luni, 25 mai 2009

Revenire

luni, 25 mai 2009
Am lipsit câteva zile...am fost plecată iar...nu cu sorcova :), de data asta am fost în vizită la mama. Cum e la mama? E atmosferă de vacanţă...mâncare din belşug, pentru că ea zice că sunt prea slabă...(nu-i adevărat)...soare, verdeaţă...flori multe...trandafiri şi petunii, crini albi gata, gata să-şi deschidă floarea şi să te ameţească cu parfumul lor.

Ieri m-am plimbat toată ziua...vreo 2 ore cu autocarul...poate sună ciudat dar mie chiar îmi place...mă simt ca în excursie. Ajunsă în Sibiu s-a binevoit să fiu dusă la o plimbare prin parc...lume multă, de la copii la bunici...toată lumea se bucura de vremea bună şi de timpul liber. Am fost plăcut impresionată să mai văd copii cu biciclete sau role, în condiţiile în care în zilele noastre calculatorul e principala ocupaţie a celor mici.
Pentru ca satisfacţia mea să fie completă mi s-a oferit şi o panoramă a oraşului...de undeva de pe un vârf de deal, unde e şi o cruce care noaptea veghează oraşul. Splendid e prea puţin spus...fiind senin se vedeau şi munţii...se vedea Tălmaciul, Cisnădia, Răşinarii. Poate fac rost şi de poze ca să vă convingeţi şi voi...dacă nu, va trebui să vă mulţumiţi cu al meu cuvânt.

Dacă toată ziua am fost sportivă trebuia să fiu aşa până la capăt, prin urmare nu se putea să ratez un meci foarte urmărit..Urziceni-Dinamo. Părerea mea, nu de specialist, echipa lui Dan Petrescu a jucat mult mai bine decât Dinamo. Albi-roşii au avut şi ei nişte ocazii dar le-au ratat.



Azi are vărul meu festivitatea de absolvire a facultăţii, e al doilea inginer în familie, aşa că..m-am gătit, mi-am luat rochiţa şi pantofii roşii, mai am de luat florile şi să vină ora. Azi aplaud aşa cum am fost şi eu aplaudată...hai că mă apucă nostalgiile şi nu e momentul :).

4 comentarii

joi, 21 mai 2009

Ultima UEFA și Lucescu

joi, 21 mai 2009

...fericire...extraordinară finala cupei UEFA...Mircea Lucescu câștigă după 122 de minute. Ultimele 30 de minute au fost cele decisive...ocazii nemaipomenite pentru ambele echipe însă portocalii câștigă.

:)

2 comentarii

miercuri, 20 mai 2009

Sictir

miercuri, 20 mai 2009
Îmi e din ce în ce mai clar că odată cu căldura scad şi performanţele mele în ceea ce priveşte eficienţa la locul de muncă. Adică...muncesc...dar parcă fără spor. De obicei la începutul fiecărei săptămâni îmi fixez un targhet personal...săptămâna asta sunt cu mult în urma planificărilor. O fi de vină căldura din birou...clima care nu dă aer rece...soarele de afară care mă duce cu gândul la plajă...şi alte gânduri de sezon care mă desconcentrează.

...hai că poţi...îmi spun singură...

(se vede de unde am luat poza da? e bine acum?)

0 comentarii

marți, 19 mai 2009

Vorbeşte cineva

marți, 19 mai 2009

Oare de ce tocmai azi cuvinte zboară haotic prin mintea mea…amintirea agendei cu gânduri personale, uitată undeva ascunsă de priviri curioase…cărţile care mă aşteaptă să le citesc…gânduri cu marea care mă cheamă. De ce tocmai marea când ţie îţi place la munte…în loc de vrăbii tu vezi pescăruşi…ţi-e gândul la plajă şi la nisipul fierbinte.
…idei diverse despre dorinţe şi vise…întrebări cu dacă, cum şi când…”de ce”-uri prea multe pentru a primi un răspuns.
La naiba cu toate acestea…uneori timpul rezolvă ceea ce tu găseşti a fi fără scăpare…nu te grăbi să sari gardul…mai mergi puţin..poate găseşti o poartă deschisă. Totul e să fi cu ochii pe timp…să vezi clipa când şansa îţi trece prin cale…poate e prea timidă ca să te salute…nu o lăsa să treacă sfioasă…ia-o de mână şi du-o cu tine.
Încă privirea nu-mi e întunecată…poate pe mine mă va trage de mână…poate o să-I placă ochii mei şi nu va fi sfioasă…hai…e loc şi pentru tine , şanso, la mine acasă.

