în halul acesta. Să nu fiu înţeleasă greşit...nu am nimic personal cu aceste femei...doar că pe mine mă sperie ideea.

Vreau să mă menţin, să fiu atrăgătoare şi la 40 de ani, să am şi alte activităţi înafară de cele casnice, să pot discuta şi altceva înafară de murături, dulceţuri şi telenovele...să fiu observată pe stradă de cele de 20 de ani care să spună: ce-aş vrea să arăt şi eu aşa la 40 de ani.

2 comentarii

miercuri, 9 septembrie 2009

Rezumat

miercuri, 9 septembrie 2009
E deja frig, cu sacou cu tot şi tot mi-e frig. E semn de toamnă…semn că e nevoie de o rearanjare a garderobei...în primele rânduri vor trece hainele de toamnă - iarnă.
Momentan nu am internet în noua casă şi cu toate acestea tot am ce să fac...niciodată nu ajung să merg la somn înainte de 12.
Ieri a fost sărbătoare şi pe lângă urări de bine şi sănătate am primit şi veşti bune. Se pare că cel tărziu luni voi primi CF-ul apartamentului şi voi fi proprietară de drept. Asta înseamnă că până la sărbători voi reuşi să-mi mobilez bucătăria şi living-ul.
Tot ieri m-am înscris şi la master...la inginerie...managementul calităţii...sunt doar 7 locuri la buget şi vreo 20 la taxă...eu încă sper că voi avea baftă de un loc la buget...altfel...taxa e de 2000 de roni pe an...ceea ce înseamnă că până în 25 septembrie trebuie să achit 800 de roni. Nu ar fi asta o problemă într-o lună normală...doar că septembrie 2009 nu este o lună normală. De ce?
O vară primară face cununia civila sâmbăta aceasta...prezenţa e „obligatorie”, dacă rudele apropiate nu îţi sunt alături în astfel de momente...atunci cine?
În aceeaşi zi va trebui să mai ajung la o nuntă, aşa că alţi bani, altă distracţie. Drumul, florile, cinstea...dacă mai adaug şi cadoul surorii mele de ziua ei, plus încă două nunţi la care am fost chemată şi la care nu cred că voi ajunge...pentru că nu mai am....nu am de unde...şi sincer îmi pare rău că nu pot...miresele sunt deosebite dar...ce să fac...dacă nu e , nu e.
Până la urmă cred că toate se vor termina cu bine...o să am şi acasă internet...şi să vedeţi atunci...o să vă povestesc despre florile mele, o să experimentez reţete noi, o să vă spun cum e o nuntă la olteni şi cum e una la ardeleni...multe...multe am să vă spun.
PS: Aviz amatorilor de nunţi...în Sibiu nu se găsesc verighete decât pe comandă...prin urmare...nu vă lăsaţi pe ultima lună pentru a le achiziţiona...cel mai scurt timp în care le puteţi primi e de 3 săptămâni. A păţit-o o prietenă de-a mea care acum umblă să-şi caute verighete prin alte oraşe.

2 comentarii

joi, 3 septembrie 2009

Doi ochi albaştrii

joi, 3 septembrie 2009

Azi...3 septembrie...20...20 de ani...atâţia ani are sorela...născută în anul revoluţiei este ea un pic mai revoluţionară...dar e simpatică foc...nu se poate să nu râdem cu gura până la urechi de câte ori ne vedem.
Diferenţa dintre noi este de 6 ani...cam mult...să vă spun cât pot de scurt povestea noastră.
În vremurile copilăriei mele copiii încă mai ieşeau la joacă în faţa blocului...dar, se mai întâmpla să fie zile când nu aveam cu cine să mă joc...şi în plus de asta cam toate prietenele mele aveau fie surori fie câte un frate...la mine pe scară doar eu şi încă o fată era singure la părinţi...şi ce mi-a trecut mie prin cap...mami, mami...mie de ce nu-mi aduce barza o soră, vreau şi eu o soră ca să am cu cine mă juca...după câteva rugăminţi de genul acesta o tanti, prietenă cu părinţii mei, care m-a auzit, îmi spune să pun pe balcon o punguliţă cu zahăr ca să o conving pe tanti barză să-mi aducă o soră...pe atunci numai aşa venea barza...dacă îi dădeai zahăr. Zis şi făcut...barza mi-a luat zahărul cu tot cu linguriţa pe care o uitasem în pungă...
...nu-mi mai aduc aminte cum mi-au dat vestea ...ştiu doar că s-a întâmplat odată să fiu supărată că mami, care acum avea burta mare, a trebuit să fie dusă la spital...şi eu ştiam că la spital mergi numai dacă eşti bolnav...şi eu nu vroiam ca mami să fie bolnavă...că avea în burtă un bebe...
...altă secvenţă din amintirile de pe atunci....tata m-a dus la bunica...am rămas acolo câteva zile...când m-am întors...mami nu mai avea burtă şi în pat lângă ea era un bebe...o soră...(acum când îmi aduc aminte şi mă văd aşa mică stând lângă ceva şi mai mic decât mine, un bebe învelit tot ...numai cu faţa descoperită, mă apucă un sentiment de melancolie...asta ca paranteză).
Mama îmi mai povesteşte câteodată ce reacţie am avut...uimită puţin, cică m-am aşezat lângă ea, m-am uitat la ea...şi la un moment dat o întreb pe mama: "da de ce nu se ridică să se joace cu mine?"...şoc...cât de egoistă am putut fi atunci...bine...eram doar un copil...nu aveam de unde să ştiu prea multe...eu credeam că dacă barza îmi aduce o soră ea va fi mare ca mine să ne putem juca împreună.
Şi de atunci parcă eram geloasă pe ea...mi se părea că pe mine nu mă mai iubesc ai mei...deşi tata mi-a explicat de multe ori că nu e aşa...că ei ne iubesc pe amândouă la fel.
Următorii ani...ca în filme...ne păruiam...ne zgâriam...ea era mai şmecheră...mă provoca mereu şi pe urmă dacă dădeam în ea "tati, tati...Carmen mă bate"...şi eu mă alegeam cu cearta şi cu trasul de urechi şi cu pedeapsă...pentru că eu eram cea mare şi tata zicea că eu trebuie să am mai multă minte decât cea mică şi să nu mă mai bat cu ea....toate acestea până când tata a văzut-o cum face şi cum mă pişca şi mă provoca...reacţia mea era cea normală, de apărare...şi prichindeaua şi-a pierdut din credibilitate.
Copilării...toate au fost copilării...acum lucrurile sunt cu totul altele...am crescut...şi odată cu noi şi mintea. Acum râdem de ne prăpădim de fiecare dată când ne vedem...cineva chiar ne-a zis că suntem două rânjite...şi foarte bine facem...râsul e sănătos.
Ea e la Tg Mureş...eu la Sibiu...ne vedem o dată pe lună...şi de sărbători.
Azi e ziua ei...deja i-am spus La mulţi ani!...îţi mai spun odată draga mea...îţi doresc tot binele din lume...cadoul pe care încă nu ţi l-am cumpărat o să ţi-l dau când ne întâlnim...tu nu uita să păstrezi o felie de tort şi pentru mine...mi-ar fi plăcut să fiu azi cu tine şi cu mami ...îmi iau eu revanşa...puuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuup

