marți, 30 decembrie 2008

2009

marți, 30 decembrie 2008
Lacrimile ei îmi reproșează că plec...privirea ei parcă pustie mă privește și își dă seama că nu mai sunt acolo...mă acuză de durerea ce o simte...de durerea ce crede că am provocat-o. Nu vreau decât să fiu lăsată în pace...să îmi trăiesc alegerile pe care eu le fac și nu alții...vreau să am viața mea nu să fiu marioneta cuiva...vreau să învăț să aleg și să mă lupt pentru alegere...m-am săturat să fac fericiți pe alții și să mă neg pe mine însămi numai de dragul lor...vreau să mă accepte dacă de înțeles e prea greu...nu vreau să mă renege, nu vreau să creadă că îi disprețuiesc...vreau să mă lase să fiu eu și să se bucure pentru bucuriile mele. Mă doare să le văd lacrimile dar mă doare și când plâng eu...ceasuri blestemate...vorbe grele...liniște nepoftită, otrăvitoare de împăcare.

6 comentarii

marți, 23 decembrie 2008

Cadou de la Moş Crăciun

marți, 23 decembrie 2008
De undeva de la etajul opt, privesc pe geam, spre cer şi fulgi de nea, mari şi pufoşi îmi gâdilă obrazul pe care l-am scos în aerul de iarnă ca să se dezmorţească şi să simtă că vine Crăciunul. Cine mai are chef de muncă? de câteva zile nici nu mă mai gândesc la altceva decât la masa de Crăciun când toată familia se va bucura de mirosul bradului împodobit, de râsetele copiilor din jurul mesei(eu fiind unul dintre ei).
Încep să cred în vorba aceea "ai grijă ce-ţi doreşti că s-ar putea să ţi se întâmple"...acum aproximativ o lună mă gândeam cu tristeţe că iar vin sărbătorile şi iar sunt singură...cu familia împărţită în trei locuri...nu au trecut mai mult de câteva zile şi am primit vestea că de sărbători Moş Crăciun îmi aduce familia acasă...după ce au parcurs peste 2000 de km cu maşina, după ce au plătit câteva sute de euro amendă pentru depăşirea limitei legale de viteză pe autostradă, părinţii sunt acasă, fetele s-au adunat şi ele ca puii sub aripa cloştii. Şi ce frumos este şi îmi cântă colinda şi îmi râde sufletul...şi mâine vom fi părinţi, fraţi, mătuşi, veri...toţi...şi azi nu mă gândesc decât la făcut bagajul, la cum bucuria acestei sărbători pune toate relele şi gândurile triste aduse de acest an, într-un balon mare şi le aruncă undeva departe....şi sunt un om mai fericit şi încrezător în minuni şi în îngeri care ne veghează şi ne oferă ceea ce avem nevoie atunci când avem nevoie.
Dacă aş putea aş da si altora măcar un strop din fericirea mea...şi viaţa le-ar fi mai frumoasă...măcar de sărbători.

Fie ca aroma de brad, colindele, cozonacul cald si mirosul de iarna sa va umple inima de bucurie, sufletul de liniste si viata de impliniri !

5 comentarii

Piticul din mintea mea

Adormită ești femeie,
trupul stă neclintit, atât de vulnerabil...
Privirea mea se plimbă pe pielea rozalie
Piticul de pe capul meu mă îndeamnă să te ating.
Mă apropii, tu neclintită, ispită...

Bat clopotele,parcă mă îndeamnă

E clipa, e ocazia...sunt eu lângă tine.Imagini dintr-un film, film ce rulează prea repede. Tupeist piticul meu, zboară ca un zmeu pe umărul tău...încerc să-l prind...dar somnul îți e deranjat, şi nu te superi...îmi zâmbești și mă iei în brațe lângă tine...și adormim, amândoi să visăm același vis...îmi alin așa dorul de tine și îmi adorm piticul...somn ușor voce suavă, refren de cântec de leagăn, șoaptă fierbinte, rouă a dimineții...tu ești vanilia iar eu ciocolata...și ne topim...femeie.

0 comentarii

luni, 22 decembrie 2008

De pe vremea lu' răposatu

luni, 22 decembrie 2008
Eram prea mică şi nu-mi aduc prea multe aminte. Ştiu că era o zi friguroasă...cu ceaţă ...vroiam să ies afară dar mama nu m-a lăsat...spunea că nu se poate,că e periculos, că se trage...mă minţea...la noi n-au ajuns gloanţele...eram un oraş prea mic...dar îi era teamă pentru mine.
Îmi aduc aminte că seara se adunau vecinii la noi şi cu becurile stinse ascultau la un radio improvizat noutăţile...ce se intamplă cu Ceausescu? L-au prins?...îmi aduc aminte că îl intrebam pe tata că de ce stau pe întuneric...şi ce ascultă acolo de era aşa de important...mi-a zis că să nu spun la nimeni ce fac ei...dacă spun vine cineva şi îl ia de lângă mine...am ţinut secretul şi acum e lângă noi :).

Îmi aduc aminte că mă trezea mama foarte de dimineaţă...şi mie îmi plăcea să dorm mult..şi plângeam că de ce nu mă mai lasă...mergeam şi stăteam la cozi...eu la unt si ea la lapte.Pe atunci nu stiam ce erau alea banane...de portocale aveam noroc...cunoşteau ai mei pe cineva care ne aducea cu kilogramele...salamul era o raritate în magazine...tot cu porţia...eu am fost mai norocoasă...parinţii mei aveau prieteni mulţi şi făceau rost de batoane întregi.
Mama obişnuia să mă trimită pe mine după pâine şi îmi aduc aminte că odată am pierdut cartela, mama era disperată...fără cartelă nu primeam pâine...în prima zi noroc cu doamna de la pâine că ne cunoştea...s-a îndurat de noi...a doua zi...cineva cu suflet mare, cineva care găsise cartela a pus-o în cutia poştală...a fost un gest frumos...iar eu fusesem absolvită de greşeală.

Îmi aduc aminte că În fiecare iarnă era foarte frig în apartament, până şi căldura era dată cu porţia...dormeam toţi 3 în acelaşi pat, îmbrăcaţi cu haine de lână.Mama o născuse în semptembrie pe sora mea...şi nu era de stat cu un copil mic într-un asemenea frig...în acea iarnă a revoluţiei mama dormea în bucătărie pe scaune, cu focurile de la aragaz pornite, era singura soluţie pentru ca bebeluşului să-i fie cald şi bine.

Acum am caldură câtă vreau eu, am aflat şi ce sunt acelea banane, dar nu-mi plac, lapte sau produse din lapte mănânc dimineaţa, la amiază şi seara...portocale, mandarine, clementine cu plasa :)...pot vizita ţări străine...tata poate circula cu maşina şi la sfârşit de săptămână indiferent că numărul de înmatriculare e par sau impar...pot...mai multe.

4 comentarii

duminică, 21 decembrie 2008

Cine nu-i gata îl iau cu lopata

duminică, 21 decembrie 2008
Oare cum mai e acum să fii copil? Ce preocupări ai şi cum te joci?

Eu pot spune că am fost norocoasă, am avut o copilărie foarte frumoasă...am făcut năzbâtii şi am plătit pentru ele...caci altfel nu deveneam un om responsabil :)...pentru asta cred că ar trebui să le multumesc părinţilor mei...dar să trecem peste asta...era vorba de joacă.

