vineri, 30 ianuarie 2009

Lumea lui Piticot

vineri, 30 ianuarie 2009

S-ar putea ca mai târziu să uit, asa că mai bine scriu acum ce îmi mai aduc aminte din copilărie. Multe întâmplări sunt deja uitate, au mai ramas doar fotografiile care au rolul de a-mi aduce aminte.


Pe vremurile acelea nu avea fiecare un aparat foto acasă pentru a putea imortaliza anumite momente, de aceea părinţii mei aduceau în fiecare an un fotograf...de ziua mea. Astfel la fiecare an care a trecut din viata mea am poze în care pot să-mi văd acum evoluţia. Primele mele fotografii sunt de când aveam 9 luni...nu eram prea dolofană, eram tot cu zâmbetul pe buze...stăteam deja în picioare.



Eu nu-mi aduc aminte nimic din primii ani, doar ceea ce-mi povestea mama. Am fost de mică crescută în instituţiile statului, părinţii mei munceau în schimburi si nu avea cine să stea cu mine...ei nefiind de acord să mă crească bunicii...asta ca să nu devin o rasfăţată(mai pe scurt spus)...prin urmare m-au dus la creşă. Creşa era pe vremea aceea grădiniţa cu program prelungit, pentru copiii cu vârsta pâna la 3 ani. Aveam fiecare pătuţul nostru, de lemn...ca un ţarc..asta ca să nu cădem.



În primele zile, când m-a dus mama la creşă, nu prea mâncam şi educatoarele începeau să fie îngrijorate.

În sala în care mâncam erau aşezate nişte mese micuţe , conform dimensiunilor noastre(îmi aduc aminte pentru că după ce am crescut am mai trecut pe acolo în vizită), aşezate în formă de U, nişte scaune la fel de mici de jur împrejur...fiecare era aşezat pe un scaun al lui, cu bărbiţa la gât....ca să nu ne murdărim uniforma de un albastru azur, fiecare cu farfuria lui în faţă, din care educatoarele ne dădeau cu linguriţa...asta ca să nu facem noi mizerie pe jos şi să nu mai aibă ele de muncă. Problema aici era...din cauza aceasta nu mâncam...nu mă lăsau să mănânc cu mâna mea...până într-o zi când educatoarele s-au plâns mamei că nu vreau să mănânc. Atunci mama le-a spus să-mi pună farfuria în faţa şi să-mi dea linguriţa în mână căci eu numai aşa mănânc...eram de mică independentă :).
Zis şi făcut, fata mami mânca tot din farfurie si toată lumea era mulţumită...mai ales educatoarele căci nu făceam nici mizerie.


De la episodul cu creşa am mai crescut, începând cu această perioadă am amintiri...am ajuns în grupa mică, am schimbat şi uniforma...cămaşă portocalie,fustă şi pălărie albastre...mie chiar îmi plăceau...să mă fi văzut ce mândră umblam cu pălărioara pe cap...mă îmbrăcam singură, nu îmi plăcea să mă îmbrace mama.


Îmi amintesc foarte bine că marea mea problemă din acea perioadă era somnul de dimineaţă...mă trezeam foarte greu şi pe mama o enerva foarte tare asta...ea se trezea prima, după ce se îmbrăca mă trezea şi pe mine, după prima încercare eşuată mă descoperea şi mă ridica din pat...mă îmbrăcam după care mama mă pieptăna...aveam părul lung...de când mă ştiu tot aşa l-am avut şi mama mi-l prindea în două codiţe şi la fiecare codiţă îmi prindea câte o fundă...pe atunci aşa era moda :). De spălat, sinceră să fiu nu-mi mai aduc aminte dacă făceam singură procedura aceasta...probabil pentru că încă dormeam când se întâmpla :).
Ştiu sigur că de multe ori mama practic alerga cu mine în braţe până la Cămin(grădiniţă cu program prelungit), se grăbea să prindă trenul....mereu eram prima dintre toţi copiii, nici măcar o educatoare nu era ajunsă...mama mă lăsa mereu cu bucătăreasa care era şi ea prima. Ei bine, nu ştiu dacă eu o îndrăgeam pe tanti sau ea pe mine dar, mereu mă alegeam cu ceva bun de dimineaţă.


Unii copii plâng atunci când părinţii îi lasă la grădiniţă, ei bine eu nu plângeam, nu ziceam nici mâc, mie îmi plăcea...era lumea mea.
Aveam pe coridor fiecare un dulap al lui în care ne puneam hainele şi papucii de stradă, în timpul programului stăteam cu alţi papuci. Aveam şi echipament pentru ora de educaţie fizică....tricou alb şi şort negru...nu puteai participa dacă nu le aveai.
În sala de clasă aveam şi aici câte un dulăpior în care fiecare aveam caietele, blocul de desen, acuarelele, plastelina. Îmi aduc aminte că aveam o tablă în clasă pe care la un moment dat educatoarea desenase o căpşună mare...nu ştiu de ce mi-a rămas atât de bine întipărită imaginea căpşunii...e şi singura de la orele de desen.


Aveam şi oră de joacă...îmi aduc aminte de cei 2 saci de cuburi de lemn , colorate, construiam castele...ne jucam toţi împreună. Un alt joc pe care îl ţin minte că ne-au învăţat educatoarele era "mi-am pierdut ieri batistuţa"...ştiu că îmi plăcea jocul foarte mult...poate pentru că trebuia să-i dai un pupic celui căruia îi pasai batista :).
Multe amintiri mai am...şi frumoase şi mai neplăcute...dar mai las şi pe altă dată...asta pentru că nu vreau să vă obosiţi prea mult de la atâta citit :).

11 comentarii

joi, 29 ianuarie 2009

Sub semnul ?

joi, 29 ianuarie 2009

Ce este libertatea? Suntem liberi cu adevărat? Oare libertatea absolută nu ar duce la anarhie?

