luni, 24 noiembrie 2008

Sfârşitul e un nou început

luni, 24 noiembrie 2008

Era rătăcit,trist şi singur. Odată cu plecarea ei, care nu a lăsat în urmă nici o explicaţie, pentru el tot ce privea i se părea fără sens. Natura de afară, aerul, soarele parcă nu mai existau. Închis in casă încerca să inţeleagă ce se întâmplă.Până şi organismul refuza hrana pământească, stomacul presat parcă de greutatea suferinţei pe care o simţea scotea din el vomă , bucăţi nemestecate din lenea de a mai trăi.

Nu era pregătit pentru lovitura primită, nu era învăţat să piardă. Încurajat de mamă, singura fiinţă pe care o mai accepta lângă el, după o zi, după o săptămână...după mai multe zile de agonie, îşi adună puterile şi incearcă să socializeze. Incearcă să-şi ocupe mintea şi timpul ca să nu se mai poată gândi la intrebări la care nu are răspuns.

Îşi caută prieteni, preferă să nu aibă contact direct şi alege internetul. Cunoaşte oameni noi, discută banalităţi, pare interesat mai degrabă de povestile lor decât să o spună pe a lui. Până într-o zi când cineva, care probabil ca şi el îşi ocupa timpul, îi raspunde„persoana mea nu e importantă,azi ascult”. Puţin ezitant îşi găseşte cuvintele să povestească durerea lui şi golul ce l-a lăsat în urmă „ea”. Ca şi cum nu ar fi doi străini, ca şi cum s-ar cunoaşte de o viată, ca şi cum ar fi confidenta lui, îşi deschide sufletul.

Când cineva suferă şi se simte dezamăgit, orice consolare i se pare infimă .Nu stia de ce cuvintele acestei necunoscute îl faceau să se simtă mai bine. În ziua aceea parcă si soarele zâmbea pentru el, i se părea că vine primăvara, deşi incă era cam devreme pentru acest anotimp. Se simţea înţeles, simţea că poate vorbi cu cineva, nu doar despre nimicuri. În dimineaţa aceea s-a trezit mai odihnit ca niciodată, ceruse mamei la micul dejun mancarea lui preferată, zâmbea şi privea soarele dimineţii de la fereastră, intinzâdu-se ca să-şi scoată chiar şi ultima picătură de somn care mai zăcea în oase. Până şi jetul de apă rece îl simţea cum îi înviorează faţa şi s-a surprins în oglindă râzând. Uitase cât de frumos era când parcă ziua a început pentru tine.

4 comentarii:

Lucian spunea...

cred ca avem o scriitoare pe aici :)

dayo spunea...

:)...toti suntem scriitori nu?...sa zicem ca uneori prefer sa opresc timpul in loc si sa las gandurile si imaginatia sa tasteze cuvinte. Zambetul ala spune ca-i place povestea? :)

Lucian spunea...

nu neaparat, doar cum e scrisa povestea :). trebuie sa te avertizez ca zambete din-astea o sa vezi cam multe din partea mea :). vezi?

dayo spunea...

Inseamna ca fie esti de felul tau un optimist, fie chiar crezi in terapia zambetului, care spune ca atunci cand zambesti cuiva, indiferent ca acesta are motive sa fie suparat, iti va zambi la randul lui...si asa..din zambet in zambet se face primavara :)