Eu şi acum mă joc, numai că jocurile sunt altele. Îmi aduc aminte din copilărie că ne adunam cam 20 de copii, toţi cam de aceeaşi vârstă(pe atunci tinerii se căsătoreau mai devreme şi făceau imediat şi primul copil, pe atunci nu erau aşa stresaţi pentru ziua de mâine cum se întâmplă azi...majoritatea făceau câte doi, azi abia se hotărăsc să facă unul....asta ca să explic de ce pe atunci erau aşa mulţi copii). Şi eram toţi vioi şi plini de energie...toată ziua ne strigau păriţii pe la geamuri...Gigeeeeeeel...Ioanaaaaaaaaa....Andreeeea....unii care îi cam jucau pe părinţi cum vroiau ei și nici nu stăteau în casă la masă...veneau cu felia de pâine afară...nu le era ruşine, ca acum, să mănânce o felie de pâine în ou, sau una cu untură şi ceapă...şi nimeni nu râdea de ei, chiar îi invidiam că pe restu ne obligau să stăm la masă şi nu aveam timp de joacă mai mult.


Şi ne jucam şotron, elastic, coarda, lapte gros, telefonul fără fir, ţară ţară vrem ostaş, moara, meserii, gimanstică...şi baieţii erau arbitrii, ascunsea, raţele şi vânătorii, mâţa, făceam capionate de cărţi...şeptică, tabinet, 66, popa prostu,table, remi...jucam prinsa pe echipe prin tot cartierul, prinsa pe buşteni...când apăruse Tip Top MiniTop ne împărţeam, unii dadeau note, cei ce ştiau poezii şi cântece participau ca şi concurenţi, cântam Fată dragă nu fi tristă, a lui Mădălina Manole, premiul era ceva simbolic...o ciocolată cumpărată dintr-o chetă sau un buchet de flori de câmp atunci când nu erau bani de chetă... iarna dădeam concurs cu săniile pe dealul de lângă oraş, care aluneca cel mai departe cu sania...


Azi? copiii știu de triburi, counter, de the west și multe alte jocuri pe calculator....oare copilăria lor e mai frumoasă decât a fost a mea? eu nu aș da-o pe a mea pentru așa ceva...voi?

2 comentarii

vineri, 19 decembrie 2008

Cine sunt mormonii?

vineri, 19 decembrie 2008
Nu de mult am avut ocazia să văd din întâmplare un reportaj despre mormoni, recunosc habar nu aveam ce sunt şi cu ce se ocupă. Pentru că nu am putut să văd până la capăt respectivul reportaj am fost curioasă şi m-am documentat puţin şi uite ce am aflat.

Conceptele religioase ale mormonilor sunt cuprinse în aşa-numitul ”Cuvânt de înţelepciune” care le interzice să întreţină relaţii sexuale înainte de căsătorie, să fumeze, să se drogheze, să consume bauturi alcoolice, cafea şi ceai negru. În schimb, sunt sfătuiţi să mănânce multe fructe, cereale şi carne putină. Teoretic, fiecare mormon trebuie să respecte cele 10 porunci testamentare, să se roage zilnic şi să citească în fiecare zi câte o jumatate de ora din "Cartea lui Mormon". Noi mergem sau nu mergem duminica la biserică, ei se strâng în fiecare zi de duminică în săli de adunare. Pe lângă acestea există şi temple în care se oficiază ceremonii, cum ar fi botezul pentru morţi sau legarea căsătoriilor pentru veşnicie. Prin ceremonia de legare a căsătoriei pentru veşnicie, se consideră că soţul şi soţia vor rămâne căsătoriţi şi după moarte.
Toţi tinerii Mormoni în vârstă de 21 de ani, fete sau băieţi, efectuează un stagiu de 2 ani de misionarism într-o ţară stabilită de profet. Ei sunt uşor de recunoscut pe străzi după îmbrăcămintea identică (camaşa albă şi pantaloni negri pentru băieti, cămaşă şi fustă lungă pentru fete, la care se adaugă un ecuson negru cu numele misionarului). Întrucât biserica lor le pune la dispoziţie multe moduri de petrecere a timpului liber, tinerii mormoni nu au probleme cu drogurile sau cu delicvenţa.

Părerea mea personală...fiecare e liber să creadă în ce vrea să creadă.
În căutarea mea de informaţii am descoperit că există şi un blog al lor în limba română, dacă doriţi să aflaţi mai multe puteţi citi aici.

4 comentarii

joi, 18 decembrie 2008

Râde lumea de-o căpşună, săraca e cam nebună

joi, 18 decembrie 2008
Vreme-ai rea şi tare rece,
Boala vine nu mai trece,
Sunt roşie ca o căpşună
mă usuc şi nu-i a bună.

M-am trezit de dimineaţă,
mi-am dat cu apă pe faţă
Si mi-am zis să mai citesc,
să am ce să povestesc.

Şi mirarea mea a fost
că dono a pus un post
despre o capsună,
care face pe nebuna.

Dono citeşte şi ia aminte,
căpşuna ta nu-i cuminte
face precum o femeie,
când soţu uită să-i deie......

Nu te gândii la prostii,
fi serios , în mama măsii.
Nu sunt blondă, să o stii
Sunt şatenă dă-mă naibii.

Neuronu mi la-i stors,
Stomacu mi l-ai intors,
M-am scremut şi eu un pic,
Şi-am scos un graunte mic.
O formă de poezie
numa rima ca să fie.

Eu scriu albă poezie,
rima nu-mi iasă, se stie.
Acuşica am făcut,
lui Dono să-i fi plăcut.

Serios nu m-am putut abţine,
am făcut de râs pe mine.
E haioasă faza rău
Mă jur pe numele tău.

Ia să-i pui tu o manea
Dă-i şi-o fustă, poate vrea
o fi manelistă fata,
Şi face pe îmbufnata.
Ca tu-i pui doar "traviată"
şi se simte violată.
Dă-i niţel şi-un pic de gin
dacă nu un pic de vin
să o vezi poate dansează
şi niţel se-nviorează.

Na că nu mă pot oprii
cu rime a mai vorbii,
O-i avea talent ascuns
numai că trebuia uns.

Hai serios o ţin în rime,
Când moşu la mine vine
O să-i spun o poezie
Cadouri să-mi dea şi mie.

Că am fost cuminte tare,
Altă fată mama n-are
Tre să fiu a ei mândrie
Ca m-a născunt în astă Românie.

M-a botezat (carmen)poezie,
În latină, să se ştie.
În ebraică sunt floare,
Orhidee mândră-n soare.

Şi dacă m-am prezentat,
Mă apuc şi de pupat,
Vă pup pe toţi să ştiţi,
Eu sunt iubitoare tare,
cu un zambet mare , mare.

Ia de-aici să vezi şi tu
românu precum poetu.

2 comentarii

miercuri, 17 decembrie 2008

Trăiască frișca

miercuri, 17 decembrie 2008


Rețeta, la cerere :)

LATER EDIT
Scurt că dacă nu până la sărbători nu terminăm.
Am două variante, același blat.
Blatul:
8 ouă
8 linguri zahăr(potrivite)
8 linguri făină(cu vârf)
esență rom și zahăr vanilinat, după gust
1 praf de copt
Se separă gălbenușurile de albușuri... albușurile se bat spumă...când spuma e bătută se adaugă treptat zahărul....gălbenușurile se amestecă separat cu mirodeniile...după ce spuma e bătută se adaugă și gălbenușurile...amestecul se omogenizează și se adaugă și făina treptat.
Se lasă la copt în cuptorul încins în prealabil. Un mic truc, când e copt...doar stingeți focul și mai lăsați-l puțin...ca să nu se ”desumfle”.
Blatul astfelt obținut se însiropează cu apă îndulcită.
Varianta 1
Cremă Fanta:
750 ml Fanta
2 budinci
8 linguri zahăr
Se fierbe sucul până dă în clocot. Separat se amestecă budinca cu zahărul și se dizolvă cu o parte din fanta rece. După ce fanta a dat în clocot se ia vasul de pe foc, se amestecă cu budinca și zahărul omogenizate mai devreme...și se fierbe din nou până se îngroașă. Se ia de pe foc și se întinde pe blat. După ce s-a răcit se ornează cu frișcă.(eu folosesc 500 ml de hulala, îmi place să fie din belșug, cine e mai dibace poate folosi doar 250 ml)
Varianta 2
Fructe cu cremă de cremșnit(cremeș cum se zice la mine)
Peste blatul însiropat se pune un strat de fructe, după poftă, compot de ananas, compot de gutui sau chiar de piersici. Aș recomanda să nu le amestecați.
Peste stratul de fructe se toarnă crema de cremșnit.
Crema:
5 ouă
400 g zahăr
2-3 budinci vanilie(eu un 3...sunt mai păcătoasă când vine vorba de mâncare :))
4 linguri făină(cu vârf)
1 l lapte
2 plicuri zahăr vanilinat
Se freacă ouăle cu zahărul, se adaugă budinca, făina, apoi puțin câte puțin laptele și cele 2 vanili.
Se pune compoziția la foc mic și se amestecă în continuu până se îngroașă. Eu fierb compoziția în oala pentru lapte, când văd că se îngroașă, pentru a evita formarea cocoloașelor folosesc mixerul.
Se întinde crema peste fructe, până nu se răcește. După se s-a răcit se ornează cu frișcă.
Abia aștept Anul nou....atunci o să îmi etalez rețeta :)....anul trecut în 5 minute a fost gata...și toți se lingeau pe bot :)