8 comentarii

miercuri, 28 ianuarie 2009

Răsfăţ

miercuri, 28 ianuarie 2009

E prima zi pe mare...cerul e cenuşiu şi o perdea de picuri de apă ne răcoreşte...în stânga, în dreapta, sus şi sub noi...apă...noroc că domnul vânt nu şi-a făcut prezenţa...o fi şi el în concediu sau e repartizat în altă parte.
...îmi iau acuarelele şi desenez, după perdeaua transparentă, un soare zâmbăreţ, o insulă ...cu o găleată arunc apă pe cer şi-l spăl de norii gri...fac vânt cu evantaiul să fie şi o briză răcoroasă...agit un tub de frişcă şi fac ici colo câte un norişor pentru puţină umbră...ajung pe insulă ...mă descalţ ca să simt nisipul cum îmi gâdilă tălpile...simt mirosul brizei, atingerea razelor de soare...răcoarea stropilor de apă ce se lovesc de picioarele mele care se plimbă în voie pe plaja aurie...mă uit spre soare, spre mare, spre verdele insulei şi alerg în valurile care mă cheamă la joacă.

3 comentarii

marți, 27 ianuarie 2009

Păcat

marți, 27 ianuarie 2009
Nu ști nici tu ce vrei
Și nu mă lași să-ți cer ce vreau;
Vrei să-ți ofer
Dar, nu mă lași să-ți dau;
Te-aș lăsa să-ți iei,
Poate pe urmă ai cere;
Ai sperat să primești și să iei,
Am vrut să-ți dau mai mult
Dar, te-ai speriat…și-ai zis NU.

M-ai oprit din bucuria mea,
Mi-ai dat un zâmbet
Dar, l-ai luat de-ndată.
M-ai văzut fericită
Și-ai zis că am deja prea mult.
Ai zis că vrei să rămânem aceași
Dar, singur te-ai schimbat
Și mă transformi la rându-mi.

Ai îngrijit o floare
Dar, i-ai rupt petalele…
Doar resturi din frumosul pe care l-ai creat,
Doar cioburi dintr-o cană spartă,
Care-ți era cândva dragă;
Ai vrut să mă aperi
Dar m-ai ranit mai mult


Cândva, într-o seară de martie prin 2004...o fetișcană își găsea în versuri alinarea.

8 comentarii

luni, 26 ianuarie 2009

Gând de ducă

luni, 26 ianuarie 2009

M-am hotărât, mă urc pe o corabie și plec încotro mă va duce vântul. Departe de televizor...departe de griul orașului în care plouă iarna.Plec pe mare și văd eu dacă mă mai întorc...poate ajung în Japonia...poate pe tărâmul cangurului...poate nu ajung nicăieri...poate am să mor de sete pe o plută...măcar se vor hrăni păsările cu carnea mea arsă de soare...și nu va mai auzi nimeni de mine.

M-am săturat să tot aud la știri de crime în familie, de medici care nu-și fac bine treaba, de multe alte mizerii...am închis televizorul și nu-l mai pornesc...fac altceva, mai relaxant și mai plăcut...ceva care să nu-mi creeze vise în care sunt urmărită ca să fiu ucisă...în care alerg desculță prin centrul orașului ca să mă ascund.

Mi-am luat bilet pentru vapor...și plec...am să vă scriu cum e pe mare...o să vă scriu despre apusurile și răsăriturile privite din larg...o să pun mesajul într-o sticlă...poate o găsiți...să îmi trimite-ți un porumbel să stiu dacă l-ați primit.
...gazdă pentru prădători, periculosă pentru mine... luciu în valuri ce îmi deformezi imaginea, gust sărat ce mă împiedici să te sorb,adâncime întunecată ce mă ți departe de atingerea ta...

5 comentarii

duminică, 25 ianuarie 2009

Pasiune...cu gust

duminică, 25 ianuarie 2009
Îmi place la nebunie să gătesc...gătitul mi se pare o joacă, mă relaxează...și pun pasiune în orice aș găti. Cam așa arată niște ouă umplute făcute de mine...să nu uit să spun că-mi place ca masa să aibă și aspect...de aceea obișnuiesc să ornez aperitivele...ouăle umplute nu scapă niciodată :)



15 comentarii

vineri, 23 ianuarie 2009

Despre femei

vineri, 23 ianuarie 2009
Cineva zicea că femeile scriu numai despre "fluturi"...nimic interesant...parcă simt miros de misoginism prin zonă.
O să revin ...asta a fost doar introducerea.

Am revenit.

Este sau nu este femeia discriminata?
Stau la birou şi fac un lucru deloc profesional...în loc să-mi văd de treabă scriu despre "fluturi"...şi ce e rău în asta? Fluturii sunt frumoşi...chiar mi-aş fi dorit să fiu un fluture...libertatea de a zbura...viaţa scurtă care nu lasă loc de amintiri neplăcute şi de sechele care te urmăresc fără să vrei.


Apa din cana termosensibilă acum 5 minute era fierbinte ...şi poza se vedea atât de bine...în această clipă e doar călduţă...intensitatea culorilor fotografiei a scăzut...cealaltă cană, cu care îmi beau de obicei cafeaua în dimineţile venite prea devreme pentru mine...chiar dacă ele vin la aceeaşi oră...acea cană, de culoarea piersicii(da...ai remarcat bine, îmi plac piersicile) stă goală şi îmi zâmbeşte, la propriu, şi scoate limba, la propriu, si îmi trage cu ochiu, la propriu....nu, nu mi se pare...n-am luat-o chiar atât de razna...chiar aşa este şi îi voi face odată o poză ca să vă convingeţi şi voi...o fac vedetă. Acest obiect mă face să zâmbesc de câte ori mă uit la ea, e atât de comică uneori...aşa ca mine...nu se lasă niciodată ...de sunt tristă sau nervoasă, obosită sau plictisită...cu zâmbetul ei reuşeşte să mă scoată pentru câteva clipe din starea nedorită...o întreb câteodată când o văd aşa tupeistă... "ce te uiţi aşa sfidător la mine? nu ţi se pare că întreci măsura?"...oacheşă cum e, cu o fruză într-o parte...ca şi cum ar avea o frizură la modă printre piersici...îmi răspunde "ba deloc, mă uit că eşti caraghioasă tare cum te agiţi fără rost"...şi mă calmez şi încep să râd de una singură şi cana râde cu mine.
Şi uite cum am scris "fluturi" despre o cană.
Aş fi putut să scriu contra argumente şi contra exemple pentru afirmaţia cu care am început...dar mi-am adus aminte de filmul "Maşina timpului" în care personajul principal cădea în plasa provocărilor...fiind facut laş...încerca să dovedească contrariul...dar nu ieşea nimic bun la final...aşa că stau şi eu cuminte în banca mea...nu simt nevoia să mă scuz sau să scuz pe cineva...puţin îmi pasă dacă mă citesc 2 sau 200 de persoane...cui îi place mai revine cui nu...mai bine. Vorba cuiva...scriu atunci când n-am cu cine vorbi pentru că ştiu că cineva tot va citi.

