duminică, 30 aprilie 2017

Ziua mamei

duminică, 30 aprilie 2017
In Portugalia se sarbatoreste ziua mamei in alta zi, nu in 8 martie cum e la noi. In 8 martie la romani e cu mare tam-tam, aici 8 martie e o zi ca oricare alta. Atunci am fost putin dezamagita ca la ei nu e acelasi obicei ca la romani, eram obisnuita cu pietele pline de flori, aici nici macar piata nu au. Totul se cumpara din supermarket sau din magazine mai micute, de cartier.
Zilele trecute gasesc in geanta baiatului o hartie...era o invitatie. Eram invitata pe data de 28 aprilie la gradinita, o mica intalnire, doar pentru mamici, cu multe surprize pentru noi din partea piticilor. Tot ce trebuia sa fac era sa duc dimineata, cand il duceam si pe el la gradi, ceva dulce. Si apoi la ora 16 fix sa fiu prezenta acolo.
Zis si facut. In data cu pricina am dus si eu un cozonac, iar la ora 16 ma prezint gata aranjata, pregatita pentru marea intalnire. (Fac aici o paranteza...la ora la care scriu...mai precis 23:34, astia trag cu tunul si cu artificiile de zici ca e revelionul- imi perturba mie starea de concentrare, nu ca as avea nevoie de prea multa, dar totusi, nu a fost o zi chiar usoara azi si Praslea al meu a adormit cu greu. Nuuu, ca si despre seara asta pot sa scriu macar o pagina, dar o las pe alta data. Legat de artificii de revelion, daca tot am adus vorba, in primul an cand am venit in vizita aici, in 2012, era chiar de Craciun si de revelion. Ne aranjam noi frumos...nu imi mai aduc bine aminte daca am luat sau nu sticla de sampanie...si ne ducem frumos cu masina pe dealul unde m-am plimbat eu zilele trecute. Am zis sa vedem si noi artificiile mai bine. Ba chiar imi luasem si aparatul foto si trepiedul. Ma gandeam ca fac si eu niste poze faine, asa de iti incanta ochiul. Ce sa vezi...ioc foc de artificii...dezamagire TOTALA. Gata cu paranteza ca am deviat rau de la subiect :) )
Asadar, am ajuns acolo cu doar cateva minute inainte de ora 16. A trebuit sa asteptam toate la usa...nu am primit unda verde de intrare. Nu am asteptat mai mult de 5 minute, asteptam si mai mult, nu m-a deranjat, doar ca pentru mine devine frustrant din alt punct de vedere. Mamicile incep sa vorbeasca intre ele, unele se cunosc destul de bine, eu vorbesc cat sa ma fac inteleasa si inteleg tot, dar daca nu sunt intrebata nu ma bag in seama...asa ca...de obicei in momente de genul acesta stau cuminte si zambesc la cine isi intalneste privirea cu a mea si cam atat.
Intram, nu pot sa descriu in cuvintele potrivite ce am simtit cand am intrat in clasa si puiul meu fuge la mine strigand "mami" razand cu gura pana la urechi. Alerga spre mine cu pletele lui aurii falfaind in zbor si privindu-ma cu drag cu ochii lui aia mari si de un albastru ca marea. Si sare direct in bratele mele, cu o putere care aproape m-a rasturnat. Si ma inclesteaza cu bratele lui si ma ia si ma pupa, cum nu m-a mai pupat pana atunci, de zici ca nu m-a mai vazut de o vesnicie si se topea de dorul meu. Topita am fost eu, mi s-a parut atat de intens momentul, incat as fi vrut sa pot sa-mi salvez cumva toate sentimentele acelea si sa pot sa mi le pun din nou in suflet atunci cand uit ce poate sa faca o simpla imbratisare.
