marți, 3 martie 2015

Din nou la școală

marți, 3 martie 2015
Dacă a început semestrul doi am început și eu cursurile...de limbă portugheză. Am dat mai întâi un test de evaluare a nivelului de limbă. Eu nu am mai studiat înainte dar era obligatoriu să dai testul. Surpriză, am trecut de nivelul A1 direct la A2, asta înseamnă că nu sunt chiar bâtă. :)
Aseară a fost primul curs. Atmosferă de universitate...ce frumos...mi-am adus aminte de zilele mele de studentă.
Imaginea completă: Plouă, nu găsești loc de parcare, pândești pe cineva care pleacă din parcare și te bagi românește pe locul respectiv, pe care paznicul parcării îl ținea ocupat pentru o profesoară. Când ne dăm jos din mașină respectiva strigă ”caramba!!”...nu ne-a interesat, eram în întârziere și cu bebe după mine și oricum soțul nu stătea, doar mă ajuta să caut sala.
Alergăm prin curte cu bebe în brațe(l-am făcut deja student, o să-i placă de numa să învețe :) ), găsim sala...norocul meu că nu au început. Nu eram singura întârziată.

Pentru început vorbim în engleză, cei care nu știu deloc portugheză, suntem o amestecătură de nații, vreo 3 nemți, un bulgar, un iranian, o poloneză, o scoțiancă și cel mai important...mai e un român...iupiiiii!!!
O să fie fain...e din Iasi si e voluntar la Crucea Rosie, interesant nu?
Scoțianca are peste 50 de ani și are o fermă aici. Quinta adică Ferma este folosită aici pentru petreceri, nunți, tot felul de astfel de evenimente.

La primul curs ne-a pus să ne prezentăm: nume, vârsta, pasiuni, profesie, 3 defecte, 3 calități și ce ni se pare interesant în Portugalia. Eu am zis că pietonii portughezi nu așteaptă culoarea verde la semafor...hello...de ce mai e semafor daca toți treceți pe roșu?!!

Am mai aflat că la nivelul A2 ar trebui să știu deja prezentul verbelor...era gata , gata să fiu trimisă la A1, dar am refuzat...așa că am de recuperat. O să mă pun pe învățat!

Știați că: ”Braga e o penico de Portugal.”?
Adică, Braga e olița Portugaliei.
Adică, aici plouă cel mai mult din toată țara.
Serios? Cred că eram deja convinsă de asta, de câteva săptămâni plouă. Preferam iarna din România :).
Acum mă: queixa-se muito, adică mă plâng mult.


0 comentarii

vineri, 5 decembrie 2014

vineri, 5 decembrie 2014
Cred că am mai spus: îmi plac filmele la nebunie. Ei bine, am din nou timp să văd filme. Îmi place să urmăresc și seriale nu doar să vizionez filme artistice.
De câteva zile am început serialul ”House of cards”, sunt deja la finalul primului sezon. Ce pot să spun e că merită văzut. Fiecare sfârșit de episod te face să vrei să vezi imediat următorul episod. Așa că, nu-l rata dacă eși un fan al serialelor.





P.S.: De văzut ”Fury”, Brad Pitt nu dezamăgește niciodată! :)

0 comentarii

duminică, 30 noiembrie 2014

Nostalgie

duminică, 30 noiembrie 2014
Sunt plecată în țările calde de 3 luni și încă nu am schimbat ora de la calculator, sunt tot pe ora României. Nostalgia asta , un psiholog mi-ar spune că încă nu am acceptat mutarea :). Toate pe rând, nu deodată!