Să fim înțeleși ...eu sunt pictorul, eu sunt partitura pe care se scriu notele, eu sunt basul ce face membrana boxelor să vibreze...în camera vieţii mele...cu fluturii mei.

8 comentarii

miercuri, 21 ianuarie 2009

Între vis şi realitate

miercuri, 21 ianuarie 2009
Iar m-am ales cu o leapşă, asta pentru că prietenii la nevoie de cunosc :)...şi pentru că cei cărora le-am dat leapşa trecută mai departe au şi onorat-o , am să încerc şi eu ...atât cât pot.



Leapşa am primit-o de la Just me şi sună cam aşa:

“Cine primeşte leapşa trebuie să scrie care e cea mai nepotrivită persoană cu care a visat că faceee…că se pupă.”citez :"adica acele puncte-puncte implica si daca ati facut si altceva decat asta, sex & co, intra tot la aceeasi idee."

Mă gândesc, mă gândesc...mai am nevoie de timp...până atunci gândiţivă şi voi...s-ar putea să fiţi printre cei ce primesc leapşa...dacă te oferi de bună voie şi ai o poveste interesantă ..primeşti un premiu :)


Și se întâmpla că oboseala era stăpână pe corpul meu și de îndată ce m-am așezat pe pat am adormit precum un prunc. Când mă trezesc a doua zi dimineața, mi se pare că noaptea a trecut mult prea repede.
De obicei nu-mi aduc aminte ce visez...de data aceasta m-am trezit brusc și visul nu se terminase...era un vis dulceag și parcă îmi era ciudă că mă trezisem...mă foiesc în pat și încerc să adorm din nou...să îmi continui visul...pleoapele devin grele...și...hmmm....sunt într-o cadă...nu e o baie clasică ...faianța și gresia lipsesc...e o încăpere mai mare ai cărei pereți nu se văd...sunt acoperiți de perdele de voal...culori de caramel și ciocolată...un miros de vanilie îmi gâdilă simțurile...lumina e difuză...e atât de cald exact cât trebuie...mă surpind zâmbind în aerul boem al încăperii...sunt doar eu și apa caldă acoperită de o spumă parfumată și fină care îmi mângâie pielea...îmi las trupul să se piardă în alint...îmi închid ochii ca să amplific simțurile și să îmi conectez și creierul la acest festin...și simt...simt cum buzele îmi sunt atinse într-un sărut...parcă o atingere cu gust de compot de piersică...coarda chitarei ce vibrează cântând...tresar și îmi deschid ochii să văd buzele ce mă îndulceau...nu era decât aburul...o nălucă...


...și m-am trezit...nu era nici cada...nici parfumul de vanilie...era doar camera rece și ceasul care arăta o oră prea matinală.



Leapșa merge mai departe la Anda

10 comentarii

marți, 20 ianuarie 2009

Moartea în viață

marți, 20 ianuarie 2009
Am căzut...nu știu ce s-a întâmplat apoi, m-am trezit într-un salon în spital...mă ridic și pășesc spre ușă...îmi apare în cale mama...dar trece pe lângă mine ca și cum nu m-ar fi văzut...o strig dar nu mă aude...o urmez...se îndrepta către patul din care m-am coborât...de ce dacă eu sunt chiar langă ea?...în pat era deja altcineva...cine îmi ocupase atât de repede patul?...mă apropii mai mult și...nu se poate...sunt eu.
Nu înțeleg ce se întâmplă...mă agit în fața ei dar nu mă vede...e tristă...de ce să fie tristă dacă eu sunt lângă ea...de ce seamănă atât de bine cu mine fata lângă care stă?...mă cuprinde panica și încep să strig...nimic...nimeni nu schițează nici măcar un simplu gest că m-ar auzi.

Mai trece timp și toți cei din familia mea mă vizitează rând pe rând, nici unul nu mă aude...toți o țin de mână și vorbesc cu fata ce stă în patul meu...ei vorbesc că a trecut mult timp de când sunt în starea aceasta...medicul nu a zis decât că doar aparatele mă mai țin în viață...nu-i adevărat...sunt lângă voi.

M-am obișnuit să stau și să-i privesc cum vin pe rând ...unii îmi povestesc întâmplări care ne făceau să râdem,....amintiri precum plimbari...filme pe care le-am văzut...planuri pe care le făceam...vise la care ne gândeam...dar înainte să plece toți se întristau...a trecut și soarele și frunzele maronii, acum ninge...eram doar un suflet ce stătea lângă trupul ațintit în patul alb...vreau să plec de acolo dar cum? Aparatele nu le pot opri ...o să mai deschid vreodată ochii?...nu sunt o povară pentru ei?

Dacă cineva foarte apropiat vouă ar fi în comă, susținut în viață doar de aparate....și sunteți pus în situația de a lua decizia de a le oprii sau nu....ce a-ți face?

9 comentarii

luni, 19 ianuarie 2009

Întâlnire ...de socializare

luni, 19 ianuarie 2009
Nu sunt de mult timp pe aceste "meleaguri" şi nici o motivaţie foarte serioasă nu am avut ca să apar...dar acum sunt şi atât cât voi avea timp de câte o însemnare din când în când, voi mai fi.