Dupa acest moment magic, am fost informate ca avem cateva minute de joaca alaturi de copiii nostri. Timp de calitate cu ei, timp in care ei sa ne poata prezenta spatiul in care ei petrec cam toata ziua. (Ma simt nevoita sa mai fac o paranteza. Eu imi duc copilul imbracat in haine comode la gradinita. Pantaloni de trening si un tricou. Mai ales ca aici nu ii schimba in pijama cand dorm.(nu inteleg cum rezista unii copii in blugi toata ziua, unii sunt imbracati de zici ca se plimba pe centru in carucior, nu ca pentru un loc de joaca, practic asta e principala lor activitate la gradinita. Sau poate sunt eu mai anormala si eu nu-mi imbrac copilul cum trebuie) Si eu sunt singura care ii schimba papucii...ii dau adidasii jos si il incalt cu niste saboti olandezi...asa le zic eu la sabotii aia de guma. Dar, stiind ca dupamasa e aceasta intalnire, am lasat niste haine mai "de tinut", cum zicem noi, si am rugat-o pe educatoare ca atunci cand se trezeste, sa il schimbe. Si ce crezi? Baiatul meu era tot cu pantalonii de trening si tricoul de Barcelona pe el. L-am schimbat eu rapid, dar nu mi-a picat prea bine.)
Iar mamicile s-au grupat cate doua, sau trei si iar am ramas cam pe dinafara. Asa ca...m-am retras linistita intr-un colt al clasei de unde puteam sa fac si niste poze bunicele, ca era si lumina buna. Si Aris venea si imi tot arata jucarii cu ce se joaca el. Si vine la mine cu o papusa bebe si imi zice ca o pune la nani. Il laud ce frumos a aranjat bebele in pat si el imi zice sa il acopar. Ma uit in jur, nu aveam cu ce si ii spun si lui asta. Atunci deschide meticulos un dulap in miniatura si imi da o paturica. Ne intoarcem pe urma la locul nostru. Eu observ ca nu erau toate mamicile prezente. Unii copii erau cam tristi. Se uitau la ceilalti cum se jucau cu mamele lor. Un baietel se tot uita la mine si zambea. A vazut ca fac poze si nu se sfia...chiar ii placea sa stea sa il pozez. Al meu tot pleca si venea. Nu avea stare. Era tot un spectacol. Langa mine s-a asezat, timida, o fetita. Avea o carte in mana, eu am inceput sa vorbesc cu ea, mama ei nu era venita inca si mi se parea cam trista. Imi intinde cartea...era Scufita rosie, si o intreb daca vrea sa ii citesc. Am intrebat-o in romana...abia pe urma mi-am dat seama :), dar ea a raspuns ca da...o fi inteles ea si asa. Si sa-l vezi si pe Aris al meu ce repede a fost prezent cand m-a vazut ca vorbesc cu fetita si mai ales ca aveam cartea cu lupul in mana. Nici nu a mai comentat ca fetita statea chiar langa mine, s-a asezat cuminte langa ea si a ascultat povestea. De citit citesc bine in portugheza, se aseamana mult cu romana, si cred ca fetita a inteles povestea caci parea multumita.
Pe urma am desenat impreuna cu Aris o floricica pe care apoi am lipit-o in copacul primaverii.
Dupa aceste momente magice am iesit cu totii in sala mare, unde ne asteptau alte surprize. Am primit un cadou facut de Aris, un breloc cu amprenta palmei lui...o mica particica din pufosenia lui. Era si o piscina plina de cadouri pe care trebuia sa le pescuiesti. Noi am pescuit vreo 3 si am zis sa mai lasam si pe altii si ne-am indreptat spre mesele cu mancare. Aris al meu tot lua cate o prajitura, musca si o punea la loc. Eu trebuia sa le iau si sa le mananc, nu ca m-as fi suparat :).
Se faceau si poze si asa as fi vrut sa am si eu o poza calumea cu el, dar nu prea a vrut sa stea. Sunt si eu ca cizmarul fara cizme...nu prea apar in pozele de familie pentru ca eu le cam fac pe toate.
Dupa ce am alergat si am mancat vad ca s-a mai eliberat la piscina cu cadouri si il iau pe Aris sa mai pescuiasca unul. Dupa ce il pescuieste imi dau seama ca toata treaba e pe bani...1 euro cadoul. Nu e bai...pana la urma 4 euro dai pe un suc si o cutie de cipsuri...banii astia merg la scopuri caritabile. Doar ca mi s-a parut mie amuzanta toata treaba, ca eu la cat de ametita sunt, nu am vazut ca era un afis pe perete, pe care scria mare ca sa vezi de la departare ca pescuitul costa :).

