vineri, 5 decembrie 2008

Un fel de Ion Creangă dar mai puţin haios

vineri, 5 decembrie 2008
Ce o fi ce n-o fi, cert e că ceva se întâmplă. Nu am chef să mă trezesc,să casc gura şi să mai înghit ceva mâncare mi se pare un efort prea mare,imi place jobul pe care îl am dar pur şi simplu aş prefera să nu mai vin. De ce aş mai veni dacă oricum nu am spor şi mă mişc în reluare?

Mă trezesc fără să deschid ochii,noroc că ştiu drumul până la baie şi cu ochii închişi,pipăi întrerupătorul(în ce hal am ajuns,mai bine aş pipăi altceva...un pulovăr de caşmir,numai la prostii vă gândiţi), reuşesc să-l comut de pe starea zero pe starea unu(din câtă electronică am învăţat în facultate numai de atât mai am nevoie acum...dacă ştiam asta nu mă mai strofocam să învăţ atâta...că oricum dacă n-am mai avut unde să o aplic am uitat)...mă încrunt serios în faţa luminii becului ce-mi bate drept pe chipul încă adormit(nici asta n-am înţeles-o de ce, pentru că oricum eram cu ochii închişi, de ce m-ar fi deranjat).

Mă hotărăsc cu greu să ridic mâna grea de zombie şi o conving să dea drumu la apă. Apa rece ca gheaţa trezeşte din amorţeală degetele care au avut primele curajul să treacă pe sub jetul de lichid. Deschid şi ochii, asta după ce am răcorit faţa, altfel ar fi fost prea greu.

Îmi dau seama ca e cam frig şi ordon trupului să meargă până la centrală să o pornească...era pornită...în cazul ăsta măresc temperatura apei în calorifere...era singura soluţie căci termostat nu am.

Hainele mă aşteptau cuminţi la locul lor, pe scaun...le pregătesc de seara, aşa nu mai stau dimineaţa câte o jumătate de oră în faţa dulapului ca să mă hotărăsc ce iau pe mine...şi dacă n-aş lua nimic sigur nu s-ar supăra colegii din firmă...oricum vine Moş Nicolae şi ar vrea şi ei un cadou...bine că nu am fundă roşie că cine ştie.

Reuşesc să trag ţoalele pe mine,operaţiunea asta se desfăşoară cu lumina stinsă, colega de cameră şi de pat încă doarme...NU...nu am alte înclinaţii, nu vă gândiţi la prostii...ca să plătesc mai puţin la chirie mi-am luat colegă(mai bine zis ea şi-au luat colegă,dar asta e o altă poveste pe care o s-o spun altă dată)...si mai am incă 3 colegi de apartament, 2 băieţi şi o fată, a doua mea studenţie...asta da fericire pe capul meu.

Şi să revin la enervările mele, alte operaţiuni tipice femeii,cum ar fi cele legate de oglidă oglinjoară cine-i cea mai frumoasă din ţară...se petrec în bucătărie,în faţa televizorului care se trezeşte şi el odată cu mine...urmăresc mereu acelaşi post, nu pentru că aş fi fan ProTV, ci pentru simplul fapt că nu avem cablu...avem doar o antenă improvizată pe balcon cu care prindem PRoTv şi TVR1, prin eliminare rămân la primul.

Şi nu cred că vă doriţi să mai continui...vă daţi singuri seama mai departe că totul la mine se mişcă în reluare...am scris ditamai postu' pentru o simplă trezire, îmbrăcare fără să fi ajuns măcar la momentul plecării. Dar vi-l spun şi pe ăsta că nu mă pot abţine.

Imaginaţivă că vizavi de mine stă o tanti care nu are ce face şi ne urmăreşte zi-noapte şi ne numără să vadă câţi suntem. Evident că noi suntem 5 dar la asociaţie suntem 4...cu criza asta mai păcălim şi noi că şi pe noi ne păcălesc alţii. Se mai întâmplă în unele dimineţi să deschidă uşa şi doar să se uite la mine...aşa că ieşirea e o aventură pentru mine...deschid uşor uşa fără să fac un zgomot, bag cheia la fel de uşor ca să nu sune...răsucesc şi inchid ochii şi mă rog să nu mă audă...şi ţuşti...pe fârfuri am plecat ca şi cum nici n-am fost...oricum am discursul pregătit în cazul în care se trezeşte vreodată să mă întrebe ceva.