Ieri ne-am întâlnit câţiva din posesorii de blog din Sibiu, a fost prima întâlnire de genul acesta la care am participat...nu cunoşteam aproape pe nimeni...prin urmare am fost mai mult observator. Am fost plăcut impresionată de faptul că la întâlnire au venit şi din Avrig, Copşa Mică, Alba şi chiar o sibiancă din Braşov.
Atmosfera localului plăcută, oameni la locul lor...discuţii despre orice am vrut să discutăm. A fost interesant să te întâlneşti cu nişte oameni pe care nu-i cunoşti deloc dar cu care ai ceva în comun. Pentru unii blogul înseamnă mai mult decât un loc unde scri despre ce îţi trece prin cap...pentru unii e chiar un proiect de la care se aştept rezultate...unii aşteaptă reacţii...unii primesc chiar dacă nu aşteaptă...alţii fac bani din asta. Toţi sunt interesanţi în felul lor, dar fiecare scrie despre altceva. Sunt oameni simpli...elevi, studenti, jurnalişti, politiceni, liber profesionişti, programatori...şi nu mai ştiu ...că n-au spus toti ce profesie au.

Dacă înainte, din comoditate sau pur şi simplu din teama pentru necunoscut, nu aş fi mers la o astfel de întâlnire...acum agreez forma aceasta de socializare...să nu uit că sunt într-un oras străin pentru mine şi chiar am nevoie de socializare :).



Avem şi poze...pentru cei curioşi...enjoy

4 comentarii

duminică, 18 ianuarie 2009

Disputa în cuplu

duminică, 18 ianuarie 2009
Chiar nu mă pot abține...pentru că susțin femeia...simt nevoia să o încurajez...așa cum sunt și eu încurajată....special pentru femei....și doar pentru bărbații care pot suporta.

„Un bărbat și soția lui aveau probleme acasă și și-au aplicat tratamentul tăcerii. La un moment dat, bărbatul și-a dat seama că în ziua următoare avea nevoie ca soția sa să-l trezească la ora 5.00 pentru un zbor de afaceri. Nedorind să fie primul care să rupă tăcerea (și să piardă), a scris pe o bucată de hârtie "Te rog să mă trezești la ora 5.00 ” și a lăsat biletul unde știa că soția sa o să-l găsească. În dimineața următoare, bărbatul se trezește și descoperă că este ora 9.00 și că a pierdut avionul. Furios, tocmai se pregătea să se certe cu soția lui că nu l-a trezit, când a observat un bilețel lângă pat:"Este ora 5.00.Trezește-te !".
Concluzia: bărbații nu sunt echipați pentru genul acesta de întreceri. Se poate că Dumnezeu a creat bărbatul înaintea femeii, dar întotdeauna există o ciornă înainte de capodoperă !”

Și cred că așa și este :)

2 comentarii

sâmbătă, 17 ianuarie 2009

La înălțime

sâmbătă, 17 ianuarie 2009
Leapșa primită mi-a adus aminte de vacanța din Spania și m-a făcut să reprivesc pozele...și parcă îmi aduc aminte...
Harta turistică a muntelui Montserrat

Priveliști frumoase ...sute de fotografii




Pentru turiști erau organizate parade


De la mănstire sunt mai multe trasee turistice, unul din ele duce undeva aproape de cel mai înalt vârf al muntelui , la o cruce uriașă de unde panorama, pe lângă drumul obositor, îți taie răsuflarea....dar merită.


Cam așa arată drumul spre cruce







4 comentarii

vineri, 16 ianuarie 2009

Pe întuneric

vineri, 16 ianuarie 2009
Aseară mi-am adus aminte cum era pe vremea răposatului când ni se lua lumina. Începând cu aproximativ ora 20 pe strada mea s-a lăsat întunericul. Beznă ...pentru început ne-am amuzat, dupa 10 min am început să căutăm lumânările, după alte 10 min am început să ne întrebăm ce se întâmplă...oare fac cei de la renel economie din cauza crizei?
Evident că aveam planuri care acum îmi erau date peste cap, treburi care acum trebuiau amânate, era previzibil faptul că nu va veni prea curând curentul. Nu-mi place întunericul, nu-mi place liniştea atunci când vreau gălăgie, nu-mi place să fiu trimisă la somn când nu vreau să dorm. Şi ce faci într-o situaţie ca asta? Suni un prieten :), te asiguri că în cartier la el are curent şi te autoinviţi la un film :). M-am scos, am lăsat ruşinea la o parte, am luat în braţe tupeul...am pus mâna pe telefon şi am rezolvat problema întunericului.
Şi uite aşa m-am ales cu 2 filme văzute..."TheWoman" şi "The Wrestler"...prefer să nu le comentez...dacă vreţi să le vedeţi bine , dacă nu iar e bine...mie mi-a fost suficient să ştiu că în primul jocă Meg Ryan, iar de al doilea am auzit la ştiri...s-a luat premiul "Globul de aur" pentru cel mai bun actor în rolul principal.

Şi ca să vedeţi culmea ironiei...am scăpat aseară de pana de curent dar am dat astazi la servici de alta...s-au ars nişte siguranţe şi a durat ceva până a reuşit cineva să le schimbe...da...am stat degeaba...nu că nu i-ar conveni cuiva, dar totuşi ...am treabă şi nu vreau să stau pe urmă mai mult ca să o termin.