PS: nu am păţit nimic, doar că am ajuns într-un punct în care simt că ar trebui să fac mai mult doar că am parcă un lanţ legat de mijloc care nu mă lasă deloc să mai fac vreun pas. Aş avea nevoie de un impuls, de ceva care să rupă lanţul…ar fi ceva la orizont…doar că nu depinde de voinţa mea…sper ca liberul arbitru să nu fie corupt şi să decidă în favoarea mea.

0 comentarii

luni, 18 mai 2009

Chance

luni, 18 mai 2009

În ultimele zile am un chef nebun să mă leg de şansă. Ce e şansa? Şansa e atunci când poţi să şi faci ceva cu ea...degeaba vine ocazia aceea unică în viaţă şi degeaba o vezi dacă nu te poţi apuca de ea. Atunci o ciudă soră cu mânia te cuprinde şi nu-ţi mai dă pace.

Eu m-am întâlnit odată cu o şansă de genul acesta...dar pur şi simplu am fost legată...n-am putut să fac nimic...n-am avut resursele necesare ca să pot profita de ea...şi m-am uitat aşa...neputincioasă.

La început m-am umplut de speranţă...un sentiment extraordinar..că totul va fi bine...şi dintr-o dată vezi că nu se poate...şi şansa se îndepărtează...şi îţi scade bucuria din priviri..din suflet...şi simţi o părere de rău...o relaţie imposibilă între tine şi ea.

Acum s-ar putea să mă întâlnesc iar cu şansa...şi nu mai vreau să o văd că pleacă fără să pot face ceva.

Am revăzut ieri filmul "Catch me if you can" şi mi-a plăcut la fel ca prima dată...e un film interesant, inspirat din fapte reale care pe mine m-a umplut de o încredere nebună şi de o poftă de a mă lupta cu şi mai multă ambiţie. Din film am reţinut o povestioară...doi şoareci cad într-o caserolă cu smântână...primul se îneacă...al doilea atât de mult se zbate până transformă smântâna în unt şi iesă la suprafaţă.

Eu vreau să fiu cel de-al doilea şoarece. Ce bine ar fi dacă ar fi la fel de uşor ca în filme...sau dacă faptele s-ar putea face precum se spun vorbele.

2 comentarii

vineri, 15 mai 2009

Despre succes

vineri, 15 mai 2009


Am stat eu şi m-am gândit...m-am tot întrebat...alţii cum reuşesc...dacă există vreo reţetă a succesului atunci pot şi eu să o prepar ca să obţin succesul...doar ştiu să gătesc bine...n-are cum să nu-mi iasă.
Nu vreau un succes chiar aşa mare ca cel al lui Ţânţăreanu, sau Columbeanu sau Becali...vreau atât cât să trăiesc decent, să nu trebuiască să mă tot mut dintr-o chirie în alta.
Gândindu-mă atât de mult am ajuns la concluzia că pentru a reuşi e nevoie să fi şi un pic nesimţit... să mai minţi, să mai faci mişmaş-uri...aşa...mici ilegalităţi...nu ai cum să faci mult din nimic dacă nu fentezi pe ici pe colo. Toate bune şi frumoase...chestiunile de faţă sunt ceva obişnuit la noi în ţară...problema mea este că eu nu sunt înstare de aşa ceva...nu-mi plac ilegalităţile şi pace...eu şi când mi se face un favor pe care nu l-am cerut, mă simt datoare să-l întorc...aici aş putea să dau vina pe părinţi care m-au educat cu prea mult bun simţ...care m-au învăţat că doar prin muncă dreaptă şi multă sudoare şi multe sacrificii ajungi să reuşeşti. N-am de ce să le reproşez asta...ei şi-au făcut datoria şi probabil voi face şi eu la fel cu pruncii mei.
Şi totuşi...o soluţie există...care e? Mă mai gândesc...poate am şansa să primesc vreun indiciu.