0 comentarii

marți, 22 ianuarie 2013

Un tablou prăfuit

marți, 22 ianuarie 2013
Nu ştiu ce mi-a venit astăzi, după atâta timp de când, nu numai că nu am scris nimic, dar nici măcar nu am mai citit vreun blog. Am recitit câteva postări mai vechi de-ale mele şi am descoperit că nu mai sunt cum eram, m-am schimbat fără să-mi dau seama. Eram parcă mai visătoare, nu-mi păsa de prea multe, spuneam ce gândeam, eram mai naivă, mai spontană....scriam.
Pe măsură ce trec anii ne pierdem câte puţin din calităţile de copil, uităm să ne bucurăm din orice nimic, uităm să facem haz de gafele noastre. Am uitat cum e să visez cu ochii deschişi, am uitat cum să pictez cu gândul peisaje şi locuri în care mi-aş dori să fiu.
"...îmi iau acuarelele şi desenez, după perdeaua transparentă, un soare zâmbăreţ, o insulă ...cu o găleată arunc apă pe cer şi-l spăl de norii gri...fac vânt cu evantaiul să fie şi o briză răcoroasă...agit un tub de frişcă şi fac ici colo câte un norişor pentru puţină umbră...ajung pe insulă ...mă descalţ ca să simt nisipul cum îmi gâdilă tălpile...simt mirosul brizei, atingerea razelor de soare...răcoarea stropilor de apă ce se lovesc de picioarele mele care se plimbă în voie pe plaja aurie...mă uit spre soare, spre mare, spre verdele insulei şi alerg în valurile care mă cheamă la joacă. " - un "tablou" dintr-o zi oarecare, cândva in 2009.



2 comentarii

luni, 18 iunie 2012

luni, 18 iunie 2012

Exact acum 3 ani spuneam ca am chef de o nebunie. A fost o nebunie frumoasa, atunci am sarbatorit ceva, numai noi doi. Am evadat pana la Balea Lac. Chiar daca oficial drumul nu era inca deschis, noi am urcat cu masina pana la cabana. Ne-am facut poze, am admirat peisajul, am desfacut o punga de popcorn care nu mai era asa bun pentru ca se racise. Ne-am catarat putin deasupra lacului pentru a vedea mai bine privelistea. Apoi la coborare mi s-au infundat ureghile de m-au durut inca 2 zile dupa mica evadare.

Azi, dupa 3 ani, sarbatorim altceva. Au mai ramas exact 2 luni pana la ziua cea mare, in care "eu si el" devine legal "noi". Ce mai trece vremea asta!

0 comentarii

joi, 7 iunie 2012

Alergam pentru cei mici!

joi, 7 iunie 2012

Pe 16 iunie alerg in cadrul Semimaratonului Sibiu 2012, sectiunea cros. Cauza pentru care alerg: reconditionarea si igienizarea Policlinicii Luther si dotarea cu echipamente necesare pentru imbunatatirea si optimizarea serviciilor medicale de specialitate din cadrul Clinicii de Pediatrie Sibiu.

Intra pe http://maratonsibiu.ro/ si sustine si tu proiectul Mâini Unite pentru Spitalul de Pediatrie Sibiu!

Sau vino si tu sa alergi alaturi de mine, inca se mai fac inscrieri. Startul se da la ora 09:00, locul startului: Muzeul Civilizatiei Populare ASTRA Sibiu (scena de pe lac).

UPDATE:

A trecut si aceasta proba de rezistenta. O pot descrie ca pe o experienta interesanta care te face sa te simti foarte bine ca ai participat. A fost foarte multa lume prezenta, aproape 200 de alergatori si multi sustinatori.
Startul s-a dat cu intarziere din cauza faptului ca au fost alergatori care s-au inscris la fata locului. Ma asteptam ca alergatorii  sa fie doar amatori, ca si mine, oameni care au auzit de la prieteni de eveniment si care au dorit sa sustina prin participarea lor unul din proiectele inscrise. Au fost insa si alergatori, amatori si ei, dar care au mai participat la astfel de competitii, oameni care asta fac, se antreneaza pentru asa ceva. Indusa in eroare de aceasta impresie, strategia mea era sa am un start bun si sa ma tin de cei fruntasi, greseala tehnica, am obosit repede. Nu am renuntat, am lasat-o mai incet si am trecut linia de finish in timpul limita pe care mi l-am propus cand am plecat de acasa, adica am scos timpul pe care il faceam la sala pe banda, desi nu ma asteptam. Antrenamentul pe banda nu se compara cu un antrenament facut afara.
Printre cei care au trecut linia de finish s-au numarat cel mai varstnic participant, in varsta de 83 de ani si cel mai tanar participant de numai 5 anisori. Chiar daca nu au fost pe podium, au fost cei mai aplaudati si cei mai apreciati pentru efortul lor, un exemplu pentru noi toti. Cine nu ar vrea ca la 83 de ani sa mai fie in putere ca sa alerge 4 km? Multi ne vom bucura daca vom ajunge sa prindem anii aceia.
Sentimentul pe care l-am trait atunci cand am ajuns la finish a fost un mix de bucurie si apreciere, nu a contat ca nu esti in primii trei, lumea te aplauda si te incuraja si te felicita. Toti am primit cate o medalie de participare chiar in momentul in care am ajuns la finish. M-am simtit castigatoare.
Multumesc Dinanei pentru poze!