Tot răul spre bine...dacă s-a întâmplat am avut ce să vă povestesc...sunt bune la ceva şi toate acestea :)....şi uite că îmi ridic privirea spre fereastră şi ochii îmi văd ninsoare...dacă o ţine tot aşa e vreme de schiat la Păltiniş...sau de dat cu sacul pentru cei ce încă nu ştiu schia :)...aşa ca mine :)

8 comentarii

joi, 15 ianuarie 2009

Banc

joi, 15 ianuarie 2009
Pentru că unii prieteni de-ai mei ţin la echilibrul meu psihic, ţin neapărat să mă destreseze în timpul programului de lucru şi îmi trimit tot felul de mailuri haioase...de data asta au ales un banc


Ionel şi Mărioara erau amândoi pacienţi într-un spital de boli mintale. Într-o zi, pe când se plimbau pe lângă piscina spitalului, Ionel a sărit brusc în apă, a înotat până la fund şi a rămas acolo. Mărioara a sărit repede să-l salveze. A înotat ea până la fund şi l-a scos pe Ionel din apă. La auzul acestei fapte eroice, asistenta sefă a ordonat ca Mărioara să fie externată din spital, deoarece o considera acum stabilă mintal. Asistenta s-a dus la Mărioara să-i dea vestea şi i-a spus: - Mărioara, am o veste bună şi una rea. Vestea bună este că vei fi externată; din moment ce ai fost capabilă să reacţionezi în mod raţional la o criză şi să salvezi viaţa unui alt pacient, am ajuns la concluzia că fapta ta dovedeşte o deplină sănătate mintală. Vestea rea e că Ionel, pacientul pe care l-ai salvat, s-a spânzurat cu cordonul de la halat în baie. Îmi pare nespus de rău, dar a murit. La aceasta, Mărioara răspunse: - Nu s-a spânzurat. L-am pus eu acolo să se usuce...

0 comentarii

miercuri, 14 ianuarie 2009

Lovitură de...foto buzz

miercuri, 14 ianuarie 2009
Am primit o leapsă...am sentimentul că nu o să-mi placă...

*Go to the 4th folder in your computer where you store your pictures.
*Pick the 4th picture in that folder.
*Explain the picture.
*Tag 4 people to do the same!


cine ştie ce poză se va nimeri.
Acum sunt la servici, prin urmare nu am poza....o postez mai târziu...însă leapşa o dau acum mai departe ca să aibă şi restul lumii timp să ascundă pozele compromiţătoare :)

Leapşa merge mai departe la
Alex
Just me
Anamaria
Dono

Sper să nu dezamăgiţi o ardeleancă simpatică şi modestă :)

Uite că mă țin de cuvânt, am revenit cu poza...am avut noroc :)

Poza este făcută în septembrie 2007 și reprezintă un simbol al Spaniei....Montserrat-ul...un loc superb în care m-aș întoarce cu drag.


11 comentarii

luni, 12 ianuarie 2009

Crumpene cu poprica

luni, 12 ianuarie 2009
Se pare că m-am obişnuit cu mâncarea ieftină...am învăţat că ce e ieftin nu înseamnă neapărat că nu e bun. În viaţă trecem prin perioade bune, în care nu ne gândim că poate va fi şi mai rău, prin urmare cheltuim cât avem...şi vin apoi clipe în care nu mai ai ce cheltui şi în care te gândeşti cât de mult ai cheltuit atunci când ai avut...şi nu te-ai gândit să pui deoparte pentru clipe grele.
În astfel de momente înveţi să te descurci şi cu puţinul pe care îl ai.

De data aceasta e vorba de foarte puţin...cartofi(crumpene), care vor fi la număr în funcţie de câte guri sunt de hrănit. Se fierb în coajă, în momentul în care sunt fierţi se scurge apa de pe ei şi se lasă la răcit. După răcire se curăţă şi se răzălesc(adică se dau prin răzătoare, dinţii mari).
Într-un castron suficient de mare încât să încapă cartofii, se pune ulei astfel încât să acopere fundul castronului, se taie marunt o ceapă sau două(în funţie de cantitatea de cartofi şi după gust), ceapa tăiată se pune la călit. După călire se adaugă boia(poprică)(e buna sa fie un pic mai multă, dă gust mâncării)...şi se adaugă treptat cartofii...treptat ca să se poată omogeniza cu ceapa călită şi cu boiaua....dacă vi se pare prea seacă pe măsură ce puneţi cartofii mai puteţi adăuga ulei...se stie că crumpenele sunt sugative de ulei...se condimentează după gust cu sare şi piper...eu mai pun şi busuioc pentru că îmi place.

Se poate servi şi aşa, fără nimic, dar poate fi servită şi cu cârnaţi sau lângă o friptură de porc, pui sau vită. Se ştie că în bucătărie cu multă imaginaţie şi dacă ai şi posibilităţi , poţi face minuni din lucruri simple.
E avantajoasă pentru femeile ocupate...de pus cartofii la fiert şi curăţat se poate ocupa şi cel mai neîndemânatic bărbat...nu e mare lucru...iar răzălitul şi restul operaţiilor le poate face femeia ...în maxim 20 de min termină.

14 comentarii

sâmbătă, 10 ianuarie 2009

O zi din viata mea

sâmbătă, 10 ianuarie 2009
Aveam o postare nefinalizată pe care aș fi preferat să o postez azi când chiar nu am chef de scris și nici coerența necesară pentru asta, nu o am. Dar a postat deja altcineva ceva pe aceeași temă cu exact același titlu...dar nu-i bai...bălării sunt destule în căpușorul meu...și curg și curg...și se revarsă pe tastatura laptopului...săracele, așteptau de mult timp să fie eliberate...prea mult timp prizoniere, ascunse acolo ca și cum n-ar exista...dar nu se mai poate, e nevoie de eliberare...e nevoie de spațiu pentru altele.

S-a mai dus o săptămână, parcă nici n-a fost... Vineri seara, obosită după o săptămână de muncă, ajung acasă și parcă oftez mulțumită că a mai trecut o zi, aștepam sfârșitul acesta de săptămână să pot să mă relaxez, să îmi relaxez mintea...să o las să zburde pe câmpia acoperită de păpădii, să culeagă flori de liliac și să memoreze mirosul lor...să ignore înghețul de afară.

Gust ceva pe fugă, verific mail-ul, citesc scrierile altora...mă simt obosită, mă strânge carcasa, zici că o am într-o menghină care o presează...or fi gândurile sau doar un semn că dă răceala în mine...oricum ar fi nu e de bine...gândurile mă macină și nu îmi dau voie să dorm, iar nesomnul împreună cu gândurile sunt o combinație letală pentru mine, care dă în paranoia cu scenarii de film SF...ooooo da, prea multe filme Carmen, ți-am mai spus.
Răceala îmi ia toată enegia, ucide simțul umorului de-mi vine să dau omor celui ce face glume pe care nu le gust...mă ține la pat...mă limitează...nu se poate, tocmai în timpul meu liber? nesimțită boală....nu cumva să îndrăznești...îmi îmbolnăvești trupul tocmai acum când aveam planuri cu el...stai la rând...eu ajuns prima....offfffffffff.