6 comentarii

Cine zice că trebuie să am un titlu?...se înşeală




Ceva se întâmplă. Am impresia că poliţiştii sibieni fie fac exces de zel , fie au nevoie de bani . După ce ieri am văzut doi care fotografiau maşinile parcate neregulamentar şi întocmeau procese verbale...azi...vreo 3 la număr...opreau maşinile, mici sau mari, de marfă...actele la control. Poliţiştii erau plasaţi strategic...maşina era în parcarea privată a firmei la care lucrez...probabil pe locul vreunui director care nu va fi prea încântat că nu are unde să-şi parcheze maşina.
Dar astea trec...ca şi poftele mele dacă sunt satisfăcute. Tot secretul e să fie ce trebuie să fie atunci când trebuie să fie şi atunci dacă este nu va mai trebui să fie, prea curând. :) Chiar aşa sucită vorba nu mă aşteptam să-mi iasă dar, dacă tot a ieşit aşa...aşa să rămână. Dar cum am ajuns eu să vorbesc despre astea?...de la pofta mea care m-a lovit dintr-o dată în papilele gustative, poftă pentru un covrig delicios...ştiţi voi...covrigul acela mare, puhab, dulce şi lipicios. Văzut, plăcut, luat, mâncat...ce frumoasă este viaţa când ai tot ce-ţi doreşti...bine...mai am eu o dorinţă dar nu depinde doar de mine ca să mi se împlineasă...şansa are şi ea ceva de spus...şi nu e vorba de marele premiu la loto...dacă totuşi în câştig vă daţi seama că nu-l pot refuza.
Pentru azi nu mi-am făcut planuri...şi nici pentru zilele care urmează...las totul să decurgă de la sine...parcă e mai bine atunci când nu ai aşteptări...nici dezamăgit nu eşti.
V-am pupat...mie mi-a venit o poftă...de viaţă...

0 comentarii

joi, 14 mai 2009

Care pe care

joi, 14 mai 2009

Dacă mi-e frică de ceva atunci când sunt pe stradă?...normal...de TIR-uri. Mie frică de ele când vreau să trec strada, mi-e frică de ele când conduc. Să recunoaştem că sunt imense ...nişte monştrii ai şoselelor. Totul ar fi mai frumos dacă aceste maşinării nu ar fi conduse de nişte ...cum să le zic ca să nu jignesc pe nimeni?!...indivizi cu probleme...sună mai elegant. Majoritatea au impresia că drumul e al lor şi că au dreptul să facă şi să meargă cum vor ei...acum eu înţeleg că au şi ei termene pe care trebuie să le respecte...dar dacă codul zice să mergi în localitate cu 50 km/h atunci aşa să faci....dacă zice că pietonul are prioritate ...aşa să faci.


Mai nou în Sibiu poliţia face ture şi stă la pândă...poate, poate prinde pe cineva că greşeşte. Aproape în fiecare dimineaţă când merg la servici văd o maşină de poliţie pitulată după alte maşini, în care stau 2 agenţi şi păzesc trecerea de pietoni... şi cum prinde pe unul că nu acordă prioritate cum îl opresc.

Acum ştiu şi eu cum sunt pietonii...unii stau cuminţi pe margine până opreşte cineva să-l lase să treacă(ăştia sunt cei mai "cuminţi"), alţii păşesc de pe bordură, fac o jumătate de pas în drum astfel încât să rămână în siguranţă şi se asigură în stânga şi trece când vede că şoferul încetineşte, aşa fac şi eu...aceştia sunt destul de periculoşi...ca şofer vezi că omul stă şi tu nu opreşti...dar eşti oprit câţiva metrii mai încolo de echipajul poliţiei.

Pericolul mai mare pentru pieton este când soferul ce vine din stânga opreşte , tu traversezi ca să nu-l ţi în loc dar şoferul ce vine din dreapta nu binevoieşte să oprească...aceştia sunt de obicei tiriştii, care circulă cu o viteză mare de nu mai au timp să oprească nici dacă frânează. Mi s-a întâmplat nu de mult să trec printr-o situaţie de genul acesta...norocul meu că după ce mă asigur în stânga mă asigur şi în dreapta...şi numai ce văd eu că vine tirul...parcă mânca pământul, şoferul m-a văzut şi a pus frână şi au şuierat roţile şi îl vedeam cum vine spre mine...am înlemnit în mijlocul drumului...şi bine am făcut...dacă treceam pe banda tirului mă lua în plin...a reuşit să oprească abia la jumătatea trecerii.

Altă dată am fost martoră la un accident ...tot la trecerea aceea...erau mai mulţi pietoni care aşteptau să treacă...drumul e cu 2 benzi pe sens, trecerea situata lângă o staţie de autobuz, lângă piaţă...deci zonă aglomerată. Un şofer opreşte să acorde prioritate şi ce să vezi...un camion din spate intră în el. Noroc că nu era nici un pieton în dreptul maşinii lovite, care a fost împinsă dincolo de trecere. Explicaţia şoferului cu camionul ...că nu l-a văzut pe cel din faţă că a oprit. Vă spun eu că dacă păstra distanţa regulamentară îl vedea...dar cei cu maşini mari stau la intimidare în fundul tău de nici nu te mai văd şi uită că au ceva în faţă şi te trezeşti în ceruri că s-a urcat ăla cu roţile pe tine. Lor nu le e teamă , sunt mari şi nu păţesc nimic...dar pe tine te strivesc ca pe un gândac de bucătărie.