0 comentarii

miercuri, 16 mai 2012

3 ani, 5 luni si 6 zile

miercuri, 16 mai 2012
Liniste! E atat de liniste in  "coltisorul" meu cibernetic. Mai arunc doar din cand in cand cate o privire, doar din curiozitate, parca sa vad daca mai este acolo sau nu. E putin ciudat cum ne schimbam si cum ni se schimba prioritatile, e ciudat cum nu reusim sa facem loc lucrurilor noi din viata noastra si sa le patram in acelasi timp si pe cele vechi. Eu una asa patesc.
Poate ca si chestia asta cu blogul a fost doar o chestiune de trend, ca am fost foarte incantata cand am descoperit modalitatea asta de comunicare, de exprimare a anumitor ganduri sau pur si simplu de "indosariere" a amintirilor, a personalitatii mele intr-un anumit moment din viata mea.
Am descoperit blogspot-ul pe hi5, un prieten avea pus la stare link-ul catre blogul lui. La inceput am crezut ca e un link cu un virus, sau ceva de genul, pus acolo pentru cei prea curiosi. Cred ca m-am gandit de cateva ori inainte sa dau click. Asa am inceput sa citesc, era blogul unui tip. Pe atunci nu prea imi imaginam eu ca un tip, care nu are legatura cu jurnalismul sau macar ceva tangenta cu domeniul asta, poate avea preocupari de genul acesta. Nu era nici macar un blog tehnic, nu era nici pe tema sportiva, nici despre jocuri de strategie, era despre nimicuri. Lucruri despre care de cele mai multe ori vorbeau mai mult femeile. Adevarul e ca cei mai multi cititori si comentatori ai lui erau defapt cititoare :).
Mi s-a parut interesant, era o chestie noua pentru mine, m-a facut curioasa, plus ca pe atunci nu prea aveam alte preocupari asa ca m-am gandit ca si eu as putea sa scriu. Si am scris o perioada, am ajuns sa cunosc alti bloggeri care mi-au ramas prieteni si l-am cunoscut si pe tipul care scria despre nimicuri. Acum, acel tip este viitorul meu sot :).
Viata e cam ciudata si incalcita, nu stii niciodata ce iti va oferi, decat dupa ce tii se intampla. E ciudata pentru ca orice decizie pe care o luam ne poate modifica cursul vietii intr-un fel sau altul. Nu ma intreb niciodata ce ar fi fost daca nu eram curioasa sa dau click pe link-ul acela, ma bucur ca am facut-o. Mereu am crezut ca e mai bine sa faci ceva decat sa nu faci nimic, chiar daca e sa faci o greseala. Macar inveti din ea si stii pentru viitor ce nu e bine sa faci. Mentionez ca e bine, totusi, sa gandesti putin inainte sa faci ceva, sa-ti cantaresti riscurile si abia apoi sa te hotarasti daca ai ceva de pierdut sau daca ceea ce risti sa pierzi merita riscul. O doza de realism nu strica :).
De data asta nu aveam nimic de pierdut si m-am ales cu jumatatea vietii mele. Asta da castig :).
Mai vorbim.



0 comentarii