“ Si deodata-n jurul meu,
naturase facu un cerc,
de-a-dura,când mai larg,
când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lângă ciorcarlii.
Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,si-nca-o vreme...”
…zice Nichita Stănescu.
Versuri ce-mi aduc aminte de liceu, de vremurile în care n-aveam grij. Îmi aduc aminte de orele de filozofie, de profesoara mică de statură şi firavă ca o frunză uscată în vântul rece de toamnă, de ochelarii ei mari...de obişnuinţa ei de a plimba medalionul de la lănţişor dintr-o parte în alta...dar nu-mi aduc aminte numele ei.
Îmi aduc aminte de profesorul de română, parcă îl chema Mandea...dar nu sunt sigură, îmi aduc aminte că ne-a dat temă să facem un eseu referitor la poezia lui Nichita Stanescu...eseu pe care eu l-am citit cu vocea tremurândă...aproape cu lacrimi în ochi...pentru că băiatul de care îmi plăcea îmi era coleg ...şi el nu ştia că despre el vorbeam...căci eram copilă şi nu aveam curaj să spun ce simt.
Îmi aduc aminte de diriginta noastră, profesoara de limba franceză, o femeie boemă, întruchiparea sensibilităţii, care ne învăţa bunul simţ şi buna conduită...nu ne lăsa cu unghiile mari şi vopsite...spunea că nu se cade pentru o elevă....şi avea dreptate...le stătea rău celor care veneau cu unghiile ca de vrăjitoare şi vopsite cu ojă ţipătoare. Pe băieţi îi învăţa să respecte fetele...le spunea că frumos e să saluţi o femeie cu „sărut-mâna”. Iubea florile şi tot cabinetul ei era plin de plante...o ajutam să aibă grijă de ele...e doamna Maior.
Îmi aduc aminte de orele de chimie cu dl Homănă...era maleabil...ne mai lăsa din când în când să ne facem de cap, dar când era de făcut treabă trebuia să fi atent.
La geografie profesorul ne-a promis că ne duce în excursii în toată lumea...fără paşaport, fără vize...fără bani....cu degetul pe hartă :)...şi s-a ţinut de cuvânt.
Îmi aduc aminte de doamna profesoară de matematică, Amariei, o femeie severă...care îi intimida pe toţi elevii. Când era oră de făcut exerciţii ne scotea pe rând la tablă...vroia să vadă fiecare la ce nivel suntem...vroia să ne audă vorbind matematic...şi niciodată nu dădea nota 10. Îmi aduc aminte că la un extemporal mi-a atras atenţia că dacă nu trag liniile de la fracţii lungi cât numitorul şi numărătorul...la următorul extemporal mă pune să-i cumpăr pix roşu căci pe al ei l-a consumat pe tot pe liniile mele...şi n-am aşteptat...i-am cumpărat...şi i-am scris şi o poezie...iniţial nu a vrut să-l primească...dar până la urmă am convins-o...poezia începea cam aşa:
„Sunt fetiţă cu codiţă
Dar nu merg la grădiniţă,
Merg la şcoală, studiez
Funcţii ca să integrez.”
Mai departe nu mai ştiu...au trecut de atunci cam 8 ani. A fost emoţionată...dar s-a abţinut, nu vroia să îi vedem noi latura sensibilă.
Aceştia sunt doar câţiva din profesorii de care îmi aduc aminte...un exerciţiu de reîmprospătare a memoriei...sunt oameni pe care nu mai ştiu cum îi cheamă dar îmi aduc aminte de chipul lor şi de cum erau orele cu ei. Ciudat...pentru că de doamna învăţătoare Vinţeler îmi aduc aminte, de doamna profesoară de franceză din generală , Răilean, îmi aduc aminte, la fel şi de doamna Căluşer care preda engleza în generală, de doamna Rad...de chimie, de domnul Morar...de matematică...toţi din generală.
Colegii din liceu...chiar dacă nu-mi aduc aminte numele de familie...prenumele sau porecla le-am reţinut...până şi ordinea în care erau aşezaţi în bănci: Nicoleta, Dana, Alina, Ioana, Razvan, Florin, Gicu,Horaţiu, Mihaela, Dora, Sorina,Coco, Florin, Nistor,Mihai, Calin,MirabelaE, Anca, MirabelaB, Angela, Iulia, Ionel, Făgărăşan.
Ce au trecut anii...mai sunt doar doi ani până la întâlnirea de 10 ani...amintiri frumoase. Acestea sunt de ţinut minte...cele bune să se adune, cele rele să se spele.
.jpg)