8 comentarii

Felicitare cu dedicație :)


Ma adresez pe aceasta cale prietenilor si cunoscutilor! Va informez ca sunt dispusa incepand de azi sa primesc cadourile de Craciun ptr a evita aglomeratia din ultimul moment!Accept bani numerar sau cec-uri,bijuterii,parfumuri fine,haine de marca si chiar autoturisme,apartamente sau jucarii!Craciun Fericit! Va multumesc pentru intelegere! Sarbatori Fericite!

Pentru binevoitori...doar spuneti...si stabilim detaliile pentru livrare :))

0 comentarii

Sunt nevinovată

Există o întreagă teorie despre vise pe care nu am să stau să o povestesc acum. Cert este că în fiecare noapte visăm şi dacă sărim peste vreo noapte timpul alocat visului se reportează pentru data viitoare...asa scrie în carte. Toţi visăm, unii îşi aduc aminte visele alţii nu.
Nu ştiu alţii ce visează...eu visez de toate...de la situaţii din viaţa reală până la sf-uri cu zomby....infricoşător...culmea e că visul acela cu zomby s-a repetat şi probabil se va mai repeta...ce este şi mai înfricoşător e că nu m-am trezit din somn ci din contră parcă îmi plăcea...parcă eram curioasă de ce va urma. Aştept să-l mai visez o dată ca să vă pot da mai multe amănunte.
O întâmplare haioasă...vă jur că sunt nevionovată...dormeam...şi în vis se făcea că la un moment dat mă întâlnesc cu nişte persoane pe care nu le prea puteam suporta...în viaţa reală nici ei nu ma suportau pe mine...sentiment reciproc.
De mică am fost mai băieţoasă, îmi trebuiau numai maşinuţe , motociclete, mingi...păpuşi...ce erau alea?...prin urmare aveam şi unele apucături de băieţaş de cartier...în sensul că nu suportam să fiu jignită şi îmi sărea muştarul cam repede...şi săream precum cocoşul la bătaie...dar eu eram găină :) ...şi vorbeam precum găina...cocoşul dă fară să mai cânte...eu cântam de parcă loveam din vorbe...ei bine în viaţa reală, săream la bătaie, întărâtam omul şi pe urmă îmi luam coada între picioare şi fugeam...la şprint eram cea mai bună...eram uşoară ca fulgul şi lungă în picioare...ruşinos lucru...:)...nu lungimea...fuga...ei bine,în vis, la întâlnirea acelor persoane evident că mă apuc de ceartă şi sar şi la bătaie...diferenţa era că de data asta eram cocoş...şi dădeam , şi împărţeam la pumni, că vorba aceea erau pe gratis...pachet promoţional...atât de bine i-am împărţit că i-am dat şi mamei mele unul, drept în ochi....să ne înţelegem...mama dormea cu mine că aveam nişte musafiri şi a trebuit să strângem rândurile...şi eu visam...dar mă şi foiam în pat...şi atât de profund şi real era visul că numai ce mă întorc eu brusc către mama şi cu un croşeu de stânga îi învineţesc ochiul...ţin minte detaliile astea pentru că în secunda următoare m-am ales şi eu cu câţiva pumni în spate....după ce am comis fapta mi-am dat seama că nu e de bine şi m-am întors cuminte cu faţa către perete şi am primit consemnată pumnii...îi meritam.

0 comentarii

duminică, 14 decembrie 2008

Pârtieeeeeeeeeeeeee

duminică, 14 decembrie 2008
Să mai aud eu pe cineva că spune despre zona Sibiu-lui că nu e una frumoasă...cum se poate petrece o duminică frumoasă în această perioadă a anului dacă nu undeva unde e zăpadă. Alegerea noastră în această săptămână a fost pârtia de la Păltiniș.
Atmosfera....aglomerație, nu tu loc de parcare, coadă la telescaun...vânt...dar ce mai contează toate acestea când e zăpadă?









video

8 comentarii

sâmbătă, 13 decembrie 2008

Crimă cu sânge rece

sâmbătă, 13 decembrie 2008
Era miezul nopţii şi mă uitam la televizor, când intră în cameră ca o furtună tata...Treci copilă şi prinde broaştele dacă broaşte ţi-au trebuit.
Să vă povestesc cum au nimerit broaştele în casă şi care a fost contribuţia mea la agitaţia din miez de noapte.
Cum am fost educată să fiu mereu printre primii, la şcoală mă implicam în orice proiect care se ivea. Aşa s-a întâmplat şi de data aceasta, trebuia să facem nişte disecţii la ora de biologie şi evident că m-am oferit să aduc eu subiecţii. Nu aş pune în viaţa mea mâna pe o broască şi nu aveam de gând să fac aşa ceva acum. Cunoşteam însă pe cineva care nu avea probleme cu greţurile... un puştan de la bunica din sat care făcea toate nebuniile posibile.
Vacanţele de vară erau cele mai frumoase...mergeam cu toţii pe baltă unde puştanul acesta prindea , nu broscuţe, BROSCOI...iaaaac...urâte şi scârboase...şi ce făcea? le băga un pai în cur(fund are oala :)) şi le umfla până se făceau rotunde...iaaaac...şi pe urmă le dădea drumul să zboare, precum un balon care se dezumflă...bine, nu zbura chiar aşa, dar asta ne amuza. Ei bine pe acest flăcău l-am pus să-mi prindă subiecţii. Zis şi făcut...două splendori de broaşte...aşteptau acum, fiecare în borcanul ei, să fie prezentate clasei.
Ca să aibă aer am făcut cu un ac câteva găuri în punga cu care am astupat borcanele. Sora mea, fiind nesupravegheată şi fiind foarte grijulie, de teamă că broaştele se vor sufoca doar cu respectivele găuri de aerisire a avut grijă să facă altele mai mari...cum bietele fiinţe se simţeau captive încercau să se elibereze...eforturile au dat roade în miez de noapte când le-a fost relativ uşor să spargă punga, asta datorită ajutorului dat de sora mea.
Am uitat să menţionez că locuiam la bloc. Tata se uita şi el la televizor când la un moment dat a vrut să schimbe postul...telecomanda o avea pe piept...culmea a fost că telecomanda era mişcătoare...şi cânta oac oac...asta a fost prima distracţie de care s-a bucurat doar tata...ce a urmat am simţit-o pe pielea mea. Amândouă broaştele erau libere şi tata ofticat , ca să mă învăţ eu minte să nu mai duc broaşte în casă, m-a pus pe mine să le prind.
Cum să pun eu mâna pe chestiile alea verzi şi urâte? Nu aveam de ales...trebuia să-mi asum responsabilitatea...m-am înarmat cu şosete până la genunchi în care am avut grijă să bag şi pantalonii, nu cumva să se strecoare una din creaturi pe sub ei, mi-am luat mănuşi în mână, căciulă...mai lipseau ochelarii dar nu aveam. Cu teamă m-am agăţat de o biată mătură care urma să fie ajutorul meu. Săreau broaştele în toate direcţiile...tata îmi făcea galerie din uşă...făcea el pe viteazul dar cred că îi era mai frică decât mie :). Râdea de mine şi eu râdeam dar cu lacrimi în ochi, era un sentiment amestecat, hazul situaţiei cu teama de a prinde creaturile.
După câteva minute bune de luptă reuşesc să o lovesc cu mătura pe una din ele, atât de rău că a rămas nemişcată. M-am transformat într-o criminală...am prins curaj când am văzut că unul din inamici era scos din joc...gata cu lacrimile...începuse să-mi placă...dacă reuşeam şi cu a doua, criminal în serie scria pe mine. Înarmată cu mătura ochesc punctul verde săritor...din cameră am ajuns acum în balcon...era încolţită biata broască...era obosită...dar nu se dădea batută...atât a sărit până a nimerit într-o pungă cu fosfat...a fost ultima ei săritură, am imobilizat-o cu mătura şi o apăsam ca să fiu sigură că nu mai mişcă...a murit...sunt o criminală...fugiiiiiiiţi....a trebuit să fac asta ca să pot dormi liniştită...ironie nu?...crimă pentru linişte.


