marți, 14 iulie 2009

Unplug

marți, 14 iulie 2009

Să ştiţi că oamenii nu sunt de când lumea învăţaţi să aibă internet sau cablu TV…asta o ştiaţi oricum. Sunt convinsă însă că atât timp cât aveţi internetul în casă nu vă puteţi abţine să nu intraţi măcar odată pe zi să vă verificaţi mesajele, sau să citiţi presa, sau să vă jucaţi....sau...multe de sau, căci multe ne mai oferă internetul acesta. Eu zic că modul acesta de „entertainment” creează dependenţă...unii chiar nu pot fără el şi plătesc pentru a-l avea şi pe telefon ...asta fără a-i cere ocupaţia profesională aşa ceva.
Unii ajung să-şi piardă soţia sau soţul, prietenele sau prietenenii din cauza faptului că aceştia trec pe locul doi, sau chiar mai jos, în viaţa lor. Nu spun asta pentru că aşa spun anumite studii ci pentru că am văzut cu ochii mei. Nefiind băgat în seamă cel de-al doilea pleacă iar cel părăsit neînţelegând de ce i se întâmplă asta se cufundă şi mai mult cu ochii în monitor...aici aş completa cu o vorbă din popor „omul bun, dacă nu te ţi de el te lasă”. Problema asta...căci poate să ajungă o problemă , ar putea fi discutată şi descusută pe toate părţile...numai că eu nu asta mi-am propus.

La mine prima dată a fost TV-ul...nu ştia mama ce să-mi mai facă...mă uitam toată ziua la filme şi dacă nu erau filme, la emisiuni de divertisment...nu mă mai mişcam din faţa cutiei ce scotea sunete şi derula prin faţa ochilor mei imagini alb-negru pe atunci...căci tv-ul color era în camera părinţilor. Parcă atunci filmele erau mai bune, sau poate că acum am mai crescut şi am mai învăţat câte ceva şi mi-au crescut pretenţiile. Îmi aduc aminte că urmăream serialul „Friends”, „Ally McBeal” mă făcea mereu să râd, „Baywatch” îl urmăream pe Italia Uno unde erau şi câteva emisiuni care îmi plăceau dar nu mai ştiu cum se numeau.

Despre prezent nu vorbesc pentru că mă dezgustă, am ajuns la nivelul în care îmi plac reclamele mai mult decât filmele sau emisiunile difuzate. Unele sunt chiar foarte amuzante şi merită văzute...altele sunt chiar jenante...merită văzute şi astea...ca să poţi face şi comparaţii.

Discuţia mea pornise de la internet şi am ajuns să vorbesc despre altceva...de vină e lipsa postărilor din ultima vreme şi a grămezii de idei care zboară prin mintea mea acum....mai pe scurt...din lipsă de internet. La mine nu e chiar o problemă lipsa asta...chiar nu mă plictisesc deloc fără el...pot chiar să spun că simt că fac mult mai multe în fiecare zi...aşa şi este. Voi nu v-aţi întrebat „Cu ce pot să-mi umplu timpul dacă nu am nici TV, nici internet?”

În primul rând mă odihnesc mai mult, nu mai stau aşa mult în faţa calculatorului şi asta contează. Ochii îmi sunt mai odihniţi şi nu mă mai doare capul, până şi somnul e mai odihnitor.
Am timp mai mult pentru mine...adică am timp să fac ceea ce-mi place mie. De exemplu am început să gătesc...poate pentru unii nu e o plăcere dar pentru mine este...mă relaxează şi îmi oferă şi satisfacţia de a fi sătulă, plus satisfacţia că mănânc doar ce am poftă...dovlecel pane, sos de ficăţei cu pireu, ciorbe, tocăniţă de pui cu mămăligă...mă gândesc că mi-e dor de o pizza, de pui cu cartofi la cuptor nu mai vorbesc...vă e foame cumva ?

Plimbarea...zilele acestea a cam plouat şi am fost ţinută în casă ...dar se anunţă vreme bună aşa că ...”doi-ul ” e cel mai bun mijloc de transport...destinaţia...zilele acestea ...magazinele cu rochii de ocazie...am de mers la nunţi în vara asta şi încă nu am găsit rochia...dacă nu voi fi prea obosită dau şi o tură prin parc.

Lipsa internetului combinată cu lipsa maşinii automate de spălat haine mai duce la o activitate care necesită chiar tot timpul meu liber dintr-o dupămasă...spălatul rufelor cu mâna...n-ar fi nici o problemă dacă nu aş avea pielea sensibilă şi nu mi s-ar face rană la degete...eu dacă spăl 2 prosoape şi un tricou îmi dă sângele să curgă...trece şi asta...la nevoie folosim mănuşi chirurgicale căci alea se fixează mai bine pe mână.

O altă activitate pe care am preluat-o de la tatăl meu...integramele...după ce ai terminat toate treburile şi vrei doar să stai ...şi totuşi să nu te plictiseşti...o integramă rezolvă problema...îţi ţine mintea activă şi corpul în repaus.

Dacă eşti singur şi chiar simţi nevoia să interacţionezi cu o fiinţă umană dar nu ai chef să ieşi din casă...iei agenda telefonului la rând şi începi să suni. Dacă ai peste 100 de min în reţea plus alte peste 100 de min naţionale, cum am eu, îţi permiţi...dacă nu...mai bine suni o singură persoană şi o inviţi la tine.
Dacă mi-am epuizat minutele, de integramă nu mai am chef, treaba prin casă e rezolvată, sătulă sunt...rămâne cartea...e o carte groasă, frumos copertată, de colecţie...am început-o de ceva timp...şi mă aşteaptă...mai am una de Freud...dar la aceea după 10 pagini mă simt obosită şi nu mai pot urmări conţinutul...important e că am de unde alege.
Poate mă plictisesc şi de citit...în cazul acesta mă apuc de cusut...tocmai mi-am adus aminte că am un goblen care e pe terminate...mai am doar fondul de făcut şi gata.

...şi gata...mă opresc şi eu aici cu scrisul...ar fi cazul, nu?
Ideea e că ai ce face şi fără internet ...şi activităţile acestea sunt şi mai sănătoase.
Voi ...ce faceţi dacă nu aveţi internet?

4 comentarii:

Elena spunea...

In ultima vreme "ajung" tot mai rar la internet, se vede, nu?!:))) Mai ales cand e cald, iesim des afara, dar daca nu, prefer sa citesc:)

Carmen spunea...

elena...eu cred ca e de bine daca asta e motivul pt care nu ajungi...tot asa sa fie...mie nu mi-ar parea rau :)

ideirazlete spunea...

Ziceai ca integramele iti tin mintea activa si corpul in repaos. Am nevoie de exact contrariul: să îmi relaxez mintea și să îmi folosesc energia din corp. Cum fac?

Carmen spunea...

...capalitul l-ai incercat?...ta iau ucenic o saptamana...la mama acasa...o ajuti cu gradina...uzi in fiecare dimineata cu apa din fantana toate straturile...nu e nevoie de gandit...doar de energie ca sa scoti apa din fantana...galeata cu galeata...ce zici...te bagi? :)...daca nu...iti ofe si alta varianta...ucenic in amenajari interioare...nu gandesti...faci doar ce zice tata...il ajuti sa puna usile...sa puna parchetul sa puna gresia si faianta...oho...e de lucru. :)