Să nu uit...mai am o amintire cu aceeaşi trecere de pietoni...de data asta atât soferul din dreapta cât şi cel din stânga au oprit, trec de axul drumului când îmi simt haina fluturând în spate...un şofer ...unul ceva mai nerăbdător...n-a mai avut chef să aştepte până pornea cel din faţa lui, care îmi acordase prioritate, s-a gândit el să depăşească în viteză pe trecere ...a fost la doar câţiva centimetrii de mine...m-am speriat foarte tare.


Mulţi nebuni circulă pe drumurile noastre...şi asta pentru că examenul psihologic constă doar într-o întrebare, dacă ai sau nu pe cineva în familie care a suferit vreo boală sau dacă suferi tu de tulburări de genul...acum să fim serioşi...cine spune DA? Nimeni, şi în felul acesta primeşti parafa medicului că eşti întreg la cap.


Noi să fim sănătoşi...şi să ne ferim că alţii nu ne feresc.
PS: Să ne înţelegem...există tir-uri, adevărate bijuterii...chiar mi-ar place să fac un tur al Europei cu tirul dar nu vreau să mor călcată de aşa ceva.

0 comentarii

miercuri, 13 mai 2009

I love my life

miercuri, 13 mai 2009

Da...gata...am cerut prea multe păreri...de la mai mulţi doctori...nu am nimic, sunt fericită...nici măcar o tabletă nu e nevoie să iau, nici măcar o vitamină...am nevoie doar de minim 7 ore de somn pe noapte...ceea ce se şi întâmplă, să mănânc multe lactate, care mie îmi plac foarte mult...putea tata să-şi facă o fermă de vaci şi ce mă mai bucuram...şi fructe, care sunt deliciul meu...prin urmare nu e nevoie să îmi schimb deloc stilul de viaţă...toată întâmplarea a fost doar o întâmplare...dar vorba aceea: paza bună fereşte primejdia rea.


Sănătate şi numai bine.

2 comentarii

marți, 12 mai 2009

Puncte

marți, 12 mai 2009

Vă spun sincer că nu prea mai am chef de scris, probabil acesta e efectul vremii bune care mă ţine departe de calculator.

Ultima dată scriam de nefericita mea întâmplare...azi după o săptămână, cu 2 seturi de analize la sânge făcute, medicii spun că sunt bine. Măcar de data asta mi-au dat altceva în loc de aspirină...pentoxifilină...cică e bună la circulaţie. Nu are rost să mai detaliez faptul că în fiecare zi am fost la spital...mi s-au făcut mai multe analize...inima e bună, la sânge n-a ieşit nimic grav, doar o lipsă de calciu. Mă aşteptam la o anemie...dar nici atât...mi-au făcut până şi un test de sângerare...mi-au înţepat lobul urechii şi au cronometrat în cât timp se opreşte sângele...mă aşteptam să doară dar nu am simţit nimic.


În rest...sunt bine...îngropată în muncă, mă relaxez cât de mult pot la sfârşit de săptămână. Duminică am făcut un drum până la Păltiniş de unde am coborât pe la Şanta pe un drum de piatră...foarte frumos, nu drumul....peisajul. Păcat că în vale nu am ajuns prea devreme...nu am mai prins decât vreo 2 minute de soare după care acesta s-a ascuns după munte..aş fi vrut şi eu să mă bronzez puţin.


Acasă cică mă aşteaptă doi pui...doi căţei dragălaşi...abia aştept să-i văd. O să le fac nişte poze să-i fac vedete.

Mai am eu câteva enervări dar le-am pus în standby...aştept să văd cum decurg lucrurile şi dacă nu e spre bine o să împroşc pe aici cu defulările mele...până atunci...gândiţi...plănuiţi...visaţi...eu asta fac.