6 comentarii

Rezultat "to do"

Pe scurt...5 contra 3...câştigătoare bifele... ei...e bine pentru început...zic eu...promiţător.
Cum au decurs lucrurile? ...vezi mai jos...în postul de ieri.
Ce notă îmi daţi?...neapărat de trecere...altfel nu discut :).

2 comentarii

miercuri, 2 septembrie 2009

To do

miercuri, 2 septembrie 2009
Later edit...

Ştiţi că se spune că ar fi bine atunci când îţi propui să faci ceva într-o zi, să faci o listă ...asta ca să nu uiţi. Dacă faci asta în mod regulat poţi la un moment dat să te analizezi...
Până acum nu am mai făcut aşa ceva...dimineaţa de obicei îmi fac o mică idee despre ce am să fac în cursul zilei şi cam atât...restul decurge la voia întâmplării. Nu ştiu dacă asta e bine sau nu...aşa că m-am hotărât să fac şi altfel...asta ca să pot face o comparaţie şi să văd care e modul în care îmi pot face ziua mai eficientă.

Eu consider că e important să ai în fiecare zi activitate...aşa eviţi să devi delăsător, ai şi treburile rezolvate, nu te plictiseşti, eviţi sedentarismul...nu zice nimeni că ceea ce-ţi propui pentru o zi e bătut în cuie...ideea e să te adaptezi situaţiilor care se ivesc şi să-ţi itercalezi în actvitate şi "to do"-urile asfel încât la sfârşit de zi să ai rezolvate majoritatea din ele.

E prima mea listă „to do”...aşa că...fără prea multe critici...da? Partea cu serviciul nu se pune...e din oficiu ...lista începe cu după serviciu:

...de întâlnit cu o bună prietenă...luat revanşa faţă de ea cu plimbarea promisă ---prima pe listă, prima bifată

...acasă: ---aici lucrurile devin mai serioase....

· de pus ciorba la foc ---ajunsă acasă, pune ciorba dacă ai în ce...după ce am căutat în toată casa singura oală petru ciorbe pe care o aveam, mi-am adus aminte că o am dată...asta da problemă...am ales varianta..."sună un prieten"....astfel carnea şi legumele au aşteptat tăiate până când oala s-a întors la casa ei...două bife

· de pregătit salata de beuf ---am avut ajutor la tăiatul cărnii şi al legumelor...maioneza am făcut-o eu...şi gata salata...trei bife

· de pus haine la spălat --- e drept că lucrul acesta l-am făcut cam pe la 12 noaptea...n-am primit reclamaţii pentru gălăgie...încă...patru bife
· de şters gresia --- aici nu ştiu dacă să-mi dau bifă sau nu...la un moment dat am vărsat apă pe jos şi am dat repede cu mopul...şi totuşi...nu cred că se pune...un X

· ...şi dacă mai e timp...de pus în ordine hârtiile şi cărţile --- doi X

· obligatoriu...manichiura ---aici clar sunt indecisă...doar datul pe unghii cu tratament de întărire nu se pune nu?...atunci... trei X

· măcar 2 episoade din Seinfeld ---ei, chiar dacă laptopul meu încă face figuri şi îşi dă restart..pentru aşa ceva nu am dat înapoi...oricum trebuia să aştept până îşi termina maşina de spălat programul....aşa că...am insistat şi am reuşit până la urmă să văd cele 2 episoade...nu sunt sigură dacă l-am văzut şi pe al 3-lea...încă sunt adormită...până la 12 mă trezesc şi eu :)... cinci bife

Nu par multe…numai că programul acesta începe abia dupa ora 18…să vedem ce va ieşi…să nu vă obişnuiţi cu listele acestea…e doar un test…restul le ţin pentru mine :).

Voi faceţi aşa ceva? Sunt curioasă dacă funţionează.

3 comentarii