vineri, 30 ianuarie 2009

Lumea lui Piticot

vineri, 30 ianuarie 2009

S-ar putea ca mai târziu să uit, asa că mai bine scriu acum ce îmi mai aduc aminte din copilărie. Multe întâmplări sunt deja uitate, au mai ramas doar fotografiile care au rolul de a-mi aduce aminte.


Pe vremurile acelea nu avea fiecare un aparat foto acasă pentru a putea imortaliza anumite momente, de aceea părinţii mei aduceau în fiecare an un fotograf...de ziua mea. Astfel la fiecare an care a trecut din viata mea am poze în care pot să-mi văd acum evoluţia. Primele mele fotografii sunt de când aveam 9 luni...nu eram prea dolofană, eram tot cu zâmbetul pe buze...stăteam deja în picioare.



Eu nu-mi aduc aminte nimic din primii ani, doar ceea ce-mi povestea mama. Am fost de mică crescută în instituţiile statului, părinţii mei munceau în schimburi si nu avea cine să stea cu mine...ei nefiind de acord să mă crească bunicii...asta ca să nu devin o rasfăţată(mai pe scurt spus)...prin urmare m-au dus la creşă. Creşa era pe vremea aceea grădiniţa cu program prelungit, pentru copiii cu vârsta pâna la 3 ani. Aveam fiecare pătuţul nostru, de lemn...ca un ţarc..asta ca să nu cădem.



În primele zile, când m-a dus mama la creşă, nu prea mâncam şi educatoarele începeau să fie îngrijorate.

În sala în care mâncam erau aşezate nişte mese micuţe , conform dimensiunilor noastre(îmi aduc aminte pentru că după ce am crescut am mai trecut pe acolo în vizită), aşezate în formă de U, nişte scaune la fel de mici de jur împrejur...fiecare era aşezat pe un scaun al lui, cu bărbiţa la gât....ca să nu ne murdărim uniforma de un albastru azur, fiecare cu farfuria lui în faţă, din care educatoarele ne dădeau cu linguriţa...asta ca să nu facem noi mizerie pe jos şi să nu mai aibă ele de muncă. Problema aici era...din cauza aceasta nu mâncam...nu mă lăsau să mănânc cu mâna mea...până într-o zi când educatoarele s-au plâns mamei că nu vreau să mănânc. Atunci mama le-a spus să-mi pună farfuria în faţa şi să-mi dea linguriţa în mână căci eu numai aşa mănânc...eram de mică independentă :).
Zis şi făcut, fata mami mânca tot din farfurie si toată lumea era mulţumită...mai ales educatoarele căci nu făceam nici mizerie.


De la episodul cu creşa am mai crescut, începând cu această perioadă am amintiri...am ajuns în grupa mică, am schimbat şi uniforma...cămaşă portocalie,fustă şi pălărie albastre...mie chiar îmi plăceau...să mă fi văzut ce mândră umblam cu pălărioara pe cap...mă îmbrăcam singură, nu îmi plăcea să mă îmbrace mama.


Îmi amintesc foarte bine că marea mea problemă din acea perioadă era somnul de dimineaţă...mă trezeam foarte greu şi pe mama o enerva foarte tare asta...ea se trezea prima, după ce se îmbrăca mă trezea şi pe mine, după prima încercare eşuată mă descoperea şi mă ridica din pat...mă îmbrăcam după care mama mă pieptăna...aveam părul lung...de când mă ştiu tot aşa l-am avut şi mama mi-l prindea în două codiţe şi la fiecare codiţă îmi prindea câte o fundă...pe atunci aşa era moda :). De spălat, sinceră să fiu nu-mi mai aduc aminte dacă făceam singură procedura aceasta...probabil pentru că încă dormeam când se întâmpla :).
Ştiu sigur că de multe ori mama practic alerga cu mine în braţe până la Cămin(grădiniţă cu program prelungit), se grăbea să prindă trenul....mereu eram prima dintre toţi copiii, nici măcar o educatoare nu era ajunsă...mama mă lăsa mereu cu bucătăreasa care era şi ea prima. Ei bine, nu ştiu dacă eu o îndrăgeam pe tanti sau ea pe mine dar, mereu mă alegeam cu ceva bun de dimineaţă.