Nu renunț eu chiar așa, fără luptă....gânduri...le-am pus de mult într-un balon și le-am aruncat departe, am făcut un pact cu ele....eu le las în pace și ele mă lasă pe mine....mai rămâne răceala.
Era abia ora 9 seara...îmi pregătesc un plic de Theraflu...încălzesc și apa....gata leacul...era cam fiebinte, așa că merg cu cana lângă pat, o așez frumos pe noptieră și aștept să se mai răcească...și s-a răcit săraca...precum femeia care tot așteaptă plăcerea....de cum m-am așezat în pat am și adormit...cu muzica pornită, cu becul aprins, noroc că aveam deja pijamaua luată...nu mai știu nimic...colega de cameră...nici nu știu când a venit la somn, puteai să tragi cu tunul că nu auzeam...eram în lumea viselor...nici nu mai știu ce am visat...oricum era frumos dacă nu m-am trezit.

Deschid ochii, era încă noapte, știam că nu trebuie să mă duc la muncă...mă uit la ceas, abia 5...offf...nevoile astea...îmi era lene să mă ridic din pat dar totuși trebuie, mai vreau să dorm și dacă nu merg acum mai mult mă voi chinui încercând cu încăpățânare să mai țin în mine lichidul ce nu se vrea în corpul meu....așa că ....șșșșșșșșșșșșș.....gata....ce bine e... îmi aduc aminte de cana cu medicament, era cam rece, nu-și făcea așa efectul...mintea mea îmi dă ideea să-l încălzesc...zis și făcut....și uite așa la 5 dimineața, domișoara în pijama și cu halatul pe ea, ca să nu tremure de frig, stă lângă aragaz și încălzește medicamentul care vroia ea să o scape de răceală...încălzit...băut..somn din nou.
Dulce îmi mai ești somn târziu, te-aș mânca pe pâine dimineața , la amiază și seara...ești una din plăcerile mele...păcat că nu pot plătii chiria cu ore de somn. E sâmbătă și e deja 12...până la ora asta am dormit...în ideea că odihna nu lasă boala să pună ghearele ei nesuferite pe mine. Da de unde...nesimțita...gâtul deja e subjugat, nasul nu-mi mai folosește la nimic altceva decât la aspect...s-o crezi tu că îmi strici planurile...eu sunt stăpâna, asta să-ți fie clar.

Mă ridic din patul în care vroia boala să mă țină, îmbuc câte ceva...mai dau cu înotul pe net și trec apoi la fapte mari...sortatul hainelor, pregătirea pentru spălat...2 ture de mașină...merg mai întâi cele albe...și cât timp se învârt ele acolo în mașină mă agăț de perie și de lighean și dau o tură două pe covor...ar urma a doua tură de haine...dar ia dero de unde nu-i...mă grăbeam...am zis că am planuri....las hainele pe mai târziu, ziua nu e încă băgată în sac.
Mă îmbrac și la 16 fix mă întâlnesc cu o foarte bună prietenă, nu ne-am văzut încă anul acesta și prin urmare nu am de gând să ratez întâlnirea...mă îmbrac bine și punctuală cum sunt ajung la timp...pupături, urări de bine...și nelipsitele povești...multe și interminabile. N-o să credeți dacă vă spun că plimbarea noastră s-a terminat la sala polivalentă la un meci de fotbal, da fotbal...nu juca cine știe ce echipă, era doar iubi ei cu colegii de facultate...au închiriat sala pentru 2 ore...nu e scump deloc....240 lei care s-au împărțit rezonabil la 20 de persoane câți au fost ei...s-au jucat de s-au obosit, iar noi, fetele, am râs și i-am pozat, și iar am râs...și i-am bârfit pe ei...si iar am râs.