Mi-a placut enorm de mult sa il vad pe Praslea al meu cum se bucura de moment, cum da iama in prajituri, pana acum nu prea a stiut el ce sunt alea, nu i-am dat nimic cu zahar pana la 2 ani. Si nici nu prea a fost incantat...manca mai mult covrigei si salatini si a gustat niste cipsuri.
Am plecat de acolo printre ultimii, imi place sa il las sa profite cat poate de momente de acest gen, il fac fericit si cand e fericit e si dragastos si usor de comunicat cu el. 

Inca ii mai simt imbratisarea lui puternica si ESC-ul lui sincer.(te iubesc-ul).


Incercati sa nu intarziati la intalnirile cu copiii vostri, pentru ei e dureroasa asteptarea.




Baietelului ii placea sa il pozez...e minunat!



Fiecare se joaca dupa bunul plac.














Eu ma plang uneori cu doi, ce sa mai zica aceasta mama, are tripleti si inca un baietel mai mic decat Alma!!




0 comentarii

sâmbătă, 29 aprilie 2017

Praslea

sâmbătă, 29 aprilie 2017


E tarziu in noapte. Imi place sa stau sa ii ascult respiratia. Uneori se mai trezeste plangand si ma striga, banuiala mea e ca viseaza. Il intreb daca vrea in brate, nu-mi raspunde dar imi intinde mainile. Il ridic...e greu, dar e un greu pufos...nici nu mai simt durerea de spate, de care ma plang de ceva vreme. E cald si ce bine miroase. As pune mirosul lui intr-o sticla...sa-l am cand va veni momentul sa plece. Isi aseaza capul pe umarul meu si cu manutele lui ma cuprinde. S-a linistit si dupa cum respira imi dau seama ca a adormit. Il pun inapoi in patut si mai stau putin sa-l ascult. Abia astept dimineata...cand se furiseaza langa mine si se pisiceste si cu un zambet smecher imi zice : mami, vreau ene ( desene). Iar eu il iau cu lugu lugu, il gadil putin, ma joc cu el si gata....a uitat de desene. Nu il chem la baie sa il spal pe dinti si pe fata, ii spun doar ca eu merg sa fac aia si aia...apare si el in usa baii si imi arata zambind ca si el face asa...adica se spala si el pe dinti. Ii dau periuta in forma de girafa si pasta lui de dinti, dar nu cumva sa ii pun eu pasta pe periuta. Nu vrem asta...face scandal...vrea el sa faca singur. Si se descurca. Se uita la mine in ce fel misc periuta in gura si face si el intocmai. Pana si la spalatul pe maini face exact ca mine.
Suntem gata de micul dejun. De dimineata mananca de obicei paine cu ou. Ou fiert nu mananca, omleta prea putin asa ca ma multumesc si cu oul in paine. Daca nu e paine cu ou atunci e gris cu lapte sau cereale. Uneori nu vrea sa manance, alteori cere doar un mar sau cativa biscuiti.
De obicei cam in momentul acesta se trezeste bebelina. Intru la ea in camera si de cum deschid usa se pune pe ras.
O iau in brate si cu manutele ei alea mici si pufoase se prinde bine de mine si se lipeste strans cu obrazul ei fin de obrazul meu. Inca are mirosul ala de bebelus, ador mirosul asta. Aris nu-l mai are.
Ridic storurile sa intre lumina ( aici toate casele si toate apartamentele au storuri, nu exista geam fara asa ceva...si de obicei portughezii le tin trase in jos), iubesc sa-mi intre soarele in casa, oricat de cald ar fi, prefer caldura in locul unei atmosfere mai intunecata dar racoroasa.
In timp ce Praslea mananca, o pregatesc de plecare pe Alma. O giugulesc pana rade in hohote...si pana ma striga din bucatarie baietelul.