2 comentarii

vineri, 12 decembrie 2008

Posibil și de neacceptat

vineri, 12 decembrie 2008










Revoltată, indignată...pur si simplu am devenit țara tuturor posibilităților...la raionul de fructe legume un miros înțepător care de lovește precum boala...fructe și legume stricate ce duhneau în ultimul hal...și nici unul din angajați nu era prin preajmă să se ocupe de problemă...pe la alte raioane se mișcau precum furnicile...probabil că mirosul îi ținea la distanță...și pe mine mă va ține pentru totdeauna ...e posibil la TRIDENT Sibiu.

18 comentarii

Ieftin şi bun

Staţi aşa un pic, să-mi şterg boticul...să merg să mă spăl pe mâini, să nu murdăresc tastatura....gata, rezolvat.
Tocmai am terminat de mâncat nişte ciupercuţe...şi nu, nu sunt scufiţa roşie şi nu am fost în pădure după ciupercuţe...nu de altceva dar aseară în Sibiu natura a ţinut morţiş să ne arate nouă cine e sefu...evident că ea...copaci rupţi, ţigle căzute de pe acoperiş...copertina barului de lângă scara mea căzută şi ea...oameni pe la geamuri care îşi vegheau maşinile parcate în faţa blocului, de parcă ar fi putut face ceva ...dacă pica ceva pe maşină era bun picat.
Şi uite cum de la cipercuţe am ajuns să vorbesc despre vreme...e interesant cât de uşor poţi schimba subiectul...şi predicatul :)...nu ma pot abţine, degetele astea scriu numai ce vor ele...şi totuşi, să preluăm controlul...cel puţin pentru moment.
Ideea e următoarea...ieftin şi bun...mă refer la ciupercuţe...după cum ziceam nu le-am cules, le-am ales cu mânuţa mea din lădiţa de la supermarket. Ieftin, pentru că nu mi s-a părut mult 1 leu pentru 6 ciuperci, nu mari dar nici mici, cam cât un ou de pasăre de curte...la găină mă refer. Bun, pentru că mi-au plăcut....nu le-am chinuit prea tare şi nici pe mine nu m-au chinuit...timp de pregătire nu mai mult de 30 de minute...ceea ce pentru un stomac care urlă e rezonabil.
Doar spălate, fără să le rup picioruşul, le-am condimentat cu sare şi piper, le-am împachetat individual în folie de aluminiu şi le-am lasat la cuptor cam 15-20 minute. Se asortează bine cu un pireu lângă ele, asta doar ca idee.
Eu le-am pregătit aseară pentru azi...sunt bune şi reci...vă daţi seama cum sunt atunci când le scoţi de la cuptor :).

Ieftin şi bun, combinaţia asta o înveţi când nu eşti acasă lângă mama şi banii vrei să-i strici pe altceva numai pe mâncare nu.

13 comentarii

joi, 11 decembrie 2008

Dar din dar se face

joi, 11 decembrie 2008
Vreţi să faceţi un cadou simpatic de sărbători?
Eu am găsit soluţia potrivită pentru bugetul meu şi nu mă pot abţine, trebuie să vă spun şi vouă, poate o găsiţi potrivită şi pentru voi.
Cum cei dragi mie cam au ce le trebuie şi îşi cam fac poftele atunci când văd ceva ce le place foarte mult, cumpărându-l pe loc, mie nu-mi rămâne ca soluţie de dar decât ceva simbolic. De data aceasta am ales să cumpăr căni personalizate...sunt practice, e ceva ce fiecare din noi foloseşte zilnic, niciodată nu strică să ai cât mai multe în casă, pot să aleg să pun o poză personală...una care să aducă aminte de o întâmplare frumoasă...e un lucru ce nu se consumă...deci rămâne peste ani...asta doar dacă nu eşti atât de neîndemânatic încât să o spargi.
Am găsit un loc unde zilele acestea e ofertă...fiecare cană la preţ redus (50%)....asta da reducere :)...sigur nu o ratez.
Pe lângă căni mai au şi alte oferte...care însă nu sunt la reducere.

Promoţie

Cană albă..................9,5 lei
Cană neagră..............12,5 lei
Cană termosensibilă...14,5 lei

Alte produse care se pot personaliza

Puzzel 15x20 ...15 lei
Puzzel 20x30 ...19 lei
Tricou faţă ............. 39 lei
faţă+spate ... 39+14 lei
Periniţă ...39 lei
Glob ...19 lei

Eu am fost şi mi-a plăcut şi servirea, m-a serivit o fată simpatică, culmea e că e tiza mea, pe ecusonul ei scria Carmen(şi nu sunt eu). Zâmbăreaţă, îţi răspunde la toate întrebările şi are şi mână bună, cănile mele au ieşit pe placul meu.
Da, vă spun imediat şi unde găsiţi toate acestea...la SORY, pe strada Coşbuc, nr. 12(SIBIU).
Programul e în fiecare zi de luni până vineri de la 08:00 la 20:00 şi sâmbăta de la 10:00 la 14:00.

Am îndrăznit să o întreb pe fată, ea cum lucrează...asta dacă vreţi să fiţi serviţi şi voi ca mine :)
Vineri 08:00 - 16:00
Sâmbătă 10:00 - 14:00
Luni, Marţi 16:00 - 20:00

Ultima zi în care mai găsiţi cănile la promoţie este 17.12.2008

7 comentarii

Non sono italiana

Să nu uităm că suntem în postul Crăciunului, pentru cei care ţin postul(şi nu numai), pentru zilele cu dezlegare la peşte am o propunere.
Aveţi nevoie de nişte paste făinoase fără ou, mie îmi plac melcişorii, măsline negre(eu le prefer pe cele fara sâmbure),porumb dulce(mie îmi place cel de la bonduelle), ton mărunţit şi un ardei roşu.De cantităţi nu vorbesc, fiecare pune din fiecare după gust, doar că ar fi bine să nu fie numai şi numai paste :).

E foarte simplu, fierbeţi pastele, le scurgeţi de apă...puneţi peste ele tonul(dacă respectiva conservă conţine prea mult ulei puteţi să mai scurgeţi surplusul), adăugaţi porumbul, măslinele şi ardeiul tăiat cubuleţe...şi e gata.
Mie îmi place pentru că îmi plac toate ingredientele...merită să încercaţi.

