luni, 8 decembrie 2008

Din suflet se naște frumosul și moare doar ucis ...de nepăsare

luni, 8 decembrie 2008


În amorțeala iernii, în gerul din interiorul meu, o fetișcană cu tălpile goale, aleargă și caută căldura. Alunecă și se cufundă în zăpadă, se agață de mâna unui om de zăpadă, acesta refuză căci are inima de gheață...iar fata rămâne în puful aspru, înmărmurită, cu ochii spre cer, un cer ca oglinda, de gheață, plutind peste statui și tablouri...de anotimpuri.

Cuvinte dintr-o altă iarnă, o iarnă în care iubirea ei era neștiută...o foaie și un pix erau confidenții ei...cu ei vorbea despre sărutul primit în joacă.

Încerc să beau, încerc să gust din vinul care mă îmbată, e însă otrăvit, un gust amar dar care mă atrage. Ceva ce-mi este interzis dar care mă ispitește...e un păcat dar și un vis împlinit, e focul care mă arde dar care mă dezgheață, mă înfricoșează și totuși mă apără...e doar un strop ce a căzut doar din greșeală, și înloc să îmi doboare setea el mă slăbește, mă adoarme, mă lasă fără apărare.

Biata fecioară nu știa că rândurile de cuvinte o vor trăda, vraja se va pierde, ar fi trebuit să-i spună si ei cineva...dar viața e un tabu și nimeni nu vorbește despre ea. Egoism, invidie, dorința ca celălalt să dea greș...toți stau la pândă precum leii...flămânzi.

Mi-ai luat lumea,mi-ai interzis să visez, mi-ai luat până și poezia. Te întreb acum unde ai ascuns comorile mele, unde le-ai încuiat, pe unde le-ai lăsat uitate...căci te-am avut și fără ele, dar fără ele nu ai farmec, fără ele îți lipsește strălucirea și vreau să fac un schimb. Te dau pe tine, te vând, te las pierdut, numai să le găsesc pe ele. Fără ele nu sunt nici eu, fără ele nu mai aud când sunt chemată, căci numele meu e poezie...și dacă tu mi-ai interzis să mai fiu, m-am contopit cu aerul, m-am făcut una cu foaia iar rândurile sunt de negăsit...cuvinte altădată prezente, acum doar cine le-a citit și le-a înțeles își mai aduce aminte, că a existat cândva și...poezia.

2 comentarii:

Anda spunea...

Cred ca, pana la urma, doar asteptarile si visele noastre au facut o vraja care i-a transformat atat de tare incat am fost incapabile sa ii vedem cum sunt cu adevarat, asa de mult voiam sa nu se strice povestea. Avantajul noastru e ca putem oricand sa ne tesem alte povesti si sa atingem cu bagheta magica pe altcineva. Lipsiti de vraja noastra si coborati de pe soclu, ei nu devin decat muritori de rand. Obisnuiti si fara de poveste.

Carmen spunea...

Asa este Anda, suntem stapanii vietilor noastre...ce avem de facut...e ca atunci cand dam de rau , sa gasim puterea sa-l infruntam si sa-l dam la o parte...si sa plecam zambind spre urmatoarea destinatie.