Reusesc sa il imbrac si pe el intr-un final. A trecut de faza in care vroia sa faca singur asta. De obicei apelez la mici trucuri ca sa il pot imbraca in liniste. Uneori ii dau un biscuite, alteori il intreb cine se imbraca mai repede? Si striga Ais...in cazuri mai disperate cand suntem in intarziere ii dau telefonul sa se uite la desene. Ramane hipnotizat in fata ecranului...daca vorbesti cu el nici nu te baga in seama.
Mai trebuie sa ne incaltam, sa ne luam hanoracul si sa plecam. Se intampla sa nu vrea...are chef de joaca si incepe si fuge de mine. Isi afiseaza zambetul acela smecher si se ascunde...sub masa...in cortul cu jucarii...dupa pat. De multe ori eu ma incalt, o iau pe bebelina in marsupiu, ghiozdanul lui in spate si ies pe usa. Cand vede ca plec vine repede, nu cumva sa ramana singur.
Aventura nu se incheie aici, avem un intreg ritual pana coboram si ne urcam in masina. Dar eu aproape ca visez la ora asta, prin urmare, povestea asta o las pentru alta data. :)


0 comentarii

miercuri, 26 aprilie 2017

Plimbarea de dimineață!

miercuri, 26 aprilie 2017
Îmi place să conduc și așa îmi vine uneori să mă urc la volan și să plec...nu contează unde...asfalt să fie. Mă mai apucă uneori câte o nebunie de genul, cum s-a întâmplat și azi. După ce am lăsat copilul la grădiniță am căutat să ajung mai aproape de Soare. Am urcat cu mașina până în vârful dealului.
Cobor din mașină, vântul adie...e destul de răcoros. Mă echipez corespunzător și pornesc la pas. Îmi place să vin aici, daca atmosfera nu e încarcată priveliștea e minunată.






Mă așteptam să fie pustiu, dar se pare că locația e numai bună pentru antrenamente. Am surprins chiar și o ședință foto, după cum își țin mâinile, presupun că vine bebe.



 Am evadat puțin din rutina zilnică, am luat o gură de oxigen. Aș fi vrut să dureze mai mult, dar bebelina, aflată la purtător , a început să se agite.
Prima dată când  am ajuns aici a fost în decembrie 2012, a fost ca o perioadă de probă. Nu prea mă încânta pe mine ideea de a pleca din România. Dar lucrurile se întâmplă cu un motiv si e bine să le luăm ca atare și să ne adaptăm rapid, să privim spre viitor și să dai din coate cât de tare poți ca să ieși în față. În 5 ani s-au întâmplat multe și uite că sunt încă aici. Simt că sunt acasă pentru că acasă e acolo unde e el.


Te aștept acasă!



0 comentarii

marți, 3 martie 2015

Din nou la școală

marți, 3 martie 2015
Dacă a început semestrul doi am început și eu cursurile...de limbă portugheză. Am dat mai întâi un test de evaluare a nivelului de limbă. Eu nu am mai studiat înainte dar era obligatoriu să dai testul. Surpriză, am trecut de nivelul A1 direct la A2, asta înseamnă că nu sunt chiar bâtă. :)
Aseară a fost primul curs. Atmosferă de universitate...ce frumos...mi-am adus aminte de zilele mele de studentă.
Imaginea completă: Plouă, nu găsești loc de parcare, pândești pe cineva care pleacă din parcare și te bagi românește pe locul respectiv, pe care paznicul parcării îl ținea ocupat pentru o profesoară. Când ne dăm jos din mașină respectiva strigă ”caramba!!”...nu ne-a interesat, eram în întârziere și cu bebe după mine și oricum soțul nu stătea, doar mă ajuta să caut sala.
Alergăm prin curte cu bebe în brațe(l-am făcut deja student, o să-i placă de numa să învețe :) ), găsim sala...norocul meu că nu au început. Nu eram singura întârziată.