Poftă bună

2 comentarii

miercuri, 10 decembrie 2008

Clătite ca dejun

miercuri, 10 decembrie 2008
Sincer vă spun, am o poftă de mâncare extraordinar de mare zilele acestea...şi m-a lovit o poftă şi mai mare de "clătite ca mic dejun".
Poate mai ţineţi minte postul De sezon , acolo spuneam cum prepar aluatul pentru clătite...ei bine...folosind acelaşi aluat de data asta rezultatul nu va fi un desert copios ci un mic dejun copios.
De data aceasta nu mai punem chiar aşa mult zahăr şi nici de mere nu avem nevoie...folosim doar aluatul în care adăugăm , după gust,după posibilităţi şi după imaginaţie, caşcaval ras, cubuleţe de telemea,cubuleţe de şuncă, parizel, cârnaţ.Nu trebuie neapărat să puneţi din toate...e suficient cascavalul şi un fel din celelalte...eu v-am spus doar ca idee ce puteţi folosi.

În acel post am uitat să spun că eu pun ulei în aluat, asta pentru că nu mai pun în tigaie decât la prima clătită care e de test si e sacrificată :). În acest fel clătitele nu mai sunt uleioase.
După ce aţi amestecat aluatul cu toate cele vă puteţi pune pe treabă...eu una am făcut furori...am hrănit o grămadă de guri şi nici una nu s-a plâns ...în cel mai rău caz mă întrebau "nu mai faci?".

Enjoy.

8 comentarii

Cum să (nu)îţi faci reclamă

Pentru că prietenii mă critică uneori că sunt prea serioasă , într-o zi m-am gândit să mă fac un pic neserioasă şi le-am trimis un mail, o reclamă la una din achiziţiile mele mai recente...culmea e că a funcţionat...au râs de numa(poate exagerez un pic :))...prin urmare am fost de-a dreptul neserioasă. Acum sunt ei neserioşi...m-au obligat să postez mailul...mă aveau cu ceva la mână şi uite că trebuie să o fac şi pe asta...Am dat copy paste la mailul trimis celor doua surori...una de sânge şi cealaltă de loc.

"Ce mai face iubita?Eu sunt într-o stare latentă...nu am vlagă şi nici chef de nimic...nu mă impulsionează nimic, la servici nu am spor...oare sunt pe moarte? :)...glumesc şi eu...că ce altceva să fac...fericită că vin sărbătorile sunt....ce să fie ce să fie....un cănac pe scofârlie...:)Vin la servici şi mă așez la birou şi pur şi simplu stau în faţa monitorului care îmi strică vederea....mai fac sarcinile zilnice şi de restul nu am chef....urlă ceva în mine, si nu e foamea....:) Te plictiseşti iubita? eu am ce face dar ulră în mine neputinţa de a face ceva....mintea zice ...fă-ţi treaba...dar corpul nu ascultă....prin urmare îi tot dau comenzi aşa la întamplare...şi uimire...dacă am dat comanda ...scrie mail ...uite că-l scrie...hmmm...ai tu ceva :).....Sper că te-am făcut să râzi...încerc să rezolv şi eu starea asta a mea tratându-i pe altiii...mai întâi verific fiecare cură, dar pe alţii, să văd care e mai eficientă :)....în rest...mai scriu pe blog... http://forme-de-vis.blogspot.com/ ...poate ştii şi tu oameni cărora le place să citească...dacă ţie iţi pare nu chiar foarte plictisitor ce scriu acolo poţi să-mi faci publicitate...dă sfoară în ţară...pe la cunoscuţi....:)...chiar te rog... e timpul ca cei din jur să mă accepte aşa cum sunt...cu rândurile din miezul nopţii, cu frustrările mele...cu bucuriile mele...cui nu-i place de mine..să lase un comment de ce nu-i place(asta în cazul în care are dreptate să corectez şi eu problema)...şi să mai treacă şi altădată să mă mai critice că nu mă supăr. O să încerc să scriu lucruri interesante , chiar apetisante...:)
Să nu ştergi mailul ăsta....poate devin celebră în blogosferă ...şi să te lauzi şi tu că ai contribuit la faima mea :)...hihi
Şi mai ales tu iubita, intră de cate ori nu ai altceva mai bun de făcut...critică-mă...mai povestim şi noi....precum cântecul...virtual insanity...cred că asta e... mi-a furat minţile lumea asta virtuală...mă pierd printre biţi...dar măcar acolo sunt fericită că pot fi eu...şi nu sunt nevoită să păstrez aparenţe doar pt că aşa îmi cere societatea ...fuck cu ea...că nu ea m-a făcut pe mine :)...uite că am spus-o...esti mirată de apucăturile mele? hihi...ţi-am spus eu că o iau razna....oare la ospiciu este internet?...măcar să ştiu...că dacă nu este atunci mă mai prefac că sunt normală pentru ceva timp...:)...numai aşa , ca să înnebunesc mai mult de atât , măcar să nu mai realizez că sunt într-un sanatoriu. Orice început e mai timid aşa...pe urmă vine marea dezlănţuire...clar...după mine potopul nu?...:)...A ajuns o normalitate să dorm doar câte 5 ore pe noapte...să stau să citesc bloguri...alţii ca mine ...fiecare cu nebuniile lui...zici că suntem toţi o comunitate ca cei de la AA, fiecare spune câte ceva, restul comentează...unii se încurajează...alţii se blamează....te simţi ca la tine acasă când vezi că mai sunt alţii ca tine...cei mai vechi şi mai citiţi ...îi vezi ca pe nişte fraţi mai mari...şi ce e frumos e că poţi vorbi necenzurat...nu e nevoie să foloseşti termeni extraştiinţificofantastici....prin urmare...a big family....cu oi albe şi oi negre, cu oameni de toate meseriile si de toate vârstele. Am citit însemnările altora...şi e uimitor cum dintr-o întâmplare banală din casă , cu nişte cuvinte lejere...poţi face un post atât de interactiv...vesel...ce te umple de optimism. Hihi că te-am plictisit."

PS: Am dormit 12 ore astă noapte...cred că mă vindec :)

0 comentarii

luni, 8 decembrie 2008

Din suflet se naște frumosul și moare doar ucis ...de nepăsare

luni, 8 decembrie 2008


În amorțeala iernii, în gerul din interiorul meu, o fetișcană cu tălpile goale, aleargă și caută căldura. Alunecă și se cufundă în zăpadă, se agață de mâna unui om de zăpadă, acesta refuză căci are inima de gheață...iar fata rămâne în puful aspru, înmărmurită, cu ochii spre cer, un cer ca oglinda, de gheață, plutind peste statui și tablouri...de anotimpuri.

Cuvinte dintr-o altă iarnă, o iarnă în care iubirea ei era neștiută...o foaie și un pix erau confidenții ei...cu ei vorbea despre sărutul primit în joacă.

Încerc să beau, încerc să gust din vinul care mă îmbată, e însă otrăvit, un gust amar dar care mă atrage. Ceva ce-mi este interzis dar care mă ispitește...e un păcat dar și un vis împlinit, e focul care mă arde dar care mă dezgheață, mă înfricoșează și totuși mă apără...e doar un strop ce a căzut doar din greșeală, și înloc să îmi doboare setea el mă slăbește, mă adoarme, mă lasă fără apărare.

Biata fecioară nu știa că rândurile de cuvinte o vor trăda, vraja se va pierde, ar fi trebuit să-i spună si ei cineva...dar viața e un tabu și nimeni nu vorbește despre ea. Egoism, invidie, dorința ca celălalt să dea greș...toți stau la pândă precum leii...flămânzi.