Și ziua încă nu s-a terminat...pe porumbei îi las...cu siguranță au ei treburi importante...cum ar fi să învețe să zboare...mă înțelegeți voi ce vreau să zic...prin urmare îi pup, nu se poate fără pupături, sunt o pupăcioasă...și după ritualul despărțirii iau un taxi, pentru că era deja întuneric și mult prea frig ca să merg pe jos....și uite că se trezește domnul taximetrist să mă enerveze...face pe smecherul....la o intersecție unde trebuia să facă stânga, avea verde dar nu se bagă...cică dădea prioritate celor ce veneau din față...care făceau mai toți stânga lor...prin urmare avea timp să treacă...dar normal că a tras de timp până s-a făcut roșu și a trebuit să stăm...a mai câștigat un leu pe nedrept pe seama mea...in capul meu îi făceam scandal, mă certam, mă coboram din mașină fără să plătesc...dar astea sunt doar în mintea mea...ajunsă la destinație îi întind cei 7 lei , din care vă readuc aminte unul e necinstit, și din care ar fi trebuit să-mi dea 50 de bani rest, caci cursa a fost 6,5 lei...dar zice cu un ton de o politețe care te lovește în creștetul capului, mulțumesc, și nu-mi mai dă restu...mă cobor și eu mulțumind politicos și înjurândul foarte nepoliticos în gândul meu.
Și pentru ca această zi de sâmbătă 10 ianuarie 2009 să fie completă în ceea ce înseamnă răbdarea mea mă îndrept spre bancomat să văd dacă mi-a intrat salarul. Bucurie...da ...e acolo...ar putea fi mai mult, dar acum cu criza asta nu îndrăznesc să cer mărire...și pentru că nu sunt adepta cardurilor și mai ales a comisioanelor care se retrag pentru întreținerea lui, pentru interogare, pentru orice plată o efectuezi cu cardul, pentru extrageri....scot tot...lasă că-mi plătesc mie comision de întreținere, de numărare, de gestionare a fondurilor.
Și cum îmi aduc aminte că mai am de spălat și că nu mai am detergent mă grăbesc să intru într-un magazin. Poate vă aduce-ți aminte că ziceam în unul din posturi că n-am să mai intru la Trident niciodată....ei bine, am zis că de data asta îmi calc pe vorbe...singurul avantaj pe care îl are e că este foarte aproape de unde locuiesc, acum era foarte frig și mă și grăbeam...trag aer în piept și sper să nu mă enervez...intru...până acum e ok, gasesc coș...mă strecor printre rafturi...ajung la detergenți....nervi...nervi....doar pungi de câte 5 kg și 10 kg....ce să fac eu cu cantitățile acestea industriale...eu care spăl odată la 2 săptămâni...nervii nu sunt buni...încerc să scap de ei și caut altceva...un burete de baie...găsesc ...dar preț nicăieri...nu era prea mare...așa că mă gândeam că nu e mai mult de 2 , maxim 3 lei. La casă....nervi....nervi...5.5 lei, pentru un amărât de burete, îmi venea să il dau de cap caseriței...săraca ce vină avea...așa că plătesc și mulțumesc politicos, nu obișnuiesc să fac scandal în public prin urmare îmi păstrez calmul cu stoicism...eram singură, așa că nu aveam nici pe cine să stresez cu plângerile mele...afară...frig de îți îngheață până și gândurile...am și uitat de nervi...dar sigur data viitoare nu mai intru...mă grăbesc acum spre alt magazin, îmi trebuia neapărat detergent...intru...îmi place...nu e aglomerat...repede la raftul cu detergenti...nervi...consolare...tot așa pungi mari...o fi criză de pungi mici...nu cumpăr, bugetul meu nu-și permite costuri suplimentare...în nici un caz pentru un surplus de detergent...pun în coș doar cele de trebuință, ajung la casă...înaintea mea doar o doamnă...îmi așez produsele pe bandă și aștept să-mi vină rândul, liniștea îmi e deranjată de o doamnă care probabil se grăbea să ajungă mai repede acasă la soț, care probabil o cronometra, nu cumva să stea mai mult decât trebuie la magazin...evident că m-a deranjat...îmi atrage ea mie atenția că doamna de la casă așteaptă după mine...tanti...nu vezi că doamna de la casă așteaptă să încaseze banii de la cea din fața mea...și banda....ea îi dă drumu să ajungă produsele la dânsa...nu o împing eu...cred că s-a și speriat de mine...am făcut o față...cu mine vorbiți?....am achitat și am plecat, incă nu aveam detergent...mă opresc la magazinul de lângă bloc, iau de acolo ce gasesc și plec, nu mai fac nazuri...ajung...cui să spun of-urile mele...toți dorm...numai eu stau trează ziua.
În cele din urmă am pus la spălat și ultimele haine...după care m-am apucat de scris, între timp răceala tot nu a trecut, dar o ignor, nu o bag în seamă...îmi fac treburile conform planului, am gătit și o ciorbă, asta pentru mâine, ca să stau liniștită...și uite că a trecut și ziua de azi.
...și să nu uit...am descoperit-o pe ADELE...mie îmi place...cică s-a lansat prin 2004...eu abia acum am dat de ea...dar e bine și așa...mai bine mai târziu decât niciodată.

...hapciu...să trăiesc...și numai bine...v-am pupat

7 comentarii

joi, 8 ianuarie 2009

Sex in the morning

joi, 8 ianuarie 2009
Cică urare de ziua bună pe care am primit-o azi de dimineaţă înainte să intru în clădirea firmei, de la unu ce stătea în staţie..."mamă ce craci ai, ce ţi-aş face-o nonstop, să mor io"....ăsta da compliment......iac...nu ştiu dacă să mă îngrozesc sau să mă simt flatată de grandoarea complimentului. Acest fapt mi-a adus aminte că nu e singular si că mi s-a mai întamplat ceva asemănator...întâmplarea ce mi-am adus-o aminte se întâmpla pe vremea când eram în facultate...mă coboram dintr-un autobuz de oraş când un bâtrânel cam la 60 de ani zice uitându-se la picioarele mele ''ce f**e asta ''...hei, de unde şti tu?...or fi având picioarele mele ceva şi nu ştiu...se poate calcula potenţa după forma picioarelor?...ar trebui făcut un studiu şi văzut...măcar să nu mor proastă. Culmea e că nu eram îmbrăcată în fustă...atunci ca şi azi purtam o pereche de pantaloni...şi nici nu ies în evidenţă în vreun fel...sunt o fată comună ca multe altele...totuşi se pare că picioarele mele suficient de lungi şi subţiri sunt remarcate şi dacă sunt ''mascate''...mamă de ce m-ai făcut fată? tata îşi dorea băiat şi eu îmi doresc să fi fost băiat.
În clipe de genu în mintea mea se desfaşoară scene precum cele din serialul Ally Mcbeal, cu pumni şi picioare pe care le încasează respectivii, limbi tăiate şi ochi stropiţi cu zeamă de lămâie...eu lovind un bătrân în plin centru al oraşului...jandarmi care nu răzbesc să ţină animalul sălbatic din mine...dar adevărul e că trec pe lângă îndivizii aceştia fără să le dau importanţă...bine...asta cred ei...care în minutul următor uită ce au scos pe gură...iar eu ce fac...mă apuc şi scriu pe blog despre ei...clar că nu mi-a fost indiferent...mă dezgustă oameni de genul acesta.
Mă gândesc cât de norocoasă am fost că am crescut într-un mediu curat şi liniştit, că părinţii mei au turnat cu tolceru în capul meu o mare parte din bunul simţ pe care îl am acum...că au învestit în mine şi m-au trimis la şcoli...toate acestea pentru ca să nu ajung unul din acei indivizi...să pot avea şansa să-mi aleg un bărbat ca mine...cu bun simţ, cu şcoala vieţii...unul care să ştie să scoată pe gură mai mult decât nişte remarci idioate cu referiri sexuale.
Norocoşi sunt bărbaţii...încă n-am văzut şi nici n-am auzit de vreun bărbat agresat ...verbal sau fizic...oare de ce?