Evident acum sunt la servici şi ar trebui să fac altceva nu să scriu pe blog. Nu mă sperie gândul că s-ar putea să mă prindă...programul care urmăreşte traficul pe net şi înregistrează fiecare link pe care l-ai accesat face toate astea folosind ca şi criteriu IP-ul. Aşa că de fiecare dată când intru îmi schimb ip-ul, asigurându-mă înainte cu un ping că IP-ul respectiv nu e deja folosit de altcineva. Eu le-aş recomanda să facă inregistrările cu link-urile accesate, după adresa Mac a plăcii de reţea că aia e unică pe fiecare calculator, ca CNP-ul la noi, si nu o poţi modifica.
Ok, gata că nu e mare scofală că mai ştiu şi eu câte ceva.

Nelămurirea mea era de unde toată starea asta, zici că aş fi într-un standby continuu...nu e depresie că nu am motiv, nu mă supără nimeni, duşmani nu am că sunt cuminte, stau în banca mea, probleme slavă Domului nu am , decât cele ce mi le fac singură în capul meu, dar alea nu se pun că sunt trecătoare....pur şi simplu mi-e lehamite de tot...există medicament pentru aşa ceva?
Trebuie să fac ceva, nu mai suport starea asta...o fi probabil faptul că de 15 luni eu n-am avut concediu? Se prea poate...mi-am schimbat jobul exact când trebuia sa-mi iau concediul şi la noul job abia după 6 luni pot să-mi iau...nu dă bine la imagine dacă îl iei mai repede.
Şi ce fac în concediu? că nici acum nu am ce face în timpul liber...eu vreau la soare, să stau la plajă să mă pigmentez şi eu un pic...renunţ la soare dar atunci trebuie să încep tratativele măcar pentru o excursie în Spania...drum şi cazare gratuite...hmmm....

Cu siguranţă te-ai plictisit de mult să mai citeşti până aici...aşa că vor lipsi cu desăvârşire commenturile ...dar dacă totuşi ai ajuns...poate îmi dai şi mie nişte idei despre ce aş putea face să scap de starea asta ce stă ca lepra lipită de mine.
...eu aş mai putea continua că degetele mele se mişcă parcă singure pe tastatură...tot imi zic că următorul post va fi mai scurt dar nu prea reuşesc...parcă sunt tot mai lungi...

7 comentarii:

Elena spunea...

N-am idei, pe bune:)) la mine e tsunami in fiecare zi, am uitat cum e sa fii asa:) O zi la schimb???;)

Carmen spunea...

Poate nu ma crezi dar chiar mi-ar face placere...imi doresc asa ceva...ce zici? ...o rezolvam?...eu m-am hotarat..in ianuarie imi iau concediu...te schimb daca vrei :)....stiu sa gatesc,stiu sa fac curat...copiii in general se lipesc de mine...cu sotul tau probabil nu m-as descurca:)...dar in rest nu a-i avea de ce sa-ti faci griji.

Lucian spunea...

gata elena, te duci in concediu in ianuarie :)
muuuulte cuvinte si propozitii si fraze :)

Anda spunea...

Inteleg foarte bine starea descrisa de tine...greu de gasit un medicament impotriva lehamitei...Stii ce functioneaza la mine? Ma gandesc la un lucru care m-ar face fericita -de obicei e o tampenie absurda, costisitoare si greu de atins. Apoi incerc sa incropesc un plan si petrec zile bune organizand totul. Si imi dau seama ca nu e chiar imposibil. Chiar daca dupa ce ating acel tel urmeaza o stare de lehamite si mai mare, pentru ca, nu-i asa, viata nu poate fi un sir neintrerupt de fericiri, imi asum riscul...si asa mai trece o vreme...
Solutia pentru o fericire fara sfarsit nu am gasit-o...si imi e mai greu sa cred ca asta depinde doar de noi, desi ar fi frumos sa fie asa...

Carmen spunea...

Ce sa-i faci Lucian, asa sunt femeile...au mereu prea multe de spus :) nu aveti decat s ava consolati cu asta :)

Lucian spunea...

M-am impacat de mult timp cu ideea... :)

Carmen spunea...

In comparatie cu alti barbati si tu vorbesti(scri) mult...deci poti zice ca esti de-al nostru ... :)