Mi-ai luat lumea,mi-ai interzis să visez, mi-ai luat până și poezia. Te întreb acum unde ai ascuns comorile mele, unde le-ai încuiat, pe unde le-ai lăsat uitate...căci te-am avut și fără ele, dar fără ele nu ai farmec, fără ele îți lipsește strălucirea și vreau să fac un schimb. Te dau pe tine, te vând, te las pierdut, numai să le găsesc pe ele. Fără ele nu sunt nici eu, fără ele nu mai aud când sunt chemată, căci numele meu e poezie...și dacă tu mi-ai interzis să mai fiu, m-am contopit cu aerul, m-am făcut una cu foaia iar rândurile sunt de negăsit...cuvinte altădată prezente, acum doar cine le-a citit și le-a înțeles își mai aduce aminte, că a existat cândva și...poezia.

2 comentarii

duminică, 7 decembrie 2008

Paharul

duminică, 7 decembrie 2008
La masa rotundă de lângă geam, acolo unde lumina pală a încăperii poate fi zărită de afară, acolo stătea el...singur. Privea spre fereastră...gândul la ea...de ce nu a venit...timpul se oprise în loc pentru el, cei de la mesele vecine parcă erau încremeniți, nici un cuvânt...nici o mișcare...chelnerul cu tava în mână,doamna de la masa din față cu țigara în mână...toți erau niste statui colorate, doar fumul țigării se ridica și afuma aerul.
”Noroc draga mea, femeie perfidă și rece, femeie cu chip de om, ghimpele florii pe care ți-am dăruit-o, ucigătoare de clipă în care inima bate un pic mai repede, picătură de acid sulfuric ce cade pe pielea mea și îmi arde carnea, boală ce-mi întuneci mințile, briză de aer rece care îmi îngheață simțurile, muțenia cuvintelor, fum ce-mi încețoșezi celulele, rechin ce muști din carnea sufletului meu, secetă ce îmi omori voința...drogată mi-e ființa de tine, azi n-am gustat din tine, azi ochii mei te-au zărit în altele dar nu erai tu...te-am căutat pe plajă,am crezut că vei fi acolo și mă aștepți să-ți dau sărutul...te aștept și acum femeie de umbră, imagine pierdută undeva pe drum, fulg ce te topești înainte să atingi pământul, țigară fumată mult prea repede...te simt lângă mine, mâna ta trecută prin părul meu, atingerea aceea ușoară pe ureche, o șoaptă caldă...ești aici...mă întorc dar ...nu ești. Înveninate îmi sunt simțirile...otrava ta ajunge până la creier...ești și nu ești...de ce te joci cu mine...de la extaz la agonie...mă ridici și apoi mă lași să cad...te apropii de mine, mă privești...mă lași să te văd...citești prin mine...îmi săruți ochii...și dispari. ”

2 comentarii

De ce (nu)ar vrea femeile să fie singure

De ce să nu vrea femeia să fie singură?
Aș putea să împart femeile după mai multe criterii, în mai multe categorii dar am să mă rezum doar la un singur aspect...femei care vor și femei care nu vor.
Femeile care nu doresc să fie singure sunt cele care sunt convinse că fără bărbatul de lângă ele nu vor supraviețui...sunt cele care de dragul unui copil preferă să-și lase pictat trupul de vânătăi...sunt cele care s-au lăsat să depindă financiar de cel de lângă ele...sunt cele care așa au fost crescute, îndoctrinate că femeia trebuie să fie supusă bărbatului...sunt cele care nu au pe cineva care să le încurajeze și să le ajute să se respecte și să plece atunci când cel ce e lângă ele se transformă din om în animal.
Femeia nu e doar sexul frumos, e si cel puternic. Femeia excelează și în domenii în care până nu cu mult timp în urmă nici nu îi era permis...s-a luptat cu preconcepțiile unora și a reușit...femeia poate fi soldat, sofer de tir, inginer constructor...poate fi orice vrea să fie...o femeie poate fi puternică precum un bărbat și să-și păstreze în același timp și feminitatea...să fie atrăgătoare și seducătoare...pe când bărbatul care e feminin nu poate fi și masculin :).
Singurătatea nu e neapărat un rău pentru femeie. Poate și are timp să facă tot ceea ce-și dorește, poate savura kilogramul de înghețată fără să i se spună ”vezi că te îngrași”, poate privi la televizor filmele și emisiunile preferate...poate privi până și un meci de fotbal,poate să meargă la cosmetică și să stea cu orele fără să fie întrebată ”ce naiba tot faci acolo”(mă îngrijeam şi mă aranjam ca să mă observi şi pe mine nu doar pe piţipoancele de pe stradă), poate să vină de la servici și să se tolănească în pat fără să îi spună o voce autoritară ”de mâncare nu-mi dai?”(ia-ți singur și încălzește-o, ai ajuns cu 2 ore inaintea mea acasă, nu cumva vrei să ți-o mestec tot eu?)...poate ieși cu prietenele fără să i se reproșeze că ”m-ai lăsat să stau ca prostu în fața calculatorului toată ziua”(ce să-ți fac dacă atunci când te-am chemat la plimbare ai zis că nu ai chef că ai întâlnire cu băieții în rețea și vă jucați WOW)...poate vorbi la telefon cu simpli amici fără să treacă printr-un interogatoriu ”de unde îl cunoști, ce treabă are cu tine”...de sărbători nu e niciodată singură, există mereu prieteni foarte buni și familia...plăcerea trupescă și-o poate SATISFACE și SINGURĂ și după 5 min dacă vrea și-o mai satisface încă o dată și încă o dată...fără să i se spună într-un mod egoist ”am obosit, nu mai pot”(bine că tu ți-ai făcut felul...și pe mine mă lași așa...și pe urmă te miri de ce sunt recalcitrantă)...dacă femeia vrea un copil îl poate face și singură...știința a evoluat așa încât să se poată și asta.
Singurătatea în doi doare cel mai tare, să dormi în același pat cu cineva cu care nu poți vorbi trăirile tale pentru că ”mă plictisești,nu am chef, sunt obosit, ți se pare ”...părerea ta să nu prea conteze...să fiți mai mult el și tu decât ”noi”...să fie cu tine doar când are chef el, nu și atunci când ai tu nevoie de el.
Femeie, ești PUTERNICĂ...nu mai URÎ, fă CURĂȚENIE , scapă de surplusul ineficient...ești independentă și nimeni nu are dreptul să-ți fure asta, sau să te facă să crezi măcar pentru o clipă altceva.

Bărbatul nu e decât un copil mai mare care nu prea recunoaște că are nevoie de tine și nu știe și nici nu prea vrea să învețe să te prețuiască...nu știe că dacă te face fericită el va fi un mic rege în palatul vostru.

15 comentarii

"șit"

Referitor la postul lui Lucian ...femeile doar se gandesc, barbații chiar o fac


3 comentarii

sâmbătă, 6 decembrie 2008

Scurt pe2

sâmbătă, 6 decembrie 2008
Trezit cu puțin înainte de 12...mâncat rapid...îmbrăcat foarte repede...ieșit cumpărături,făcut fericită soră,făcut cadou de moș...întors acasă,portmoneu mult mai ușor...dat meditații analiză matematică...gratuit că doar e sora...plecat cu gașca în oraș, întâlnit coleg de facultate...făcut foame...plecat restaurant...mâncat spaghete cu fructe de mare...făcut de râs că nu știut mâncat creveți...distrat pe seama mea...plăcut caracatița...băut limonadă foarte bună...golit portmoneu de tot, aproape...nu chiar....întors cu toții în centru....văzut spectacol patinaj...plăcut mult...întâlnit alți prieteni...primit invitații de vizită...făcut poze...plimbat...umplut de frig....râs...ajuns acasă...net..net...net...net...net... găsit piesă....net..net...
Zi plină, post scurt...cine știe mâine ce va fi.

0 comentarii

.................................................