Pentru început vorbim în engleză, cei care nu știu deloc portugheză, suntem o amestecătură de nații, vreo 3 nemți, un bulgar, un iranian, o poloneză, o scoțiancă și cel mai important...mai e un român...iupiiiii!!!
O să fie fain...e din Iasi si e voluntar la Crucea Rosie, interesant nu?
Scoțianca are peste 50 de ani și are o fermă aici. Quinta adică Ferma este folosită aici pentru petreceri, nunți, tot felul de astfel de evenimente.

La primul curs ne-a pus să ne prezentăm: nume, vârsta, pasiuni, profesie, 3 defecte, 3 calități și ce ni se pare interesant în Portugalia. Eu am zis că pietonii portughezi nu așteaptă culoarea verde la semafor...hello...de ce mai e semafor daca toți treceți pe roșu?!!

Am mai aflat că la nivelul A2 ar trebui să știu deja prezentul verbelor...era gata , gata să fiu trimisă la A1, dar am refuzat...așa că am de recuperat. O să mă pun pe învățat!

Știați că: ”Braga e o penico de Portugal.”?
Adică, Braga e olița Portugaliei.
Adică, aici plouă cel mai mult din toată țara.
Serios? Cred că eram deja convinsă de asta, de câteva săptămâni plouă. Preferam iarna din România :).
Acum mă: queixa-se muito, adică mă plâng mult.


0 comentarii

vineri, 5 decembrie 2014

vineri, 5 decembrie 2014
Cred că am mai spus: îmi plac filmele la nebunie. Ei bine, am din nou timp să văd filme. Îmi place să urmăresc și seriale nu doar să vizionez filme artistice.
De câteva zile am început serialul ”House of cards”, sunt deja la finalul primului sezon. Ce pot să spun e că merită văzut. Fiecare sfârșit de episod te face să vrei să vezi imediat următorul episod. Așa că, nu-l rata dacă eși un fan al serialelor.





P.S.: De văzut ”Fury”, Brad Pitt nu dezamăgește niciodată! :)

0 comentarii

duminică, 30 noiembrie 2014

Nostalgie

duminică, 30 noiembrie 2014
Sunt plecată în țările calde de 3 luni și încă nu am schimbat ora de la calculator, sunt tot pe ora României. Nostalgia asta , un psiholog mi-ar spune că încă nu am acceptat mutarea :). Toate pe rând, nu deodată!

0 comentarii

marți, 22 ianuarie 2013

Un tablou prăfuit

marți, 22 ianuarie 2013
Nu ştiu ce mi-a venit astăzi, după atâta timp de când, nu numai că nu am scris nimic, dar nici măcar nu am mai citit vreun blog. Am recitit câteva postări mai vechi de-ale mele şi am descoperit că nu mai sunt cum eram, m-am schimbat fără să-mi dau seama. Eram parcă mai visătoare, nu-mi păsa de prea multe, spuneam ce gândeam, eram mai naivă, mai spontană....scriam.
Pe măsură ce trec anii ne pierdem câte puţin din calităţile de copil, uităm să ne bucurăm din orice nimic, uităm să facem haz de gafele noastre. Am uitat cum e să visez cu ochii deschişi, am uitat cum să pictez cu gândul peisaje şi locuri în care mi-aş dori să fiu.


"...îmi iau acuarelele şi desenez, după perdeaua transparentă, un soare zâmbăreţ, o insulă ...cu o găleată arunc apă pe cer şi-l spăl de norii gri...fac vânt cu evantaiul să fie şi o briză răcoroasă...agit un tub de frişcă şi fac ici colo câte un norişor pentru puţină umbră...ajung pe insulă ...mă descalţ ca să simt nisipul cum îmi gâdilă tălpile...simt mirosul brizei, atingerea razelor de soare...răcoarea stropilor de apă ce se lovesc de picioarele mele care se plimbă în voie pe plaja aurie...mă uit spre soare, spre mare, spre verdele insulei şi alerg în valurile care mă cheamă la joacă. " - un "tablou" dintr-o zi oarecare, cândva in 2009.




2 comentarii