2 comentarii

marți, 5 mai 2009

Hospital day ...mai bine nu

marți, 5 mai 2009
Am avut grijă ce şi cât am mâncat şi cu toate acestea am ajuns la spital...din alte motive...cu alte probleme.
Nu doresc la nimeni să ajungă în cabinetele doctorilor...calvarul începe nu din momentul în care îţi dai seama că ai probleme ci din clipa în care intri în spital.
Chiar dacă clinica e particulară tot ai de stat la coadă...dacă e urgenţă nu prea conteză, cei ce au programare şi îşi aşteaptă rândul te trag de mânecă şi te avertizează că e rândul lor...te văd tânăr şi au impresia că mergi la medic doar aşa...ca să-l saluţi.
Mi s-a întâmplat mie, ieri...am ajuns punctuală la servici...şi m-am apucat conştiicioasă de treabă. La un moment dat mi-am simţit mâna stângă foarte rece şi amorţită...când mă uit la ea...vânătă...toată palma. Am început să o masez...nimic, culoarea nu se schimba. Am plecat de la servici direct la spital unde m-a văzut un medic primar interne care îmi dă trimitere la cardilogie cu diagnostic prezumtiv sindrom acut de ischemie periferică mâna stângă.
La primul medic am intrat destul de repede şi asta pentru că asistenta a fost anunţată de cei de la medicina muncii că lucrez în firmă. Ajunsă la cardiologie nici nu apuc bine să mă opresc în faţa uşi că o doamnă îmi şi atrage atenţia că e rândul ei. Nu am comentat nimic...m-am aşezat şi am aşteptat. Noroc cu doamna doctor care ieşind să cheme pe următorul se uită pe biletul de trimitere şi vede diagnosticul...mă primeşte în cabinet şi mă consultă repede. Nu ştiam ce înseamnă acest sindrom dar nu era de bine din moment ce am avut prioritate. Mi se face o ecografie la inimă...totul e în regulă...problema era mâna...îmi trebuia făcută o ecografie vasculară însă medicul care făcea ecografia avea program doar după 17:30. Era abia 11:30 şi doamna doctor preocupată de problema mea mă trimite la judeţean la urgenţe cardiovasculare în ideea că acolo este un medic care mi-ar putea face o ecografie vasculară...în ideea că dacă am un cheag pe vreo arteră e prea mult să stau până dupămasa la ora 17.
Plec de la clinica particulară şi ajung la spitalul judeţean, aici procedura e următoarea...te vede mai întâi un medic care decide el dacă e urgenţă sau nu şi te trimite el la urgenţe. Asta însemna să stau la încă o coadă...în astfel de situaţii timpul e foarte important aşa că am trecut peste procedura asta şi m-am dus cu biletul de trimitere direct la camera de gardă de la cardiovasculare. Am sunat la o sonerie şi îmi deschide uşa un domn doctor pe care nu-l las să mă întrebe ceva ci încep să-i spun problema mea. Nici aici medicul nu a stat prea mult pe gânduri. După consultaţie aud de sindromul Raynaud...nu ştiam ce e şi cât de grav e şi nici nu mi s-a spus...am aflat ceva mai târziu. Mi s-a pus o perfuzie de nitroglicerină şi a început aşteptarea. Trece o oră, trec două, trece şi a 3-a...şi nimic...nici o îmbunătăţire...simţeam mâna tot mai rece şi un pic amorţită. În a 4-a oră mi se face o injecţie pentru anticoagulare şi am mai stat o oră cu perfuzie.
Nu ştiam ce se întâmplă şi îmi pierdeam răbdarea...nu mi se explica ce am şi nu-mi spunea nimeni care ar putea fi urmările. În cele din urmă am cerut să fiu lăsată să plec...vroiam să ajung înapoi la clinica particulară ca să mi se facă ecografia vasculară. La judeţean nu mi s-a făcut nici o ecografie ceea ce mi s-a părut ciudat.
Într-un final, pe la ora 19 am ajuns şi la ecografie...aici medicul mi-a explicat că nu e vorba de nici o ischemie...dacă era aşa zicea că în 6 ore aveam mâna amputată...bine că nu a fost şi rău că nu mi s-a explicat mai repede despre ce e vorba...abia atunci am înţeles de ce aveam trecere la toţi medicii.
La ecografie a ieşit că am flux...că e doar un spasm datorat tastaturii care nu are pad.
După acest control mă simt un pic mai bine dar încă nu sunt chiar liniştită. când m-am trezit azidimineaţă nu mai aveam mâna vânătă dar ajunsă la servici s-a învineţit iar...nu chiar la fel de tare. Medicul mi-a prescris să iau Aspenter...cică e pentru circulaţie. O să ţin tratamentul acesta şi dacă nu-mi trece ce fac? Merg de fiecare dată la urgenţe să mi se facă perfuzie? nu există tratament pentru ce am eu?
E bine că nu am fost diagnosticată cu ischemie...am făcut căutări şi am găsit
asta

Eu aş prefera să fie doar asta

9 comentarii

duminică, 3 mai 2009

Timpuri bune

duminică, 3 mai 2009

...din sărbătoare în sărbătoare o ţine românul...toţi românii au profitat de această minivacanţă de 1 mai...am profitat şi eu ...am fost în vizită pe la olteni

2 comentarii