Moșule îți mulțumesc că dintre toate ghetuțele așezate frumos la ușă doar ale mele au rămas goale...mi-ai dat în schimb imbrățișările și zâmbetele celorlalți care se bucură de micile tale atenții...ei mi-au spus că moșul lor nu are barbă și nici căciulă cu cănac alb și că seamănă un pic cu mine...
Să mai vi si la anul care vine.

2 comentarii

vineri, 5 decembrie 2008

A căzut cortina, se mai aude doar muzica

vineri, 5 decembrie 2008
Un post scurt şi trist, pentru cei ce nu au aflat încă, Anca Parghel a muri azi.
Dumnezeu să o odihnească.

Să ne preţuim viaţa că niciodată nu ştim când ne este luată

0 comentarii

Un fel de Ion Creangă dar mai puţin haios

Ce o fi ce n-o fi, cert e că ceva se întâmplă. Nu am chef să mă trezesc,să casc gura şi să mai înghit ceva mâncare mi se pare un efort prea mare,imi place jobul pe care îl am dar pur şi simplu aş prefera să nu mai vin. De ce aş mai veni dacă oricum nu am spor şi mă mişc în reluare?

Mă trezesc fără să deschid ochii,noroc că ştiu drumul până la baie şi cu ochii închişi,pipăi întrerupătorul(în ce hal am ajuns,mai bine aş pipăi altceva...un pulovăr de caşmir,numai la prostii vă gândiţi), reuşesc să-l comut de pe starea zero pe starea unu(din câtă electronică am învăţat în facultate numai de atât mai am nevoie acum...dacă ştiam asta nu mă mai strofocam să învăţ atâta...că oricum dacă n-am mai avut unde să o aplic am uitat)...mă încrunt serios în faţa luminii becului ce-mi bate drept pe chipul încă adormit(nici asta n-am înţeles-o de ce, pentru că oricum eram cu ochii închişi, de ce m-ar fi deranjat).

Mă hotărăsc cu greu să ridic mâna grea de zombie şi o conving să dea drumu la apă. Apa rece ca gheaţa trezeşte din amorţeală degetele care au avut primele curajul să treacă pe sub jetul de lichid. Deschid şi ochii, asta după ce am răcorit faţa, altfel ar fi fost prea greu.

Îmi dau seama ca e cam frig şi ordon trupului să meargă până la centrală să o pornească...era pornită...în cazul ăsta măresc temperatura apei în calorifere...era singura soluţie căci termostat nu am.

Hainele mă aşteptau cuminţi la locul lor, pe scaun...le pregătesc de seara, aşa nu mai stau dimineaţa câte o jumătate de oră în faţa dulapului ca să mă hotărăsc ce iau pe mine...şi dacă n-aş lua nimic sigur nu s-ar supăra colegii din firmă...oricum vine Moş Nicolae şi ar vrea şi ei un cadou...bine că nu am fundă roşie că cine ştie.

Reuşesc să trag ţoalele pe mine,operaţiunea asta se desfăşoară cu lumina stinsă, colega de cameră şi de pat încă doarme...NU...nu am alte înclinaţii, nu vă gândiţi la prostii...ca să plătesc mai puţin la chirie mi-am luat colegă(mai bine zis ea şi-au luat colegă,dar asta e o altă poveste pe care o s-o spun altă dată)...si mai am incă 3 colegi de apartament, 2 băieţi şi o fată, a doua mea studenţie...asta da fericire pe capul meu.

Şi să revin la enervările mele, alte operaţiuni tipice femeii,cum ar fi cele legate de oglidă oglinjoară cine-i cea mai frumoasă din ţară...se petrec în bucătărie,în faţa televizorului care se trezeşte şi el odată cu mine...urmăresc mereu acelaşi post, nu pentru că aş fi fan ProTV, ci pentru simplul fapt că nu avem cablu...avem doar o antenă improvizată pe balcon cu care prindem PRoTv şi TVR1, prin eliminare rămân la primul.

Şi nu cred că vă doriţi să mai continui...vă daţi singuri seama mai departe că totul la mine se mişcă în reluare...am scris ditamai postu' pentru o simplă trezire, îmbrăcare fără să fi ajuns măcar la momentul plecării. Dar vi-l spun şi pe ăsta că nu mă pot abţine.

Imaginaţivă că vizavi de mine stă o tanti care nu are ce face şi ne urmăreşte zi-noapte şi ne numără să vadă câţi suntem. Evident că noi suntem 5 dar la asociaţie suntem 4...cu criza asta mai păcălim şi noi că şi pe noi ne păcălesc alţii. Se mai întâmplă în unele dimineţi să deschidă uşa şi doar să se uite la mine...aşa că ieşirea e o aventură pentru mine...deschid uşor uşa fără să fac un zgomot, bag cheia la fel de uşor ca să nu sune...răsucesc şi inchid ochii şi mă rog să nu mă audă...şi ţuşti...pe fârfuri am plecat ca şi cum nici n-am fost...oricum am discursul pregătit în cazul în care se trezeşte vreodată să mă întrebe ceva.

Evident acum sunt la servici şi ar trebui să fac altceva nu să scriu pe blog. Nu mă sperie gândul că s-ar putea să mă prindă...programul care urmăreşte traficul pe net şi înregistrează fiecare link pe care l-ai accesat face toate astea folosind ca şi criteriu IP-ul. Aşa că de fiecare dată când intru îmi schimb ip-ul, asigurându-mă înainte cu un ping că IP-ul respectiv nu e deja folosit de altcineva. Eu le-aş recomanda să facă inregistrările cu link-urile accesate, după adresa Mac a plăcii de reţea că aia e unică pe fiecare calculator, ca CNP-ul la noi, si nu o poţi modifica.
Ok, gata că nu e mare scofală că mai ştiu şi eu câte ceva.

Nelămurirea mea era de unde toată starea asta, zici că aş fi într-un standby continuu...nu e depresie că nu am motiv, nu mă supără nimeni, duşmani nu am că sunt cuminte, stau în banca mea, probleme slavă Domului nu am , decât cele ce mi le fac singură în capul meu, dar alea nu se pun că sunt trecătoare....pur şi simplu mi-e lehamite de tot...există medicament pentru aşa ceva?
Trebuie să fac ceva, nu mai suport starea asta...o fi probabil faptul că de 15 luni eu n-am avut concediu? Se prea poate...mi-am schimbat jobul exact când trebuia sa-mi iau concediul şi la noul job abia după 6 luni pot să-mi iau...nu dă bine la imagine dacă îl iei mai repede.
Şi ce fac în concediu? că nici acum nu am ce face în timpul liber...eu vreau la soare, să stau la plajă să mă pigmentez şi eu un pic...renunţ la soare dar atunci trebuie să încep tratativele măcar pentru o excursie în Spania...drum şi cazare gratuite...hmmm....

Cu siguranţă te-ai plictisit de mult să mai citeşti până aici...aşa că vor lipsi cu desăvârşire commenturile ...dar dacă totuşi ai ajuns...poate îmi dai şi mie nişte idei despre ce aş putea face să scap de starea asta ce stă ca lepra lipită de mine.
...eu aş mai putea continua că degetele mele se mişcă parcă singure pe tastatură...tot imi zic că următorul post va fi mai scurt dar nu prea reuşesc...parcă sunt tot mai lungi...

7 comentarii

joi, 4 decembrie 2008

îţi mai aduci aminte?

joi, 4 decembrie 2008
Analiza vietii mele anterioare:
"Se pare ca ai fost... femeie in ultima ta incarnare.Te-ai nascut undeva in teritoriul modern din Sudul japoniei in jurul anului 1050.Profesional, ai fost constructor de drumuri, barci sau potcovar.
Profilul vietii anterioare:Persoana cu o imensa energie, bun in planificare si supervizare. Chiar daca ai fost gunoier, cel putin ai fost un sef intre cei ca tine.
Lectia vietii anterioare adusa in prezenta incarnare:Trebuie sa inveti sa comunici liber si sa asculti. Inima ta si mintea trebuie sa fie in permanenta deschise. Ajuta-i pe ceilalti si vei fi ajutat."