Unii copii plâng atunci când părinţii îi lasă la grădiniţă, ei bine eu nu plângeam, nu ziceam nici mâc, mie îmi plăcea...era lumea mea.
Aveam pe coridor fiecare un dulap al lui în care ne puneam hainele şi papucii de stradă, în timpul programului stăteam cu alţi papuci. Aveam şi echipament pentru ora de educaţie fizică....tricou alb şi şort negru...nu puteai participa dacă nu le aveai.
În sala de clasă aveam şi aici câte un dulăpior în care fiecare aveam caietele, blocul de desen, acuarelele, plastelina. Îmi aduc aminte că aveam o tablă în clasă pe care la un moment dat educatoarea desenase o căpşună mare...nu ştiu de ce mi-a rămas atât de bine întipărită imaginea căpşunii...e şi singura de la orele de desen.


Aveam şi oră de joacă...îmi aduc aminte de cei 2 saci de cuburi de lemn , colorate, construiam castele...ne jucam toţi împreună. Un alt joc pe care îl ţin minte că ne-au învăţat educatoarele era "mi-am pierdut ieri batistuţa"...ştiu că îmi plăcea jocul foarte mult...poate pentru că trebuia să-i dai un pupic celui căruia îi pasai batista :).
Multe amintiri mai am...şi frumoase şi mai neplăcute...dar mai las şi pe altă dată...asta pentru că nu vreau să vă obosiţi prea mult de la atâta citit :).

11 comentarii:

Just me .. spunea...

hehe .. frumoase amintiri :)
primele mele amintiri sunt de cand eram la gradinita .. inainte de asta nu imi aduc aminte nimic ! :)
poate doar niste franturi pe care nu prea pot sa mi le explic ..

Just me .. spunea...

wow.. super prima melodie a lui Dire Straits
imi place mult!! e superba ..

Carmen spunea...

pai cam atat aveam si eu...:)...vreo 3 ani
..melodia...da...e ceva...intru automat in standby cand o ascult :)

Just me .. spunea...

se potriveste pefect cu ploaia de afara ...!
si mie imi place cand ploua .. :)

si mai este o melodie care se potriveste la fel de bine si care imi place mult : Moby - the sky is broken

Carmen spunea...

merci de pont...am sa o caut :)

ina bixade spunea...

mi-e dor sa fiu soim al patriei si pionier:) imi place poza asta!

Carmen spunea...

Ina, :)...eu n-am apucat sa fiu pionier..dar mai bine :)

miki spunea...

hehe! s-a molipsit toata blogosfera de copilarisme! :)

auzi si tu, sa nu te lase cu bunicii sa nu te faci rasfatata, dar sa te dea la cresa! :)) cred si eu ca nu plangeai la gradi! gradinita era lux pe langa cresa! :)) bine, si amandoua palesc fatza de instututiile smechere de acum. sa tot mergi la gradinita daca parintii te pot tine la particulara...

Carmen spunea...

da Miki, m-am molipsit si eu...dar mai degraba cred ca teama te a nu uita m-a facut sa scriu asta :)...doar cu amintirile ramanem...ele sunt identitatea noastra...gandeste-te cum ar fi sa uiti cum te chema, sa uiti familia...sa uiti tot...e greu si cand uiti unde ai pus cheile...sau portmoneul cu bani

miki spunea...

a, e simplu! atunci o sa uiti si de blog si deci oricum ai scris degeaba toata nebunia asta :))

de fapt, sa o iei de la capat ar putea chiar sa iasa mai bine pentru tine. cine stie, poate asa ai ajunge sa faci toate lucrurile pe care in viata asta, asa cum o ai acum, nu ai indraznit sa le faci. cul! eu ma bag la un asemenea experiment! :)

Carmen spunea...

pai daca zici ca te-ar tenta...sa te uiti la filmul Dark City...in film unii se joaca cu amintirile cetatenilor unui oras...incearca-l si-mi spui pe urma daca mai vrei sa faci parte din experiment :)