4 comentarii

miercuri, 7 ianuarie 2009

La mănăstire

miercuri, 7 ianuarie 2009
Îmi place viaţa...îmi place să ascult muzică, ritmată când am chef să mă dansez din toate încheieturile, lentă când sunt tristă şi prefer să mă chinui singură accentuând cu muzica starea de nefericire...îmi place să dansez, pe orice stil de muzică şi cineva îmi zicea că fie am baterii Duracel, că mă "rup în figuri"...îmi place să mănânc...ador ciocolata, si inghetata, iaurturile cu fructe,prajiturile şi mâncărurile româneşti....îmi place să lenevesc şi să mă uit la filme, fie ele bune sau rele....îmi place să mă plimb şi să uit de mine undeva în natură, îmi place să învăţ singură să fac ceea ce nu stiu încă...îmi place să stau la soare, să mă balăcesc toată ziua...îmi place să mă dau cu sania şi cu sacul , doar că mi-e cam ruşine câteodată...îmi place să călătoresc şi mă plictisesc repede dacă fac mereu acelaşi lucru...îmi place să fac surprize plăcute altora...îmi place să alerg...îmi place să joc cărţi şi alte jocuri de gaşcă, îmi place să râd zgomotos şi cu poftă ca să-mi cadă bine...îmi place liniştea aceea când eşti la pescuit, îmi place să stau să aştept peştele să se prindă în cârlig chiar dacă el nu vine...îmi place să pierd ore în şir visând cu ochii deschişi...îmi place să am lângă mine oameni care iubesc ca şi mine viaţa.
Şi totuşi dacă ţi-aş spune că n-am exclus niciodată opţiunea de a mă călugări? Râzi :) , râd şi eu dar nu e imposibil...credinţă am, voinţă şi ambiţie am.
De ce aleg unii oameni calea asta? Şi nu toţi au fost toată viaţa lor evlavioşi şi fără de păcat...De ce nu m-aş călugări? E o soluţie sau e chemarea?

(îmi era dor de o discuţie fără de sfârşit :) , nu de altceva dar trebuie să conving pe cineva şi e cam greu...şi dacă nu reuşesc măcar să şterg de pe listă ca fiind o opţiune pentru mine :)...e greu când te lupţi cu morile de vânt şi cu încăpăţânarea )

9 comentarii

marți, 6 ianuarie 2009

Pro sau contra

marți, 6 ianuarie 2009
Sunt multe întâmplări în viaţa noastră care ne revoltă, asta în funcţie de cât de mult ne pasă şi pentru ce ne pasă.
Subiectul pe care aş vrea să-l abordez e destul de vast şi ar putea fi multe cazuri ipotetice...eu am să încerc să creez unul...am prea multă imaginaţie, tastele îmi sunt la îndemână aşa că am început să scriu.
Scena din capul meu proiectează viaţa unui cuplu, doi tineri care au de ceva timp o relaţie...totul a început frumos însă, apar şi problemele...la un moment dat ea se satură să tot facă tot felul de compromisuri şi situaţia să se înrăutăţească în loc să meargă mai bine. Ia hotărârea să se despartă...toate bune şi frumoase...cu probleme cu certuri reuşeşte să rupă relaţia.
La câteva zile e nevoită să îşi facă un control la medic şi primeşte vestea că e însărcinată. De împacat nu vrea să se împace...nu ar rezista o viaţă lângă el. Îl anunţă şi pe el pentru că aşa e firesc...îi spune că ea nu renunţă la copil...el începe cu ameninţări.
Cât cuvânt are el în decizia fetei?
El vrea avortul, ea nu...dacă nu face avortul va fi terorizată de către el şi familia lui...ce va face fata?

24 comentarii

Vis urât

...gust de care m-am despărțit...un adio fără voie...un tunet dintr-o ploaie de vară...un răcnet de gazelă sfâșiată de leu...clopoțelul din coada șarpelui sunase pentru noi...a rămas amintirea acum pierdută pe un hard stricat...versuri care făceau parte din mine ...acum s-au făcut pierdute fără voie...se nasc altele...pentru că eu sunt alta.

Buzele cu gust de compot de piersică,
fine și moi precum fructul,
dulci și alunecoase precum siropul,
o poftă care mă face să-mi mușc buza de jos,
îmi umezesc sistematic buzele pofticioase...
... amintirea gustului tău.

0 comentarii

sâmbătă, 3 ianuarie 2009

Best ever

sâmbătă, 3 ianuarie 2009
Cât e ceasul? e doar 8 seara...hmm...și sunt deja în pijama...în pat...și cred că aș fi fost și adormită dacă nu îmi aduceam aminte că am laptop, că am blog, că nu am mai citit și scris de ceva timp...și uite că e deja 8:43 și n-am scris mare lucru....am fost reținută de telefon.

Cum a fost de rev și cum am început noul an? Pe ansamblu a fost the best ever...mici aspecte deranjante dar pe care nu am să le las să-mi schimbe gustul dulce al petrecerilor și al amintirilor frumoase. Poze? nu îndrăznesc să pun mai nimic, aș risca să fiu dată în judecată...și totuși nu mă pot abține...pe băieți i-am îmbrăcat în curve și noi ne-am îmbrăcat în bărbați....ce să mai zic...distracție cu multă gălăgie...muzică...râsete...jocuri...încearcă să mimezi ”abilitate” în maxim 10 minute...eu am reușit :)





Și uite că e deja 9....eu am intrat bine în anul acesta...sper să fie la fel și pentru voi. Acum mă concentrez pe muncă...după atâta distracție trebuie să fac și treabă...de început am început cu bucătăria...am gătit o ciorbă pentru toată gașca...nu mă pot pronunța cum a fost, vă pot spune doar că oala s-a golit....am văzut și o tigaie parcă era tunată...trebuie să fi fost scumpă rău :).

Azi a fost și prima zi de servici din acest an...a început prin înfometare...am nimerit și eu în comisie la inventar...în depozit frig...mâncarea a ajuns abia pe la 16...o Capriciosa...mare și bună...mi-a părut rău că nu am putut să o mănânc pe toată...în rest...toate bune și frumoase...răul îl ignorăm...pleacă singur dacă nu-l băgăm în seamă... :)....și gata...soooooooooooomn.


3 comentarii