Tu ce ai fost?

Vezi aici

Postează rezultatul la comentarii...să ne amuzăm :)

3 comentarii

Din ciclul activităţi extraşcolare

Eram , dacă îmi aduc bine aminte, la liceu în clasa a 11-a. Era o zi de vineri, iarna, aproape de sărbători , la ora de religie, de la care chiulea mai bine de jumătate de clasă (căci Părintele îi ierta mereu, motivându-le în următoarea oră absenţele). La sfârşitul orei preotul ne întreabă dacă nu cumva există printre noi cineva care ar binevoi să facă un gest frumos şi să meargă sâmbătă la o bătrânică să o ajute prin casă. Tanti era singură şi nu avea pe nimeni, era bolnavă şi nu putea face efort. Din cei aflaţi în clasă, bisericuţa mea(trebuia să faci parte dintr-una din bisericuţele clasei, altfel erai un exilat, nu erai invitat la nici un eveniment şi nici în discuţii nu erai luat în seamă…un paria al clasei) discută, votează în unanimitate să mergem noi. La sfârşitul orei comunicăm decizia noastră şi preotului care parcă s-a luminat la faţă că rugămintea lui nu a fost în zadar. Ne comunică adresa şi ora la care trebuia să fim acolo.
Eram doar nişte puştoaice de 17 ani, dar pline de eroism, fetele mamelor noastre care nu ne-au menajat şi au avut grijă să ne pună de mici să învăţăm să facem curat şi mâncare. Pline de energia vârstei ne întâlnim într-un loc stabilit din timp, înarmate cu lavete şi alte produse de curăţat(“armamentul ” a fost opţiunea noastră, ne-am gândit că poate tanti nu are tot ce aveam noi nevoie). Ajunse acasă la doamna noastră am descoperit un apartament micuţ, destul de bine îngrijit, mobilat modest…piese de mobilier greoaie, de pe vremuri de demult. Nu era mizerie prea multă, mai mult o dezordine….haine grămadă pe cuier şi pe scaune, o farfurie nespălată în ghiuvetă, frigiderul gol, doar câteva felii de pâine aproape uscată…şi mirosul caracteristic unei case unde locuiesc bătrâni.
Femeia , cam de 70 de ani, era cam de statura noastră, subţirică(goliciunea frigiderului explică acest fapt), puţin cocoşată,ca şi cum viaţa şi-a pus greutatea pe umerii femeii ce stătea acum în faţa noastră. După ce am ajutat-o să revină în patul lângă care pe o măsuţă erau înşirate mai multe cutii cu medicamente, ne-am apucat de treabă. Ne-am împărţit frăţeşte sarcinile ca să fim operative.
Văzând că nu are nimic de mâncare am întrebat-o ce ar dori să mănânce. Tanti ne răspunde cu o voce care aproape nu se aude că nu e nevoie să-i gătim…drept e că nici nu aveam ce să pregătim din goliciunea ce era prin cămară. Am asigurat-o că nu e cazul să-şi facă griji, punem noi mână de la mână şi cumpărăm cele necesare. Acceptând în cele din urmă propunerea noastră îşi exprimă dorinţa de a mânca o supă de tăiţei. Zis şi făcut, ne-am pus pe treabă.
Rezultatul nostru n-a mai apucat să fie notat de către bătrânică, suferind de inimă acesteia i s-a făcut rău. Avea aparat de măsurat tensiunea şi una din prietenele mele ştia să-l folosească. Nu ni se părea a fi în regulă şi am chemat salvarea. A venit cam după o oră, e bine şi aşa decât deloc. Nici una din noi nu a vrut să rămână acasă, o îndrăgeam deja pe tanti care era de fel simpatică. Îi convingem pe cei veniti cu ambulanţa să ne ia pe toate şi mergem şi noi la spital. Nu era grav, era slăbită. Doctorul a hotărât să o mai ţină în spital şi pe noi ne trimite acasă.
Nu am mai văzut-o pe tanti, ne-am interestat la câteva zile mai târziu de soarta ei şi am aflat că au găsit pe cineva care să aibă gijă de ea.
A fost o experienţă care ne-a făcut pe toate să ne gândim şi să ne punem întrebări.


Acum mă întreb de ce oare nu se face o propagandă şi mai serioasă activităţilor de voluntariat, poate s-ar găsi mult mai mulţi oameni care să-i ajute pe cei ce nu se pot ajuta singuri.

6 comentarii

miercuri, 3 decembrie 2008

Pisicul

miercuri, 3 decembrie 2008
A mai trecut o dată pe acolo dar disperarea ce-i perinda fiecare celulă o împiedica să realizeze acest fapt. Era o mamă ce-și căuta puiul. Pisicul era mai leneș și se mișca prea încet. În căutarea unui adăpost pisica mamă îl pierduse din ochi si pierdut a rămas, căutarea era în zadar.

Parcă și cerul a început să plângă de durere. Stropii mari loveau pământul și transformau praful în noroi. Nici luna nu mai veghea cu lumina ei, noaptea era mai întunecată ca niciodată. În vuietul tunetelor și sclipirea fulgerelor un pisoiaș stătea ascuns sub o frunză de brustur. În ochișorii lui se citea spaima, singur pe o vreme ca aceasta șansele lui sunt foarte mici.

Greierii cântau, fluturii zburau, soarele era sus pe cer, gâdila orice atingea cu razele lui și natura toată îi zâmbea. Nici n-ai fi zis că plouase toată noaptea. Pisicul care reușise să adoarmă, mai mult de oboseală, acum se trezise odată cu natura. Căldura soarelui era acum mângâierea lui, balta de apă în care tocmai călcase era mărturia că furia naturii din noaptea ce a trecut nu a fost doar un vis. Îi era foame, îi era sete, o dorea pe mama lângă el. Încotro să meargă?Cum să o găsească?

În marea verde răsăreau pâlcuri galbene, erau păpădiile ce salutau soarele.Era o zi superbă de duminică în care micuța Mia ieșea la plimbare cu bunicul ei, pe dealurile de pe lângă casă. Voioasă, cu părul lăsat liber pe umerii ei fragili, Mia alerga, vroia să prindă fluturii să-i întrebe cum e să zbori. Ambiția nu-i lipsește dar oboseala o doboară și renunță. În așteptarea bunicului rămas cu mult în urma ei, se așează pe pătura de iarbă cu fața spre cer. Ici pe colo mai apărea câte un norișor, pe care mintea ei jucăușă îl vede ca un fluture mai mare, care zboară mult prea sus. Dintr-o dată ceva îi distrage atenția, era un mieunat...de unde venea? Mia se ridică brusc și începe să caute pisicul. Cu privirea ei ageră și cercetătoare micuța zărește puiul de pisică.
Era salvat. Mâinile micuțe ale puiului de om îi ofereau din acea clipă ocrotire...un culcuș, mâncare, alint.



Unei prietene dragi, un suflet cald și blând, un om între oameni...pentru că draga mea îmi ești în suflet și dorul ăsta e uneori atât de crunt...pentru că viața ne-a separat drumurile...tu ești acolo...eu sunt în altă parte....pentru că iubești pisicile....pentru că ți-am promis că ai să primești un semn când dorul o să fie prea greu de suportat...pentru Andreea

0 comentarii

marți, 2 decembrie 2008

1 Decembrie la Sibiu...pentru sibieni

marți, 2 decembrie 2008




5 comentarii

Hrușcă în deschiderea Târgului de Crăciun

Îmi cer scuze pentru "calitatea" imaginii, dacă eram profesionist lucram la televiziune(nu că nu mi-ar fi plăcut :) )


0 comentarii